Articole

Principalele noutati prevazute in proiectul Legii de aprobare a O.U.G. nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice

A. Norme generale
– Se interzice amplasarea constructiilor de orice fel si practicarea actelor de comert pe trotuar sau pe acostament, in parcarile amenajate sau pe partea carosabila, in conditiile in care acestea ar afecta siguranta circulatiei pietonilor si vehiculelor.
-In circulatia pe drumurile publice, se interzice detinerea la vedere, montarea si folosirea mijloacelor speciale de avertizare sonora si luminoasa pe si in alte autovehicule decit cele au regim de circulatie prioritara, precum si detinerea, montarea sau folosirea pe autovehicule a sistemelor care perturba buna functionare a dispozitivelor de supraveghere a traficului
– Conducatorii motocicletelor si mopedelor sunt obligati sa foloseasca luminile de intilnire pe toata durata deplasarii acestora pe drumurile publice
– In circulatia pe autostrazi, pe drumurile expres si cele nationale europene (E), conducatorii de autovehicule sunt obligati sa foloseasca si in timpul zilei luminile de intilnire.
– Conducatorii atovehiculelor cu masa maxima autorizata mai mare de 3,5 tone sunt obligati sa poarte echipament de protectie-avertizare florescentr-eflectorizant atunci cind parasesc vehiculul si se afla pe partea carosabila a drumului public.
– Viteza maxima admisa in afara localitatilor pentru autovehiculele care tracteaza remorci sau semiremorci este cu 10 km/h mai mica decit viteza maxima admisa pentru categoria din care face parte autovehiculul tragator.
– Viteza maxima admisa pentru autovehicule cu mase si/sau gabarite depasite ori care transporta produse periculoase este de 40 km/h in localitati, iar in afara localitatilor de 70 km/h.
– Viteza maxima admisa in afara localitatilor pentru autovehiculele ai caror conducatori au mai putin de un an practica de conducere sau pentru persoanele care efectueaza pregatirea practica in vederea obtinerii permisului de conducere este cu 20 km/h mai mica decit viteza maxima admisa pentru categoria din care fac parte autovehiculele conduse.
– Este interzisa desfasurarea de concursuri, antrenamente ori intreceri cu vehicule sau cu animale pe drumurile publice, cu exceptia celor autorizate de administratorul drumului respectiv si avizate de politia rutiera. (infractiune)
– Pietonii surprinsi si accidentati ca urmare a traversarii prin locuri nepermise, la culoarea rosie a semaforului destinat acestora sau nerespectarii altor obligatii stabilite de normele rutiere, poarta intreaga raspundere a accidentarii lor, in conditiile in care conducatorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulatia prin acel sector.
– Politia rutiera dispune masura retinerii certificatului de inmatriculare sau inregistrare si retragerea placutelor cu numarul de inmatriculare sau de inregistrare a vehiculelor neasigurate, aflate in trafic, eliberind dovada fara drept de circulatie.
– Daca detinatorul vehiculului nu face dovada asigurarii acestuia, dupa 30 de zile de la data aplicarii masurii prevazute la alin.(2) politia rutiera dispune radierea din evidenta a vehiculului.
– Conducatorului de autovehicul sau tramvai, instructorului auto atestat care se afla in procesul de instruire practica a unei persoane pentru obtinerea permisului de conducere, precum si examinatorului autoritatii competente in timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere sau pentru oricare dintre categoriile sau subcategoriile acestuia, implicat intr-un accident de circulatie le este interzis consumul de alcool sau de substante ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora dupa producerea evenimentului si pina la testarea concentratiei alcoolului in aerul expirat sau recoltarea probelor biologice. (infractiune)
– In situatia in care nu sunt respectate dispozitiile alin.(1), se considera ca rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflecta starea conducatorului, a instructorului auto sau a examinatorului respectiv in momentul producerii accidentului

B. Infractiuni noi
– Fapta conducatorului de vehicul sau a instructorului auto, aflat in procesul de instruire sau a examinatorului autoritatii competente, aflat in timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, de a consuma alcool, produse ori substante stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora dupa producerea unui accident de circulatie care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, pina la recoltarea probelor biologice ori pina la testarea cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic sau pina la stabilirea cu un mijloc tehnic certificat a prezentei acestora in aerul expirat;
– Neindeplinirea obligatiilor de a anunta politia, de catre medicul de familie, care detine date despre un conducator auto (pacient) ca este inapt pentru a conduce iar acesta, datorita afectiunilor medicale produce un accident de circulatie care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane;
– Fapta, savirsita cu intentie de a sustrage, distruge, degrada ori de a aduce in stare de neintrebuintare indicatoarele, semafoarele, amenajarile rutiere sau crearea de obstacole pe partea carosabila;
– Organizarea sau participarea, in calitate de conducator de vehicul sau de animale, la intreceri neautorizate pe drumurile publice;
– Blocarea cu intentie a drumului public, daca se pune in pericol siguranta circulatiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulatie a celorlalti participanti la trafic
– Lasarea fara supraveghere pe partea carosabila a drumurilor publice a unui vehicul care transporta produse sau substante periculoase;
– Efectuarea unor lucrari de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public, amplasarea unor constructii, panouri sau reclame publicitare in zona drumului, fara autorizatie de constructie eliberata in conditiile legii;
– nerespectarea conditiilor stabilite in autorizatia de constructie, eliberata in conditiile legii, pentru amenajarea accesului rutier la drumul public, in cazul constructiilor amplasate in zona acestuia
– neluarea, de catre persoana autorizata de administratorul caii ferate masurilor corespunzatoare pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferata
– neluarea, de catre persoana autorizata de administratorul unui drum public sau de catre executantul unei lucrari pe partea carosabila, a masurilor corespunzatoare pentru semnalizarea obstacolelor sau a lucrarilor pe drumurile publice, daca prin aceasta s-a produs un accident de circulatie din care au rezultat victime omenesti sau pagube materiale.

C. Raspunderea contraventionala
– Incalcarea dispozitiilor prevazute in legislatia rutiera constituie contraventie si se sanctioneaza cu avertisment ori cu amenda ca sanctiune principala si, dupa caz, cu una din urmatoarele sanctiunile contraventionale complementare:
a) aplicarea punctelor de penalizare (2, 3, 4 sau 6);
b) suspendarea exercitarii dreptului de a conduce pe timp limitat;
c) confiscarea bunurilor destinate savirsirii contraventiilor prevazute in prezenta ordonanta de urgenta ori folosite in acest scop.
Sunt supuse confiscarii;
– mijloacele speciale de avertizare luminoase si sonore detinute, montate si folosite pe alte autovehicule decit cele cu regim de circulatie prioritara;
– dispozitivele care perturba functionarea mijloacelor tehnice de supraveghere a traficului;
– placutele cu numarul de inmatriculare sau inregistrare care nu corespund standardelor in vigoare si care sunt montate pe vehicule;
– vehiculele cu tractiune animala, cind circula pe drumurile publice pe care le este interzis accesul ori pe alte trasee decit cele stabilite de autoritatile publice locale
d) imobilizarea vehiculului;
e) radierea din oficiu a inmatricularii sau inregistrarii vehiculului in cazurile prevazute de lege;
f) ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar.

Sanctiunile contraventionale complementare se aplica prin acelasi proces verbal
prin care se aplica si sanctiunea principala a amenzii sau avertismentului.

D. Amenzile contraventionale
Amenzile contraventionale se stabilesc in cuantumul determinat de valoarea numarului punctelor-amenda aplicate.
Un punct amenda reprezinta valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotarire a Guvernului.
Contraventiilor prevazute in prezenta ordonanta de urgenta li se stabilesc clase de sanctiuni carora le corespunde un numar de puncte-amenda, in functie de gravitatea faptelor si de pericolul social pe care acestea il prezinta.
Clasele de sanctiuni sunt urmatoarele:
a) clasa I de sanctiuni – 2 sau 3 puncte-amenda;
b) clasa a II-a de sanctiuni – 4 sau 5 puncte-amenda;
c) clasa a III-a de sanctiuni – de la 6 la 8 puncte-amenda;
d) clasa a IV-a de sanctiuni – de la 9 la 20 puncte-amenda;
e) clasa a V-a de sanctiuni – de la 21 la 100 puncte-amenda.
Contraventiile prevazute la clasa a V – a de sanctiuni se aplica persoanelor juridice.
Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac direct de catre politistul rutier, iar in punctele de trecere a frontierei de stat a Rominiei de catre politistii de frontiera.
Constatarea contraventiilor se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate, consemnindu-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contraventiei.
Intrarea in Rominia a cetatenilor straini sau a cetatenilor romini cu domiciliul in strainatate este conditionata de prezentarea dovezii achitarii amenzilor datorate bugetului de stat sau local pentru contraventii savirsite pe teritoriul Rominiei, la regimul circulatiei.
In cazurile constatarii faptei cu un mijloc tehnic certificat sau mijloc tehnic omologat si verificat metrologic, procesul-verbal se poate incheia si in lipsa contravenientului, dupa stabilirea identitatii conducatorului de vehicul, mentionindu-se aceasta in procesul-verbal, fara a fi necesara confirmarea faptelor de catre martori.
Contravenientul, cu exceptia persoanei juridice, poate achita, in termen de cel mult 48 de ore de la data primirii procesului-verbal de constatare a contraventiei, jumatate din minimul amenzii prevazute de lege.
Pentru amenzile contraventionale in cuantum de pina la 20 puncte- amenda, contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumatate din minimul amenzii prevazute de lege.
Amenzile privind circulatia pe drumurile publice se fac venit integral la bugetele locale. Amenzile cuvenite bugetelor locale se achita la Casa de Economii si Consemnatiuni – CEC – S.A. sau la casieriile autoritatilor administratiei publice locale ori a altor institutii publice abilitate sa administreze veniturile bugetelor locale; indiferent de localitatea pe a carei raza acestea functioneaza, de cetatenia, domiciliul sau de resedinta contravenientului ori de locul savirsirii contraventiei, precum si la ghiseul unic din punctele de trecere a
frontierei de stat a Rominiei. O copie de pe chitanta se preda de catre contravenient agentului constatator sau se trimite prin posta organului din care acesta face parte, in termenul prevazut de lege.

