Codul fiscal

TITLUL X – Dispoziţii finale

Data intrării în vigoare a Codului fiscal
Art. 493. – Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2016, cu excepţia cazului în care în prezentul cod se prevede altfel.

Abrogarea actelor normative
Art. 494. – (1) La data intrării în vigoare a prezentului Cod fiscal se abrogă:
1. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003;
2. Articolul 16 din Legea apiculturii nr. 383/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 9 ianuarie 2014;
3. Articolul 16 litera e) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 28 octombrie 2002, cu modificările și completările ulterioare;
4. Articolul 137 din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27 martie 2008, cu modificările și completările ulterioare;
5. Articolul 26 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările și completările ulterioare;
6. Articolul 12, alineatul (13) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012, cu modificările și completările ulterioare;
7. Articolul 8, alineatul (1) din Decretul – lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare;
8. Articolul 10, pargraful 2 și 3 din Legea nr. 114/1996 Legea locuinţei, republicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificările și completările ulterioare;
9. Articolul 7, alineatul (2) din Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, republicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 182 din 13 martie 2014;
10. Articolul 15, alineatul (2) din Legea Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România nr. 139/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995, cu modificările şi completările ulterioare;
11. Articolul 5, alineatul (1) litera b) din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completarile ulterioare,
12. Articolul 26, alineatul (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, publicată in Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 442 din 29 iunie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare.
13. – Articolul V alin. (5) şi (6) din Legea nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 8 iunie 2012;
14. Articolul 17 alin. (3) din Legea farmaciei nr. 266/2008, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 2 februarie 2015;
15. Articolul 41 alin. (1) și (2) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 noiembrie 2006, cu modificările ulterioare.
16. Orice alte dispoziţii contrare prezentului cod.
(2) Trimiterile făcute prin alte acte normative la Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările următoare, se consideră a fi făcute la prezenta lege.

Alte prevederi
Art. 495
În aplicarea prevederilor prezentei legi, Guvernul va asigura respectarea prevederilor referitoare la soldul structural anual al administraţiei publice prevăzute la art. 3 alin. (1) din Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul uniunii economice şi monetare dintre Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, Ungaria, Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacia, Republica Finlanda şi Regatul Suediei, semnat la Bruxelles la 2 martie 2012, ratificat prin Legea nr. 83/2012, şi art. 9 din Regulamentul (CE) nr. 1.466/1997 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind consolidarea supravegherii poziţiilor bugetare şi supravegherea şi coordonarea politicilor economice, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 209 din 2 august 1997, cu modificările şi completările ulterioare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

TITLUL VII – Taxa pe valoarea adăugată

CAPITOLUL I
Definiții

Definiţia taxei pe valoarea adăugată
Art. 262. – Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul statului şi care este colectat conform prevederilor prezentului titlu.

Semnificaţia unor termeni şi expresii
Art. 263. – (1) În sensul prezentului titlu, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
1. achiziţie reprezintă bunurile şi serviciile obţinute sau care urmează a fi obţinute de o persoană impozabilă, prin următoarele operaţiuni: livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii, efectuate sau care urmează a fi efectuate de altă persoană către această persoană impozabilă, achiziţii intracomunitare şi importuri de bunuri;
2. achiziţie intracomunitară are înţelesul art. 270;
3. active corporale fixe reprezintă orice imobilizare corporală amortizabilă, construcţiile şi terenurile de orice fel, deţinute pentru a fi utilizate în producţia sau livrarea de bunuri ori în prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru scopuri administrative;
4. activitate economică are înţelesul prevăzut la art. 266 alin. (2). Atunci când o persoană desfăşoară mai multe activităţi economice, prin activitate economică se înţelege toate activităţile economice desfăşurate de aceasta;
5. baza de impozitare reprezintă contravaloarea unei livrări de bunuri sau prestări de servicii impozabile, a unui import impozabil sau a unei achiziţii intracomunitare impozabile, stabilită conform cap. VII;
6. bunuri reprezintă bunuri corporale mobile şi imobile. Energia electrică, energia termică, gazele naturale, agentul frigorific şi altele de această natură se consideră bunuri corporale mobile;
7. produse accizabile sunt produsele energetice, alcoolul şi băuturile alcoolice, precum şi tutunul prelucrat, astfel cum sunt definite la titlul VIII, cu excepţia gazului livrat prin intermediul unui sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Uniunii Europene sau prin orice reţea conectată la un astfel de sistem;
8. codul de înregistrare în scopuri de TVA reprezintă codul prevăzut la art. 315 alin. (1), atribuit de către autorităţile competente din România persoanelor care au obligaţia să se înregistreze conform art. 313 sau 314, sau un cod de înregistrare similar, atribuit de autorităţile competente dintr-un alt stat membru;
9. codul NC reprezintă poziţia tarifară, subpoziţia tarifară sau codul tarifar, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1101/2014 al Comisiei din 16 octombrie 2014. Ori de câte ori intervin modificări în nomenclatura combinată stabilită prin Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87, corespondenţa dintre codurile NC prevăzute în prezentul titlu şi noile coduri NC se realizează potrivit prevederilor din normele metodologice;
10. data aderării României la Uniunea Europeană este data de 1 ianuarie 2007;
11. decont de taxă reprezintă decontul care se întocmeşte şi se depune conform art. 320;
12. decontul special de taxă reprezintă decontul care se întocmeşte şi se depune conform art. 321;
13. Directiva 112 este Directiva 2006/112/CE a Consiliului Uniunii Europene din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 347 din 11 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare. Referirile din facturile transmise de furnizori/prestatori din alte state membre la articolele din Directiva a 6-a, respectiv Directiva 77/388/CE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitul pe cifra de afaceri – sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată: baza unitară de stabilire, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 145 din 3 iunie 1977, vor fi considerate referiri la articolele corespunzătoare din Directiva 112, conform tabelului de corelări din anexa XII la această directivă;
14. factura reprezintă documentul prevăzut la art. 316;
15. importator reprezintă persoana pe numele căreia sunt declarate bunurile, în momentul în care taxa la import devine exigibilă, conform art. 282, şi care în cazul importurilor taxabile este obligată la plata taxei conform art. 306;
16. întreprindere mică reprezintă o persoană impozabilă care aplică regimul special de scutire prevăzut la art. 307 sau, după caz, un regim de scutire echivalent, în conformitate cu prevederile legale ale statului membru în care persoana este stabilită, potrivit art. 281 – 292 din Directiva 112;
17. livrare intracomunitară are înţelesul prevăzut la art. 267 alin. (9);
18. livrare către sine are înţelesul prevăzut la art. 267 alin. (4);
19. operaţiuni imobiliare reprezintă operaţiunile constând în livrarea, închirierea, leasingul, arendarea, concesionarea de bunuri imobile sau alte operaţiuni prin care un bun imobil este pus la dispoziţia altei persoane, precum şi acordarea cu plată pe o anumită perioadă a unor drepturi reale, precum dreptul de uzufruct şi superficia, asupra unui bun imobil;
20. perioada fiscală este perioada prevăzută la art. 319;
21. persoană impozabilă are înţelesul art. 266 alin. (1) şi reprezintă persoana fizică, grupul de persoane, instituţia publică, persoana juridică, precum şi orice entitate capabilă să desfăşoare o activitate economică;
22. persoană juridică neimpozabilă reprezintă instituţia publică, organismul internațional de drept public şi orice altă persoană juridică, care nu este persoană impozabilă, în sensul art. 266 alin. (1);
23. persoana parţial impozabilă are înţelesul prevăzut la art. 297;
24. persoană reprezintă o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă sau o persoană neimpozabilă;
25. plafon pentru achiziţii intracomunitare reprezintă plafonul stabilit conform art. 265 alin. (4) lit. b);
26. plafon pentru vânzări la distanţă reprezintă plafonul stabilit conform art. 272 alin. (2) lit. a);
27. prestarea către sine are înţelesul prevăzut la art. 268 alin. (4);
28. serviciile furnizate pe cale electronică includ, în special, serviciile prevăzute în Anexa II a Directivei 112 și la art. 7 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, cu modificările și completările ulterioare;
29. serviciile de telecomunicaţii sunt serviciile având ca obiect transmiterea, emiterea şi recepţia de semnale, înscrisuri, imagini şi sunete sau informaţii de orice natură, prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice, inclusiv cedarea dreptului de utilizare a mijloacelor pentru astfel de transmisii, emiteri sau recepţii. Serviciile de telecomunicaţii cuprind, de asemenea, şi furnizarea accesului la reţeaua mondială de informaţii;
30. serviciile de radiodifuziune şi televiziune includ, în special, serviciile prevăzute la art. 6b alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, cu modificările și completările ulterioare;
31. taxă înseamnă taxa pe valoarea adăugată, aplicabilă conform prezentului titlu;
32. taxă colectată reprezintă taxa aferentă livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii taxabile la momentul exigibilităţii taxei, efectuate sau care urmează a fi efectuate de persoana impozabilă, precum şi taxa aferentă operaţiunilor pentru care beneficiarul este obligat la plata taxei, conform art. 304 – 306;
33. taxă deductibilă reprezintă suma totală a taxei datorate sau achitate de către o persoană impozabilă pentru achiziţiile efectuate sau care urmează a fi efectuate;
34. taxă dedusă reprezintă taxa deductibilă, care a fost efectiv dedusă;
35. vânzarea la distanţă reprezintă o livrare de bunuri care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de altă persoană în numele acestuia către un cumpărător persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă, care beneficiază de excepţia prevăzută la art. 265 alin. (4), sau către orice altă persoană neimpozabilă, în condiţiile prevăzute la art. 272 alin. (2) – (7).
(2) În înţelesul prezentului titlu:
a) o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în România este considerată a fi stabilită în România;
b) o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în afara României se consideră că este stabilită în România dacă are un sediu fix în România, respectiv dacă dispune în România de suficiente resurse tehnice şi umane pentru a efectua regulat livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii impozabile;
c) o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în afara României şi care are un sediu fix în România conform lit. b) este considerată persoană impozabilă care nu este stabilită în România pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate la care sediul fix de pe teritoriul României nu participă.
(3) Mijloacele de transport noi la care se face referire la art. 265 alin. (3) lit. b) şi la art. 291 alin. (2) lit. b) sunt cele prevăzute la lit. a) şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute la lit. b), respectiv:
a) mijloacele de transport reprezintă o navă care depăşeşte 7,5 m lungime, o aeronavă a cărei greutate la decolare depăşeşte 1.550 kg sau un vehicul terestru cu motor a cărui capacitate depăşeşte 48 cm3 sau a cărui putere depăşeşte 7,2 kW, destinate transportului de pasageri sau bunuri, cu excepţia:
1. navelor destinate navigaţiei maritime, utilizate pentru transportul internaţional de persoane şi/sau de bunuri, pentru pescuit ori altă activitate economică sau pentru salvare ori asistenţă pe mare; şi
2. aeronavelor utilizate de companiile aeriene care realizează în principal transport internaţional de persoane şi/sau de bunuri cu plată;
b) condiţiile care trebuie îndeplinite sunt:
1. în cazul unui vehicul terestru, acesta să nu fi fost livrat cu mai mult de 6 luni de la data intrării în funcţiune sau să nu fi efectuat deplasări care depăşesc 6.000 km;
2. în cazul unei nave, aceasta să nu fi fost livrată cu mai mult de 3 luni de la data intrării în funcţiune sau să nu fi efectuat deplasări a căror durată totală depăşeşte 100 de ore;
3. în cazul unei aeronave, aceasta să nu fi fost livrată cu mai mult de 3 luni de la data intrării în funcţiune sau să nu fi efectuat zboruri a căror durată totală depăşeşte 40 de ore.

Aplicare teritorială
Art. 264. – (1) În sensul prezentului titlu:
a) Uniunea Europeană şi teritoriul Uniunii Europene înseamnă teritoriile statelor membre, astfel cum sunt definite în prezentul articol;
b) stat membru şi teritoriul statului membru înseamnă teritoriul fiecărui stat membru al Uniunii Europene pentru care se aplică Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în conformitate cu art. 349 din acesta, cu excepţia teritoriilor prevăzute la alin. (2) şi (3);
c) teritorii terţe sunt teritoriile prevăzute la alin. (2) şi (3);
d) ţară terţă înseamnă orice stat sau teritoriu pentru care nu se aplică prevederile Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
(2) Următoarele teritorii care nu fac parte din teritoriul vamal al Uniunii Europene se exclud din teritoriul Uniunii Europene din punct de vedere al taxei:
a) Republica Federală Germania:
1. Insula Heligoland;
2. teritoriul Busingen;
b) Regatul Spaniei:
1. Ceuta;
2. Melilla;
c) Republica Italiană:
1. Livigno;
2. Campione d’Italia;
3. apele italiene ale Lacului Lugano.
(3) Următoarele teritorii care fac parte din teritoriul vamal al Uniunii Europene se exclud din teritoriul Uniunii Europene din punct de vedere al taxei:
a) Insulele Canare;
b) teritoriile franceze menţionate la art. 349 şi art. 355 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;
c) Muntele Athos;
d) Insulele Aland;
e) Insulele anglo – normande.
(4) Se consideră ca fiind incluse în teritoriile următoarelor state membre teritoriile menţionate mai jos:
a) Republica Franceză: Principatul Monaco;
b) Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord: Insula Man;
c) Republica Cipru: zonele Akrotiri şi Dhekelia aflate sub suveranitatea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

CAPITOLUL II
Operaţiuni impozabile

Operaţiuni impozabile
Art. 265. – (1) Din punct de vedere al taxei sunt operaţiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) operaţiunile care, în sensul art. 267 – 269, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată;
b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 272 şi 275;
c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 266 alin. (1), acţionând ca atare;
d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activităţile economice prevăzute la art. 266 alin. (2).
(2) Este, de asemenea, operaţiune impozabilă şi importul de bunuri efectuat în România de orice persoană, dacă locul importului este în România, potrivit art. 274.
(3) Sunt, de asemenea, operaţiuni impozabile şi următoarele operaţiuni efectuate cu plată, pentru care locul este considerat a fi în România, potrivit art. 273:
a) o achiziţie intracomunitară de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă ce acţionează ca atare sau de o persoană juridică neimpozabilă, care nu beneficiază de excepţia prevăzută la alin. (4), care urmează unei livrări intracomunitare efectuate în afara României de către o persoană impozabilă ce acţionează ca atare şi care nu este considerată întreprindere mică în statul său membru, şi căreia nu i se aplică prevederile art. 272 alin. (1) lit. b) cu privire la livrările de bunuri care fac obiectul unei instalări sau unui montaj sau ale art. 272 alin. (2) cu privire la vânzările la distanţă;
b) o achiziţie intracomunitară de mijloace de transport noi, efectuată de orice persoană;
c) o achiziţie intracomunitară de produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă, care acţionează ca atare, sau de o persoană juridică neimpozabilă.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3) lit. a), nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România achiziţiile intracomunitare de bunuri care îndeplinesc următoarele condiţii:
a) sunt efectuate de o persoană impozabilă care efectuează numai livrări de bunuri sau prestări de servicii pentru care taxa nu este deductibilă sau de o persoană juridică neimpozabilă;
b) valoarea totală a acestor achiziţii intracomunitare nu depăşeşte pe parcursul anului calendaristic curent sau nu a depăşit pe parcursul anului calendaristic anterior plafonul de 10.000 euro, al cărui echivalent în lei este stabilit prin normele metodologice.
(5) Plafonul pentru achiziţii intracomunitare prevăzut la alin. (4) lit. b) este constituit din valoarea totală, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, datorată sau achitată în statul membru din care se expediază sau se transportă bunurile, a achiziţiilor intracomunitare de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau bunuri supuse accizelor.
(6) Persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile, eligibile pentru excepția prevăzută la alin. (4), au dreptul să opteze pentru regimul general prevăzut la alin. (3) lit. a). Opţiunea se aplică pentru cel puţin doi ani calendaristici.
(7) Regulile aplicabile în cazul depăşirii plafonului pentru achiziţii intracomunitare, prevăzut la alin. (4) lit. b), sau al exercitării opţiunii sunt stabilite prin normele metodologice.
(8) Nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România:
a) achiziţiile intracomunitare de bunuri a căror livrare în România ar fi scutită conform art. 291 alin. (1) lit. h) – n);
b) achiziţia intracomunitară de bunuri, efectuată în cadrul unei operaţiuni triunghiulare, pentru care locul este în România în conformitate cu prevederile art. 273 alin. (1), atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii:
1. achiziţia de bunuri este efectuată de către o persoană impozabilă, denumită cumpărător revânzător, care nu este stabilită în România, dar este înregistrată în scopuri de TVA în alt stat membru;
2. achiziţia de bunuri este efectuată în scopul unei livrări ulterioare a bunurilor respective, în România, de către cumpărătorul revânzător prevăzut la pct. 1;
3. bunurile astfel achiziţionate de către cumpărătorul revânzător prevăzut la pct. 1 sunt expediate sau transportate direct în România, dintr-un alt stat membru decât cel în care cumpărătorul revânzător este înregistrat în scopuri de TVA, către persoana căreia urmează să îi efectueze livrarea ulterioară, denumită beneficiarul livrării ulterioare;
4. beneficiarul livrării ulterioare este o altă persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă, înregistrată în scopuri de TVA în România;
5. beneficiarul livrării ulterioare a fost desemnat în conformitate cu art. 304 alin. (4) ca persoană obligată la plata taxei pentru livrarea efectuată de cumpărătorul revânzător prevăzut la pct. 1;
c) achiziţiile intracomunitare de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi de antichităţi, în sensul prevederilor art. 309, atunci când vânzătorul este o persoană impozabilă revânzătoare, care acţionează în această calitate, iar bunurile au fost taxate în statul membru de unde sunt furnizate, conform regimului special pentru intermediarii persoane impozabile, în sensul art. 313 şi 326 din Directiva 112, sau vânzătorul este organizator de vânzări prin licitaţie publică, care acţionează în această calitate, iar bunurile au fost taxate în statul membru furnizor, conform regimului special, în sensul art. 333 din Directiva 112;
d) achiziţia intracomunitară de bunuri care urmează unei livrări de bunuri aflate în regim vamal suspensiv sau sub o procedură de tranzit intern, dacă pe teritoriul României se încheie aceste regimuri sau această procedură pentru respectivele bunuri.
(9) Operaţiunile impozabile pot fi:
a) operaţiuni taxabile, pentru care se aplică cotele prevăzute la art. 288;
b) operaţiuni scutite de taxă cu drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa, dar este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii. În prezentul titlu aceste operaţiuni sunt prevăzute la art. 291– 293;
c) operaţiuni scutite de taxă fără drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa şi nu este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii. În prezentul titlu aceste operaţiuni sunt prevăzute la art. 289;
d) importuri şi achiziţii intracomunitare, scutite de taxă, conform art. 290;
e) operaţiuni prevăzute la lit. a) – c), care sunt scutite fără drept de deducere, fiind efectuate de întreprinderile mici care aplică regimul special de scutire prevăzut la art. 307, pentru care nu se datorează taxa şi nu este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii.

CAPITOLUL III
Persoane impozabile

Persoane impozabile şi activitatea economică
Art. 266. – (1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi.
(2) În sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor liberale sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.
(3) Situaţiile în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile se prevăd prin normele metodologice.
(4) Nu acţionează de o manieră independentă angajaţii sau oricare alte persoane legate de angajator printr-un contract individual de muncă sau prin orice alte instrumente juridice care creează un raport angajator/angajat în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, remunerarea sau alte obligaţii ale angajatorului.
(5) Instituţiile publice şi organismele internaționale de drept public nu sunt persoane impozabile pentru activităţile care sunt desfăşurate în calitate de autorităţi publice, chiar dacă pentru desfăşurarea acestor activităţi se percep cotizaţii, onorarii, redevenţe, taxe sau alte plăţi, cu excepţia acelor activităţi care ar produce distorsiuni concurenţiale dacă instituţiile publice sau organismele internaționale de drept public ar fi tratate ca persoane neimpozabile, precum şi a celor prevăzute la alin. (6) şi (7). În sensul prezentului articol, prin organisme internaționale de drept public se înțelege organizațiile internaționale interguvernamentale, constituite de către state care sunt părți la acestea, în baza unor tratate sau a altor instrumente juridice specifice dreptului internațional public și care funcționează conform actelor lor constitutive, statutelor lor sau altor documente care emană de la acestea, fiind guvernate de normele dreptului internațional public și nu de dreptul intern al vreunui stat.
(6) Instituţiile publice şi organismele internaționale de drept public prevăzute la alin. (5) sunt persoane impozabile pentru activităţile desfăşurate în calitate de autorităţi publice, dar care sunt scutite de taxă, conform art. 289.
(7) Instituţiile publice şi organismele internaționale de drept public prevăzute la alin. (5) sunt, de asemenea, persoane impozabile pentru următoarele activităţi:
a) telecomunicaţii;
b) furnizarea de apă, gaze, energie electrică, energie termică, agent frigorific şi altele de aceeaşi natură;
c) transport de bunuri şi de persoane;
d) servicii prestate în porturi şi aeroporturi;
e) livrarea de bunuri noi, produse pentru vânzare;
f) activitatea târgurilor şi expoziţiilor comerciale;
g) depozitarea;
h) activităţile organismelor de publicitate comercială;
i) activităţile agenţiilor de călătorie;
j) activităţile magazinelor pentru personal, cantine, restaurante şi alte localuri asemănătoare;
k) operaţiunile posturilor publice de radio şi televiziune;
l) operațiunile agențiilor agricole de intervenție efectuate asupra produselor agricole și în temeiul regulamentelor privind organizarea comună a pieței respectivelor produse.
(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), orice persoană care efectuează ocazional o livrare intracomunitară de mijloace de transport noi va fi considerată persoană impozabilă pentru orice astfel de livrare.
(9) În condiţiile şi în limitele prevăzute în normele metodologice, este considerat drept grup fiscal unic un grup de persoane impozabile stabilite în România care, independente fiind din punct de vedere juridic, sunt în relaţii strânse una cu alta din punct de vedere organizatoric, financiar şi economic.
(10) Orice asociat sau partener al unei asocieri sau organizaţii fără personalitate juridică este considerat persoană impozabilă separată pentru acele activităţi economice care nu sunt desfăşurate în numele asocierii sau organizaţiei respective.
(11) Asocierile în participaţiune nu dau naştere unei persoane impozabile separate. Asocierile de tip joint venture, consortium sau alte forme de asociere în scopuri comerciale, care nu au personalitate juridică şi sunt constituite în temeiul legii, indiferent dacă sunt tratate sau nu drept asocieri în participaţiune, nu dau naştere unei persoane impozabile separate.