E. Puncte de penalizare
Savirsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contraventii atrage, pe linga sanctiunea amenzii, si aplicarea unui numar de puncte de penalizare, dupa cum urmeaza:

a) 2 puncte de penalizare pentru savirsirea urmatoarelor fapte:
1. folosirea incorecta a luminilor de drum la intilnirea cu un autovehicul care circula din sens opus;
2. folosirea telefoanelor mobile in timpul conducerii, cu exceptia celor prevazute cu dispozitive de tip “miini libere”;
3. nerespectarea obligatiei de a purta in timpul circulatiei pe drumurile publice centura de siguranta ori castile de protectie, omologate, dupa caz;
4. depasirea cu 10 – 20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic;
5. circulatia pe un sector de drum pe care accesul este interzis;
6. nerespectarea regulilor privind manevra de intoarcere, mersul inapoi, schimbarea benzii de circulatiei sau a directiei de mers;
7. nerespectarea obligatiei de a folosi luminile de intilnire si pe timpul zilei, pe autostrazi, drumuri expres si pe drumuri nationale europene (E).
8. stationarea neregulamentara.
9. refuzul inminarii actului de identitate, permisului de conducere, certificatului de inmatriculare sau de inregistrare, al celorlalte documente prevazute de lege, la cererea politistului rutier, precum si refuzul de a permite verificarea vehiculului, atunci cind exista indicii temeinice cu privire la savirsirea unor contraventii pentru care se dispune confiscarea unor bunuri ori infractiuni.

b) 3 puncte de penalizare pentru savirsirea urmatoarelor fapte:
1. oprirea nejustificata sau circulatia pe banda de urgenta a autostrazilor sau oprirea pe partea carosabila a drumurilor expres sau a drumurilor nationale europene (E);
2. depasirea cu 21 – 30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic;
3. nerespectarea regulilor privind manevra de intoarcere, mersul inapoi, schimbarea benzii de circulatie sau a directiei de mers, daca prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
4. nepastrarea unei distante corespunzatoare fata de vehiculul care il precede, daca prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
5. nerespectarea semnificatiei indicatorului “ocolire” instalat pe refugiul statiilor de tramvai;

c) 4 puncte de penalizare pentru savirsirea urmatoarelor fapte:
1. nerespectarea obligatiilor care ii revin in cazul vehiculelor ramase in pana sau avariate;
2. nerespectarea semnificatiei indicatorului “STOP”;
3. depasirea cu 31 – 40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte auto vehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic;
4. circulatia in timpul noptii sau ziua, pe timp de ceata, ninsoare abundenta sau ploaie torentiala, cu un autovehicul fara lumini sau fara semnalizare corespunzatoare.
5. conducerea unui autovehicul sau tractarea unei remorci atunci cind dovada inlocuitoare a certificatului de inmatriculare sau de inregistrare este eliberata fara drept de circulatie sau durata acesteia a expirat.
6. Conducerea unui autovehicul pe spatiul destinat circulatiei tramvaiului atunci cind drumul public este prevazut cu mai mult de o banda pe sens in afara caii de rulare a tramvaiului;

d) 6 puncte de penalizare pentru savirsirea urmatoarelor fapte:
1. refuzul de a permite imobilizarea vehiculului sau verificarea tehnica a acestuia;
2. nerespectarea semnificatiei semnalelor regulamentare ale agentilor de cale ferata care dirijeaza circulatia la trecerile la nivel cu calea ferata;
3. depasirea cu 41 – 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte auto vehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic;
4. circulatia sau stationarea pe spatiul interzis care separa sensurile de circulatie pe autostrada;
5. stationarea ori parcarea autovehiculelor pe autostrada in alte locuri decit cele special amenajate si semnalizate;
6. executarea pe autostrada a manevrei de intoarcere sau de mers inapoi, circulatia sau traversarea de pe un sens de circulatie pe celalalt prin zonele interzise, respectiv zona mediana sau racordurile dintre cele doua parti carosabile.
7. nerespectarea semnificatiei indicatoarelor “Trecere la nivel cu o cale ferata simpla, fara bariere”, “Trecerea la nivel cu o cale ferata dubla, fara bariere” sau “Oprire” instalate la trecerea la nivel cu o cale ferata;
8. schimbarea directiei de mers prin viraj spre stinga, daca prin aceasta se incalca marcajul longitudinal continuu care separa sensurile de circulatie;
9. patrunderea intr-o intersectie dirijata prin semafoare, daca prin aceasta se produce blocarea circulatiei in interiorul intersectiei.

F. Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce
Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce se dispune:
a) pentru o perioada de 30 de zile daca titularul permisului de conducere a savirsit contraventii care cumuleaza 15 puncte de penalizare;
b) pentru o perioada de 60 de zile daca titularul permisului de conducere cumuleaza, din nou, cel putin 15 puncte de penalizare in urmatoarele 12 luni de la data expirarii ultimei suspendari a exercitarii dreptului de a conduce;
In cazul in care conducatorul de autovehicul sau tramvai savirseste, intrun interval de 6 luni de la data restituirii permisului de conducere, din nou o fapta care atrage suspendarea, perioada de suspendare se majoreaza cu inca 30 de zile.
Hotarirea de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce se comunica titularului de catre serviciul politiei rutiere, care il are in evidenta contravenientul, in termen de 10 zile de la data constatarii ultimei contraventii.
Punctele de penalizare se anuleaza la implinirea termenului de 6 luni de la data constatarii contraventiei.
Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce anuleaza toate punctele de penalizare acumulate pina in acel moment.
Contravenientul este obligat sa se prezinte la unitatea de politie pe raza careia domiciliaza sau, dupa caz, are resedinta, in termen de 5 zile de la primirea instiintarii scrise, pentru a preda permisul de conducere.
Neprezentarea contravenientului in termenul prevazut la alin.precedent, in mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce, prevazuta la lit.a) si b).
La cererea motivata a titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se reduc de catre seful politiei rutiere al judetului sau al municipiului Bucuresti pe raza careia a fost savirsita fapta ori de catre seful politiei rutiere din Inspectoratul General al Politiei Romine, dar nu mai putin de 30 de zile, in conditiile prevazute in regulament.
In cazurile in care a fost incalcata o regula de circulatie care atrage, ca sanctiune contraventionala complementara, suspendarea exercitarii dreptului de a conduce, conducatorul de autovehicul sau tramvai trebuie sa se prezinte, obligatoriu, conform convocarii, pentru verificarea cunoasterii regulilor de circulatie.
In cazul nepromovarii testului de cunoastere a regulilor de circulatie, perioada de suspendare se prelungeste pina la promovarea testului.
Precizam ca sanctiunea contraventionala complementara de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce se aplica si instructorului auto atestat aflat in procesul de instruire practica a persoanelor pentru obtinerea permisului de conducere ori examinatorului aflat in timpul desfasurarii probei practice a examenului pentru obtinerea permisului de conducere.

G. Abaterile la regimul circulatiei care atrag suspendarea exercitarii dreptului de a conduce
1. Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile, savirsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte:
a) depasirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea rosie a semaforului sau la trecerile la nivel cu calea ferata;
b) neacordarea prioritatii de trecere pietonilor angajati in traversarea regulamentara prin locurile special amenajate si semnalizate, aflati pe sensul de deplasare al autovehiculului sau tramvaiului;
c) neacordarea prioritatii de trecere vehiculelor care au acest drept;
d) nerespectarea semnificatiei culorii rosii a semaforului;
e) nerespectarea regulilor privind depasirea;
f) nerespectarea semnalelor, indicatiilor si dispozitiilor politistului rutier aflat in exercitarea atributiilor de serviciu;
g) nerespectarea prevederilor art.71 alin.(2) din prezenta lege.

2. Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a III-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile savirsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte:
a) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depasirea sau trecerea la culoarea rosie a semaforului, daca prin aceastea s-a produs un accident de circulatie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
b) nerespectarea interdictiei temporare de circulatie instituite pe un anumit segment de drum public;
c) nerespectarea regulilor de circulatie la trecerea unei coloane oficiale sau intercalarea intr-o astfel de coloana;
d) circulatia pe sens opus, cu exceptia cazurilor in care se efectueaza regulamentar manevra de depasire

3. Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile savirsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte:
a) conducerea sub influenta bauturilor alcoolice, daca fapta nu constituie, potrivit legii, infractiune;
b) conducerea vehiculului cu defectiuni grave la sistemul de frinare sau la mecanismul de directie, constatate de politia rutiera impreuna cu specialistii Registrului Auto Romin;
c) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferata cind barierele sau semibarierele sunt coborite ori in curs de coborire sau cind semnalele cu lumini rosii si/sau sonore sunt in functiune;
d) depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata potrivit legii, cu mijloace tehnice certificate.

H. Cai de atac impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei
Impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiilor se poate depune plingere, in termen de 15 zile de la comunicare, la serviciul politiei rutiere in a carei raza de competenta a fost constatata fapta.
Plingerea suspenda executarea amenzilor si a sanctiunilor contraventionale complementare, de la data inregistrarii acesteia, pina la data raminerii definitive a hotaririi judecatoresti.
Cind dovada inlocuitoare a permisului de conducere a fost eliberata fara drept de circulatie, la data depunerii plingerii impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei, seful politiei rutiere pe raza careia a fost savirsita fapta mentioneaza pe dovada ca titularul permisului are drept de circulatie pentru o perioada de 30 de zile.
Prelungirea dreptului de circulatie se face de catre seful politiei rutiere a judetului sau a municipiului Bucuresti ori inlocuitorul acestuia sau de catre seful politiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romine ori adjunctul acestuia pe a carei raza de competenta a fost savirsita contraventia, din 30 in 30 de zile, in baza unui certificat eliberat de instanta de judecata care confirma ca dosarul este in curs de solutionare, pina la raminerea definitiva a hotaririi judecatoresti.
Plingerea, impreuna cu dosarul cauzei, se trimite in termen instantei de judecata pe raza careia a fost savirsita fapta.
In cazul in care fapta unui conducator de autovehicul sau tramvai a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie, instanta de judecata investita cu solutionarea cauzei citeaza unitatea de politie din care face parte agentul constatator, partile implicate in eveniment si societatea de asigurare.
In cazul in care instanta investita cu solutionarea cauzei a respins plingerea contravenientului impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei, sanctiunea contraventionala, inclusiv cea complementara, isi produc efectele dupa data raminerii definitive a hotaririi judecatoresti si expirarea valabilitatii dovezii inlocuitoare a permisului de conducere.
Executarea sanctiunii contraventionale complementare se prescrie in acelasi termen in care se prescrie sanctiunea contraventionala principala. (In actuala reglementare, executarea sanctiunii complementare se prescrie intr-un an de zile de la data constatarii faptei ceea ce nu este corect, intrucit sanctiunea principala – amenda contraventionala – se prescrie in 5 ani.

I. Cazurile de retinere a certificatului de inmatriculare
Certificatul de inmatriculare sau de inregistrare se retine de catre politia rutiera in urmatoarele cazuri:
a) vehiculul nu are efectuata inspectia tehnica periodica sau aceasta a expirat;
b) nu sunt respectate normele referitoare la transportul produselor periculoase;
c) avariile existente la autovehicul, remorca sau tramvai nu au fost reparate in termenul prevazut in regulament;
d) vehiculul circula noaptea fara faruri sau lampi de semnalizare, dispozitivele de iluminare si semnalizare luminoase, mijloacele fluorescentreflectorizante, prevazute in normele tehnice in vigoare;
e) vehiculul circula cu defectiuni la sistemele de iluminare-semnalizare sau cu alte dispozitive decit cele omologate;
f) sistemul de frinare de serviciu este defect;
g) sistemul de frinare de ajutor sau de stationare este defect;
h) mecanismul de directie prezinta uzuri peste limitele admise;
i) anvelopele au alte dimensiuni sau caracteristici decit cele prevazute in cartea de identitate a vehiculului, prezinta taieturi sau rupturi ale cordului ori sunt uzate peste limita legal admisa;
j) zgomotul in mers sau stationare depaseste limita legal admisa pentru tipul respectiv de vehicul;
k) motorul emite noxe poluante peste limitele legal admise;
l) elementele dispozitivului de cuplare pentru remorcare prezinta uzuri pronuntate ori nu sunt compatibile, fiind de natura sa provoace desprinderea remorcii sau dezechilibrarea ansamblului;
m) autovehiculul sau tramvaiul are aplicate pe parbriz, luneta sau geamurile laterale afise sau reclame publicitare, folii neomologate si/sau nemarcate corespunzator ori accesorii, care restring sau estompeaza vizibilitatea in timpul mersului, atit din interior, cit si din exterior;
n) autovehicul are aplicat pe partea frontala si/sau posterioara a acestuia afise, inscrisuri sau reclame care diminueaza eficacitatea dispozitivelor de iluminare si semnalizare luminoasa ori citirea numarului de inmatriculare;
o) autovehiculul prezinta scurgeri de carburant sau lubrifiant;
p) placutele cu numerele de inmatriculare sau inregistrare nu sunt conforme cu standardul sau au aplicate dispozitive de iluminare, altele decit cele omologate;
r) datele din certificatul de inmatriculare sau de inregistrare nu concorda cu caracteristicile tehnice ale vehiculului;
s) vehiculul nu a fost radiat din circulatie in cazurile prevazute in prezenta ordonanta;
t) vehiculul nu este asigurat de raspundere civila in caz de pagube produse tertilor prin accidente de circulatie, conform legii;
u) detinatorul vehiculului nu a preschimbat certificatul de inmatriculare sau de inregistrare, in conformitate cu prevederile legale;
v) vehiculul nu are montata una din placutele cu numarul de inmatriculare sau de inregistrare;
x) vehiculul are lipsa elemente ale caroseriei ori aceasta este intr-o stare avansata de degradare.
y) lipsa dotarilor obligatorii pe autovehicule destinate invatarii conducerii autovehiculelor in procesul instruirii persoanelor in vederea obtinerii permisului de conducere, prevazute de reglementarile in vigoare;
In situatiile prevazute la lit.b), d), f), h, l), r), s), p) si t) la retinerea certificatului de inmatriculare sau de inregistrare, politistul rutier elibereaza conducatorului de vehicul dovada inlocuitoare fara drept de circulatie, iar in cazurile prevazute la alin.(1) lit. a), c), e), g), i), j), k), m), n), o), u) v), x) si y)
dovada inlocuitoare cu drept de circulatie pentru 15 zile.
In situatiile prevazute lit.b), r), s), p) si t), o data cu retinerea certificatului de inmatriculare, politistul rutier retrage si numerele de inmatriculare sau de inregistrare.

J. Cazurile de imobilizare a vehiculelor
Imobilizarea unui vehicul se dispune de catre politistul rutier in cazul savirsirii de catre conducatorul acestuia a uneia din urmatoarele fapte:
d) conducerea unui vehicul despre care exista date sau indicii ca face obiectul unei fapte de natura penala,;
a) conducerea unui vehicul neinmatriculat sau neinregistrat ori cu numar de inmatriculare sau de inregistrare fals, ori fara a avea montate placutele cu numarul de inmatriculare sau inregistrare;
b) conducerea unui vehicul a carui stare tehnica pune in pericol grav siguranta circulatiei, deterioreaza drumul public sau afecteaza mediul;
c) conducerea unui vehicul cu incalcarea regulilor referitoare la transportul marfurilor periculoase ori cu gabarite si/sau mase depasite;
d) conducerea unui vehicul despre care exista date sau indicii ca face obiectul unei fapte de natura contraventionala sau penala, dupa caz;
e) refuza sa se legitimeze;
f) se afla sub influenta bauturilor alcoolice, a produselor sau a substantelor stupefiante sau a medicamentelor cu efect similare acestora, iar conducerea vehiculului nu poate fi asigurata de o alta persoana;
g) nu respecta timpii de conducere si de odihna prevazuti de lege.
Imobilizarea unui vehicul se dispune si in cazul in care conducatorul acestuia ori unul din pasageri savirseste o fapta de natura penala sau este urmarit pentru savirsirea unei infractiuni.
Pentru oprirea fortata sau imobilizarea in cazurile prevazute de lege politia rutiera poate utiliza dispozitive speciale omologate.