CAPITOLUL IV
Operaţiuni cuprinse în sfera de aplicare a taxei

Livrarea de bunuri
Art. 267. – (1) Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar.
(2) Se consideră că o persoană impozabilă, care acţionează în nume propriu, dar în contul altei persoane, în calitate de intermediar, într-o livrare de bunuri, a achiziţionat şi livrat bunurile respective ea însăşi, în condiţiile stabilite prin normele metodologice.
(3) Următoarele operaţiuni sunt considerate, de asemenea, livrări de bunuri, în sensul alin. (1):
a) predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, ca urmare a unui contract care prevede că plata se efectuează în rate sau a oricărui alt tip de contract care prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plăţii ultimei sume scadente, cu excepţia contractelor de leasing;
b) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, în urma executării silite;
c) trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condiţiile prevăzute de legislaţia referitoare la proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri.
(4) Sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată următoarele operaţiuni:
a) preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziţionate sau produse de către aceasta pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfăşurată, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial;
b) preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziţionate sau produse de către aceasta pentru a fi puse la dispoziţie altor persoane în mod gratuit, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial;
c) preluarea de către o persoană impozabilă de bunuri mobile corporale achiziţionate sau produse de către aceasta, altele decât bunurile de capital prevăzute la art. 302 alin. (1) lit. a), pentru a fi utilizate în scopul unor operaţiuni care nu dau drept integral de deducere, dacă taxa aferentă bunurilor respective a fost dedusă total sau parţial la data achiziţiei;
(5) Orice distribuire de bunuri din activele unei persoane impozabile către asociaţii sau acţionarii săi, inclusiv o distribuire de bunuri legată de lichidarea sau de dizolvarea fără lichidare a persoanei impozabile, cu excepţia transferului prevăzut la alin. (7), constituie livrare de bunuri efectuată cu plată, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial.
(6) În cazul a două sau mai multe transferuri succesive ale dreptului de proprietate asupra unui bun, fiecare tranzaţie este considerată o livrare separată a bunului.
(7) Transferul tuturor activelor sau al unei părţi a acestora, efectuat cu ocazia transferului de active sau, după caz, şi de pasive, realizat ca urmare a altor operațiuni decât divizarea sau fuziunea, precum vânzarea sau aportul în natură la capitalul unei societăţi, nu constituie livrare de bunuri dacă primitorul activelor este o persoană impozabilă stabilită în România în sensul art. 263 alin. (2), în condițiile stabilite prin normele metodologice. Transferul tuturor activelor sau al unei părţi a acestora, efectuat cu ocazia divizării sau fuziunii nu constituie livrare de bunuri dacă primitorul activelor este o persoană impozabilă stabilită în România în sensul art. 263 alin. (2). Atât în cazul transferului tuturor activelor sau al unei părţi a acestora, efectuat cu ocazia transferului de active sau, după caz, şi de pasive, realizat ca urmare a altor operațiuni decât divizarea sau fuziunea, cât și în cazul transferului tuturor activelor sau al unei părţi a acestora efectuat cu ocazia divizării sau fuziunii, primitorul activelor este considerat a fi succesorul cedentului în ceea ce priveşte ajustarea dreptului de deducere prevăzută de lege.
(8) Nu constituie livrare de bunuri, în sensul alin. (1):
a) bunurile acordate gratuit din rezerva de stat ca ajutoare umanitare externe sau interne;
b) acordarea în mod gratuit de bunuri în scop de reclamă sau în scopul stimulării vânzărilor sau, mai general, în scopuri legate de desfăşurarea activităţii economice, în condiţiile stabilite prin normele metodologice;
c) acordarea de bunuri de mică valoare, în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol/reprezentare, în condiţiile stabilite prin normele metodologice.
(9) Livrarea intracomunitară reprezintă o livrare de bunuri, în înţelesul alin. (1), care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea ori de altă persoană în contul acestora.
(10) Este asimilat cu livrarea intracomunitară cu plată transferul de către o persoană impozabilă de bunuri aparţinând activităţii sale economice din România într-un alt stat membru, cu excepţia nontransferurilor prevăzute la alin. (12).
(11) Transferul prevăzut la alin. (10) reprezintă expedierea sau transportul oricăror bunuri mobile corporale din România către alt stat membru, de persoana impozabilă sau de altă persoană în contul său, pentru a fi utilizate în scopul desfăşurării activităţii sale economice.
(12) În sensul prezentului titlu, nontransferul reprezintă expedierea sau transportul unui bun din România în alt stat membru, de persoana impozabilă sau de altă persoană în contul său, pentru a fi utilizat în scopul uneia din următoarele operaţiuni:
a) livrarea bunului respectiv realizată de persoana impozabilă pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau transportat în condiţiile prevăzute la art. 272 alin. (5) şi (6) privind vânzarea la distanţă;
b) livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau transportat, în condiţiile prevăzute la art. 272 alin. (1) lit. b) privind livrările cu instalare sau asamblare, efectuate de către furnizor sau în numele acestuia;
c) livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă la bordul navelor, aeronavelor sau trenurilor, pe parcursul transportului de persoane efectuat în teritoriul Uniunii Europene, în condiţiile prevăzute la art. 272 alin. (1) lit. d);
d) livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă, în condiţiile prevăzute la art. 291 alin. (2) cu privire la livrările intracomunitare scutite, la art. 291 alin. (1) lit. a) şi b) cu privire la scutirile pentru livrările la export şi la art. 291 alin. (1) lit. h), i), j), l) şi n) cu privire la scutirile pentru livrările destinate navelor, aeronavelor, misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, precum şi organizaţiilor internaţionale şi forţelor NATO;
e) livrarea de gaz printr-un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Uniunii Europene sau prin orice reţea conectată la un astfel de sistem, livrarea de electricitate, livrarea de energie termică sau agent frigorific prin intermediul reţelelor de încălzire sau de răcire, în conformitate cu condiţiile prevăzute la art. 272 alin. (1) lit. e) şi f) privind locul livrării acestor bunuri;
f) prestarea de servicii în beneficiul persoanei impozabile, care implică evaluarea bunurilor mobile corporale sau lucrări asupra bunurilor mobile corporale efectuate în statul membru în care se termină expedierea ori transportul bunului, cu condiţia ca bunurile, după prelucrare, să fie reexpediate persoanei impozabile din România de la care fuseseră expediate sau transportate iniţial;
g) utilizarea temporară a bunului respectiv pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau transportat, în scopul prestării de servicii în statul membru de destinaţie, de către persoana impozabilă stabilită în România;
h) utilizarea temporară a bunului respectiv, pentru o perioadă care nu depăşeşte 24 de luni, pe teritoriul unui alt stat membru, în condiţiile în care importul aceluiaşi bun dintr-un stat terţ, în vederea utilizării temporare, ar beneficia de regimul vamal de admitere temporară cu exonerare totală de drepturi de import.
(13) În cazul în care nu mai este îndeplinită una din condiţiile prevăzute la alin. (12), expedierea sau transportul bunului respectiv este considerat ca un transfer din România în alt stat membru. În acest caz, transferul se consideră efectuat în momentul în care condiţia nu mai este îndeplinită.
(14) Prin ordin al ministrului finanţelor publice, se pot introduce măsuri de simplificare cu privire la aplicarea alin. (10) – (13).

Prestarea de servicii
Art. 268. – (1) Se consideră prestare de servicii orice operaţiune care nu constituie livrare de bunuri, aşa cum este definită la art. 267.
(2) Atunci când o persoană impozabilă care acţionează în nume propriu, dar în contul altei persoane, ia parte la o prestare de servicii, se consideră că a primit şi a prestat ea însăşi serviciile respective.
(3) Prestările de servicii cuprind operaţiuni cum sunt:
a) închirierea de bunuri sau transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing;
b) cesiunea bunurilor necorporale, indiferent dacă acestea fac sau nu obiectul unui drept de proprietate, cum sunt: transferul şi/sau cesiunea drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare;
c) angajamentul de a nu desfăşura o activitate economică, de a nu concura cu altă persoană sau de a tolera o acţiune ori o situaţie;
d) prestările de servicii efectuate pe baza unui ordin emis de/sau în numele unei autorităţi publice sau potrivit legii;
e) servicii de intermediere efectuate de persoane care acţionează în numele şi în contul altei persoane, atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.
(4) Sunt asimilate prestării de servicii efectuate cu plată următoarele:
a) utilizarea bunurilor, altele decât bunurile de capital, care fac parte din activele folosite în cadrul activităţii economice a persoanei impozabile în folosul propriu sau de către personalul acesteia ori pentru a fi puse la dispoziţie în vederea utilizării în mod gratuit altor persoane, pentru alte scopuri decât desfăşurarea activităţii sale economice, dacă taxa pentru bunurile respective a fost dedusă total sau parţial, cu excepţia bunurilor a căror achiziţie face obiectul limitării la 50% a dreptului de deducere potrivit prevederilor art. 295;
b) serviciile prestate în mod gratuit de către o persoană impozabilă pentru uzul propriu sau al personalului acesteia ori pentru uzul altor persoane, pentru alte scopuri decât desfăşurarea activităţii sale economice.
(5) Nu constituie prestare de servicii efectuată cu plată în sensul alin. (4), fără a se limita la acestea, operaţiuni precum:
a) utilizarea bunurilor care fac parte din activele folosite în cadrul activităţii economice a persoanei impozabile sau prestarea de servicii în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare, mecenat sau protocol, în condiţiile stabilite prin normele metodologice;
b) serviciile, prestate în mod gratuit în scop de reclamă sau în scopul stimulării vânzărilor sau, mai general, în scopuri legate de desfăşurarea activităţii economice, în condiţiile stabilite prin normele metodologice;
c) serviciile prestate în mod gratuit în cadrul perioadei de garanţie de către persoana care a efectuat iniţial livrarea de bunuri sau prestarea de servicii.
(6) Prevederile art. 267 alin. (5) şi (7) se aplică în mod corespunzător şi prestărilor de servicii.

Schimbul de bunuri sau servicii
Art. 269. – În cazul unei operaţiuni care implică o livrare de bunuri şi/sau o prestare de servicii în schimbul unei livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii, fiecare persoană impozabilă se consideră că a efectuat o livrare de bunuri şi/sau o prestare de servicii cu plată.

Achiziţiile intracomunitare de bunuri
Art. 270. – (1) Se consideră achiziţie intracomunitară de bunuri obţinerea dreptului de a dispune, ca şi un proprietar, de bunuri mobile corporale expediate sau transportate la destinaţia indicată de cumpărător, de către furnizor, de către cumpărător sau de către altă persoană, în contul furnizorului sau al cumpărătorului, către un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului sau de expediere a bunurilor.
(2) Sunt asimilate unei achiziţii intracomunitare cu plată următoarele:
a) utilizarea în România, de către o persoană impozabilă, în scopul desfăşurării activităţii economice proprii, a unor bunuri transportate sau expediate de aceasta sau de altă persoană, în numele acesteia, din statul membru pe teritoriul căruia aceste bunuri au fost produse, extrase, achiziţionate, dobândite ori importate de către aceasta, dacă transportul sau expedierea acestor bunuri, în cazul în care ar fi fost efectuat din România în alt stat membru, ar fi fost tratat ca transfer de bunuri în alt stat membru, în conformitate cu prevederile art. 267 alin. (10) şi (11);
b) preluarea de către forţele armatei române, pentru uzul acestora sau pentru personalul civil din cadrul forţelor armate, de bunuri pe care le-au dobândit în alt stat membru, care este parte a Tratatului Atlanticului de Nord, semnat la Washington la 4 aprilie 1949, şi la a căror achiziţie nu s-au aplicat regulile generale de impozitare din acel alt stat membru, în situaţia în care importul bunurilor respective nu a putut beneficia de scutirea prevăzută la art. 290 alin. (1) lit. h).
(3) Se consideră, de asemenea, că este efectuată cu plată achiziţia intracomunitară de bunuri a căror livrare, dacă ar fi fost realizată în România, ar fi fost tratată drept o livrare de bunuri efectuată cu plată.
(4) Este asimilată unei achiziţii intracomunitare şi achiziţionarea de către o persoană juridică neimpozabilă a unor bunuri importate de acea persoană în Uniunea Europeană şi transportate sau expediate într-un alt stat membru decât cel în care s-a efectuat importul. Persoana juridică neimpozabilă va beneficia de rambursarea taxei plătite în România pentru importul bunurilor, dacă dovedeşte că achiziţia sa intracomunitară a fost supusă taxei în statul membru de destinaţie a bunurilor expediate sau transportate.
(5) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se pot reglementa măsuri de simplificare cu privire la aplicarea prevederilor alin. (2) lit. a).

Importul de bunuri
Art. 271. – Importul de bunuri reprezintă:
a) intrarea pe teritoriul Uniunii Europene de bunuri care nu se află în liberă circulaţie în înţelesul art. 29 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
b) pe lângă operaţiunile prevăzute la lit. a), intrarea în Uniunea Europeană a bunurilor care se află în liberă circulaţie, provenite dintr-un teritoriu terţ, care face parte din teritoriul vamal al Uniunii Europene.

CAPITOLUL V
Locul operaţiunilor cuprinse în sfera de aplicare a taxei

Locul livrării de bunuri
Art. 272. – (1) Se consideră a fi locul livrării de bunuri:
a) locul unde se găsesc bunurile în momentul când începe expedierea sau transportul, în cazul bunurilor care sunt expediate sau transportate de furnizor, de cumpărător sau de un terţ. Dacă locul livrării, stabilit conform prezentei prevederi, se situează în afara teritoriului european, locul livrării realizate de către importator şi locul oricărei livrări ulterioare se consideră în statul membru de import al bunurilor, iar bunurile se consideră a fi transportate sau expediate din statul membru de import;
b) locul unde se efectuează instalarea sau montajul, de către furnizor sau de către altă persoană în numele furnizorului, în cazul bunurilor care fac obiectul unei instalări sau unui montaj;
c) locul unde se găsesc bunurile atunci când sunt puse la dispoziţia cumpărătorului, în cazul bunurilor care nu sunt expediate sau transportate;
d) locul de plecare a transportului de pasageri, în cazul în care livrările de bunuri sunt efectuate la bordul unui vapor, avion sau tren, pentru partea din transportul de pasageri efectuată în interiorul Uniunii Europene, dacă:
1. partea transportului de pasageri efectuată în interiorul Uniunii Europene reprezintă partea transportului, efectuată fără nici o oprire în afara Uniunii Europene, între locul de plecare şi locul de sosire ale transportului de pasageri;
2. locul de plecare a transportului de pasageri reprezintă primul punct de îmbarcare a pasagerilor în interiorul Uniunii Europene, eventual după o oprire în afara Uniunii Europene;
3. locul de sosire a transportului de pasageri reprezintă ultimul punct de debarcare prevăzut în interiorul Uniunii Europene pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul Uniunii Europene, eventual înainte de o oprire în afara Uniunii Europene;
e) în cazul livrării de gaz prin intermediul unui sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Uniunii Europene sau prin orice reţea conectată la un astfel de sistem, al livrării de energie electrică ori al livrării de energie termică sau agent frigorific prin intermediul reţelelor de încălzire ori de răcire către un comerciant persoană impozabilă, locul livrării se consideră a fi locul în care acel comerciant persoană impozabilă îşi are sediul activităţii economice sau un sediu fix pentru care se livrează bunurile ori, în absenţa unui astfel de sediu, locul în care acesta are domiciliul stabil sau reşedinţa sa obişnuită. Comerciantul persoană impozabilă reprezintă persoana impozabilă a cărei activitate principală, în ceea ce priveşte cumpărările de gaz, de energie electrică şi de energie termică sau agent frigorific, o reprezintă revânzarea de astfel de produse şi al cărei consum propriu de astfel de produse este neglijabil;
f) în cazul livrării de gaz printr-un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Uniunii Europene sau prin orice reţea conectată la un astfel de sistem, al livrării de energie electrică ori al livrării de energie termică sau agent frigorific prin intermediul reţelelor de încălzire ori de răcire, în situaţia în care unei astfel de livrări nu i se aplică lit. e), locul livrării reprezintă locul în care cumpărătorul utilizează şi consumă efectiv bunurile. Atunci când cumpărătorul nu consumă efectiv gazul, energia electrică, energia termică sau agentul frigorific ori le consumă doar parţial, se consideră că bunurile în cauză neconsumate au fost utilizate şi consumate în locul în care cumpărătorul îşi are sediul activităţii economice ori un sediu fix pentru care se livrează bunurile. În absenţa unui astfel de sediu, se consideră că acesta a utilizat şi a consumat bunurile în locul în care îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. a), în cazul unei vânzări la distanţă care se efectuează dintr-un stat membru spre România, locul livrării se consideră în România dacă livrarea este efectuată către un cumpărător persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă, care beneficiază de excepția de la art. 265 alin. (4), sau către orice altă persoană neimpozabilă şi dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) valoarea totală a vânzărilor la distanţă al căror transport sau expediere în România se realizează de către un furnizor, în anul calendaristic în care are loc o anumită vânzare la distanţă, inclusiv valoarea respectivei vânzări la distanţă, sau în anul calendaristic precedent, depăşeşte plafonul pentru vânzări la distanţă de 35.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabileşte prin normele metodologice; sau
b) furnizorul a optat în statul membru din care se transportă bunurile pentru considerarea vânzărilor sale la distanţă, care presupun transportul bunurilor din acel stat membru în România, ca având loc în România.
(3) Locul livrării este întotdeauna în România, în cazul vânzărilor la distanţă de produse accizabile, efectuate dintr-un stat membru către persoane neimpozabile din România, altele decât persoanele juridice neimpozabile, fără să se aplice plafonul prevăzut la alin. (2) lit. a).
(4) Excepția prevăzută la alin. (2) nu se aplică vânzărilor la distanţă efectuate din alt stat membru în România:
a) de mijloace de transport noi;
b) de bunuri instalate sau asamblate de furnizor sau în numele acestuia;
c) de bunuri taxate în statul membru de plecare, conform regimului special prevăzut la art. 313, 326 sau 333 din Directiva 112, privind bunurile second-hand, operele de artă, obiectele de colecţie şi antichităţile, astfel cum sunt definite la art. 309 alin. (1);
d) de gaz printr-un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Uniunii Europene sau prin orice reţea conectată la un astfel de sistem, de energie electrică, de energie termică sau agent frigorific prin intermediul reţelelor de încălzire ori de răcire;
e) de produse accizabile, livrate către persoane impozabile şi persoane juridice neimpozabile.
(5) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. a), locul livrării pentru vânzările la distanţă efectuate din România către alt stat membru se consideră în acest alt stat membru, în cazul în care livrarea este efectuată către o persoană care nu îi comunică furnizorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de statul membru în care se încheie transportul sau expedierea, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) valoarea totală a vânzărilor la distanţă, efectuate de furnizor şi care presupun transportul sau expedierea bunurilor din România către un anumit stat membru, în anul calendaristic în care are loc o anumită vânzare la distanţă, inclusiv valoarea respectivei vânzări la distanţă, sau în anul calendaristic precedent, depăşeşte plafonul pentru vânzări la distanţă, stabilit conform legislaţiei privind taxa pe valoarea adăugată din statul membru respectiv, astfel de vânzări având locul livrării în statul respectiv; sau
b) furnizorul a optat în România pentru considerarea tuturor vânzărilor sale la distanţă, care presupun transportul bunurilor din România într-un anumit stat membru, ca având loc în respectivul stat membru. Opţiunea se exercită în condiţiile stabilite prin normele metodologice şi se aplică tuturor vânzărilor la distanţă, efectuate către respectivul stat membru, în anul calendaristic în care se exercită opţiunea şi în următorii doi ani calendaristici.
(6) În cazul vânzărilor la distanţă de produse accizabile efectuate din România către persoane neimpozabile din alt stat membru, altele decât persoanele juridice neimpozabile, locul livrării este întotdeauna în celălalt stat membru.
(7) Excepția prevăzută la alin. (5) nu se aplică vânzărilor la distanţă efectuate din România către un alt stat membru:
a) de mijloace de transport noi;
b) de bunuri instalate sau asamblate de furnizor sau de altă persoană în numele acestuia;
c) de bunuri taxate în România, conform regimului special pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, prevăzut la art. 309;
d) de gaz printr-un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Uniunii Europene sau prin orice reţea conectată la un astfel de sistem, de energie electrică, de energie termică sau agent frigorific prin intermediul reţelelor de încălzire ori de răcire;
e) de produse accizabile, livrate către persoane juridice neimpozabile şi persoane impozabile.
(8) În aplicarea alin. (2) – (7), atunci când o vânzare la distanţă presupune expedierea sau transportul bunurilor vândute dintr-un teritoriu terţ şi importul de către furnizor într-un stat membru, altul decât statul membru în care se expediază sau se transportă în vederea livrării acestora către client, se va considera că bunurile au fost expediate sau transportate din statul membru în care se efectuează importul.