Proiectul de lege prin care se doreste modificarea Codului Rutier aduce amenzi maxime de 9.600 de lei si suspendari ale permisului de pana la doi ani. Propunerile din noul Cod Rutier sunt cele mai dure de pana in momentul actual ce se doresc a fi aplicate in Romania. Initiatorii proiectului sustin ca aceste masuri vor duce la cresterea sigurantei pe drumurile publice si la reducerea numarului de accidente rutiere cu rezultate grave si deosebit de grave.

Printre cele mai grave contraventii inregistrate in statistici se numara depasirea limitei de viteza cu mai mult de 60 de km/h, conducerea autovehiculelor sub influenta alcoolului si sofatul pe contrasens pe drumurile cu limita de viteza ridicata.

Noi reguli prevazute de noul Cod Rutier

Daca unele dintre noile prevederi sunt benefice pentru ridicarea nivelului de siguranta pe drumurile publice, altele sunt dur contestate:

1. Suspendarea permisului pentru neplata amenzilor – aceasta masura face parte din cele aspru contestate deoarece conform noilor prevederi, contravenientul este obligat sa isi plateasca amenda in maxim 30 de zile de la data intocmirii procesului verbal de constatare. Acest lucru contravine dreptului contravenientului de a face contestatie la procesul verbal si a aplicarii masurii numai in urma unei decizii definitive si irevocabile a instantei de judecata. Conform noilor prevederi, Politia Rutiera va acorda o perioada de gratie de 20 de zile peste termenul legal impartita astfel:

• 5 zile de la expirarea termenului de 30 de zile, timp in care organele abilitate trimit contravenientului dispozitia de suspendare.
• 15 zile de la data primirii dispozitiei de suspendare.

2. Ridicarea nivelului de amenzi pentru depasirea limitei de viteza – aceasta este considerata o masura care poate da rezultate pozitive in ceea ce priveste scaderea semnificativa a numarului de accidente grave si deosebit de grave. Conform acesteia, soferii care depasesc limita maxima de viteza admisa pe sectorul de drum pe care circula cu valori cuprinse intre 51 si 60 km/h vor primi intre 9 si 20 puncte de amenda (720 – 1.600 lei), iar cei care depasesc limita maxima cu peste 60 de km/h vor primi intre 21 si 50 puncte de amenda (1.680 – 4.000 lei).

In cazul in care depasirea limitei maxime de viteza cu peste 60 de km/h este corelata cu un accident de circulatie in urma caruia au rezultat pagube materiale sau ranirea uneia sau a mai multor persoane, amenda este cuprinsa intre 4.080 si 9.600 lei, reprezentand 51- 120 puncte de amenda. Aceste doua contraventii atrag dupa sine si suspendarea permisului de conducere astfel: daca in urma accidentului au rezultat doar pagube materiale, permisul de conducere se suspenda pentru un an, iar daca au rezultat si victime, permisul va fi suspendat 2 ani.

3. Ridicarea limitei de alcoolemie permisa. Pevederile noului Cod Rutier sunt mai permisive din punct de vedere al consumului de alcool, acestea stipuland ca legala o concentratie de 0,2 g/l de alcool pur in sange. O valoare cuprinsa intre 0,2 si 0,5 g/l de alcool pur in sange este considerata contraventie, iar limita concentratiei incadrata ca infractiune a scazut de la 0,8 la 0,5 g/l.

Contraventia (0.2 – 0,5 g/l alcool in sange) este pedepsita cu 21-50 de puncte amenda si cu suspendarea permisului pentru 180 de zile iar infractiunea, peste 0,5 g/l de alcool pur in sange, se pedepseste cu inchisoare intre 1 si 5 ani sau cu amenda penala.

Capitolul I. Identitatea profesională și misiunea avocatului

Art. 1. Avocatura este o profesie liberală, unitară, auto-reglementată, care se desfășoară în baza legii. Ca atare, avocatul este obligat să respecte reglementările specifice și standardele etice ale profesiei, să protejeze demnitatea și onoarea corpului de avocați.

Art. 2. În exercitarea profesiei, precum și în orice acțiune sau comunicare publică, avocatul va avea în vedere caracterul de interes public al profesiei de avocat, care rezultă din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, din Statutul profesiei de avocat.

Art. 3. (1) Misiunea avocatului constă în apărarea, prin toate mijloacele specifice profesiei, a drepturilor, libertăților și a intereselor legitime ale clienților, în vederea aflării adevărului, a înfăptuirii justiției și a respectării statului de drept.

(2) Avocatul este garantul apărării cetățeanului față de excesele instituțiilor statului, precum și al păstrării echilibrului între interesul public al societății și interesul privat al cetățeanului.

Art. 4. În exercitarea profesiei, avocatul este obligat să acționeze cu bună credință, în apărarea valorilor profesiei de avocat și ale statului de drept.

Capitolul II. Natura normelor deontologice

Art. 5. Codul deontologic al avocatului român stabilește principiile esențiale și regulile de conduită pe care avocatul trebuie să le respecte, atât în exercițiul profesiei de avocat, cât și în viața sa publică și privată. Aceste principii și reguli stau la baza oricărei interpretări a reglementărilor profesionale, precum și la baza oricărei inițiative de reglementare profesională ori de modificare sau completare a dispozițiilor existente.

Art. 6. (1) Normele de deontologie profesională reglementate de prezentul Cod garantează îndeplinirea de către avocat a misiunii sale privind apărarea drepturilor justițiabililor, promovarea unei culturi organizaționale comune avocaților români, bazată pe încredere și respect, protejarea valorilor și imaginii profesiei de avocat, care asigură identitatea profesiei și încrederea publicului.

(2) Nerespectarea acestor norme constituie temei pentru inițierea unei proceduri disciplinare.

Art. 7. (1) Dispozițiile prezentului Cod se aplică raporturilor profesionale ale avocatului stabilite cu clienții, cu alți avocați, cu magistrații, cu organele judiciare, cu organe și instituții cu atribuții jurisdicționale, precum și cu orice entități cu care inițiază și stabilește relații în exercitarea profesiei.

(2) Respectarea dispozițiilor prezentului Cod constituie obligație profesională, iar invocarea acestora constituie un drept al fiecărui avocat, atât în raporturile cu clienții, cât și în relațiile profesionale cu colegii avocați, cu magistrații și alte persoane.

Capitolul III. Principiile profesiei de avocat

Art. 8. (1) Principiile profesiei de avocat reprezintă valorile pe care se bazează și pe care le apără avocatul atât în exercitarea profesiei, cât și în viața socială și în raport de care se interpretează orice normă deontologică și orice comportament în exercitarea profesiei sau în afara acesteia.

(2) Principiile fundamentale ale profesiei de avocat sunt următoarele:

a) Principiul libertății și independenței avocatului;

b) Principiul legalității și al respectării Statului de drept;

c) Principiul respectării secretului profesional;

d) Principiul evitării conflictelor de interese;

e) Principiul demnității, al onoarei și al probității;

f) Principiul profesionalismului și loialității față de client;

g) Principiul competenței profesionale;

h) Principiul respectării confraților și a tuturor persoanelor cu care avocatul intră în relații profesionale;

i) Principiul autonomiei și al auto-reglementării profesiei de avocat;

j) Principiul loialității față de profesia de avocat.

Subcapitolul III.1. Principiul libertății și independenței avocatului

Art. 9. (1) În exercitarea profesiei, avocatul este independent și se supune numai legii și reglementărilor profesionale.

(2) Avocatul este obligat să-și exercite profesia potrivit crezului său profesional, liber de orice influență sau presiune, atât din partea terților, cât și față de propriile interese.

(3) Avocatul trebuie să-și păstreze independența față de grupurile de presiune și chiar față de propriul client sau viitor client, dacă convingerile sale nu corespund pretențiilor și cerințelor celui care îi solicită serviciul profesional. Independența îi permite avocatului să interpreteze și să solicite să se aplice legea într-un anume caz potrivit propriului crez profesional, fără a urmări sau a se teme de faptul că va mulțumi sau nemulțumi puterea judecătorească, executivă, legislativă, politică, ierarhică, economică, mass-media sau opinia publică.

Subcapitolul III.2. Principiul legalității și al respectării Statului de drept

Art. 10. (1) În exercitarea profesiei, avocatul este obligat să acționeze pentru apărarea clientului său în conformitate cu legea și cu reglementările profesionale.

(2) Avocatul are un rol esențial în funcționarea eficientă a justiției.

(3) Scopul avocatului în realizarea apărării trebuie să fie asigurarea dreptății pentru clientul său, în conformitate cu interesele sale legitime, iar nu obținerea unei soluții favorabile clientului, cu orice preț.

(4) Prin toate demersurile sale, avocatul va combate tendințele, acțiunile și măsurile totalitariste, specifice statului dictatorial, pledând pentru libertate, transparența procedurilor judiciare și soluții în conformitate cu principiile statului de drept.