Locul achiziţiei intracomunitare de bunuri
Art. 273. – (1) Locul achiziţiei intracomunitare de bunuri se consideră a fi locul unde se găsesc bunurile în momentul în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor.
(2) În cazul achiziţiei intracomunitare de bunuri, prevăzută la art. 265 alin. (3) lit. a), dacă cumpărătorul îi comunică furnizorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA valabil, emis de autorităţile unui stat membru, altul decât cel în care are loc achiziţia intracomunitară, conform alin. (1), locul respectivei achiziţii intracomunitare se consideră în statul membru care a emis codul de înregistrare în scopuri de TVA.
(3) Dacă o achiziţie intracomunitară a fost supusă la plata taxei în alt stat membru, conform alin. (1), şi în România, conform alin. (2), baza de impozitare se reduce în mod corespunzător în România.
(4) Prevederile alin. (2) nu se aplică dacă cumpărătorul face dovada că achiziţia intracomunitară a fost supusă la plata taxei pe valoarea adăugată în statul membru în care are loc achiziţia intracomunitară, conform alin. (1).
(5) Prevederile alin. (2) nu se aplică în cazul operaţiunilor triunghiulare, atunci când cumpărătorul revânzător înregistrat în scopuri de TVA în România în conformitate cu art. 313 face dovada că a efectuat o achiziţie intracomunitară neimpozabilă pe teritoriul altui stat membru, în condiţii similare celor prevăzute la art. 265 alin. (8) lit. b), în vederea efectuării unei livrări ulterioare în acel alt stat membru. Obligaţiile persoanelor implicate în operaţiuni triunghiulare sunt prevăzute în normele metodologice.

Locul importului de bunuri
Art. 274. – (1) Locul importului de bunuri se consideră pe teritoriul statului membru în care se află bunurile când intră pe teritoriul european.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), atunci când bunurile la care se face referire la art. 271 lit. a), care nu se află în liberă circulaţie, sunt plasate, la intrarea în Uniunea Europeană, în unul dintre regimurile sau situaţiile la care se face referire la art. 292 alin. (1) lit. a) pct. 1 – 7, locul importului pentru aceste bunuri se consideră a fi pe teritoriul statului membru în care bunurile încetează să mai fie plasate în astfel de regimuri sau situaţii.
(3) Atunci când bunurile la care se face referire în art. 271 lit. b), care se află în liberă circulaţie la intrarea în Uniunea Europeană, sunt în una dintre situaţiile care le-ar permite, dacă ar fi fost importate în Uniunea Europeană, în sensul art. 271 lit. a), să beneficieze de unul dintre regimurile sau situaţiile prevăzute la art. 292 alin. (1) lit. a) pct. 1 – 7 sau sunt sub o procedură de tranzit intern, locul importului este considerat a fi statul membru pe teritoriul căruia se încheie aceste regimuri sau această procedură.

Locul prestării de servicii
Art. 275. – (1) În vederea aplicării regulilor referitoare la locul de prestare a serviciilor:
a) o persoană impozabilă care desfăşoară şi activităţi sau operaţiuni care nu sunt considerate impozabile în conformitate cu art. 265 alin. (1) – (4) este considerată persoană impozabilă pentru toate serviciile care i-au fost prestate;
b) o persoană juridică neimpozabilă care este înregistrată în scopuri de TVA este considerată persoană impozabilă.
(2) Locul de prestare a serviciilor către o persoană impozabilă care acţionează ca atare este locul unde respectiva persoană care primeşte serviciile îşi are stabilit sediul activităţii sale economice. Dacă serviciile sunt furnizate către un sediu fix al persoanei impozabile, aflat în alt loc decât cel în care persoana îşi are sediul activităţii sale economice, locul de prestare a serviciilor este locul unde se află respectivul sediu fix al persoanei care primeşte serviciile. În absenţa unui astfel de loc sau sediu fix, locul de prestare a serviciilor este locul unde persoana impozabilă care primeşte aceste servicii îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită.
(3) Locul de prestare a serviciilor către o persoană neimpozabilă este locul unde prestatorul îşi are stabilit sediul activităţii sale economice. Dacă serviciile sunt prestate de la un sediu fix al prestatorului, aflat în alt loc decât locul în care persoana impozabilă şi-a stabilit sediul activităţii economice, locul de prestare a serviciilor este locul unde se află respectivul sediu fix. În absenţa unui astfel de loc sau sediu fix, locul de prestare a serviciilor este locul unde prestatorul îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (2) şi (3), pentru următoarele prestări de servicii, locul prestării este considerat a fi:
a) locul unde sunt situate bunurile imobile, pentru prestările de servicii efectuate în legătură cu bunurile imobile, inclusiv serviciile prestate de experţi şi agenţi imobiliari, de cazare în sectorul hotelier sau în sectoare cu funcţie similară, precum tabere de vacanţă sau locuri amenajate pentru camping, de acordare de drepturi de utilizare a bunurilor imobile, pentru servicii de pregătire şi coordonare a lucrărilor de construcţii, precum serviciile prestate de arhitecţi şi de societăţile care asigură supravegherea pe şantier;
b) locul unde se efectuează transportul, în funcţie de distanţele parcurse, în cazul serviciilor de transport de călători;
c) locul prestării efective, pentru serviciile de restaurant şi catering, cu excepţia celor prestate efectiv la bordul navelor, al aeronavelor sau al trenurilor pe parcursul unei părţi a unei operaţiuni de transport de călători efectuate în cadrul Uniunii Europene;
d) locul unde mijlocul de transport este pus efectiv la dispoziţia clientului, în cazul închirierii pe termen scurt a unui mijloc de transport. Prin termen scurt se înţelege posesia sau utilizarea continuă a mijlocului de transport pe o perioadă de maximum 30 de zile şi, în cazul ambarcaţiunilor maritime, pe o perioadă de maximum 90 de zile;
e) locul de plecare a transportului de călători, pentru serviciile de restaurant şi catering furnizate efectiv la bordul navelor, al aeronavelor sau al trenurilor în timpul unei părţi a unei operaţiuni de transport de călători efectuată în Uniunea Europeană. Parte a unei operaţiuni de transport de călători efectuată în Uniunea Europeană înseamnă acea parte a operaţiunii efectuate, fără escală în afara Uniunii Europene, între punctul de plecare şi punctul de sosire a transportului de călători. Punctul de plecare a unui transport de călători înseamnă primul punct stabilit pentru îmbarcarea călătorilor în interiorul Uniunii Europene, dacă este cazul, după o oprire în afara Uniunii Europene. Punctul de sosire a unui transport de călători înseamnă ultimul punct stabilit pentru debarcarea în interiorul Uniunii Europene a călătorilor care s-au îmbarcat în Uniunea Europeană, dacă este cazul înaintea unei opriri în afara Uniunii Europene. În cazul unei călătorii dus-întors, traseul de retur este considerat o operaţiune de transport separată.
(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), locul următoarelor servicii este considerat a fi:
a) locul în care este efectuată operaţiunea principală în conformitate cu prevederile prezentului titlu, în cazul serviciilor prestate de un intermediar care acţionează în numele şi în contul altei persoane şi beneficiarul este o persoană neimpozabilă;
b) locul unde are loc transportul, proporţional cu distanţele parcurse, în cazul serviciilor de transport de bunuri, altul decât transportul intracomunitar de bunuri, către persoane neimpozabile;
c) locul de plecare a unui transport intracomunitar de bunuri, pentru serviciile de transport intracomunitar de bunuri prestate către persoane neimpozabile. Prin transport intracomunitar de bunuri se înţelege orice transport de bunuri ale cărui loc de plecare şi loc de sosire sunt situate pe teritoriile a două state membre diferite. Loc de plecare înseamnă locul unde începe efectiv transportul de bunuri, indiferent de distanţele parcurse pentru a ajunge la locul unde se găsesc bunurile, iar loc de sosire înseamnă locul unde se încheie efectiv transportul de bunuri;
d) locul în care se prestează efectiv serviciile către persoane neimpozabile, în cazul următoarelor:
1. servicii constând în activităţi accesorii transportului, precum încărcarea, descărcarea, manipularea şi servicii similare acestora;
2. servicii constând în lucrări asupra bunurilor mobile corporale;
3. evaluări ale bunurilor mobile corporale;
e) locul unde beneficiarul este stabilit sau îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită, dacă respectivul beneficiar este o persoană neimpozabilă care este stabilită sau îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în afara Uniunii Europene, în cazul următoarelor servicii:
1. închirierea bunurilor mobile corporale, cu excepţia tuturor mijloacelor de transport;
2. operaţiunile de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor mobile corporale, cu excepţia tuturor mijloacelor de transport;
3. transferul şi/sau cesiunea drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare;
4. serviciile de publicitate;
5. serviciile consultanţilor, inginerilor, juriştilor şi avocaţilor, contabililor şi experţilor contabili, ale birourilor de studii şi alte servicii similare, precum şi prelucrarea de date şi furnizarea de informaţii;
6. operaţiunile de natură financiar-bancară şi de asigurări, inclusiv reasigurări, cu excepţia închirierii de seifuri;
7. punerea la dispoziţie de personal;
8. acordarea accesului la un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Uniunii Europene sau la o reţea conectată la un astfel de sistem, la reţeaua de energie electrică ori la reţelele de încălzire sau de răcire, transportul şi distribuţia prin intermediul acestor sisteme ori reţele, precum şi alte prestări de servicii legate direct de acestea;
9. obligaţia de a se abţine de la realizarea sau exercitarea, total sau parţial, a unei activităţi economice sau a unui drept prevăzut la prezenta literă;
f) locul în care activităţile se desfăşoară efectiv, în cazul serviciilor principale şi auxiliare legate de activităţi culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau de activităţi similare, cum ar fi târgurile şi expoziţiile, inclusiv în cazul serviciilor prestate de organizatorii acestor activităţi, prestate către persoane neimpozabile;
g) locul de închiriere, cu excepţia închirierii pe termen scurt, a unui mijloc de transport unei persoane neimpozabile este locul în care clientul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită. Prin închiriere se înţeleg inclusiv serviciile de leasing de mijloace de transport. Prin excepţie, locul de închiriere a unei ambarcaţiuni de agrement unei persoane neimpozabile, cu excepţia închirierii pe termen scurt, este locul unde ambarcaţiunea de agrement este pusă efectiv la dispoziţia clientului, în cazul în care serviciul respectiv este prestat efectiv de către prestator din locul în care este situat sediul activităţii sale economice sau sediul său fix. Prin termen scurt se înţelege deţinerea sau utilizarea continuă a mijlocului de transport pe o perioadă de maximum 30 de zile şi, în cazul ambarcaţiunilor maritime, pe o perioadă de maximum 90 de zile;
h) locul unde beneficiarul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită, în cazul următoarelor servicii prestate către o persoană neimpozabilă:
1. serviciile de telecomunicaţii;
2. serviciile de radiodifuziune şi televiziune;
3. serviciile furnizate pe cale electronică.
(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), locul următoarelor servicii este considerat a fi:
a) în România, pentru serviciile constând în activităţi accesorii transportului, precum încărcarea, descărcarea, manipularea şi servicii similare acestora, servicii constând în lucrări asupra bunurilor mobile corporale şi evaluări ale bunurilor mobile corporale, servicii de transport de bunuri efectuate în România, când aceste servicii sunt prestate către o persoană impozabilă nestabilită pe teritoriul Uniunii Europene, dacă utilizarea şi exploatarea efectivă a serviciilor au loc în România;
b) locul în care evenimentele se desfăşoară efectiv, pentru serviciile legate de acordarea accesului la evenimente culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau alte evenimente similare, cum ar fi târgurile şi expoziţiile, precum şi pentru serviciile auxiliare legate de acordarea acestui acces, prestate unei persoane impozabile.
(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pentru serviciile de transport de bunuri efectuate în afara Uniunii Europene, când aceste servicii sunt prestate către o persoană impozabilă stabilită în România, locul prestării se consideră a fi în afara Uniunii Europene, dacă utilizarea şi exploatarea efectivă a serviciilor au loc în afara Uniunii Europene. În aplicarea prezentului alineat serviciile de transport de bunuri efectuate în afara Uniunii Europene sunt serviciile de transport al cărui punct de plecare şi punct de sosire se află în afara Uniunii Europene, acestea fiind considerate efectiv utilizate şi exploatate în afara Uniunii Europene.

Locul operaţiunilor legate de podul de frontieră peste fluviul Dunărea între Calafat şi Vidin
Art. 276. – (1) Prin excepţie de la prevederile art. 272- 275 pentru operaţiunile legate de podul de frontieră peste fluviul Dunărea între Calafat şi Vidin, se aplică prevederile alin. (2) şi (3).
(2) Pentru a determina locul operaţiunilor impozabile în ceea ce priveşte întreţinerea sau repararea podului de frontieră, frontiera teritorială este considerată ca fiind la mijlocul podului, pentru livrările de bunuri, prestările de servicii, achiziţiile intracomunitare şi importurile de bunuri, destinate întreţinerii sau reparării podului.
(3) Pentru a determina locul operaţiunii impozabile în ceea ce priveşte perceperea taxei de trecere a podului, se consideră toată lungimea podului ca fiind:
a) parte a teritoriului României, pentru călătoriile dinspre România spre Bulgaria;
b) parte a teritoriului Bulgariei, pentru călătoriile dinspre Bulgaria spre România.

CAPITOLUL VI
Faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată

Faptul generator şi exigibilitatea – definiţii
Art. 277. – (1) Faptul generator reprezintă faptul prin care sunt realizate condiţiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei.
(2) Exigibilitatea taxei reprezintă data la care autoritatea fiscală devine îndreptăţită, în baza legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă plata acestei taxe poate fi amânată.
(3) Exigibilitatea plăţii taxei reprezintă data la care o persoană are obligaţia de a plăti taxa la bugetul statului, conform prevederilor art. 323 alin. (1).
(4) Regimul de impozitare aplicabil pentru operaţiunile impozabile este regimul în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 279 alin. (2), pentru care se aplică regimul de impozitare în vigoare la data exigibilităţii taxei.
(5) În cazul operaţiunilor pentru care se aplică sistemul de TVA la încasare prevăzut la art. 279 alin. (3), regimul de impozitare aplicabil este regimul în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepţia situaţiilor în care se emite o factură sau se încasează un avans, înainte de data la care intervine faptul generator. În aceste situaţii se aplică regimul de impozitare în vigoare la data emiterii facturii sau la data încasării avansului, după caz.
(6) În cazul schimbării regimului de impozitare se procedează la regularizare pentru a se aplica regimul de impozitare în vigoare la data livrării de bunuri sau prestării de servicii pentru cazurile prevăzute la art. 279 alin. (2) lit. a), numai dacă factura este emisă pentru contravaloarea parţială a livrării de bunuri ori a prestării de servicii, şi la art. 279 alin. (2) lit. b), dacă a fost încasat un avans pentru valoarea parţială a livrării de bunuri sau a prestării de servicii, mai puţin în cazul operaţiunilor pentru care se aplică sistemul TVA la încasare pentru care se aplică regulile stabilite la art. 279 alin. (7). Prin excepție, micile întreprinderi prevăzute la art. 307, care se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 313, procedează la regularizare în vederea aplicării regimului de impozitare în vigoare la data livrării de bunuri sau prestării de servicii în cazurile prevăzute la art. 279 alin. (2) lit. a) și b), pentru facturile emise și/sau avansurile care au fost încasate, înainte de înregistrarea în scopuri de TVA, pentru contravaloarea parțială sau integrală a livrării de bunuri ori a prestării de servicii.
(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (4) – (6), în cazul modificărilor de cote se aplică prevederile art. 288 alin. (5) şi (7), iar pentru operaţiunile prevăzute la art. 328 regimul aplicabil este cel de la data la care intervine exigibilitatea taxei conform art. 279 alin. (1) şi (2).

Faptul generator pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii
Art. 278. – (1) Faptul generator intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor, cu excepţiile prevăzute în prezentul capitol.
(2) Pentru bunurile livrate în baza unui contract de consignaţie, se consideră că livrarea bunurilor de la consignant la consignatar are loc la data la care bunurile sunt livrate de consignatar clienţilor săi.
(3) Pentru bunurile transmise în vederea testării sau a verificării conformităţii, se consideră că livrarea bunurilor are loc la data acceptării bunurilor de către beneficiar.
(4) Pentru stocurile la dispoziţia clientului, se consideră că livrarea bunurilor are loc la data la care clientul retrage bunurile din stoc în vederea utilizării, în principal pentru activitatea de producţie.
(5) Prin normele metodologice sunt definite contractele de consignaţie, stocurile la dispoziţia clientului, bunurile livrate în vederea testării sau a verificării conformităţii.
(6) Pentru livrările de bunuri corporale, inclusiv de bunuri imobile, data livrării este data la care intervine transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar. Prin excepţie, în cazul contractelor care prevăd că plata se efectuează în rate sau al oricărui alt tip de contract care prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plăţii ultimei sume scadente, cu excepţia contractelor de leasing, data livrării este data la care bunul este predat beneficiarului.
(7) Prestările de servicii care determină decontări sau plăţi succesive, cum sunt serviciile de construcţii-montaj, consultanţă, cercetare, expertiză şi alte servicii similare, sunt considerate efectuate la data la care sunt emise situaţii de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate sau, după caz, în funcţie de prevederile contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiari.
(8) În cazul livrărilor de bunuri şi al prestărilor de servicii care se efectuează continuu, altele decât cele prevăzute la alin. (7), cum sunt: livrările de gaze naturale, de apă, serviciile de telefonie, livrările de energie electrică şi altele asemenea, se consideră că livrarea/prestarea este efectuată la datele specificate în contract pentru plata bunurilor livrate sau a serviciilor prestate sau la data emiterii unei facturi, dar perioada de decontare nu poate depăşi un an.
(9) În cazul operaţiunilor de închiriere, leasing, concesionare, arendare de bunuri, acordare cu plată pe o anumită perioadă a unor drepturi reale, precum dreptul de uzufruct şi superficia, asupra unui bun imobil, serviciul se consideră efectuat la fiecare dată specificată în contract pentru efectuarea plăţii.
(10) Prestările de servicii pentru care taxa este datorată de către beneficiarul serviciilor în conformitate cu art. 304 alin. (2), care sunt prestate continuu pe o perioadă mai mare de un an şi care nu determină decontări sau plăţi în cursul acestei perioade, se consideră efectuate la expirarea fiecărui an calendaristic, atât timp cât prestarea de servicii nu a încetat.
(11) Prin excepţie de la prevederile alin. (8), livrarea continuă de bunuri, altele decât cele prevăzute la art. 272 alin. (1) lit. e) şi f), pe o perioadă care depăşeşte o lună calendaristică, care sunt expediate sau transportate într-un alt stat membru decât cel în care începe expedierea ori transportul bunurilor şi care sunt livrate în regim de scutire de TVA sau care sunt transferate în regim de scutire de TVA într-un alt stat membru de către o persoană impozabilă în scopul desfăşurării activităţii sale economice, în conformitate cu condiţiile stabilite la art. 291 alin. (2), se consideră ca fiind efectuată în momentul încheierii fiecărei luni calendaristice, atât timp cât livrarea de bunuri nu a încetat.
(12) Prestările de servicii care nu se regăsesc la alin. (7) – (10) se consideră efectuate la data finalizării prestării serviciului respectiv.

Exigibilitatea pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii
Art. 279. – (1) Exigibilitatea taxei intervine la data la care are loc faptul generator.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), exigibilitatea taxei intervine:
a) la data emiterii unei facturi, înainte de data la care intervine faptul generator;
b) la data la care se încasează avansul, pentru plăţile în avans efectuate înainte de data la care intervine faptul generator. Avansurile reprezintă plata parţială sau integrală a contravalorii bunurilor şi serviciilor, efectuată înainte de data livrării ori prestării acestora;
c) la data extragerii numerarului, pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate prin maşini automate de vânzare, de jocuri sau alte maşini similare.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi alin. (2) lit. a), exigibilitatea taxei intervine la data încasării contravalorii integrale sau parţiale a livrării de bunuri ori a prestării de servicii, în cazul persoanelor impozabile care optează în acest sens, denumite în continuare persoane care aplică sistemul TVA la încasare. Sunt eligibile pentru aplicarea sistemului TVA la încasare:
a) persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 313, care au sediul activităţii economice în România conform art. 263 alin. (2) lit. a), a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent nu a depăşit plafonul de 2.250.000 lei. Persoana impozabilă care în anul precedent nu a aplicat sistemul TVA la încasare, dar a cărei cifră de afaceri pentru anul respectiv este inferioară plafonului de 2.250.000 lei, şi care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare aplică sistemul TVA la încasare începând cu prima zi a celei de-a doua perioade fiscale din anul următor celui în care nu a depăşit plafonul, cu condiţia ca la data exercitării opţiunii să nu fi depăşit plafonul pentru anul în curs. Cifra de afaceri pentru calculul plafonului de 2.250.000 lei este constituită din valoarea totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii taxabile şi/sau scutite de TVA, precum şi a operaţiunilor rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, conform art. 272 şi 275, realizate în cursul anului calendaristic;
b) persoanele impozabile, care au sediul activităţii economice în România conform art. 263 alin. (2) lit. a), care se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 313 în cursul anului şi care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare începând cu data înregistrării în scopuri de TVA.
(4) Nu sunt eligibile pentru aplicarea sistemului TVA la încasare:
a) persoanele impozabile care fac parte dintr-un grup fiscal unic conform prevederilor art. 266 alin. (9);
b) persoanele impozabile care nu sunt stabilite în România conform art. 263 alin. (2) lit. a);
c) persoanele impozabile care în anul precedent au depăşit plafonul de 2.250.000 lei prevăzut la alin. (3) lit. a);
d) persoanele impozabile care se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 313 în cursul anului şi care au depăşit plafonul de 2.250.000 lei prevăzut la alin. (3) lit. a) în anul precedent sau în anul calendaristic în curs, calculat în funcţie de operaţiunile realizate în perioada în care respectiva persoană a avut un cod valabil de TVA conform art. 313.
(5) Persoana impozabilă care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare este obligată să aplice sistemul respectiv cel puţin până la sfârşitul anului calendaristic în care a optat pentru aplicarea sistemului, cu excepţia situaţiei în care în cursul aceluiaşi an cifra de afaceri depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei, caz în care sistemul se aplică până la sfârşitul perioadei fiscale următoare celei în care plafonul a fost depăşit. Dacă în primul an de aplicare a sistemului TVA la încasare persoana impozabilă nu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei, poate aplica sistemul TVA la încasare până la sfârşitul perioadei fiscale următoare celei în care plafonul de 2.250.000 lei, calculat pentru fiecare an calendaristic în parte, a fost depăşit pe parcursul unui an calendaristic. Orice persoană impozabilă care a optat pentru aplicarea sistemului TVA la încasare şi care nu depăşeşte în cursul unui an plafonul de 2.250.000 lei poate renunţa la aplicarea sistemului respectiv oricând în cursul anului, prin depunerea unei notificări la organul fiscal competent între data de 1 şi 25 ale lunii, cu excepţia primului an în care a optat pentru aplicarea sistemului. Radierea persoanei respective din Registrul persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare se operează de organele fiscale competente începând cu prima zi a perioadei fiscale următoare celei în care a fost depusă notificarea.
(6) Persoanele impozabile care optează pentru aplicarea sistemul TVA la încasare aplică sistemul respectiv numai pentru operaţiuni pentru care locul livrării, conform prevederilor art. 272, sau locul prestării, conform prevederilor art. 275, se consideră a fi în România, dar nu aplică sistemul respectiv pentru următoarele operaţiuni care intră sub incidenţa regulilor generale privind exigibilitatea TVA:
a) livrările de bunuri/prestările de servicii pentru care beneficiarul este persoana obligată la plata taxei conform art. 304 alin. (2) – (6) sau art. 328;
b) livrările de bunuri/prestările de servicii care sunt scutite de TVA;
c) operaţiunile supuse regimurilor speciale prevăzute la art. 308– 310;
d) livrările de bunuri/prestările de servicii pentru care beneficiarul este o persoană afiliată furnizorului/prestatorului potrivit art. 7 pct. 26.
(7) În cazul facturilor emise de persoanele impozabile înainte de intrarea sau ieşirea în/din sistemul de TVA la încasare se aplică următoarele reguli:
a) în cazul facturilor pentru contravaloarea totală a livrării de bunuri ori a prestării de servicii emise înainte de data intrării în sistemul de TVA la încasare, indiferent dacă acestea sunt sau nu încasate, pentru care faptul generator de taxă intervine după intrarea în sistemul TVA la încasare, nu se aplică prevederile alin. (3) şi (5). În cazul facturilor pentru contravaloarea parţială a livrării de bunuri sau a prestării de servicii emise înainte de data intrării în sistemul de TVA la încasare, care au fost ori nu încasate, pentru care faptul generator de taxă intervine după data intrării persoanei impozabile în sistem, se vor aplica prevederile alin. (3) şi (5) pentru diferenţele care vor fi facturate după data intrării în sistemul de TVA la încasare al persoanei impozabile;
b) în cazul facturilor pentru contravaloarea totală a livrării de bunuri sau a prestării de servicii emise înainte de data ieşirii din sistemul de TVA la încasare, indiferent dacă acestea sunt ori nu încasate, pentru care faptul generator de taxă intervine după ieşirea din sistemul TVA la încasare, se continuă aplicarea sistemului, respectiv exigibilitatea taxei intervine conform alin. (3) şi (5). În cazul facturilor pentru contravaloarea parţială a livrării de bunuri sau a prestării de servicii emise înainte de data ieşirii din sistemul de TVA la încasare, pentru care faptul generator de taxă intervine după data ieşirii persoanei impozabile din sistemul TVA la încasare, se vor aplica prevederile alin. (3) şi (5) numai pentru taxa aferentă contravalorii parţiale a livrărilor/prestărilor facturate înainte de ieşirea din sistem a persoanei impozabile.
(8) Pentru determinarea taxei aferente încasării contravalorii integrale sau parţiale a livrării de bunuri ori a prestării de servicii, care devine exigibilă potrivit prevederilor alin. (3), fiecare încasare totală sau parţială se consideră că include şi taxa aferentă aplicându-se următorul mecanism de calcul pentru determinarea sumei taxei, respectiv 20 x 100 / 120, în cazul cotei standard, şi 9 x 100 / 109 ori 5 x 100 / 105, în cazul cotelor reduse. Aceleaşi prevederi se aplică corespunzător şi pentru situaţiile prevăzute la alin. (5).
(9) În cazul evenimentelor menţionate la art. 284, taxa este exigibilă la data la care intervine oricare dintre evenimente, iar regimul de impozitare, cotele aplicabile şi cursul de schimb valutar sunt aceleaşi ca şi ale operaţiunii de bază care a generat aceste evenimente.
(10) În situaţia livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii pentru care se aplică sistemul TVA la încasare, în cazul evenimentelor menţionate la art. 284, regimul de impozitare, cotele aplicabile şi cursul de schimb valutar sunt aceleaşi ca şi ale operaţiunii de bază care a generat aceste evenimente, dar pentru stabilirea exigibilităţii taxei se aplică următoarele prevederi:
a) pentru situaţia prevăzută la art. 284 lit. a):
1. în cazul în care operaţiunea este anulată total înainte de livrare/prestare, exigibilitatea taxei intervine la data anulării operaţiunii, pentru contravaloarea pentru care a intervenit exigibilitatea taxei. Pentru contravaloarea pentru care nu a intervenit exigibilitatea taxei se operează anularea taxei neexigibile aferente;
2. în cazul în care operaţiunea este anulată parţial înainte de livrare/prestare, se operează reducerea taxei neexigibile aferente contravalorii pentru care nu a intervenit exigibilitatea taxei, iar în situaţia în care cuantumul taxei aferente anulării depăşeşte taxa neexigibilă, pentru diferenţă exigibilitatea taxei intervine la data anulării operaţiunii;
b) pentru situaţia prevăzută la art. 284 lit. b) se aplică corespunzător prevederile lit.a);
c) pentru situaţia prevăzută la art. 284 lit. c) se aplică corespunzător prevederile lit. a) pct. 2;
d) pentru situaţia prevăzută la art. 284 lit. d) se operează anularea taxei neexigibile aferente;
e) pentru situaţia prevăzută la art. 284 lit. e) se aplică corespunzător prevederile lit. a).

Exigibilitatea pentru livrări intracomunitare de bunuri, scutite de taxă
Art. 280. – (1) Prin excepţie de la prevederile art. 279, în cazul unei livrări intracomunitare de bunuri, scutite de taxă conform art. 291 alin. (2), exigibilitatea taxei intervine la data emiterii facturii prevăzute la art. 316 alin. (15) sau, după caz, la emiterea autofacturii prevăzute la art. 316 alin. (9) ori în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul generator, dacă nu a fost emisă nicio factură/autofactură până la data respectivă.
(2) Prevederile art. 279 alin. (2) lit. b) nu se aplică în ceea ce priveşte livrările şi transferurile de bunuri prevăzute la alin. (1).

Faptul generator şi exigibilitatea pentru achiziţii intracomunitare de bunuri
Art. 281. – (1) În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, faptul generator intervine la data la care ar interveni faptul generator pentru livrări de bunuri similare, în statul membru în care se face achiziţia.
(2) În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, exigibilitatea taxei intervine la data emiterii facturii prevăzute în legislaţia altui stat membru la articolul care transpune prevederile art. 222 din Directiva 112 sau, după caz, la data emiterii autofacturii prevăzute la art. 316 alin. (9) ori în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul generator, dacă nu a fost emisă nicio factură/autofactură până la data respectivă.

Faptul generator şi exigibilitatea pentru importul de bunuri
Art. 282. – (1) În cazul în care, la import, bunurile sunt supuse taxelor vamale, taxelor agricole sau altor taxe europene similare, stabilite ca urmare a unei politici comune, faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervin la data la care intervin faptul generator şi exigibilitatea respectivelor taxe europene.
(2) În cazul în care, la import, bunurile nu sunt supuse taxelor europene prevăzute la alin. (1), faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervin la data la care ar interveni faptul generator şi exigibilitatea acelor taxe europene dacă bunurile importate ar fi fost supuse unor astfel de taxe.
(3) În cazul în care, la import, bunurile sunt plasate într-un regim vamal special, prevăzut la art. 292 alin. (1) lit. a) şi d), faptul generator şi exigibilitatea taxei intervin la data la care acestea încetează a mai fi plasate într-un astfel de regim.

CAPITOLUL VII
Baza de impozitare

Baza de impozitare pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii efectuate în interiorul ţării
Art. 283. – (1) Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din:
a) pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la lit. b) şi c), din tot ceea ce constituie contrapartida obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de preţul acestor operaţiuni;
b) pentru operaţiunile prevăzute la art. 267 alin. (3) lit. c), compensaţia aferentă;
c) pentru operaţiunile prevăzute la art. 267 alin. (4) şi (5), pentru transferul prevăzut la art. 267 alin. (10) şi pentru achiziţiile intracomunitare considerate ca fiind cu plată şi prevăzute la art. 270 alin. (2) şi (3), preţul de cumpărare al bunurilor respective sau al unor bunuri similare ori, în absenţa unor astfel de preţuri de cumpărare, preţul de cost, stabilit la data livrării. În cazul în care bunurile reprezintă active corporale fixe, baza de impozitare se stabileşte conform procedurii stabilite prin normele metodologice;
d) pentru operaţiunile prevăzute la art. 268 alin. (4), suma cheltuielilor efectuate de persoana impozabilă pentru realizarea prestării de servicii;
e) pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru care beneficiarul este o persoană afiliată furnizorului/prestatorului potrivit prevederilor art. 7 pct. 26, baza de impozitare este considerată valoarea de piaţă în următoarele situaţii:
1. atunci când contrapartida este mai mică decât valoarea de piaţă, iar beneficiarul livrării sau al prestării nu are drept complet de deducere în conformitate cu prevederile art. 294, 295 şi 297;
2. atunci când contrapartida este mai mică decât valoarea de piaţă, iar furnizorul sau prestatorul nu are un drept complet de deducere în conformitate cu prevederile art. 294 şi 297 şi livrarea sau prestarea este scutită conform art. 289;
3. atunci când contrapartida este mai mare decât valoarea de piaţă, iar furnizorul sau prestatorul nu are drept complet de deducere în conformitate cu prevederile art. 294 şi 297.
(2) În sensul alin. (1) lit. e), valoare de piaţă înseamnă suma totală pe care, pentru obţinerea bunurilor ori serviciilor în cauză la momentul respectiv, un client aflat în aceeaşi etapă de comercializare la care are loc livrarea de bunuri sau prestarea de servicii ar trebui să o plătească în condiţii de concurenţă loială unui furnizor ori prestator independent de pe teritoriul statului membru în care livrarea sau prestarea este supusă taxei. Atunci când nu poate fi stabilită o livrare de bunuri sau o prestare de servicii comparabilă, valoare de piaţă înseamnă:
1. pentru bunuri, o sumă care nu este mai mică decât preţul de cumpărare al bunurilor sau al unor bunuri similare ori, în absenţa unui preţ de cumpărare, preţul de cost, stabilit la momentul livrării;
2. pentru servicii, o sumă care nu este mai mică decât costurile complete ale persoanei impozabile pentru prestarea serviciului.
(3) Baza de impozitare cuprinde următoarele:
a) impozitele şi taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată;
b) cheltuielile accesorii, cum sunt: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, solicitate de către furnizor/prestator cumpărătorului sau beneficiarului. Cheltuielile facturate de furnizorul de bunuri sau de prestatorul de servicii cumpărătorului, care fac obiectul unui contract separat şi care sunt legate de livrările de bunuri sau de prestările de servicii în cauză, se consideră cheltuieli accesorii.
(4) Baza de impozitare nu cuprinde următoarele:
a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ, acordate de furnizori direct clienţilor la data exigibilităţii taxei;
b) sumele reprezentând daune-interese, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă/ definitivă şi irevocabilă, după caz, penalizările şi orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale, dacă sunt percepute peste preţurile şi/sau tarifele negociate;
c) dobânzile, percepute după data livrării sau prestării, pentru plăţi cu întârziere;
d) valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, prin schimb, fără facturare;
e) sumele achitate de o persoană impozabilă în numele şi în contul altei persoane şi care apoi se decontează acesteia, inclusiv atunci când locatorul asigură el însuşi bunul care face obiectul unui contract de leasing şi refacturează locatarului costul exact al asigurării, precum şi sumele încasate de o persoană impozabilă în numele şi în contul unei alte persoane.

Ajustarea bazei de impozitare
Art. 284. – Baza de impozitare se reduce în următoarele situaţii:
a) în cazul desfiinţării totale sau parţiale a contractului pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, înainte de efectuarea acestora, dar pentru care au fost emise facturi în avans;
b) în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, calitatea ori preţurile bunurilor livrate sau ale serviciilor prestate, precum şi în cazul desfiinţării totale ori parţiale a contractului pentru livrarea sau prestarea în cauză ca urmare a unui acord scris între părţi sau ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti definitive/definitive și irevocabile, după caz, sau în urma unui arbitraj;
c) în cazul în care rabaturile, remizele, risturnele şi celelalte reduceri de preţ prevăzute la art. 283 alin. (4) lit. a) sunt acordate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;
d) în cazul în care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa, ca urmare a confirmării unui plan de reorganizare prin care creanța creditorului este modificată sau eliminată, conform prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, sau din cauza falimentului beneficiarului. În cazul confirmării unui plan de reorganizare prin care creanța creditorului a fost modificată sau eliminată, ajustarea este permisă începând cu data închiderii procedurii de reorganizare, iar în cazul falimentului beneficiarului, ajustarea este permisă începând cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti de închidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2014, hotărâre rămasă definitivă/definitivă şi irevocabilă, după caz;
e) în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare.

Baza de impozitare pentru achiziţiile intracomunitare
Art. 285. – (1) Pentru achiziţiile intracomunitare de bunuri baza de impozitare se stabileşte pe baza aceloraşi elemente utilizate conform art. 283 pentru determinarea bazei de impozitare în cazul livrării aceloraşi bunuri în interiorul ţării. În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, conform art. 270 alin. (2) lit. a), baza de impozitare se determină în conformitate cu prevederile art. 283 alin. (1) lit. c) şi ale art. 283 alin. (3).
(2) Baza de impozitare cuprinde şi accizele datorate sau achitate în România de persoana care efectuează achiziţia intracomunitară a unui produs supus accizelor. Atunci când după efectuarea achiziţiei intracomunitare de bunuri, persoana care a achiziţionat bunurile obţine o rambursare a accizelor achitate în statul membru în care a început expedierea sau transportul bunurilor, baza de impozitare a achiziţiei intracomunitare efectuate în România se reduce corespunzător.

Baza de impozitare pentru import
Art. 286. – (1) Baza de impozitare pentru importul de bunuri este valoarea în vamă a bunurilor, stabilită conform legislaţiei vamale în vigoare, la care se adaugă orice taxe, impozite, comisioane şi alte taxe datorate în afara României, precum şi cele datorate ca urmare a importului bunurilor în România, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată care urmează a fi percepută.
(2) Baza de impozitare cuprinde cheltuielile accesorii, precum comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, care intervin până la primul loc de destinaţie a bunurilor în România, în măsura în care aceste cheltuieli nu au fost cuprinse în baza de impozitare stabilită conform alin. (1), precum şi cele care decurg din transportul către alt loc de destinaţie din Uniunea Europeană, în cazul în care locul respectiv este cunoscut la momentul la care intervine faptul generator. Primul loc de destinaţie a bunurilor îl reprezintă destinaţia indicată în documentul de transport sau în orice alt document în baza căruia bunurile sunt importate în România ori, în absenţa unei astfel de menţiuni, primul loc de descărcare a bunurilor în România.
(3) Baza de impozitare nu cuprinde elementele prevăzute la art. 283 alin. (4) lit. a) – d).

Cursul de schimb valutar
Art. 287. – (1) Dacă elementele folosite la stabilirea bazei de impozitare a unui import de bunuri se exprimă în valută, cursul de schimb valutar se stabileşte conform prevederilor europene care reglementează calculul valorii în vamă.
(2) Dacă elementele folosite pentru stabilirea bazei de impozitare a unei operaţiuni, alta decât importul de bunuri, se exprimă în valută, cursul de schimb care se aplică este ultimul curs de schimb comunicat de Banca Naţională a României sau ultimul curs de schimb publicat de Banca Centrală Europeană ori cursul de schimb utilizat de banca prin care se efectuează decontările, valabil la data la care intervine exigibilitatea taxei pentru operaţiunea în cauză, iar, în cazul operaţiunilor supuse sistemului TVA la încasare prevăzut la art. 279 alin. (3) – (8), la data la care ar fi intervenit exigibilitatea taxei pentru operaţiunea în cauză dacă nu ar fi fost supusă sistemului TVA la încasare. În situaţia în care se utilizează cursul de schimb publicat de Banca Centrală Europeană, conversia între monede, altele decât moneda euro, se realizează prin intermediul cursului de schimb al monedei euro pentru fiecare dintre monede. În contractele încheiate între părţi trebuie menţionat dacă pentru decontări va fi utilizat cursul de schimb al unei bănci comerciale, în caz contrar aplicându-se cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României sau cursul de schimb publicat de Banca Centrală Europeană.

CAPITOLUL VIII
Cotele de taxă

Cotele
Art. 288. – (1) Cota standard este de 20% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2018, cota standard va fi de 18%.
(3) Cota redusă de 9% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele prestări de servicii şi/sau livrări de bunuri:
a) serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice, târguri, expoziţii şi evenimente culturale, evenimente sportive, cinematografe, altele decât cele scutite conform art. 289 alin. (1) lit. m);
b) livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia celor destinate exclusiv sau în principal publicităţii;
c) livrarea de proteze şi accesorii ale acestora, cu excepţia protezelor dentare scutite de taxă conform art. 289 alin. (1) lit. b);
d) livrarea de produse ortopedice;
e) livrarea de medicamente de uz uman şi veterinar;
f) cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;
g) livrarea următoarelor bunuri:
1. toate sortimentele de pâine, precum şi următoarele specialităţi de panificaţie: cornuri, chifle, batoane, covrigi, minibaghete, franzeluţe şi împletituri, care se încadrează în grupa produse de brutărie la codul CAEN/CPSA 1071;
2. făină albă de grâu, făină semialbă de grâu, făină neagră de grâu şi făină de secară, care se încadrează la codul CAEN/CPSA 1061;
3. triticum spelta, grâu comun şi meslin, care se încadrează la codul NC 1001 99 00, şi secară, care se încadrează la codul NC 1002 90 00;
4. animale vii și păsări vii, din specii domestice, care se încadrează la codurile NC 0101-0105, 01061410 și 01063300;
5. carne, inclusiv organe comestibile și preparate din carne, care se încadrează la codurile NC 0201-0210 și 1601-1603;
6. pește și preparate din pește, care se încadrează la codurile NC 0301 – 0305 și 1604, cu excepția peștilor ornamentali;
7. lapte, produse și subproduse lactate, care se încadrează la codurile NC 0401-0406;
8. ouă de păsări, care se încadrează la codurile NC 0407-0408;
9. legume, plante, rădăcini și tuberculi, alimentare, fructe comestibile și preparate din acestea, care se încadrează la codurile NC 0701-0714, 0801-0813 și 2001-2009.
(4) Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită locuinţa include şi amprenta la sol a locuinţei. În sensul prezentului titlu, prin locuinţă livrată ca parte a politicii sociale se înţelege:
a) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni şi de pensionari;
b) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept case de copii şi centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap;
c) livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 m2, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 380.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de orice persoană necăsătorită sau familie. Suprafaţa utilă a locuinţei este cea definită prin Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Anexele gospodăreşti sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cota redusă se aplică numai în cazul locuinţelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare şi dacă terenul pe care este construită locuinţa nu depăşeşte suprafaţa de 250 m2, inclusiv amprenta la sol a locuinţei, în cazul caselor de locuit individuale. În cazul imobilelor care au mai mult de două locuinţe, cota indiviză a terenului aferent fiecărei locuinţe nu poate depăşi suprafaţa de 250 m2, inclusiv amprenta la sol aferentă fiecărei locuinţe. Orice persoană necăsătorită sau familie poate achiziţiona o singură locuinţă cu cota redusă de 5%, respectiv:
1. în cazul persoanelor necăsătorite, să nu fi deţinut şi să nu deţină nicio locuinţă în proprietate pe care au achiziţionat-o cu cota de 5%;
2. în cazul familiilor, soţul sau soţia să nu fi deţinut şi să nu deţină, fiecare sau împreună, nicio locuinţă în proprietate pe care a/au achiziţionat-o cu cota de 5%;
d) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către primării în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei.
(5) Cota aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 279 alin. (2), pentru care se aplică cota în vigoare la data exigibilităţii taxei.
(6) În cazul operaţiunilor supuse sistemului TVA la încasare, cota aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepţia situaţiilor în care este emisă o factură sau este încasat un avans, înainte de data livrării/prestării, pentru care se aplică cota în vigoare la data la care a fost emisă factura ori la data la care a fost încasat avansul.
(7) În cazul schimbării cotei se va proceda la regularizare pentru a se aplica cota în vigoare la data livrării de bunuri sau prestării de servicii, pentru cazurile prevăzute la art. 279 alin. (2), precum şi în situaţia prevăzută la alin. (6).
(8) Cota aplicabilă pentru importul de bunuri este cota aplicabilă pe teritoriul României pentru livrarea aceluiaşi bun.
(9) Cota aplicabilă pentru achiziţii intracomunitare de bunuri este cota aplicată pe teritoriul României pentru livrarea aceluiaşi bun şi care este în vigoare la data la care intervine exigibilitatea taxei.