Subcapitolul III.3. Principiul respectării secretului profesional

Art. 11. (1) Secretul profesional este atât un drept, cât și o obligație profesională a avocatului. Principalul beneficiar al secretului profesional este clientul avocatului. Protejarea și respectarea secretului profesional constituie o garanție a dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil al clientului.

(2) Obiectul secretului profesional îl constituie toate informațiile și datele de orice tip, în orice formă și pe orice suport, schimbate între avocat și clientul său: chestiunile pentru care o persoană a solicitat asistență juridică, datele privind persoana care a solicitat asistență, contractul dintre avocat și client, procedeele de strategie și tactică ale apărării sau reprezentării, consultațiile date sau destinate clientului, corespondența dintre avocat și clientul său, corespondența profesională dintre avocat și confrații avocați, notițele luate cu ocazia interviului profesional realizat de avocat cu clientul său pentru analiza faptelor, ori a unui dosar judiciar sau a unor documente cu relevanță juridică, suportul material al probelor puse la dispoziția avocatului în interesul pregătirii și realizării apărării, mărturiile primite de avocat în exercitarea profesiei, numele clienților, agenda profesională a avocatului, documentele financiare și operațiunile bancare ce vizează prestațiile profesionale, informațiile dobândite în legătură cu clientul și, în general, orice aspect ce vizează exercitarea profesiei sau este în legătură cu aceasta.

(3) Sunt confidențiale atât informațiile pe care clientul le-a furnizat avocatului cu titlu confidențial, cât și orice alte informații și probe pe care avocatul le-a obținut prin activitățile proprii desfășurate în legătură cu cauza și care nu sunt cunoscute publicului.

(4) Avocatul nu va comunica judecății sau autorităților, nici nu va pune la dispoziția clientului adresele, comunicările sau notele primite de la avocatul părții adverse, cu excepția aprobării exprese a acestuia.

(5) Obligația avocatului de a păstra secretul profesional se naște în faza oricăror comunicări/consultări telefonice, electronice, poștale, preliminare ori în timpul negocierilor cu clientul sau altă persoană împuternicită de client pentru a încheia contractual de asistență juridică și durează nelimitat în timp.

(6) Convorbirile avute cu clienții, cu părțile adverse sau cu avocații lor, efectuate de avocat personal sau prin orice alt mijloc de comunicare, nu se vor putea înregistra fără atenționare prealabilă și fără acordul tuturor părților și în toate cazurile vor fi protejate de secretul profesional.

(7) Obligația respectării și protejării secretului profesional se extinde și asupra celorlalți avocați care fac parte din forma de exercitare a profesiei.

(8) Avocatul este obligat să determine respectarea secretului profesional de către personalul său, precum și de către orice altă persoană cu care colaborează în desfășurarea activității profesionale.

(9) Obligațiile impuse de păstrarea secretului profesional se mențin și după încetarea serviciilor profesionale, fără ca ele să se limiteze în timp.

(10) În cazuri excepționale, de maximă gravitate, în care păstrarea obligatorie a secretului profesional ar putea provoca prejudicii ireparabile sau nedreptăți flagrante, decanul baroului va sfătui avocatul în scopul de a-i determina conduita potrivit legii și statutului profesiei de avocat, cu prioritate pentru a stabili mijloace sau proceduri alternative de rezolvare a problemei concrete. Consimțământul clientului nu obligă avocatul să dezvăluie secretul profesional și nu scutește avocatul de obligația de păstrare a acestuia.

Subcapitolul III.4. Principiul evitării  conflictelor de interese

Art. 12. (1) Avocatul nu poate asista sau reprezenta un client în condițiile în care interesele clientului sunt sau ar putea fi în conflict cu interesele altor clienți ori ale avocatului.

(2) Avocatul nu poate pleda împotriva părții care l-a consultat, în prealabil, în legătură cu aspectele litigioase concrete ale cauzei.

(3) Avocatul trebuie să se abțină să preia un client nou în orice situație în care secretul profesional încredințat de alt client riscă să fie încălcat ori independența avocatului ar avea de suferit.

(4) Interdicțiile cu privire la conflictul de interese se aplică și în situația în care există un astfel de conflict între interesele clientului consultat, asistat sau reprezentat de avocat și interesele clienților pe care același avocat îi reprezintă în cadrul exercițiului altor profesii compatibile cu avocatura.

(5) Interdicțiile cu privire la conflictul de interese se aplică și în situația în care există un astfel de conflict între interesele clientului consultat, asistat sau reprezentat de avocat și clienții experților și specialiștilor cu care colaborează în exercitarea atribuțiilor sale.

(6) Dacă un conflict de interese apare în timp ce avocatul acționează în interesul clientului său, avocatul va informa clientul.

(7) Interdicțiile cu privire la conflictul de interese se extind și asupra celorlalți avocați care fac parte din forma de exercitare a profesiei.

Subcapitolul III.5. – Principiul demnității, al onoarei și al probității

Art. 13. (1) Încrederea cu care este investit avocatul este de esența profesiei. Pentru a se bucura de această încredere din partea clienților, dar și a terțelor persoane, a instanțelor de judecată și a statului, avocatul trebuie să îndeplinească cele mai ridicate standarde de integritate morală.

(2) Avocatul trebuie să se abțină de la conduite care ar putea compromite reputația sa, ori reputația profesiei, precum și încrederea publică în profesia de avocat.

(3) Responsabilitatea avocatului pentru promovarea acestor standarde include atât conduita acestuia în exercitarea profesiei, cât și în afara ei.

(4) Avocatul trebuie să se abțină de la formularea unor denunțuri, cu scopul de a obține pentru sine avantaje de natură juridică de orice fel.

Subcapitolul III.6. Principiul profesionalismului și loialității față de client

Art. 14. (1) În activitatea profesională, avocatul este obligat să acționeze cu profesionalism, să aibă o conduită demnă, onorabilă și cinstită.

(2) Avocatul va folosi cele mai adecvate mijloace pentru susținerea cauzei clientului, evitând folosirea unor cuvinte, afirmații sau susțineri jignitoare, de natură a aduce atingere demnității părții adverse, colegului preopinent ori altor persoane care au legătură cu cauza ori cu clientul său. În demersurile pentru câștigarea cauzei clientului său, precum și în pledoaria sa, avocatul va evita să-l umilească pe adversar, pe colegul preopinent ori vreo altă persoană care are legătură cu cauza.

(3) Avocatul are obligația de a-l informa onest pe client, de a evalua și cântări în mod corect și realist, împreună cu acesta, șansele de câștig sau de pierdere ale cauzei, precum și consecințele conduitei procesuale adoptate.

(4) În fața magistraților, avocatul nu va prezenta, cu bună știință, date false ori eronate.

(5) Avocatul îl va informa pe client prompt, loial și în conformitate cu realitatea, despre evoluția cauzei, îl va sfătui potrivit convingerii sale intime și îi va atrage atenția, în timp util, asupra tuturor consecințelor, rezonabil previzibile, ale demersurilor care urmează a se efectua în cauză.

Subcapitolul III.7. Principiul competenței profesionale

Art. 15. (1) Avocatul va prelua numai cazurile care corespund competențelor sale și nu va accepta cazuri care îl depășesc din punct de vedere profesional sau care excedează posibilității de a se pregăti în timp util pentru soluționarea cazului în interesul clientului.

(2) Avocatul are obligația să se informeze în permanență asupra evoluției legislației și a practicii judiciare, să urmeze formele de pregătire profesională, potrivit legii și statutului.

Subcapitolul III.8. Principiul respectării confraților și a tuturor persoanelor cu care avocatul intră în relații profesionale

Art. 16. (1) Respectul reciproc între toți participanții la actul de justiție este o condiție a înfăptuirii justiției.

(2) Acest principiu presupune exercitarea cu bună-credință a profesiei de avocat, în mod onest și respectuos față de toți participanții la actul de justiție.

Subcapitolul III.9.  Principiul autonomiei și al auto-reglementării profesiei de avocat

Art. 17. (1) Organele de conducere ale avocaturii sunt garantul perfecționării continue și ridicării standardelor de calitate ale profesiei de avocat, prin elaborarea actelor specifice, care au caracter normativ și obligatoriu.

(2) Avocatura ca profesie juridică, pentru asigurarea independenței proprii și a fiecărui avocat în parte, este ferită de intervenționismul statului, atât în reglarea internă a profesiei, cât și în activitatea desfășurată de fiecare avocat.

(3) Avocatul va refuza îndrumări, prescripții, instrucțiuni, indicații sau recomandări din partea statului și a organelor acestuia, având ca obiect modalitatea de desfășurare a activității sale. Conceperea apărării și a strategiei în susținerea cauzei, precum și conținutul consultațiilor sunt atributul suveran al avocatului.

(4) Avocatul va avea un rol activ ori de câte ori constată, în activitatea sa, un control din partea statului, care încalcă reglementările și principiile fundamentale ale profesiei. Avocatul este îndreptățit să ceară consultanță barourilor în acest sens sau să le informeze în legătură cu încălcarea principiilor de bază ale avocaturii.