CAPITOLUL IX
Operaţiuni scutite de taxă

Scutiri pentru anumite activităţi de interes general şi scutiri pentru alte activităţi
Art. 289. – (1) Următoarele operaţiuni de interes general sunt scutite de taxă:
a) spitalizarea, îngrijirile medicale şi operaţiunile strâns legate de acestea, desfăşurate de unităţi autorizate pentru astfel de activităţi, indiferent de forma de organizare, precum: spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete şi laboratoare medicale, centre de îngrijire medicală şi de diagnostic, baze de tratament şi recuperare, staţii de salvare şi alte unităţi autorizate să desfăşoare astfel de activităţi;
b) prestările de servicii efectuate în cadrul profesiunii lor de către stomatologi şi tehnicieni dentari, precum şi livrarea de proteze dentare efectuată de stomatologi şi de tehnicieni dentari;
c) prestările de îngrijire şi supraveghere efectuate de personal medical şi paramedical, conform prevederilor legale aplicabile în materie;
d) transportul bolnavilor şi al persoanelor accidentate, în vehicule special amenajate în acest scop, de către entităţi autorizate în acest sens;
e) livrările de organe, sânge şi lapte, de provenienţă umană;
f) activitatea de învăţământ prevăzută în Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, formarea profesională a adulţilor, precum şi prestările de servicii şi livrările de bunuri strâns legate de aceste activităţi, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi autorizate. Scutirea se acordă în condițiile prevăzute în normele metodologice;
g) livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate de căminele şi cantinele organizate pe lângă instituţiile publice şi entităţile autorizate prevăzute la lit. f), în folosul exclusiv al persoanelor direct implicate în activităţile scutite conform lit. f);
h) meditaţiile acordate în particular de cadre didactice din domeniul învăţământului şcolar, preuniversitar şi universitar;
i) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de asistenţa şi/sau protecţia socială, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social, inclusiv cele livrate de căminele de bătrâni;
j) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de protecţia copiilor şi a tinerilor, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social;
k) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri furnizate membrilor în interesul lor colectiv, în schimbul unei cotizaţii fixate conform statutului, de organizaţii fără scop patrimonial care au obiective de natură politică, sindicală, religioasă, patriotică, filozofică, filantropică, patronală, profesională sau civică, precum şi obiective de reprezentare a intereselor membrilor lor, în condiţiile în care această scutire nu provoacă distorsiuni de concurenţă;
l) prestările de servicii strâns legate de practicarea sportului sau a educaţiei fizice, efectuate de organizaţii fără scop patrimonial pentru persoanele care practică sportul sau educaţia fizică;
m) prestările de servicii culturale şi/sau livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de instituţiile publice sau de alte organisme culturale fără scop patrimonial, recunoscute ca atare de către Ministerul Culturii;
n) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri efectuate de persoane ale căror operaţiuni sunt scutite, potrivit lit. a), f) şi i) – m), cu ocazia manifestărilor destinate să le aducă sprijin financiar şi organizate în profitul lor exclusiv, cu condiţia ca aceste scutiri să nu producă distorsiuni concurenţiale;
o) activităţile specifice posturilor publice de radio şi televiziune, altele decât activităţile de natură comercială;
p) serviciile publice poştale, precum şi livrarea de bunuri aferentă acestora;
q) prestările de servicii efectuate de către grupuri independente de persoane, ale căror operaţiuni sunt scutite sau nu intră în sfera de aplicare a taxei, grupuri create în scopul prestării către membrii lor de servicii direct legate de exercitarea activităţilor acestora, în cazul în care aceste grupuri solicită membrilor lor numai rambursarea cotei-părţi de cheltuieli comune, în limitele şi în condiţiile stabilite prin normele metodologice şi în condiţiile în care această scutire nu este de natură a produce distorsiuni concurenţiale;
r) furnizarea de personal de către instituţiile religioase sau filozofice în scopul activităţilor prevăzute la lit. a), f), i) şi j).
(2) Următoarele operaţiuni sunt, de asemenea, scutite de taxă:
a) prestările următoarelor servicii de natură financiar-bancară:
1. acordarea şi negocierea de credite, precum şi administrarea creditelor de către persoana care le acordă;
2. negocierea garanţiilor de credit ori a altor garanţii sau orice operaţiuni cu astfel de garanţii, precum şi administrarea garanţiilor de credit de către persoana care acordă creditul;
3. tranzacţii, inclusiv negocierea, privind conturile de depozit sau conturile curente, plăţi, viramente, creanţe, cecuri şi alte instrumente negociabile, exceptând recuperarea creanţelor;
4. tranzacţii, inclusiv negocierea, privind valuta, bancnotele şi monedele utilizate ca mijloc legal de plată, cu excepţia obiectelor de colecţie, şi anume monede de aur, argint sau din alt metal ori bancnote care nu sunt utilizate în mod normal ca mijloc legal de plată sau monede de interes numismatic;
5. tranzacţii, inclusiv negocierea, dar exceptând administrarea sau păstrarea în siguranţă, cu acţiuni, părţi sociale în societăţi comerciale sau asociaţii, obligaţiuni garantate şi alte instrumente financiare, cu excepţia documentelor care stabilesc drepturi asupra bunurilor;
6. administrarea de fonduri speciale de investiţii;
b) operaţiunile de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi prestările de servicii în legătură cu operaţiunile de asigurare şi/sau de reasigurare efectuate de persoanele impozabile care intermediază astfel de operaţiuni;
c) pariuri, loterii şi alte forme de jocuri de noroc efectuate de persoanele autorizate, conform legii, să desfăşoare astfel de activităţi;
d) livrarea la valoarea nominală de timbre poştale utilizabile pentru serviciile poştale, de timbre fiscale şi alte timbre similare;
e) arendarea, concesionarea, închirierea şi leasingul de bunuri imobile, acordarea unor drepturi reale asupra unui bun imobil, precum dreptul de uzufruct şi superficia, cu plată, pe o anumită perioadă. Fac excepţie următoarele operaţiuni:
1. operaţiunile de cazare care sunt efectuate în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;
2. închirierea de spaţii sau locaţii pentru parcarea autovehiculelor;
3. închirierea utilajelor şi a maşinilor fixate definitiv în bunuri imobile;
4. închirierea seifurilor;
f) livrarea de construcţii/părţi de construcţii şi a terenurilor pe care sunt construite, precum şi a oricăror altor terenuri. Prin excepţie, scutirea nu se aplică pentru livrarea de construcţii noi, de părţi de construcţii noi sau de terenuri construibile. În sensul prezentului articol, se definesc următoarele:
1. teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcţii, conform legislaţiei în vigoare;
2. construcţie înseamnă orice structură fixată în sau pe pământ;
3. livrarea unei construcţii noi sau a unei părţi din aceasta înseamnă livrarea efectuată cel târziu până la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a construcţiei sau a unei părţi a acesteia, după caz, în urma transformării;
4. o construcţie nouă cuprinde şi orice construcţie transformată sau parte transformată a unei construcţii, dacă costul transformării, exclusiv taxa, se ridică la minimum 50% din valoarea construcţiei sau a părţii din construcţie, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării respectiv valoarea înregistrată în contabilitate în cazul persoanelor impozabile care au obligativitatea de a conduce evidenţa contabilă şi care nu aplică metoda de evaluare bazată pe cost în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, sau valoarea stabilită printr-un raport de expertiză/evaluare, în cazul altor persoane impozabile. În cazul în care se înstrăinează doar o parte din construcţie iar valoarea acesteia şi a îmbunatăţirilor aferente nu pot fi determinate pe baza datelor din contabilitate, acestea vor fi determinate în baza unui raport de expertiză/evaluare;
g) livrările de bunuri care au fost afectate unei activităţi scutite, în temeiul prezentului articol, dacă taxa aferentă bunurilor respective nu a fost dedusă, precum şi livrările de bunuri a căror achiziţie a făcut obiectul excluderii dreptului de deducere conform art. 294 alin. (7) lit. b) sau al limitării totale a dreptului de deducere conform art. 295.
(3) Orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. e) şi f), în condiţiile stabilite prin normele metodologice.

Scutiri pentru importuri de bunuri şi pentru achiziţii intracomunitare
Art. 290. – (1) Sunt scutite de taxă:
a) importul şi achiziţia intracomunitară de bunuri a căror livrare în România este în orice situaţie scutită de taxă în interiorul ţării;
b) achiziţia intracomunitară de bunuri al căror import în România este în orice situaţie scutit de taxă, conform prezentului articol;
c) achiziţia intracomunitară de bunuri atunci când persoana care achiziţionează bunurile ar avea dreptul, în orice situaţie, la rambursarea integrală a taxei care s-ar datora, conform prevederilor art. 299;
d) importul definitiv de bunuri care îndeplinesc condiţiile pentru scutire prevăzute de: Directiva 2009/132/CE a Consiliului din 19 octombrie 2009 de stabilire a domeniului de aplicare a articolului 143 literele (b) și (c) din Directiva 2006/112/CE în ceea ce privește scutirea de la taxa pe valoarea adăugată a anumitor importuri finale de bunuri, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 292/5 din 10 noiembrie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 292/5 din 10 noiembrie 2009, Directiva 2007/74/CE a Consiliului din 20 decembrie 2007 privind scutirea de taxă pe valoarea adăugată şi de accize pentru bunurile importate de către persoanele care călătoresc din ţări terţe, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 346 din 29 decembrie 2007, şi Directiva 2006/79/CE a Consiliului din 5 octombrie 2006 privind exceptarea de la taxele de import a micului trafic de bunuri cu caracter necomercial din ţările terţe, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 286 din 17 octombrie 2006;
e) importul, în regim diplomatic sau consular, al bunurilor scutite de taxe vamale;
f) importul de bunuri de către Comunitatea Europeană, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, Banca Centrală Europeană, Banca Europeană de Investiţii sau de către organismele instituite de Comunităţi cărora li se aplică Protocolul din 8 aprilie 1965 privind privilegiile şi imunităţile Comunităţilor Europene, în limitele şi în condiţiile stabilite de protocolul respectiv şi de acordurile de punere în aplicare a respectivului protocol sau de acordurile de sediu, în măsura în care nu conduc la denaturarea concurenţei;
g) importul de bunuri efectuat în România de organismele internaţionale, altele decât cele menţionate la lit. f), recunoscute ca atare de autorităţile publice din România, precum şi de către membrii acestora, în limitele şi în condiţiile stabilite de convenţiile internaţionale de instituire a acestor organisme sau de acordurile de sediu;
h) importul de bunuri efectuat în România de către forţele armate ale statelor străine membre NATO, pentru uzul acestora sau al personalului civil însoţitor ori pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor, în cazul în care aceste forţe iau parte la efortul comun de apărare. Acesta include importul realizat de forţele Marii Britanii şi ale Irlandei de Nord stabilite în insula Cipru, conform Tratatului de înfiinţare a Republicii Cipru din 16 august 1960, pentru uzul forţelor armate sau al personalului civil care însoţeşte forţele armate ori pentru aprovizionarea cantinelor lor;
i) reimportul de bunuri în România, efectuat de persoana care a exportat bunurile în afara Uniunii Europene, dacă bunurile se află în aceeaşi stare în care se aflau la momentul exportului şi dacă importul respectiv beneficiază de scutire de taxe vamale;
j) reimportul de bunuri în România, efectuat de persoana care a exportat bunurile în afara Uniunii Europene, pentru a fi supuse unor reparaţii, transformări, adaptări, asamblări sau altor lucrări asupra bunurilor mobile corporale, cu condiţia ca această scutire să fie limitată la valoarea bunurilor în momentul exportului acestora în afara Uniunii Europene;
k) importul, efectuat în porturi de către întreprinderi de pescuit maritim, de produse piscicole pescuite, neprelucrate sau după ce au fost conservate în vederea comercializării, dar înainte de livrare;
l) importul de gaz prin intermediul unui sistem de gaze naturale sau prin orice reţea conectată la un astfel de sistem ori importul de gaz introdus de pe o navă care transportă gaz într-un sistem de gaze naturale sau într-o reţea de conducte cu alimentare din amonte, importul de energie electrică, importul de energie termică ori agent frigorific prin intermediul reţelelor de încălzire sau de răcire;
m) importul în România de bunuri care au fost transportate dintr-un teritoriu terţ sau o ţară terţă, atunci când livrarea acestor bunuri de către importator constituie o livrare scutită conform art. 291 alin. (2);
n) importul de aur efectuat de Banca Naţională a României.
(2) Prin normele metodologice se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxă.

Scutiri pentru exporturi sau alte operaţiuni similare, pentru livrări intracomunitare şi pentru transportul internaţional şi intracomunitar
Art. 291. – (1) Sunt scutite de taxă:
a) livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Uniunii Europene de către furnizor sau de altă persoană în contul său;
b) livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Uniunii Europene de către cumpărătorul care nu este stabilit în România sau de altă persoană în contul său, cu excepţia bunurilor transportate de cumpărătorul însuşi şi care sunt folosite la echiparea ori alimentarea ambarcaţiunilor şi a avioanelor de agrement sau a oricărui alt mijloc de transport de uz privat. Este scutită, de asemenea, şi livrarea de bunuri care sunt transportate în bagajul personal al călătorilor care nu sunt stabiliţi în Uniunea Europeană, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
i) călătorul nu este stabilit în Uniunea Europeană, respectiv adresa sau domiciliul permanent nu este în interiorul Uniunii Europene. Adresa sau domiciliul permanent înseamnă locul specificat astfel în paşaport, carte de identitate sau în alt document recunoscut ca document de identitate de către Ministerul Afacerilor Interne;
ii) bunurile sunt transportate în afara Uniunii Europene înainte de sfârşitul celei de-a treia luni ce urmează lunii în care are loc livrarea;
iii) valoarea totală a livrării, plus TVA, este mai mare decât echivalentul în lei a 175 euro, stabilit anual prin aplicarea cursului de schimb obţinut în prima zi lucrătoare din luna octombrie şi valabil de la data de 1 ianuarie a anului următor;
iv) dovada exportului se va face prin factură sau alt document care ţine locul acesteia, purtând avizul biroului vamal la ieşirea din Uniunea Europeană;
c) prestările de servicii, inclusiv transportul şi serviciile accesorii transportului, altele decât cele prevăzute la art. 289, legate direct de exportul de bunuri;
d) prestările de servicii, inclusiv transportul şi serviciile accesorii transportului, altele decât cele prevăzute la art. 289, dacă acestea sunt direct legate de importul de bunuri şi valoarea acestora este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate potrivit art. 286;
e) prestările de servicii efectuate în România asupra bunurilor mobile achiziţionate sau importate în vederea prelucrării în România şi care ulterior sunt transportate în afara Uniunii Europene de către prestatorul serviciilor sau de către client, dacă acesta nu este stabilit în România, ori de altă persoană în numele oricăruia dintre aceştia;
f) transportul intracomunitar de bunuri, efectuat din şi în insulele care formează regiunile autonome Azore şi Madeira, precum şi serviciile accesorii acestuia;
g) transportul internaţional de persoane;
h) în cazul navelor atribuite navigaţiei în largul mării şi care sunt utilizate pentru transportul de călători/bunuri cu plată sau pentru activităţi comerciale, industriale sau de pescuit, precum şi în cazul navelor utilizate pentru salvare ori asistenţă pe mare sau pentru pescuitul de coastă, următoarele operaţiuni:
1. livrarea, modificarea, repararea, întreţinerea, navlosirea, leasingul şi închirierea de nave, precum şi livrarea, leasingul, închirierea, repararea şi întreţinerea de echipamente încorporate sau utilizate pe nave, inclusiv echipamente de pescuit;
2. livrarea de carburanţi şi provizii destinate a fi utilizate pe nave, inclusiv pentru navele de război încadrate la codul NC 8906 10 00 care părăsesc ţara şi se îndreaptă spre porturi străine unde vor fi ancorate, cu excepţia proviziilor la bordul navelor în cazul navelor folosite pentru pescuitul de coastă;
3. prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la pct. 1, efectuate pentru nevoile directe ale navelor şi/sau pentru încărcătura acestora;
i) în cazul aeronavelor utilizate de companiile aeriene care realizează în principal transport internaţional de persoane şi/sau de bunuri cu plată, următoarele operaţiuni:
1. livrarea, modificarea, repararea, întreţinerea, leasingul şi închirierea aeronavelor, precum şi livrarea, leasingul, închirierea, repararea şi întreţinerea echipamentelor încorporate sau utilizate pe aeronave;
2. livrarea de carburanţi şi provizii destinate utilizării pe aeronave;
3. prestarea de servicii, altele decât cele prevăzute la pct. 1 sau la art. 293, efectuate pentru nevoile directe ale aeronavelor şi/sau pentru încărcătura acestora;
j) livrările de bunuri şi prestările de servicii în favoarea misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, a personalului acestora, precum şi a cetăţenilor străini cu statut diplomatic sau consular în România ori într-un alt stat membru, în condiţii de reciprocitate;
k) livrările de bunuri şi prestările de servicii către Comunitatea Europeană, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, Banca Centrală Europeană, Banca Europeană de Investiţii sau către organismele cărora li se aplică Protocolul din 8 aprilie 1965 privind privilegiile şi imunităţile Comunităţilor Europene, în limitele şi în condiţiile stabilite de protocolul respectiv şi de acordurile de punere în aplicare ale respectivului protocol sau de acordurile de sediu, în măsura în care nu conduc la denaturarea concurenţei;
l) livrările de bunuri şi prestările de servicii în favoarea organismelor internaţionale, altele decât cele menţionate la lit. k), recunoscute ca atare de autorităţile publice din România, precum şi a membrilor acestora, în limitele şi condiţiile stabilite de convenţiile internaţionale de instituire a acestor organisme sau de acordurile de sediu;
m) livrările de bunuri netransportate în afara României şi/sau prestările de servicii efectuate în România, destinate fie forţelor armate ale celorlalte state membre NATO pentru utilizarea de către forţele în cauză ori de către personalul civil care le însoţeşte, fie pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor acestora atunci când forţele respective participă la o acţiune comună de apărare;
n) livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii către un alt stat membru decât România, destinate forţelor armate ale unui stat membru NATO, altul decât statul membru de destinaţie, pentru utilizarea de către forţele în cauză ori de către personalul civil care le însoţeşte sau pentru aprovizionarea popotelor ori cantinelor lor atunci când forţele respective participă la o acţiune comună de apărare; livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor către forţele armate ale Regatului Unit staţionate în insula Cipru ca urmare a Tratatului de înfiinţare a Republicii Cipru, datat 16 august 1960, care sunt destinate utilizării de către aceste forţe sau personalului civil care le însoţeşte ori pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor;
o) livrările de aur către Banca Naţională a României;
p) livrările de bunuri către organismele recunoscute care transportă sau expediază aceste bunuri în afara Uniunii Europene, ca parte a activităţilor umanitare, caritabile sau educative desfășurate în afara Uniunii Europene; scutirea se acordă prin restituirea taxei potrivit unei proceduri stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(2) Sunt, de asemenea, scutite de taxă următoarele:
a) livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru, cu excepţia:
1. livrărilor intracomunitare efectuate de o întreprindere mică, altele decât livrările intracomunitare de mijloace de transport noi;
2. livrărilor intracomunitare care au fost supuse regimului special pentru bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, conform prevederilor art. 309;
b) livrările intracomunitare de mijloace de transport noi către un cumpărător care nu îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA;
c) livrările intracomunitare de produse accizabile către o persoană impozabilă sau către o persoană juridică neimpozabilă care nu îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, în cazul în care transportul de bunuri este efectuat conform art. 404 și 405 sau art. 367, 368 și 372 de la titlul VIII, cu excepţia:
1. livrărilor intracomunitare efectuate de o întreprindere mică;
2. livrărilor intracomunitare supuse regimului special privind bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, conform prevederilor art. 309;
d) livrările intracomunitare de bunuri, prevăzute la art. 267 alin. (10), care ar beneficia de scutirea prevăzută la lit. a) dacă ar fi efectuate către altă persoană impozabilă, cu excepţia livrărilor intracomunitare supuse regimului special privind bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, conform prevederilor art. 309.
(3) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxă.