Subcapitol lll.10. Principiul loialității față de profesia de avocat.

Art. 18. (1) Avocatul va rămâne loial profesiei de avocat pe toată durata exercitării acesteia, cât şi în situația suspendării din exercitarea profesiei la cerere sau datorită unei stări de incompatibilitate.

(2) Avocatul se va abține de la acțiuni de orice fel care aduc atingere intereselor profesiei de avocat.

Capitolul IV. Incompatibilități și interdicții

Art. 19. (1) Scopul general al prevederilor care exclud avocații de la exercitarea altor profesii sau activități rezidă în protejarea lor de diferite influențe care ar putea afecta independența sau rolul lor în administrarea justiției.

(2) Exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu orice activitate care pune în pericol valorile fundamentale ale profesiei de avocat și încrederea publicului față de avocați. Cazurile de incompatibilitate sunt prevăzute de legea specială a profesiei de avocat și de reglementările profesionale.

(3) În exercitarea profesiei, avocatul poate fi supus unor interdicții de reprezentare a clienților în fața unor instanțe sau ale autorități publice, cu care acesta are sau a avut anumite legături, de natură să creeze suspiciuni.

Capitolul V. Publicitatea și comunicarea cu mass media

Subcapitolul V.1. Publicitatea

Art. 20. (1) Termenul „publicitate” se referă la orice formă de prezentare a activității și serviciilor avocațiale, în scopul promovării acestora în fața publicului.

(2) Publicitatea nu include comunicările făcute de avocat, în virtutea libertății sale de exprimare și în scopul apărării intereselor clientului ori participării avocatului la o dezbatere cu privire la chestiuni de interes public.

(3) Avocatul este autorizat să informeze publicul despre serviciile pe care le oferă, cu condiția ca informația să fie fidelă, obiectivă și veridică și să respecte principiile esențiale ale profesiei, reglementările profesionale și regulile unei concurențe loiale și oneste.

(4) Publicitatea unui avocat sau a unei forme de exercitare a profesiei, indiferent de media utilizată – în presă, radio, televiziune, platforme online, prin comunicare electronică ori prin alt mijloc – este autorizată în măsura în care nu conține informații false ori care ar putea induce publicul în eroare sau ar afecta imaginea profesiei ori reputația colegilor.

(5) Orice informații ori imagini transmise prin comunicări făcute de avocat trebuie să corespundă unor criterii obiective de verificare a veridicității.

(6) Comunicările avocatului nu pot conține:

• onorariile practicate în relația cu clienții;
• garanția rezultatului;
• mențiuni comparative și/sau denigratoare;
• orice referire la funcții sau activități care nu au legătură cu exercitarea profesiei de avocat, precum și orice referire la rolurile jurisdicționale ori în cadrul altor autorități publice;
• mențiuni privind rezultatele obținute, identitatea clienților, numărul de dosare, cifra de afaceri sau procentajul de succes.

(7) În promovarea serviciilor sale, avocatul nu se poate folosi de notorietatea clientului său.

(8) Avocatul trebuie să se abțină de la orice formă de publicitate prin care se aduce atingere imaginii profesiei de avocat.

Subcapitolul V.2. Relația avocatului cu mass-media

Art. 21. (1) În relația cu mass media, avocatul își exercită libertatea de exprimare și are dreptul să intervină, prin intermediul mijloacelor mass-media, atunci când este vorba de apărarea intereselor legitime ale clientului său ori a profesiei de avocat.

(2) Avocatul care face declarații în mass-media sau moderează diferite emisiuni cu tematică juridică sau altă tematică va trebui să respecte dispozițiile prezentului Cod deontologic.

(3) Avocatul va ține seama că specificul libertății sale de exprimare este subordonat legii și statutului profesiei de avocat, precum și prevederilor prezentului Cod.

(4) În acest sens, avocatul va manifesta prudență și reținere în legătură cu informațiile pe care le oferă presei, astfel încât să nu încalce regulile și principiile profesiei.

(5) Publicarea unor articole de presă sau programe plătite de către avocat, prezentate ca informații obiective, este interzisă.

(6) În temeiul dreptului la liberă exprimare, avocatul poate să comunice prin mass-media convingerile sale profesionale, cele privitoare la problemele profesiei, cele privind relația cu magistrații, cu organele puterii judecătorești, cu celelalte organe judiciare, precum și cu organele statului.

(7) Avocatul va evita prezentarea în presă a problemelor clienților, dezbaterea cauzelor și oferirea de date sau informații din procesele în care își exercită atribuțiile.

(8) În mod excepțional, când interesul clientului o impune, avocatul poate să prezinte presei abuzurile la care este supus clientul său, solicitând restabilirea legalității și adoptarea unor măsuri procedurale corecte.

(9) În relația cu mass-media, avocatul va evita publicitatea, sens în care nu va face referiri la portofoliul pe care îl deține, la notorietatea cauzelor pe care le-a susținut ori la numărul proceselor câștigate.

Capitolul VI. Relațiile avocaților cu clienții

Art. 22. (1) Prevederile prezentului Cod, privind raporturile dintre avocat și client, se aplică în toate situațiile în care se solicită i se solicită avocatului serviciile sale profesionale, indiferent dacă s-a încheiat sau nu un contract de asistență juridică, potrivit legii.

(2) Relațiile dintre avocat și clienții săi se bazează pe profesionalism, onestitate, probitate, corectitudine, sinceritate, loialitate și confidențialitate.

(3) Orice persoană are dreptul să-și aleagă avocatul în mod liber, cu excepția cazurilor în care se solicită asistență judiciară gratuită, ori asistența juridică prin avocat se acordă ca o modalitate a ajutorului public judiciar, iar legea permite desemnarea unui avocat de către organele profesiei de avocat.

(4) Orice avocat are dreptul să accepte sau să refuze un client, fără a da explicații.

Subcapitolul VI.1. Apărarea intereselor legitime ale clientului

Art. 23.  La baza relației avocat-client stă apărarea intereselor clientului, care vor avea preeminență față de orice alte interese.

Subcapitolul VI.2. Onorariile

Art. 24. (1) Avocatul trebuie să îl informeze pe client, în mod clar și precis, cu privire la tot ceea ce solicită cu titlu de onorariu, precum și asupra criteriilor concrete pe baza cărora cuantumul onorariului ar putea fi modificat pe parcursul contractului de asistență juridică, dacă este cazul.

(2) Constituie încălcarea deontologiei profesionale conduita avocatului care solicită, nemotivat și repetat, reducerea onorariilor convenite de colegii adversari cu clienții lor sau îi asistă pe clienții care cer o astfel de reducere.

Subcapitolul VI.3. Împărțirea onorariilor cu o persoană care nu este avocat

Art. 25. Avocatului îi este interzis să își împartă onorariile cu o persoană care nu este avocat, cu excepția cazului în care reglementările profesionale permit conlucrarea cu experți sau alți specialiști, impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului.

Capitolul VII. Relația avocaților cu magistrații și alte autorități publice

Art. 26. (1) Avocatul va da dovadă de respect și profesionalism față de magistrați și va pretinde același comportament din partea acestora.

(2) Nicio regulă deontologică aparținând unei autorități nu poate limita obligațiile avocatului de apărare a intereselor clientului prin toate mijloacele legitime.

(3) În cazul unor încălcări ale normelor procesuale de către magistrați, precum și în cazul încălcării prezentului Codului deontologic de către magistrați, avocatul poate obiecta în fața magistratului, precum și la instituțiile competente.

(4) Conflictele avocatului cu magistrații sau cu alte autorități publice se aduc de îndată de către acesta la cunoștința decanului baroului, care va decide dacă este cazul să fie luate măsuri și de către consiliul baroului.

(5) Normele aplicabile în cazul relațiilor dintre un avocat și un magistrat se aplică, în mod corespunzător relațiilor avocatului cu arbitrii și cu orice altă autoritate publică.

(6) În comunicarea cu judecătorii și procurorii, avocații trebuie să aibă o conduită de abținere în legătură cu cauzele lor. Fac excepție dezbaterile din cadrul întâlnirilor dintre avocați și magistrați, care au caracter profesional și se desfășoară într-un cadru organizat și public. În cadrul acestora, avocatul va evita inițierea de discuții pe marginea unor cauze aflate pe rolul instanțelor sau în curs de instrumentare la parchete, nesoluționate definitiv.

(7) Prevederile prezentului capitol se aplică și în relațiile cu arbitrii, mediatorii, experții, practicienii în insolvență etc.

Capitolul VIII. Relațiile dintre avocați

Art. 27. (1) Pe întreaga durată a activității profesionale, avocatul, în raporturile cu colegii avocați, va respecta reglementările profesiei, precum și dispozițiile prezentului Cod, manifestând colegialitate.