Scutiri speciale legate de traficul internaţional de bunuri
Art. 292. – (1) Sunt scutite de taxă următoarele:
a) livrarea de bunuri care urmează:
1. să fie plasate în regim vamal de admitere temporară, cu exonerare totală de la plata drepturilor de import;
2. să fie prezentate autorităţilor vamale în vederea vămuirii şi, după caz, plasate în depozit necesar cu caracter temporar;
3. să fie introduse într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber;
4. să fie plasate în regim de antrepozit vamal;
5. să fie plasate în regim de perfecţionare activă, cu suspendare de la plata drepturilor de import;
6. să fie plasate în regim de tranzit vamal extern;
7. să fie admise în apele teritoriale:
– pentru a fi încorporate pe platforme de forare sau de producţie, în scopul construirii, reparării, întreţinerii, modificării sau reutilării acestor platforme ori pentru conectarea acestor platforme de forare sau de producţie la continent;
– pentru alimentarea cu carburanţi şi aprovizionarea platformelor de forare sau de producţie;
8. să fie plasate în regim de antrepozit de TVA, definit după cum urmează:
– pentru produse accizabile, orice locaţie situată în România, care este definită ca antrepozit fiscal, în sensul art. 333 pct. 3 de la titlul VIII;
– pentru bunuri, altele decât produsele accizabile, o locaţie situată în România şi definită prin normele metodologice;
b) livrarea de bunuri efectuată în locaţiile prevăzute la lit. a), precum şi livrarea de bunuri care se află în unul dintre regimurile sau situaţiile precizate la lit. a);
c) prestările de servicii aferente livrărilor prevăzute la lit. a) sau efectuate în locaţiile prevăzute la lit. a), pentru bunurile aflate în regimurile sau situaţiile prevăzute la lit. a);
d) livrările de bunuri care încă se află în regim vamal de tranzit intern, precum şi prestările de servicii aferente acestor livrări, altele decât cele prevăzute la art. 293;
e) importul de bunuri care urmează să fie plasate în regim de antrepozit de TVA.
(2) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie respectate pentru aplicarea scutirii de taxă.

Scutiri pentru intermediari
Art. 293. – Sunt scutite de taxă serviciile prestate de intermediarii care acţionează în numele şi în contul altei persoane, în cazul în care aceste servicii sunt prestate în legătură cu operaţiunile scutite prevăzute la art. 291 şi 292, cu excepţia operaţiunilor prevăzute la art. 291 alin. (1) lit. f) şi alin. (2), sau în legătură cu operaţiunile desfăşurate în afara Uniunii Europene.

CAPITOLUL X
Regimul deducerilor

Sfera de aplicare a dreptului de deducere
Art. 294. – (1) Dreptul de deducere ia naştere la momentul exigibilităţii taxei.
(2) Dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de o persoană impozabilă de la o persoană impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare conform prevederilor art. 279 alin. (3) – (8) este amânat până la data la care taxa aferentă bunurilor şi serviciilor care i-au fost livrate/prestate a fost plătită furnizorului/prestatorului său.
(3) Dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de o persoană impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare conform prevederilor art. 279 alin. (3) – (8) este amânat până în momentul în care taxa aferentă bunurilor şi serviciilor care i-au fost livrate/prestate a fost plătită furnizorului/prestatorului său, chiar dacă o parte din operaţiunile realizate de persoana impozabilă sunt excluse de la aplicarea sistemului TVA la încasare conform art. 279 alin. (6). Aceste prevederi nu se aplică pentru achiziţiile intracomunitare de bunuri, pentru importuri, pentru achiziţiile de bunuri/servicii pentru care se aplică taxare inversă potrivit prevederilor art. 304 alin. (2) – (6), art. 310 alin. (10) sau art. 328.
(4) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni:
a) operaţiuni taxabile;
b) operaţiuni rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operaţiuni ar fi fost realizate în România;
c) operaţiuni scutite de taxă, conform art. 291, 292 şi 293;
d) operaţiuni scutite de taxă, conform art. 289 alin. (2) lit. a) pct. 1 – 5 şi lit. b), în cazul în care cumpărătorul ori clientul este stabilit în afara Uniunii Europene sau în cazul în care aceste operaţiuni sunt în legătură directă cu bunuri care vor fi exportate într-un stat din afara Uniunii Europene, precum şi în cazul operaţiunilor efectuate de intermediari care acţionează în numele şi în contul altei persoane, atunci când aceştia intervin în derularea unor astfel de operaţiuni;
e) operaţiunile prevăzute la art. 267 alin. (7) şi la art. 268 alin. (6), dacă taxa s-ar fi aplicat transferului respectiv.
(5) Dacă nu contravine prevederilor alin. (4), persoana impozabilă are dreptul de deducere a taxei şi pentru cazurile prevăzute la art. 267 alin. (8) şi la art. 268 alin. (5).
(6) În condiţiile stabilite prin normele metodologice se acordă dreptul de deducere a taxei pentru achiziţiile efectuate de o persoană impozabilă înainte de înregistrarea acesteia în scopuri de TVA, conform art. 313.
(7) Nu sunt deductibile:
a) taxa aferentă sumelor achitate în numele şi în contul altei persoane şi care apoi se decontează acesteia, precum şi taxa aferentă sumelor încasate în numele şi în contul altei persoane, care nu sunt incluse în baza de impozitare a livrărilor/prestărilor efectuate conform art. 283 alin. (4) lit. e);
b) taxa datorată sau achitată pentru achiziţiile de băuturi alcoolice şi produse din tutun, cu excepţia cazurilor în care aceste bunuri sunt destinate revânzării sau pentru a fi utilizate pentru prestări de servicii.

Limitări speciale ale dreptului de deducere
Art. 295. – (1) Prin excepţie de la prevederile art. 294 se limitează la 50% dreptul de deducere a taxei aferente cumpărării, achiziţiei intracomunitare, importului, închirierii sau leasingului de vehicule rutiere motorizate şi a taxei aferente cheltuielilor legate de vehiculele aflate în proprietatea sau în folosinţa persoanei impozabile, în cazul în care vehiculele nu sunt utilizate exclusiv în scopul activităţii economice.
(2) Restricţia prevăzută la alin. (1) nu se aplică vehiculelor rutiere motorizate având o masă totală maximă autorizată care depăşeşte 3.500 kg sau mai mult de 9 scaune, inclusiv scaunul şoferului.
(3) Prevederile alin. (1) nu se aplică următoarelor categorii de vehicule rutiere motorizate:
a) vehiculele utilizate exclusiv pentru servicii de urgenţă, servicii de pază şi protecţie şi servicii de curierat;
b) vehiculele utilizate de agenţii de vânzări şi de achiziţii;
c) vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru serviciile de taximetrie;
d) vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru instruire de către şcolile de şoferi;
e) vehiculele utilizate pentru închiriere sau a căror folosinţă este transmisă în cadrul unui contract de leasing financiar ori operaţional;
f) vehiculele utilizate ca mărfuri în scop comercial.
(4) În cazul vehiculelor care nu fac obiectul limitării dreptului de deducere conform alin. (1), fiind utilizate exclusiv în scopul activităţii economice, precum şi a celor exceptate de la limitarea deducerii potrivit alin. (3), se vor aplica regulile generale de deducere stabilite la art. 294 şi art. 296– 298.
(5) Modalitatea de aplicare a prevederilor prezentului articol se stabileşte prin normele metodologice.

Condiţii de exercitare a dreptului de deducere
Art. 296. – (1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate ori serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 316, precum şi dovada plăţii în cazul achiziţiilor efectuate de către persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, respectiv de către persoanele impozabile care achiziţionează bunuri/servicii de la persoane impozabile în perioada în care aplică sistemul TVA la încasare;
b) pentru taxa aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, dar pentru care persoana impozabilă este obligată la plata taxei, conform art. 304 alin. (2) – (6), să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 316 sau documentele prevăzute la art. 317 alin. (1);
c) pentru taxa achitată pentru importul de bunuri, altele decât cele prevăzute la lit. d), să deţină declaraţia vamală de import sau actul constatator emis de organele vamale, care să menţioneze persoana impozabilă ca importator al bunurilor din punctul de vedere al taxei, precum şi documente care să ateste plata taxei de către importator sau de către altă persoană în contul său. Importatorii care deţin o autorizaţie unică pentru proceduri vamale simplificate eliberată de alt stat membru sau care efectuează importuri de bunuri în România din punct de vedere al TVA, pentru care nu au obligaţia de a depune declaraţii vamale de import, trebuie să deţină o declaraţie de import pentru TVA şi accize;
d) pentru taxa datorată pentru importul de bunuri efectuat conform art. 323 alin. (4) şi (5), să deţină declaraţia vamală de import sau actul constatator emis de organele vamale, care să menţioneze persoana impozabilă ca importator al bunurilor în scopuri de taxă, precum şi suma taxei datorate. De asemenea, persoana impozabilă trebuie să înscrie taxa pe valoarea adăugată ca taxă colectată în decontul aferent perioadei fiscale în care ia naştere exigibilitatea;
e) pentru taxa aferentă unei achiziţii intracomunitare de bunuri, să deţină o factură sau documentul prevăzut la art. 317 alin. (1);
f) pentru taxa aferentă unei operaţiuni asimilate cu o achiziţie intracomunitară de bunuri, prevăzută la art. 270 alin. (2) lit. a), să deţină documentul prevăzut la art. 316 alin. (9), emis în statul membru din care bunurile au fost transportate ori expediate, sau documentul prevăzut la art. 317 alin. (1).
(2) Prin normele metodologice se vor preciza cazurile în care documentele sau obligaţiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se vor prezenta sau îndeplini pentru a justifica dreptul de deducere a taxei.

Deducerea taxei pentru persoana impozabilă cu regim mixt şi persoana parţial impozabilă
Art. 297. – (1) Persoana impozabilă care realizează sau urmează să realizeze atât operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi operaţiuni care nu dau drept de deducere este denumită în continuare persoană impozabilă cu regim mixt. Persoana care realizează atât operaţiuni pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă, în conformitate cu prevederile art. 266, cât şi operaţiuni pentru care are calitatea de persoană impozabilă este denumită persoană parţial impozabilă.
(2) Dreptul de deducere a taxei deductibile aferente achiziţiilor efectuate de către o persoană impozabilă cu regim mixt sau de către o persoană parțial impozabilă se determină conform prezentului articol. Persoana parţial impozabilă nu are drept de deducere pentru achiziţiile destinate activităţii pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă. Dacă persoana parţial impozabilă desfăşoară activităţi în calitate de persoană impozabilă, din care rezultă atât operaţiuni cu drept de deducere, cât şi operaţiuni fără drept de deducere, este considerată persoană impozabilă mixtă pentru respectivele activităţi şi aplică prevederile prezentului articol. Persoana parţial impozabilă poate aplica pro-rata în situaţia în care nu poate ţine evidenţe separate pentru activitatea desfăşurată în calitate de persoană impozabilă şi pentru activitatea pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă.
(3) Taxa aferentă achiziţiior destinate exclusiv realizării de operaţiuni care permit exercitarea dreptului de deducere, inclusiv de investiţii destinate realizării de astfel de operaţiuni, se deduce integral.
(4) Taxa aferentă achiziţiilor destinate exclusiv realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere, precum şi de investiţii care sunt destinate realizării de astfel de operaţiuni nu se deduce.
(5) Taxa aferentă achiziţiilor pentru care nu se cunoaşte destinaţia, respectiv dacă vor fi utilizate pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere sau pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, ori pentru care nu se poate determina proporţia în care sunt sau vor fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere şi operaţiuni care nu dau drept de deducere se deduce pe bază de pro-rata. Prin excepţie, în cazul achiziţiilor destinate realizării de investiţii, care se prevăd că vor fi utilizate atât pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, este permisă deducerea integrală a taxei pe valoarea adăugată pe parcursul procesului investiţional, urmând ca taxa dedusă să fie ajustată în conformitate cu prevederile art. 302;
(6) Pro-rata prevăzută la alin. (5) se determină ca raport între:
a) suma totală, fără taxă, dar cuprinzând subvenţiile legate direct de preţ, a operaţiunilor constând în livrări de bunuri şi prestări de servicii care permit exercitarea dreptului de deducere, la numărător; şi
b) suma totală, fără taxă, a operaţiunilor prevăzute la lit. a) şi a operaţiunilor constând în livrări de bunuri şi prestări de servicii care nu permit exercitarea dreptului de deducere, la numitor. Se includ sumele primite de la bugetul statului sau bugetele locale, acordate în scopul finanţării operaţiunilor scutite fără drept de deducere sau operaţiunilor care nu se află în sfera de aplicare a taxei.
(7) Se exclud din calculul pro-rata următoarele:
a) valoarea oricărei livrări de bunuri de capital care au fost utilizate de persoana impozabilă în activitatea sa economică, cu excepția operațiunilor prevăzute la lit. c);
b) valoarea oricăror livrări de bunuri sau prestări de servicii către sine efectuate de persoana impozabilă şi prevăzute la art. 267 alin. (4) şi la art. 268 alin. (4), precum şi a transferului prevăzut la art. 267 alin. (10);
c) valoarea operaţiunilor prevăzute la art. 289 alin. (2) lit. a), precum şi a operaţiunilor imobiliare, în măsura în care acestea sunt accesorii activităţii principale.
(8) Pro-rata definitivă se determină anual, iar calculul acesteia include toate operaţiunile prevăzute la alin. (6), pentru care exigibilitatea taxei ia naştere în timpul anului calendaristic respectiv, inclusiv evenimentele prevăzute la art. 284. Pro-rata definitivă se determină procentual şi se rotunjeşte până la cifra unităţilor imediat următoare.La decontul de taxă prevăzut la art. 320, în care s-a efectuat ajustarea prevăzută la alin. (14), se anexează un document care prezintă metoda de calcul a pro-rata definitive.
(9) Pro-rata aplicabilă provizoriu pentru un an este pro-rata definitivă, prevăzută la alin. (8), determinată pentru anul precedent, sau pro-rata estimată pe baza operaţiunilor prevăzute a fi realizate în anul calendaristic curent, în cazul persoanelor impozabile pentru care ponderea operaţiunilor cu drept de deducere în totalul operaţiunilor se modifică în anul curent faţă de anul precedent. Persoanele impozabile trebuie să comunice organului fiscal competent, la începutul fiecărui an fiscal, cel mai târziu până la data de 25 ianuarie inclusiv, pro-rata provizorie care va fi aplicată în anul respectiv, precum şi modul de determinare a acesteia.
(10) Prin excepție de la prevederile alin. (9):
a) în cazul persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA care nu au determinat pro-rata provizorie la începutul anului, deoarece nu realizau și nici nu prevedeau realizarea de operațiuni fără drept de deducere în cursul anului, și care ulterior realizează astfel de operațiuni, pro-rata aplicabilă provizoriu este pro-rata estimată pe baza operaţiunilor preconizate a fi realizate în timpul anului calendaristic curent, care trebuie comunicată organului fiscal competent cel mai târziu până la data la care persoana impozabilă trebuie să depună primul decont de taxă, prevăzut la art. 320, aferent perioadei fiscale în care persoana impozabilă începe să realizeze operațiuni fără drept de deducere;
b) în cazul persoanelor impozabile nou-înregistrate în scopuri de TVA, precum și în cazul persoanelor înregistrate în scopuri de TVA conform art. 313 alin. (12) în cursul unui alt an decât cel în care înregistrarea le-a fost anulată conform art. 313 alin. (11), pro-rata aplicabilă provizoriu este pro-rata estimată pe baza operaţiunilor preconizate a fi realizate în timpul anului calendaristic curent, care trebuie comunicată cel mai târziu până la data la care persoana impozabilă trebuie să depună primul decont de taxă, prevăzut la art. 320, după înregistrarea în scopuri de TVA;
c) în cazul persoanelor înregistrate în scopuri de TVA conform art. 313 alin. (12) în cursul aceluiași an în care înregistrarea le-a fost anulată conform art. 313 alin. (11), și care aplicau pro-rata provizorie la începutul anului, se continuă aplicarea pro-ratei provizorii aplicate înainte de anularea înregistrării în scopuri de TVA;
d) în cazul persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA care nu au determinat pro-rata provizorie la începutul anului, deoarece ori nu erau înființate ori nu realizau și nici nu prevedeau realizarea de operațiuni în cursul anului curent, și care vor realiza în anii ulteriori atât operațiuni care dau drept de deducere cât și operațiuni care nu dau drept de deducere, trebuie să estimeze pro-rata pe baza operațiunilor preconizate a fi realizate în primul an în care vor desfășura operațiuni constând în livrări de bunuri/prestări de servicii. Această pro-rata provizorie va fi aplicată pe parcursul anilor în care persoana realizează exclusiv achiziții de bunuri/servicii, fără a realiza și livrări/prestări.
(11) Taxa de dedus într-un an calendaristic se determină provizoriu prin înmulţirea valorii taxei deductibile prevăzute la alin. (5) pentru fiecare perioadă fiscală din acel an calendaristic cu pro-rata provizorie prevăzută la alin. (9) sau la alin. (10), determinată pentru anul respectiv.
(12) Taxa de dedus pentru un an calendaristic se calculează definitiv prin înmulţirea sumei totale a taxei deductibile din anul calendaristic respectiv, prevăzută la alin. (5), cu pro-rata definitivă prevăzută la alin. (8), determinată pentru anul respectiv. Prin excepție, în situațiile prevăzute la alin. (10) lit. b) și c), calcularea taxei de dedus pe baza pro-rata definitivă se efectuează numai pentru achizițiile prevăzute la alin. (5) realizate în perioadele fiscale în care s-a aplicat pro-rata provizorie.
(13) În situația prevăzută la alin. (10) lit. d), taxa de dedus aferentă achizițiilor, cu excepția investițiilor prevăzute la alin. (5), pentru fiecare an calendaristic se determină pe baza pro-ratei estimate, urmând ca toate deducerile exercitate pe baza pro-ratei provizorii, atât din anul curent cât și din anii următori, să fie regularizate pe baza pro-ratei definitive de la sfârșitul primului an în care vor fi realizate livrări de bunuri/prestări de servicii. Dacă totuși, persoana impozabilă nu va realiza operațiuni care nu dau drept de deducere, are dreptul să regularizeze deducerile pe baza pro-rata definitivă considerând că pro-rata este 100%.
(14) La sfârşitul anului, persoanele impozabile cu regim mixt trebuie să ajusteze taxa dedusă provizoriu, cu excepția prevăzută la alin. (13), astfel:
a) din taxa de dedus determinată definitiv, conform alin. (12), se scade taxa dedusă într-un an, determinată pe bază de pro-rata provizorie;
b) rezultatul diferenţei de la lit. a), în plus sau în minus după caz, se înscrie în rândul de regularizări din decontul de taxă, prevăzut la art. 320, aferent ultimei perioade fiscale a anului, sau în decontul de taxă aferent ultimei perioade fiscale a persoanei impozabile, în cazul anulării înregistrării acesteia.
(15) În cazul bunurilor de capital, definite conform art. 302 alin. (1), pentru care taxa s-a dedus pe bază de pro-rata definitivă, ajustările din anii ulteriori iau în considerare o cincime, pentru bunurile mobile, sau o douăzecime, pentru bunurile imobile, după cum urmează:
1. taxa deductibilă iniţială se împarte la 5 sau la 20;
2. rezultatul calculului efectuat conform pct. 1 se înmulţeşte cu pro-rata definitivă prevăzută la alin. (8), aferentă fiecăruia dintre următorii 4 sau 19 ani;
3. taxa dedusă iniţial, conform pro-rata definitivă, se împarte la 5 sau la 20;
4. rezultatele calculelor efectuate conform pct. 2 şi 3 se compară, iar diferenţa în plus sau în minus reprezintă ajustarea de efectuat, care se înscrie în rândul de regularizări din decontul de taxă prevăzut la art. 320, aferent ultimei perioade fiscale a anului.
(16) În situaţii speciale, când pro-rata calculată potrivit prevederilor prezentului articol nu asigură determinarea corectă a taxei de dedus, Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţia de specialitate, poate, la solicitarea justificată a persoanelor impozabile:
a) să aprobe aplicarea unei pro-rata speciale. Dacă aprobarea a fost acordată în timpul anului, persoanele impozabile au obligaţia să recalculeze taxa dedusă de la începutul anului pe bază de pro-rata specială aprobată. Persoana impozabilă cu regim mixt poate renunţa la aplicarea pro-rata specială numai la începutul unui an calendaristic şi este obligată să anunţe organul fiscal competent până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului respectiv;
b) să autorizeze persoana impozabilă să stabilească o pro-rata specială pentru fiecare sector al activităţii sale economice, cu condiţia ţinerii de evidenţe contabile distincte pentru fiecare sector.
(17) În baza propunerilor făcute de către organul fiscal competent, Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţia sa de specialitate, poate să impună persoanei impozabile anumite criterii de exercitare a dreptului de deducere pentru operaţiunile viitoare ale acesteia, respectiv:
a) să aplice o pro-rata specială;
b) să aplice o pro-rata specială pentru fiecare sector al activităţii sale economice;
c) să-şi exercite dreptul de deducere numai pe baza atribuirii directe, în conformitate cu prevederile alin. (3) şi (4), pentru toate operaţiunile sau numai pentru o parte din operaţiuni;
d) să ţină evidenţe distincte pentru fiecare sector al activităţii sale economice.
(18) Prevederile alin. (6) – (15) se aplică şi pentru pro-rata specială prevăzută la alin. (16) şi (17). Prin excepţie de la prevederile alin. (6), pentru calculul pro-rata specială se vor lua în considerare:
a) operaţiunile specificate în decizia Ministerului Finanţelor Publice, pentru cazurile prevăzute la alin. (16) lit. a) sau la alin. (17) lit. b);
b) operaţiunile realizate pentru fiecare sector de activitate, pentru cazurile prevăzute la alin. (16) lit. b) sau la alin. (17) lit. b).
(19) Prevederile prezentului articol se aplică şi de persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare. Pentru determinarea pro-rata sumele de la numitor şi de la numărător se determină în funcţie de data la care ar fi intervenit exigibilitatea taxei conform regulilor generale.
(20) Persoanele impozabile cu regim mixt pot opta să nu aplice prevederile art. 297 în ce priveşte posibilitatea exercitării dreptului de deducere, situaţie în care taxa aferentă achiziţiilor de bunuri destinate operaţiunilor cu sau fără drept de deducere nu va fi dedusă.