(2) Avocatul va depune diligențe să comunice în timp util la instanțe și către colegul avocat adversar orice circumstanță care-l împiedică, pe el sau pe clientul său, să dea curs la timp unei formalități ori să fie prezent la o oră prealabil fixată pentru desfășurarea unor activități profesionale.

(3) În cadrul discuțiilor cu clientul, avocatul va evita referirile la și despre colegul avocat, adversar în cauză, abținându-se de la comentarii asupra prestației acestuia.

(4) Avocatul nu va face, în niciun context, declarații care aduc atingere demnității altui avocat sau afectează reputația profesională a acestuia.

(5) Ca expresie a colegialității, avocatul este obligat să ia poziție față de eventualele abuzuri comise asupra colegului său, informând despre aceasta, de îndată, baroul sau decanul.

(6) Este interzis avocatului care se află in exercitarea profesiei să colaboreze în orice fel cu persoane care exercită fără drept profesia de avocat.

Capitolul IX. Deontologia în relațiile profesionale transnaționale

Art. 28. (1) În activitățile profesionale transnaționale avocatului român i se aplică prevederile Codului deontologic al avocaților europeni și regulile deontologice ale baroului pe raza căruia se prestează servicii profesionale ocazionale, în cazul în care nu există reglementări contrarii.

(2) Cooperarea avocaților români cu avocații din State Membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European are la bază Carta principiilor fundamentale ale avocatului European și Codul deontologic al avocaților europeni, care au menirea de a minimiza și, în măsura în care este posibil, de a exclude problemele ce pot apărea din „deontologia dublă”, adică aplicarea a mai mult de un set de norme naționale potențial conflictuale la una și aceeași situație.

Capitolul X. Dispoziții finale

Art. 29. (1) Prevederile prezentului Cod se aplică și avocaților străini care profesează în condițiile legii în România.

(2) Prezentul Cod deontologic se aplică și în cazul în care avocatul este suspendat sau exercită alte profesii compatibile cu profesia de avocat.

Art. 30. Dispozițiile prezentului Cod nu abrogă sau modifică celelalte prevederi cu caracter deontologic din legislația profesiei de avocat, completându-le pe acestea.

Art. 31. Prezentul Cod intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2018.

sursa: www.unbr.ro

Codul Rutier sufera o noua modificare cu scopul de a descuraja soferii care circula fara taxele platite la zi. Astfel, Ordonanta de Urgenta aduce modificari la OUG 195/2002 cu privire la amenzile pentru proprietarii de masini care nu isi platesc taxele in termen de 60 de zile.

Amenzi de pana la 2500 de lei pentru soferii care nu declara masina la timp.

Conform noii modificari de cod rutier, proprietarii unei masini nou achizitionate vor avea la dispozitie 60 de zile pentru a declara autoturismul si a plati taxele.

Pentru a putea tine o evidenta a situatiei inmatricularilor este prevazuta in modificarea de Cod Rutier si modalitatea de comunicare intre institutiile vizate. Astfel, datele de la RAR si serviciul de inmatriculari ajung la organele fiscale care trimit mai departe datele catre politia rutiera pentru fiecare proprietar care nu si-a platit la timp taxele.

Pe langa amenda, inmatricularea se suspenda de drept dupa expirarea celor 60 de zile.

Noul articol 151 introdus in OUG 195/2002 cuprinde urmatorul text:

“[…] (2) In termen de 60 de zile de la data inscrierii/transcrierii transmiterii dreptului de proprietari a unui vehicul, titularul certificatului de inmatriculare este obligat sa-si indeplineasca obligatiile de natura fiscala/financiara prevazute de lege cu privire la detinerea si inmatricularea vehiculelor”.

sursa: www.odat.ro

Abstract Noțiunea de terorism își are originea din punct de vedere etimologic în cuvântul „teroare”. În dicționarul limbii române, Vasile Breban definește „teroarea” ca o „groază provocată prin amenințări sau prin alte mijloace de intimidare [citeste mai mult…]

Autor: Avocat BABEANU Nicolae

Sub aspectul alegerii bunului care face obiectul schimbului, mandatarul dispune de aceeaşi libertate ca şi în cazul mandatarului cumpărătorului. Unele probleme de interpretare pot să apară în cazul în care mandantul nu a specificat nici măcar trăsăturile generale sau categoria din care face parte bunul ce-1 va primi în schimb, respectiv dacă acesta ar trebui să fie din aceeaşi „categorie” cu cel transmis de mandant.
Spre exemplu, dacă mandatarul însărcinat să schimbe un apartament va trebui să caute tot un apartament sau poate schimba cu un teren, sau, mai mult, dacă fiind însărcinat să schimbe un apartament cu 4 camere, îl poate schimba cu o garsonieră, evident primind sultă? Am oferit exemple aflate la poli opuşi tocmai pentru a evidenţia paleta foarte largă de decizie de care ar putea beneficia mandatarul. Cum nu este de esenţa schimbului, şi nici măcar de natura sa, ca bunurile schimbatc să facă parte din aceeaşi categorie, mandatarul poate schimba cu orice fel de bun. El trebuie însă să respecte principiu! echivalenţei prestaţiilor, iar în cazul în care bunul mandantului este de o valoare mai mare, acestuia i se cuvine obligatoriu sultă. în cazul bunurilor imobile, valorile care ne interesează pentru a stabili echivalenţa sunt, evident, cele declarate de părţi şi nu cele rezultate din evaluările efectuate de Camerele notarilor publici în condiţiile prevăzute de Codul fiscal.
• Dacă bunul mandantului are o valoare mai mică, poate mandatarul acestuia să consimtă ca acesta să plătească sultă copermutantului, dacă această ipoteză nu a fost cuprinsă în mandat? Credem că răspunsul este afirmativ. Ne putem imagina trei modalităţi în care se poate realiza schimbul: 1) bunurile sunt egale valoric; 2) bunul mandantului are o valoare mai mare şi va primi sultă de la copermutant; 3) bunul mandantului are o valoare mai mică şi acesta va trebui să plătească sultă copermutantului. Astfel, dacă mandantul nu a avut în vedere, în mod special, una din aceste posibilităţi, putem conchide că a lăsat libertate deplină de alegere mandatarului şi că acesta poate realiza schimbul în oricare din modalităţile posibile.
• Dacă mandantului i se cuvine sultă, mandatarul nu poate renunţa la primirea acesteia decât dacă un asemenea drept i-a fost conferit expres.

Autor: Notar public Dragoş ISACHE, Camera Notarilor Publici Bacău

Mandantul trebuie să menţioneze întocmai felul contractului de împrumut – cu dobândă sau fără dobândă, pe care urmează să-1 întocmească mandatarul. Aceasta, pentru că suntem în prezenţa a două tipuri de contracte radical diferite: în timp ce împrumutul fără dobândă are natura unui act dezinteresat, împrumutul cu dobândă este un act cu titlu oneros. In cazul în care urmează ca mandatarul să încheie un contract de împrumut fără dobândă, persoana debitorului trebuie individualizată în cuprinsul mandatului.
• In ceea ce priveşte specializarea mandatului, credem nu se impune să se menţioneze cuantumul sumei împrumutate (recunoaştem că în practică, mandantul este consiliat – pentru ca interesele sale să nu fie afactate ulterior – să menţioneze măcar suma maximă ce se poate împrumuta).
Mandatul pentru obţinerea unui credit
• In lipsa unor specificaţii ale mandantului cu privire la modul de executare, mandatarul are libertate deplină pentru a obţine un credit în cuantum cât mai mare, de la orice instituţie bancară, pentru a negocia toate clauzele contractuale (durata contractului, cuantumul şi felul dobânzii, etc.).
• Mandatarul nu poate însă încheia contractul de asigurare în numele mandantului (deşi acesta este o condiţie obligatorie în procedura bancară a acordării creditului) dacă acest drept nu i-a fost acordat expres, pentru că în cauză vorbim de un alt act juridic, distinct dc contractul de credit.

Autor: Notar public Dragoş ISACHE, Camera Notarilor Publici Bacău

Actul politic de excepţională importanţă al Marii Uniri, realizată în 1918, a declanşat un proces de unificare reală, în primul rând în plan instituţional, care s-a prelungit, în unele cazuri, până în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial. O legislaţie cu valabilitate pe întregul teritoriu românesc s-a vădit anevoie de aplicat, pe de o parte din cauza cutumelor multiseculare, pe de alta din pricina actelor cu caracter atât de diferit redactate în Vcchiul Regat, Transilvania şi Banat sau Basarabia – fiecare din aceste entităţi suferind din punct de vedere juridic influenţa franceză, maghiară şi respectiv rusească.