Dreptul de deducere exercitat prin decontul de taxă
Art. 298. – (1) Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 313, are dreptul să scadă din valoarea totală a taxei colectate, pentru o perioadă fiscală, valoarea totală a taxei pentru care, în aceeaşi perioadă, a luat naştere şi poate fi exercitat dreptul de deducere, conform art. 294- 297.
(2) În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile şi formalităţile de exercitare a dreptului de deducere în perioada fiscală de declarare sau în cazul în care nu s-au primit documentele de justificare a taxei prevăzute la art. 296, persoana impozabilă îşi poate exercita dreptul de deducere prin decontul perioadei fiscale în care sunt îndeplinite aceste condiţii şi formalităţi sau printr-un decont ulterior, dar în cadrul termenului de prescripţie prevăzut în Codul de procedură fiscală. Prin excepţie, în cazul în care pe perioada inspecției fiscale la furnizori organul fiscal a stabilit TVA colectată pentru anumite operațiuni efectuate în perioada supusă inspecției fiscale, beneficiarul respectivelor operațiuni are dreptul să deducă taxa înscrisă în factura de corecție emisă de furnizor chiar dacă termenul de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale s-a împlinit. În acest caz, dreptul de deducere poate fi exercitat în cel mult un an de la data primirii facturii de corecție, sub sancțiunea decăderii.
(3) Prin normele metodologice se precizează condiţiile necesare aplicării prevederilor alin. (2), pentru situaţia în care dreptul de deducere este exercitat după mai mult de 3 ani consecutivi după anul în care acest drept ia naştere.
(4) Dreptul de deducere se exercită chiar dacă nu există o taxă colectată sau taxa de dedus este mai mare decât cea colectată pentru perioada fiscală prevăzută la alin. (1) şi (2).

Rambursarea taxei către persoane impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România şi rambursarea TVA de către alte state membre către persoane impozabile stabilite în România
Art. 299. – (1) În condiţiile stabilite prin normele metodologice:
a) persoana impozabilă nestabilită în România, care este stabilită în alt stat membru, neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, poate beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată aferente importurilor şi achiziţiilor de bunuri/servicii, efectuate în România;
b) persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, nestabilită pe teritoriul Uniunii Europene, poate solicita rambursarea taxei aferente importurilor şi achiziţiilor de bunuri/servicii efectuate în România, dacă, în conformitate cu legile ţării unde este stabilită, o persoană impozabilă stabilită în România ar avea acelaşi drept de rambursare în ceea ce priveşte TVA sau alte impozite/taxe similare aplicate în ţara respectivă;
c) persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, dar care efectuează în România o livrare intracomunitară de mijloace de transport noi scutită, poate solicita rambursarea taxei achitate pentru achiziţia efectuată de aceasta în România a respectivului mijloc de transport nou. Rambursarea nu poate să depăşească taxa care s-ar aplica dacă livrarea de către această persoană a mijloacelor de transport noi respective ar fi livrare taxabilă. Dreptul de deducere ia naştere şi poate fi exercitat doar în momentul livrării intracomunitare a mijlocului de transport nou;
d) persoana impozabilă stabilită în România, neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, poate solicita rambursarea taxei achitate aferente operaţiunilor prevăzute la art. 294 alin. (4) lit. d) sau în alte situaţii prevăzute prin normele metodologice.
(2) Persoana impozabilă stabilită în România poate beneficia de rambursarea TVA aferente importurilor şi achiziţiilor de bunuri/servicii efectuate în alt stat membru, în condiţiile prevăzute în normele metodologice.
(3) În cazul în care rambursarea prevăzută la alin. (1) lit. a) a fost obţinută prin fraudă sau printr-o altă metodă incorectă, organele fiscale competente vor recupera sumele plătite în mod eronat şi orice penalităţi şi dobânzi aferente, fără să contravină dispoziţiilor privind asistenţa reciprocă pentru recuperarea TVA.
(4) În cazul în care o dobândă sau o penalitate administrativă a fost impusă, dar nu a fost plătită, organele fiscale competente vor suspenda orice altă rambursare suplimentară către persoana impozabilă în cauză până la concurenţa sumei neplătite.

Rambursările de taxă către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 313
Art. 300. – (1) În situaţia în care taxa aferentă achiziţiilor efectuate de o persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 313, care este deductibilă într-o perioadă fiscală, este mai mare decât taxa colectată pentru operaţiuni taxabile, rezultă un excedent în perioada de raportare, denumit în continuare sumă negativă a taxei.
(2) După determinarea taxei de plată sau a sumei negative a taxei pentru operaţiunile din perioada fiscală de raportare, persoanele impozabile trebuie să efectueze regularizările prevăzute în prezentul articol, prin decontul de taxă prevăzut la art. 320.
(3) Suma negativă a taxei, cumulată, se determină prin adăugarea la suma negativă a taxei, rezultată în perioada fiscală de raportare, a soldului sumei negative a taxei, reportat din decontul perioadei fiscale precedente, dacă nu s-a solicitat a fi rambursat, şi a diferenţelor negative de TVA stabilite de organele de inspecţie fiscală prin decizii comunicate până la data depunerii decontului.
(4) Taxa de plată cumulată se determină în perioada fiscală de raportare prin adăugarea la taxa de plată din perioada fiscală de raportare a sumelor neachitate la bugetul de stat, până la data depunerii decontului de taxă prevăzut la art. 320, din soldul taxei de plată al perioadei fiscale anterioare, şi a sumelor neachitate la bugetul de stat până la data depunerii decontului din diferenţele de TVA de plată stabilite de organele de inspecţie fiscală prin decizii comunicate până la data depunerii decontului. Prin excepție:
a) în primul decont de taxă depus la organul fiscal după data aprobării unei înlesniri la plată nu se preia, din decontul perioadei fiscale anterioare, taxa cumulată de plată, pentru care a fost aprobată înlesnirea la plată;
b) în primul decont de taxă depus la organul fiscal după data înscrierii organului fiscal la masa credală potrivit Legii nr. 85/2014, nu se preia, din decontul perioadei fiscale anterioare, taxa cumulată de plată cu care organul fiscal s-a înscris la masa credală potrivit prevederilor Legii nr. 85/2014.
(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (3) şi (4) diferenţele negative de TVA stabilite de organele de inspecţie sau sumele neachitate la bugetul de stat până la data depunerii decontului, din diferenţele de TVA de plată stabilite de organele de inspecţie fiscală, prin decizii a căror executare a fost suspendată de instanţele de judecată, potrivit legii, nu se adaugă la suma negativă sau la taxa de plată cumulată, după caz, rezultate în perioadele în care este suspendată executarea deciziei. Aceste sume se cuprind în decontul perioadei fiscale în care a încetat suspendarea executării deciziei, în vederea determinării sumei negative a taxei, cumulată, sau, după caz, a taxei de plată, cumulată.
(6) Prin decontul de taxă prevăzut la art. 320, persoanele impozabile trebuie să determine diferenţele dintre sumele prevăzute la alin. (3) şi (4), care reprezintă regularizările de taxă, şi stabilirea soldului taxei de plată sau a soldului sumei negative a taxei. Dacă taxa de plată cumulată este mai mare decât suma negativă a taxei cumulată, rezultă un sold de taxă de plată în perioada fiscală de raportare. Dacă suma negativă a taxei cumulată este mai mare decât taxa de plată cumulată, rezultă un sold al sumei negative a taxei în perioada fiscală de raportare.
(7) Persoanele impozabile, înregistrate conform art. 313, pot solicita rambursarea soldului sumei negative a taxei din perioada fiscală de raportare, prin bifarea casetei corespunzătoare din decontul de taxă din perioada fiscală de raportare, decontul fiind şi cerere de rambursare, sau pot reporta soldul sumei negative în decontul perioadei fiscale următoare. Dacă persoana impozabilă solicită rambursarea soldului sumei negative, acesta nu se reportează în perioada fiscală următoare. Nu poate fi solicitată rambursarea soldului sumei negative a taxei din perioada fiscală de raportare, mai mic de 5.000 lei inclusiv, acesta fiind reportat obligatoriu în decontul perioadei fiscale următoare.
(8) Persoanele impozabile pot renunţa la cererea de rambursare pe baza unei notificări depuse la autorităţile fiscale, urmând să preia soldul sumei negative solicitat la rambursare în decontul aferent perioadei fiscale următoare depunerii notificării. Persoanele impozabile pot notifica organul fiscal în vederea renunțării la cererea de rambursare până la data comunicării deciziei de rambursare sau a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală, după caz.
(9) În cazul fuziunii, persoana impozabilă care preia patrimoniul altor persoane impozabile preia şi soldul taxei de plată către bugetul de stat, sau/și, după caz soldul sumei negative a taxei, pentru care persoana impozabilă dizolvată nu a solicitat rambursarea sau eventualul drept de rambursare rezultat din soluţionarea deconturilor cu sume negative de taxă cu opţiune de rambursare depuse de persoanele impozabile dizolvate şi nesoluţionate până la data fuziunii.
(10) În cazul divizării, persoanele impozabile care preiau patrimoniul unei persoanei impozabile divizate preiau, proporţional cu cotele alocate din patrimoniul persoanei impozabile divizate, şi soldul taxei de plată către bugetul de stat sau/și, după caz soldul sumei negative a taxei, pentru care persoana impozabilă divizată nu a solicitat rambursarea sau eventualul drept de rambursare rezultat din soluţionarea deconturilor cu sume negative de taxă cu opţiune de rambursare depuse de persoana impozabilă divizată şi nesoluţionate până la data divizării.
(11) Rambursarea soldului sumei negative a taxei se efectuează de organele fiscale, în condiţiile şi potrivit procedurilor stabilite prin normele în vigoare.
(12) Pentru operaţiuni scutite de taxă cu drept de deducere, prevăzute la art. 291 alin. (1) lit. b), j), l), m) şi p), persoanele care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 313, pot beneficia de rambursarea taxei, potrivit procedurii prevăzute prin ordin al ministrului finanţelor publice.

Ajustarea taxei deductibile în cazul achiziţiilor de servicii şi bunuri, altele decât bunurile de capital
Art. 301. – (1) În condiţiile în care regulile privind livrarea către sine sau prestarea către sine nu se aplică, deducerea iniţială se ajustează în următoarele cazuri:
a) deducerea este mai mare sau mai mică decât cea pe care persoana impozabilă avea dreptul să o opereze;
b) dacă există modificări ale elementelor luate în considerare pentru determinarea sumei deductibile, intervenite după depunerea decontului de taxă, inclusiv în cazurile prevăzute la art. 284;
c) persoana impozabilă îşi pierde dreptul de deducere a taxei pentru bunurile mobile nelivrate şi serviciile neutilizate în cazul unor evenimente precum modificări legislative, modificări ale obiectului de activitate, alocarea de bunuri/servicii pentru operaţiuni care dau drept de deducere şi, ulterior, alocarea acestora pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere, bunuri lipsă din gestiune.
(2) Nu se ajustează deducerea iniţială a taxei în cazul:
a) bunurilor distruse, pierdute sau furate, în condiţiile în care aceste situaţii sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător de persoana impozabilă. În cazul bunurilor furate, persoana impozabilă demonstrează furtul bunurilor pe baza actelor doveditoare emise de organele judiciare;
b) situaţiilor prevăzute la art. 267 alin. (8) și la art. 268 alin. (5).

Ajustarea taxei deductibile în cazul bunurilor de capital
Art. 302. – (1) În sensul prezentului articol:
a) bunurile de capital reprezintă toate activele corporale fixe, definite la art. 263 alin. (1) pct. 3, precum şi operaţiunile de transformare sau modernizare a bunurilor imobile/părţilor de bunuri imobile, exclusiv reparaţiile ori lucrările de întreţinere a acestora, chiar în condiţiile în care astfel de operaţiuni sunt realizate de beneficiarul unui contract de închiriere, leasing sau al oricărui alt tip de contract prin care bunurile imobile/părţile de bunuri imobile se pun la dispoziţia unei alte persoane cu condiţia ca valoarea fiecărei transformări sau modernizări să fie de cel puţin 20% din valoarea bunului imobil/părţii de bun imobil după transformare/modernizare. Bunurile imobile sunt considerate bunuri de capital indiferent dacă în contabilitatea persoanelor impozabile sunt înregistrate ca stocuri sau ca imobilizări corporale;
b) bunurile care fac obiectul unui contract de închiriere, de leasing, de concesionare sau oricărui alt tip de contract prin care bunurile se pun la dispoziţia unei persoane, sunt considerate bunuri de capital aparţinând persoanei care le închiriază, le dă în leasing sau le pune la dispoziţia altei persoane. Operaţiunile de transformare sau modernizare a bunurilor imobile/părţilor de bunuri imobile care sunt considerate bunuri de capital conform lit. a), efectuate de beneficiarul unui astfel de contract, aparţin beneficiarului până la sfârşitul contractului respectiv;
c) ambalajele care se pot utiliza de mai multe ori nu sunt considerate bunuri de capital;
d) taxa deductibilă aferentă bunurilor de capital reprezintă taxa achitată sau datorată, aferentă oricărei operaţiuni legate de achiziţia, fabricarea, construcţia, transformarea sau modernizarea a căror valoare este de cel puţin 20% din valoarea bunului imobil/părţii de bun imobil după transformare/modernizare, exclusiv taxa achitată sau datorată, aferentă reparării ori întreţinerii acestor bunuri sau cea aferentă achiziţiei pieselor de schimb destinate reparării ori întreţinerii bunurilor de capital.
(2) Taxa deductibilă aferentă bunurilor de capital, în condiţiile în care nu se aplică regulile privind livrarea către sine sau prestarea către sine, se ajustează, în situaţiile prevăzute la alin. (4) lit. a) – d):
a) pe o perioadă de 5 ani, pentru bunurile de capital achiziţionate sau fabricate, altele decât cele prevăzute la lit. b);
b) pe o perioadă de 20 de ani, pentru construcţia sau achiziţia unui bun imobil, precum şi pentru transformarea sau modernizarea unui bun imobil, dacă valoarea fiecărei transformări sau modernizări este de cel puţin 20% din valoarea totală a bunului imobil/părții de bun imobil după transformare sau modernizare.
(3) Perioada de ajustare începe:
a) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile au fost achiziţionate sau fabricate, pentru bunurile de capital menţionate la alin. (2) lit. a), dacă acestea au fost achiziţionate sau fabricate după data aderării;
b) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile sunt recepţionate, pentru bunurile de capital prevăzute la alin. (2) lit. b), care sunt construite, şi se efectuează pentru suma integrală a taxei deductibile aferente bunului de capital, inclusiv pentru taxa plătită sau datorată înainte de data aderării, dacă anul primei utilizări este anul aderării sau un alt an ulterior anului aderării;
c) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile au fost achiziţionate, pentru bunurile de capital prevăzute la alin. (2) lit. b), şi se efectuează pentru suma integrală a taxei deductibile aferente bunului de capital, inclusiv pentru taxa plătită sau datorată înainte de data aderării, dacă faptul generator de taxă a intervenit în anul aderării sau într-un an ulterior anului aderării;
d) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile sunt folosite pentru prima dată după transformare sau modernizare, pentru transformările sau modernizările bunurilor de capital prevăzute la alin. (2) lit. b), a căror valoare este de cel puţin 20% din valoarea totală a bunului imobil/părții de bun imobil după transformare sau modernizare, şi se efectuează pentru suma taxei deductibile aferente transformării sau modernizării, inclusiv pentru suma taxei deductibile aferente respectivei transformări sau modernizări, plătită ori datorată înainte de data aderării, dacă anul primei utilizări după transformare sau modernizare este anul aderării sau un an ulterior aderării.
(4) Ajustarea taxei deductibile prevăzute la alin. (1) lit. d) se efectuează:
a) în situaţia în care bunul de capital este folosit de persoana impozabilă:
1. integral sau parţial, pentru alte scopuri decât activităţile economice, cu excepţia bunurilor a căror achiziţie face obiectul limitării la 50% a dreptului de deducere potrivit prevederilor art. 295;
2. pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere a taxei;
3. pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere a taxei într-o măsură diferită faţă de deducerea iniţială;
b) în cazurile în care apar modificări ale elementelor folosite la calculul taxei deduse;
c) în situaţia în care un bun de capital al cărui drept de deducere a fost integral sau parţial limitat face obiectul oricărei operaţiuni pentru care taxa este deductibilă. În cazul unei livrări de bunuri, valoarea suplimentară a taxei de dedus se limitează la valoarea taxei colectate pentru livrarea bunului respectiv;
d) în situaţia în care bunul de capital îşi încetează existenţa, cu următoarele excepţii:
1. bunul de capital a făcut obiectul unei livrări sau unei livrări către sine pentru care taxa este deductibilă;
2. bunul de capital este pierdut, distrus sau furat, în condiţiile în care aceste situaţii sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător. În cazul bunurilor furate, persoana impozabilă demonstrează furtul bunurilor pe baza actelor doveditoare emise de organele judiciare;
3. situaţiile prevăzute la art. 267 alin. (8);
4. în cazul casării unui bun de capital.
e) în cazurile prevăzute la art. 284.
(5) Ajustarea taxei deductibile se efectuează astfel:
a) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. a), ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la alin. (2). Ajustarea deducerii se face în perioada fiscală în care intervine evenimentul care generează ajustarea şi se realizează pentru toată taxa aferentă perioadei rămase din perioada de ajustare, incluzând anul în care apare modificarea destinaţiei de utilizare.
b) pentru cazul prevăzut la alin. (4) lit. b), ajustarea se efectuează de persoanele impozabile care au aplicat pro rata de deducere pentru bunul de capital. Ajustarea reprezintă o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă iniţial şi se efectuează în ultima perioadă fiscală a anului calendaristic, pentru fiecare an în care apar modificări ale elementelor taxei deduse în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la alin. (2);
c) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. c) şi d), ajustarea se efectuează în perioada fiscală în care intervine evenimentul care generează ajustarea şi se realizează pentru toată taxa aferentă perioadei rămase din perioada de ajustare, incluzând anul în care apare obligaţia ajustării;
d) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. e), ajustarea se efectuează atunci când apar situaţiile enumerate la art. 284.
(6) Ajustarea taxei pentru situaţiile prevăzute la alin. (5) se realizează conform procedurii prevăzute prin normele metodologice.
(7) Dacă pe parcursul perioadei de ajustare intervin evenimente care generează ajustarea în favoarea persoanei impozabile sau în favoarea statului, ajustările prevăzute la alin. (5) lit. a) şi c) se efectuează pentru acelaşi bun de capital succesiv în cadrul perioadei de ajustare ori de câte ori apar respectivele evenimente.
(8) Persoana impozabilă trebuie să păstreze o situaţie a bunurilor de capital care fac obiectul ajustării taxei deductibile, care să permită controlul taxei deductibile şi al ajustărilor efectuate. Această situaţie trebuie păstrată pe o perioadă care începe în momentul la care taxa aferentă achiziţiei bunului de capital devine exigibilă şi se încheie la 5 ani după expirarea perioadei în care se poate solicita ajustarea deducerii. Orice alte înregistrări, documente şi jurnale privind bunurile de capital trebuie păstrate pentru aceeaşi perioadă.
(9) Prevederile prezentului articol nu se aplică în cazul în care suma care ar rezulta ca urmare a ajustărilor este neglijabilă, conform prevederilor din normele metodologice.