„Revista notarilor publici” din Oradea dezbătea, la 1929, această situaţie contradictorie: într-o ţară unită, instituţia notarială funcţiona diferit. In Transilvania, o primă încercare în acest sens s-a lovit de împotrivirea bisericii catolice care, prin „locurile autentice” (loca credibilia), facea acest oficiu încă din secolul al 12-lea. Capitlurile ce funcţionau în mai multe mănăstiri din provincie – despre care am mai discutat în această rubrică – păstrau acte publice, testamente, citaţii, execuţii judecătoreşti şi eliberau copii autentice. Noua instituţie micşora veniturile bisericii, de aici opoziţia ei categorică. Dar în 1874 factorul laic s-a impus: ţara a fost împărţită în circumscripţii, notarilor li s-au asigurat venituri îndestulătoare, cei mai buni au fost selectaţi pentru dezbaterea succesiunilor, redactarea actelor de partaj, fapt ce le-a permis să structureze atât dreptul succesoral, cât şi pe cel convenţional. Au folosit în acest sens pe larg dispoziţiile legale şi jurisprudenţa, ajungând la o formă sui generis de drept cutumiar specializat. S-au călăuzit astfel după principiul că la redactarea unui contract trebuie să cunoşti natura economică a raporturilor între părţi şi – fapt de căpetenie – să prevezi conflictele. Cu alte cuvinte, justiţia cautelară (preventivă) însemna precumpănitor apărarea drepturilor cetăţenilor.

In timp ce, potrivit Codului civil francez din 1803, preluat în Vechiul Regat, se recunoştea puterea de probaţiune şi caracterul executor al actelor făcute de notarul public, în Transilvania şi Banat, unde influenţa germană fusese hotărâtoare, situaţia era confuză şi genera numeroase procese. Aceasta pentru că protecţia preventivă era redusă, fiind vorba doar de contractele între soţi, logodnici sau de procuri generale sau speciale. Mai mult, se admitea contraprobaţiunea.
Apoi, din raţiuni politice, de supraveghere a populaţiei româneşti majoritare, autorităţile maghiare au permis ca notarii comunali să redacteze acte cu caracter juridic. Din lipsă de cadre calificate şi socotind că astfel tranziţia va fi mai lesnicioasă, legea românească din 1925 a preluat – însă numai pentru Transilvania şi Banat – această prevedere. Doar că intabulările şi testamentele, din lipsa cunoştinţelor juridice temeinice ale acestor notari comunali, ajunseseră să fie invalidate în proporţie de 90%.

în Vechiul Regat, protecţia preventivă a rămas deficitară, legalizarea actelor operându-se prin tribunale şi judecătorii. Prin legea înfiinţării corpului de avocaţi, actele autentice puteau fi redactate de avocaţi (în localităţile unde nu funcţionau notari publici). Aceştia însă, prin natura profesiei, apărau interesele unui client, fară să atragă atenţia celeilalte părţi asupra caracterului eventual oneros al unor clauze contractuale. Pentru obiectivitate, autentificarea trebuia să rămână, aşa dar, în sarcina unui organ neutru, separat de magistratură ori barou, în speţă a notarilor publici. Sistemul cărţilor funduare existent în Transilvania şi Banat, privit cu admiraţie de notarii de dincoace de munţi, ajunsese, după convingerea notarilor de la Oradea, în perioada postbelică, „în aer”, în România Mare, în virtutea inerţiei, taxa pentru „fondul cărţilor funduare” a continuat să fie percepută!

Consiliul Dirigent, autoritatea temporară de conducere a Transilvaniei după Unire, i-a păstrat pe judecători şi pe notarii publici (aceştia din urmă erau în număr de 9o, din care trei români) dar le-a suspendat inamovibilitatea. Acum, „pentru liniştea publică”, puteau fi disponibilizaţi sau suprimaţi din oficiu, fără să li se ceară consimţământul ca odinioară. în 1920, comisia regională de unificare de la Cluj a stabilit că notarii publici numiţi de autorităţile maghiare trebuia să depună jurământ în faţa celor româneşti, să-şi schimbe sigiliile şi să întrebuinţeze limba română. Teoretic, postul de notar public se ocupa prin concurs, cu avizul Camerei notariale (din cele patru create în Transilvania, la Cluj, Oradea, Timişoara şi Târgu Mureş). Numai că numirea o făcea ministrul Justiţiei, care „aprecia meritele candidatului”. Acesta îngăduia promovarea clientelei politice. Să observăm totuşi că, la semnalările Camerelor notariale din Transilvania, în 1929 au fost înlăturaţi 78 de notari reuşiţi prin asemenea concursuri (români şi unguri deopotrivă).
In Transilvania, majoritatea notarilor proveneau din foşti avocaţi, cu o numeroasă clientelă altădată; acum aceştia se vedeau pe drumuri. Aproape un deceniu, autorităţile de la Bucureşti au ezitat: prevederile legii maghiare din 1874 n-au fost abogate; în răstimpul 1918-1923, s-au făcut numiri de notari, deşi nu exitau Camere notariale – iată două contradicţii majore în legătură cu legitimitatea noii creaţii instituţionale. în 1923 şi 1924 s-au organizat la Bucureşti congrese în vederea unificării şi tot în 1924 s-a prezentat un anteproiect privitor la înfiinţarea corpului notarilor, urmat de o lege referitoare la extinderea în Basarabia a unor dispoziţii în materie, în vigoare în restul ţării. în sfârşit, în 1929, a fost înaintat proiectul de organizare a corpului notarilor publici. Era vorba de funcţionari publici nesalarizaţi, domiciliind în localitatea unde lucrau. Actele redactate de ei erau executorii. Trebuia să fie cetăţeni români, să fi făcut stagiul militar şi să nu fi suferit pedepse infamante. Legea nu specifica accesul femeilor la această profesie. Pentru a deveni notar independent, postulantul trebuia să facă un stagiu de trei ani într-un birou notarial. Nu putea fi în acelaşi timp avocat, negustor, industriaş, militar activ, funcţionar retribuit de stat. Numirea individuală se facea prin decret regal, la propunerea ministrului de Justiţie. Vacantarea posturilor se anunţa prin „Monitorul oficial”. La ocupare, notarul avea două sigilii, depunea o garanţie (în 60 de zile de la numire) care se păstra la administraţia financiară şi se restituia la şase luni de la încetarea calităţii de notar.

Restructurarea cea mai drastică s-a produs, după Marea Unire, în materie de succesiuni de pildă, prin introducerea legii timbrului. Potrivit acesteia, moştenitorii trebuia să facă dovada că au plătit impozitele şi dobândeau un termen de plată (fiecare plătindu-şi partea). Dacă delimitarea nu fusese făcută, succesiunile rămâneau în suspensie încât, în 1929, doar 10% din ele fuseseră transcrise în cartea funduară.

Ce consecinţe a avut această înregistrare redusă a mişcării proprietăţii? Pe teren, tot mai multe cazuri păreau fără ieşire: proprietari analfabeţi, proprietăţi divizate, dovezi anevoie de obţinut că figurează în cartca funduară (număr de protocol, topografia suprafeţei), litigii între moştenitori (unii întemeiaţi pe testamente, alţii pe dispoziţiile legale), partaje cu renunţări sau compensaţii, coeredele care şi-a primit partea încă pe când testatorul trăia (prin zestre sau donaţie). Constatarea succesiunii revenea funcţionarului fiscal. Dar lipsa de pregătire, dezinteresul au dus la constatări din oficiu şi stabilirea cotei pentru fiecare moştenitor aşişderi. Când au apărut divergenţele, funcţionarii nepricepuţi au lăsat moştenirile să treneze cu anii (de pildă, proprietarul era mort de 4o de ani, succesiunea nu fusese deschisă şi statul era astfel grav prejudiciat prin neîncasarea impozitului respectiv). în plus, la sate, unde moştenitorii aveau deja averea în mână, nu s-au grăbit să deschidă succesiunea şi să înscrie noua situaţie a proprietăţii în cartea funduară ca să evite plata impozitelor. Dosarele de succesiune zăceau astfel prin judecătorii cu anii şi numai la Braşov, de exemplu, se estima că în 1929 erau restanţe de zece milioane de lei. Apoi creditorii nu-şi puteau recupera ori valida creanţele, impozitul nefiind achitat nu se transcria în cartea funciară şi, prin urmare, imobilele nu puteau fi urmărite.

O armonizare a practicilor din Vechiul Regat cu cele din Transilvania şi Banat era anevoioasă, dar inevitabilă. Notarii care colaborau la revista orădeană faceau următoarele recomandări: să se inventarieze din oficiu toate succesiunile; după decesul cuiva, notarul public să purceadă la conscrierea averii şi citarea moştenitorilor, apoi aceasta să fie trimisă administraţiei financiare (aşa fiscul era asigurat). Să se introducă şi în Vechiul Regat cadastrul, pentru evaluare corectă. Certificatele de moştenitor eliberate de notarii comunali să se desfiinţeze deoarece erau formale, declarându-se, de obicei, o valoare mai mică a bunurilor.
Concluzia era una singură şi ulterior şi-a dovedit din plin îndreptăţirea: lăsarea în exclusivitate pe seama notarilor publici profesionişti a încheierii tuturor actelor referitoare la proprietate.

Autor: Dr. Georgeta Filitti