Dispoziţii tranzitorii privind ajustarea
Art. 303. – (1) Prin excepţie de la prevederile art. 302 alin. (5), se ajustează taxa deductibilă proporţional cu valoarea rămasă neamortizată la momentul la care intervin evenimentele prevăzute la art. 302 alin. (4) pentru următoarele categorii de active corporale fixe care până la data de 31 decembrie 2015 nu erau considerate bunuri de capital:
a) activele corporale fixe amortizabile a căror durată normală de utilizare stabilită pentru amortizarea fiscală este mai mică de 5 ani, care au fost achiziţionate sau fabricate după data aderării până la data 31 decembrie 2015, inclusiv;
b) activele corporale fixe de natura mijloacelor fixe amortizabile care fac obiectul leasingului a căror limită minimă a duratei normale de utilizare este mai mică de 5 ani, care au fost achiziţionate sau fabricate după data aderării până la data 31 decembrie 2015, inclusiv.
(2) În cazul activelor corporale fixe prevăzute la alin. (1) pentru care dreptul de deducere se exercită potrivit art. 294 alin. (2) şi (3), se ajustează taxa deductibilă care a fost plătită furnizorului/prestatorului, proporţional cu valoarea rămasă neamortizată la momentul la care intervin evenimentele prevăzute la art. 302 alin. (4) care generează ajustarea.

CAPITOLUL XI
Persoanele obligate la plata taxei

Persoana obligată la plata taxei pentru operaţiunile taxabile din România
Art. 304. – (1) Persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată, dacă aceasta este datorată în conformitate cu prevederile prezentului titlu, este persoana impozabilă care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii, cu excepţia cazurilor pentru care beneficiarul este obligat la plata taxei conform alin. (2) – (6) şi art. 328.
(2) Taxa este datorată de orice persoană impozabilă, inclusiv de către persoana juridică neimpozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 313 sau 314, care este beneficiar al serviciilor care au locul prestării în România conform art. 275 alin. (2) şi care sunt furnizate de către o persoană impozabilă care nu este stabilită pe teritoriul României sau nu este considerată a fi stabilită pentru respectivele prestări de servicii pe teritoriul României conform prevederilor art. 263 alin. (2), chiar dacă este înregistrată în România conform art. 313 alin. (4) sau (6).
(3) Taxa este datorată de orice persoană înregistrată conform art. 313 sau 314, căreia i se livrează produsele prevăzute la art. 272 alin. (1) lit. e) sau f), dacă aceste livrări sunt realizate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România sau nu este considerată a fi stabilită pentru respectivele livrări de bunuri pe teritoriul României conform prevederilor art. 263 alin. (2), chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România conform art. 313 alin. (4) sau (6).
(4) Taxa este datorată de persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, înregistrată în scopuri de TVA conform art. 313 sau 314, care este beneficiarul unei livrări ulterioare efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare, în următoarele condiţii:
1. cumpărătorul revânzător al bunurilor să nu fie stabilit în România, să fie înregistrat în scopuri de TVA în alt stat membru şi să fi efectuat o achiziţie intracomunitară a acestor bunuri în România, care nu este impozabilă conform art. 265 alin. (8) lit. b); şi
2. bunurile aferente achiziţiei intracomunitare, prevăzute la pct. 1, să fi fost transportate de furnizor sau de cumpărătorul revânzător ori de altă persoană, în contul furnizorului sau al cumpărătorului revânzător, dintr-un stat membru, altul decât statul în care cumpărătorul revânzător este înregistrat în scopuri de TVA, direct către beneficiarul livrării; şi
3. cumpărătorul revânzător să îl desemneze pe beneficiarul livrării ulterioare ca persoană obligată la plata taxei pentru livrarea respectivă.
(5) Taxa este datorată de persoana din cauza căreia bunurile ies din regimurile sau situaţiile prevăzute la art. 292 alin. (1) lit. a) şi d).
(6) În alte situaţii decât cele prevăzute la alin. (2) – (5), în cazul în care livrarea de bunuri/prestarea de servicii este realizată de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România sau nu este considerată a fi stabilită pentru respectivele livrări de bunuri/prestări de servicii pe teritoriul României conform prevederilor art. 263 alin. (2) şi care nu este înregistrată în România conform art. 313, persoana obligată la plata taxei este persoana impozabilă ori persoana juridică neimpozabilă, stabilită în România, indiferent dacă este sau nu înregistrată în scopuri de TVA conform art. 313, sau persoana nestabilită în România, dar înregistrată în România conform art. 313, care este beneficiar al unor livrări de bunuri/prestări de servicii care au loc în România, conform art. 272 sau 275. Prin excepție, persoana impozabilă ori persoana juridică neimpozabilă, stabilită în România și neînregistrată în scopuri de TVA conform art. 313 sau 314, care este beneficiar al unor servicii prevăzute la art. 275 alin. (5) lit. h), nu este persoana obligată la plata taxei dacă prestatorul aplică unul dintre regimurile speciale prevăzute la art. 313 sau 314.
(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (1):
a) atunci când persoana obligată la plata taxei, conform alin. (1), este o persoană impozabilă stabilită în Uniunea Europeană, dar nu în România, respectiva persoană poate, în condiţiile stabilite prin normele metodologice, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei;
b) atunci când persoana obligată la plata taxei, conform alin. (1), este o persoană impozabilă care nu este stabilită în Uniunea Europeană, respectiva persoană este obligată, în condiţiile stabilite prin normele metodologice, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei.

Persoana obligată la plata taxei pentru achiziţii intracomunitare
Art. 305. – (1) Persoana care efectuează o achiziţie intracomunitară de bunuri care este taxabilă, conform prezentului titlu, este obligată la plata taxei.
(2) Atunci când persoana obligată la plata taxei pentru achiziţia intracomunitară, conform alin. (1), este:
a) o persoană impozabilă stabilită în Uniunea Europeană, dar nu în România, respectiva persoană poate, în condiţiile stabilite prin normele metodologice, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei;
b) o persoană impozabilă care nu este stabilită în Uniunea Europeană, respectiva persoană este obligată, în condiţiile stabilite prin normele metodologice, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei.

Persoana obligată la plata taxei pentru importul de bunuri
Art. 306. – Plata taxei pentru importul de bunuri supus taxării, conform prezentului titlu, este obligaţia importatorului.

CAPITOLUL XII
Regimuri speciale

Regimul special de scutire pentru întreprinderile mici
Art. 307. – (1) Persoana impozabilă stabilită în România conform art. 263 alin. (2) lit. a), a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 65.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabileşte la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data aderării şi se rotunjeşte la următoarea mie, respectiv 220.000 lei, poate aplica scutirea de taxă, denumită în continuare regim special de scutire, pentru operaţiunile prevăzute la art. 265 alin. (1), cu excepţia livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 291 alin. (2) lit. b).
(2) Cifra de afaceri care serveşte drept referinţă pentru aplicarea alin. (1) este constituită din valoarea totală, exclusiv taxa în situaţia persoanelor impozabile care solicită scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic, taxabile sau, după caz, care ar fi taxabile dacă nu ar fi desfăşurate de o mică întreprindere, a operaţiunilor rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operaţiuni ar fi fost realizate în România conform art. 294 alin. (4) lit. b), a operaţiunilor scutite cu drept de deducere şi, dacă nu sunt accesorii activității principale, a operațiunilor scutite fără drept de deducere prevăzute la art. 289 alin. (2) lit. a), b), e) şi f). Prin excepţie, nu se cuprind în cifra de afaceri prevăzută la alin. (1), dacă sunt accesorii activității principale, livrările de active fixe corporale, astfel cum sunt definite la art. 263 alin. (1) pct. 3 și livrările de active necorporale, efectuate de persoana impozabilă.
(3) Persoana impozabilă care îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (1) pentru aplicarea regimului special de scutire poate opta oricând pentru aplicarea regimului normal de taxă. Persoana impozabilă care realizează în cursul unui an calendaristic exclusiv operaţiuni scutite fără drept de deducere conform art. 289, nu se consideră că depăşeşte plafonul prevăzut la alin. (1).
(4) O persoană impozabilă nou-înfiinţată poate beneficia de aplicarea regimului special de scutire, dacă la momentul începerii activităţii economice declară o cifră de afaceri anuală estimată, conform alin. (2), sub plafonul de scutire şi nu optează pentru aplicarea regimului normal de taxare, conform alin. (3).
(5) Pentru persoana impozabilă nou-înfiinţată care începe o activitate economică în decursul unui an calendaristic, plafonul de scutire este plafonul prevăzut la alin. (1).
(6) Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire şi a cărei cifră de afaceri, prevăzută la alin. (2), este mai mare sau egală cu plafonul de scutire prevăzut la alin. (1) trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 313, în termen de 10 zile de la data atingerii ori depăşirii plafonului. Data atingerii sau depăşirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins ori depăşit. Regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării în scopuri de TVA, conform art. 313. Dacă persoana impozabilă respectivă nu solicită sau solicită înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul să stabilească obligaţii privind taxa de plată şi accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrată în scopuri de taxă conform art. 313.
(7) Persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 313 care în cursul anului calendaristic precedent nu depăşeşte plafonul de scutire prevăzut la alin. (1) poate solicita scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA conform art. 313, în vederea aplicării regimului special de scutire, cu condiţia ca la data solicitării să nu fi depăşit plafonul de scutire pentru anul în curs. Solicitarea se poate depune la organele fiscale competente între data de 1 şi 10 a fiecărei luni următoare perioadei fiscale aplicate de persoana impozabilă, în conformitate cu prevederile art. 319. Anularea va fi valabilă de la data comunicării deciziei privind anularea înregistrării în scopuri de TVA. Organele fiscale competente au obligaţia de a soluţiona solicitările de scoatere a persoanelor impozabile din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA cel târziu până la finele lunii în care a fost depusă solicitarea. Până la comunicarea deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, persoanei impozabile îi revin toate drepturile şi obligaţiile persoanelor înregistrate în scopuri de TVA conform art. 313. Persoana impozabilă care a solicitat scoaterea din evidenţă are obligaţia să depună ultimul decont de taxă prevăzut la art. 320, indiferent de perioada fiscală aplicată conform art. 319, până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost comunicată decizia de anulare a înregistrării în scopuri de TVA. În ultimul decont de taxă depus, persoanele impozabile au obligaţia să evidenţieze valoarea rezultată ca urmare a efectuării tuturor ajustărilor de taxă, conform prezentului titlu.
(8) Dacă, ulterior scoaterii din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 313, potrivit alin. (7), persoana impozabilă realizează în cursul unui an calendaristic o cifră de afaceri, determinată conform alin. (2), mai mare sau egală cu plafonul de scutire prevăzut la alin. (1), are obligaţia să respecte prevederile prezentului articol şi, după înregistrarea în scopuri de taxă conform art. 313, are dreptul să efectueze ajustările de taxă conform prezentului titlu. Ajustările vor fi reflectate în primul decont de taxă depus după înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 313 a persoanei impozabile sau, după caz, într-un decont ulterior.
(9) Persoana impozabilă care solicită, conform alin. (7), scoaterea din evidenţa persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 313, dar are obligaţia de a se înregistra în scopuri de taxă, conform art. 314, trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 314, concomitent cu solicitarea de scoatere din evidenţa persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 313. Înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 314, va fi valabilă începând cu data anulării înregistrării în scopuri de TVA conform art. 313. Prevederile prezentului alineat se aplică şi în cazul în care persoana impozabilă optează pentru înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 314, concomitent cu solicitarea de scoatere din evidenţa persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 313.
(10) Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire:
a) nu are dreptul la deducerea taxei aferente achiziţiilor, în condiţiile prevăzute la art. 294 şi 296;
b) nu are voie să menţioneze taxa pe factură sau alt document.
(11) Prin normele metodologice se stabilesc regulile de înregistrare şi ajustările de efectuat în cazul modificării regimului de taxă.

Regimul special pentru agenţiile de turism
Art. 308. – (1) În sensul aplicării prezentului articol, prin agenţie de turism se înţelege orice persoană care în nume propriu intermediază, oferă informaţii sau se angajează să furnizeze persoanelor care călătoresc individual sau în grup, servicii de călătorie, care includ cazarea la hotel, case de oaspeţi, cămine, locuinţe de vacanţă şi alte spaţii folosite pentru cazare, transportul aerian, terestru sau maritim, excursii organizate şi alte servicii turistice. Agenţiile de turism includ şi touroperatorii.
(2) În cazul în care o agenţie de turism acţionează în nume propriu în beneficiul direct al călătorului şi utilizează livrări de bunuri şi prestări de servicii efectuate de alte persoane, toate operaţiunile realizate de agenţia de turism în legătură cu călătoria sunt considerate un serviciu unic prestat de agenţie în beneficiul călătorului.
(3) Serviciul unic prevăzut la alin. (2) are locul prestării în România, dacă agenţia de turism este stabilită sau are un sediu fix în România şi serviciul este prestat prin sediul din România.
(4) Baza de impozitare a serviciului unic prevăzut la alin. (2) este constituită din marja de profit, exclusiv taxa, care se determină ca diferenţă între suma totală care va fi plătită de călător, fără taxă, şi costurile agenţiei de turism, inclusiv taxa, aferente livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii în beneficiul direct al călătorului, în cazul în care aceste livrări şi prestări sunt realizate de alte persoane impozabile.
(5) În cazul în care livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în beneficiul direct al clientului sunt realizate în afara Uniunii Europene, serviciul unic al agenţiei de turism este considerat serviciu prestat de un intermediar şi este scutit de taxă. În cazul în care livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în beneficiul direct al clientului sunt realizate atât în interiorul, cât şi în afara Uniunii Europene, se consideră ca fiind scutită de taxă numai partea serviciului unic prestat de agenţia de turism aferentă operaţiunilor realizate în afara Uniunii Europene.
(6) Fără să contravină prevederilor art. 294 alin. (4), agenţia de turism nu are dreptul la deducerea sau rambursarea taxei facturate de persoanele impozabile pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii în beneficiul direct al călătorului şi utilizate de agenţia de turism pentru furnizarea serviciului unic prevăzut la alin. (2).
(7) Agenţia de turism trebuie să ţină, în plus faţă de evidenţele care trebuie ţinute conform prezentului titlu, orice alte evidenţe necesare pentru stabilirea taxei datorate conform prezentului articol.
(8) Agenţiile de turism nu au dreptul să înscrie taxa în mod distinct în facturi sau în alte documente legale care se transmit călătorului, pentru serviciile unice cărora li se aplică regimul special.
(9) Regimul special prevăzut de prezentul articol nu se aplică pentru agenţiile de turism care acţionează în calitate de intermediar şi pentru care sunt aplicabile prevederile art. 283 alin. (4) lit. e) în ceea ce priveşte baza de impozitare.

Regimuri speciale pentru bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi
Art. 309. – (1) În sensul prezentului articol:
a) operele de artă reprezintă:
1. tablouri, colaje şi plachete decorative similare, picturi şi desene, executate integral de mână, altele decât planurile şi desenele de arhitectură, de inginerie şi alte planuri şi desene industriale, comerciale, topografice sau similare, originale, executate manual, texte manuscrise, reproduceri fotografice pe hârtie sensibilizată şi copii carbon obţinute după planurile, desenele sau textele enumerate mai sus şi articolele industriale decorate manual, care se încadrează la codul NC 9701;
2. gravuri, stampe şi litografii, originale vechi sau moderne, care au fost trase direct în alb-negru sau color, ale uneia sau mai multor plăci/planşe executate în întregime manual de către artist, indiferent de proces sau de materialul folosit de acesta, fără a include procese mecanice sau fotomecanice, care se încadrează la codul NC 9702 00 00;
3. producţii originale de artă statuară sau de sculptură, în orice material, numai dacă sunt executate în întregime de către artist; copiile executate de către un alt artist decât autorul originalului, care se încadrează la codul NC 9703 00 00;
4. tapiserii executate manual după modele originale asigurate de artist, cu condiţia să existe cel mult 8 copii din fiecare, care se încadrează la codul NC 5805 00 00;
5. piese individuale de ceramică executate integral de către artist şi semnate de acesta;
6. emailuri pe cupru, executate integral manual, în cel mult 8 copii numerotate care poartă semnătura artistului sau denumirea/numele atelierului, cu excepţia bijuteriilor din aur sau argint;
7. fotografiile executate de către artist, scoase pe suport hârtie doar de el sau sub supravegherea sa, semnate, numerotate şi limitate la 30 de copii, incluzându-se toate dimensiunile şi monturile;
b) obiectele de colecţie reprezintă:
1. timbre poştale, timbre fiscale, mărci poştale, plicuri „prima zi”, serii poştale complete şi similare, obliterate sau neobliterate, dar care nu au curs, nici destinate să aibă curs, care se încadrează la codul NC 9704 00 00;
2. colecţii şi piese de colecţie de zoologie, botanică, mineralogie, anatomie sau care prezintă un interes istoric, arheologic, paleontologic, etnografic sau numismatic, care se încadrează la codul NC 9705 00 00;
c) antichităţile sunt obiectele, altele decât operele de artă şi obiectele de colecţie, cu o vechime mai mare de 100 de ani, care se încadrează la codul NC 9706 00 00;
d) bunurile second-hand sunt bunurile mobile corporale care pot fi refolosite în starea în care se află sau după efectuarea unor reparaţii, altele decât operele de artă, obiectele de colecţie sau antichităţile, pietrele preţioase şi alte bunuri prevăzute în normele metodologice;
e) persoana impozabilă revânzătoare este persoana impozabilă care, în cursul desfăşurării activităţii economice, achiziţionează sau importă bunuri second-hand şi/sau opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi în scopul revânzării, indiferent dacă respectiva persoană impozabilă acţionează în nume propriu sau în numele altei persoane în cadrul unui contract de comision la cumpărare sau vânzare;
f) organizatorul unei vânzări prin licitaţie publică este persoana impozabilă care, în desfăşurarea activităţii sale economice, oferă bunuri spre vânzare prin licitaţie publică, în scopul adjudecării acestora de către ofertantul cu preţul cel mai mare;
g) marja profitului este diferenţa dintre preţul de vânzare aplicat de persoana impozabilă revânzătoare şi preţul de cumpărare, în care:
1. preţul de vânzare constituie suma obţinută de persoana impozabilă revânzătoare de la cumpărător sau de la un terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de această tranzacţie, impozitele, obligaţiile de plată, taxele şi alte cheltuieli, cum ar fi cele de comision, ambalare, transport şi asigurare, percepute de persoana impozabilă revânzătoare cumpărătorului, cu excepţia reducerilor de preţ;
2. preţul de cumpărare reprezintă tot ce constituie suma obţinută, conform definiţiei preţului de vânzare, de furnizor, de la persoana impozabilă revânzătoare;
h) regimul special reprezintă reglementările speciale prevăzute de prezentul articol pentru taxarea livrărilor de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi la cota de marjă a profitului.
(2) Persoana impozabilă revânzătoare va aplica regimul special pentru livrările de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, altele decât operele de artă livrate de autorii sau succesorii de drept ai acestora, pentru care există obligaţia colectării taxei, bunuri pe care le-a achiziţionat din interiorul Uniunii Europene, de la unul dintre următorii furnizori:
a) o persoană neimpozabilă;
b) o persoană impozabilă, în măsura în care livrarea efectuată de respectiva persoană impozabilă este scutită de taxă, conform art. 289 alin. (2) lit. g);
c) o întreprindere mică, în măsura în care achiziţia respectivă se referă la bunuri de capital;
d) o persoană impozabilă revânzătoare, în măsura în care livrarea de către aceasta a fost supusă taxei în regim special.
(3) În condiţiile stabilite prin normele metodologice, persoana impozabilă revânzătoare poate opta pentru aplicarea regimului special pentru livrarea următoarelor bunuri:
a) opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi pe care le-a importat;
b) opere de artă achiziţionate de persoana impozabilă revânzătoare de la autorii acestora sau de la succesorii în drept ai acestora, pentru care există obligaţia colectării taxei.
(4) În cazul livrărilor prevăzute la alin. (2) şi (3), pentru care se exercită opţiunea prevăzută la alin. (3), baza de impozitare este marja profitului, determinată conform alin. (1) lit. g), exclusiv valoarea taxei aferente. Prin excepţie, pentru livrările de opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi importate direct de persoana impozabilă revânzătoare, conform alin. (3), preţul de cumpărare pentru calculul marjei de profit este constituit din baza de impozitare la import, stabilită conform art. 286 plus taxa datorată sau achitată la import.
(5) Orice livrare de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi, efectuată în regim special, este scutită de taxă, în condiţiile prevăzute la art. 291 alin. (1) lit. a), b), h) – n) şi p).
(6) Persoana impozabilă revânzătoare nu are dreptul la deducerea taxei datorate sau achitate pentru bunurile prevăzute la alin. (2) şi (3), în măsura în care livrarea acestor bunuri se taxează în regim special.
(7) Persoana impozabilă revânzătoare poate aplica regimul normal de taxare pentru orice livrare eligibilă pentru aplicarea regimului special, inclusiv pentru livrările de bunuri pentru care se poate exercita opţiunea de aplicare a regimului special prevăzut la alin. (3).
(8) În cazul în care persoana impozabilă revânzătoare aplică regimul normal de taxare pentru bunurile pentru care putea opta să aplice regimul special prevăzut la alin. (3), persoana respectivă va avea dreptul de deducere a taxei datorate sau achitate pentru:
a) importul de opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi;
b) pentru opere de artă achiziţionate de la autorii acestora sau succesorii în drept ai acestora.
(9) Dreptul de deducere prevăzut la alin. (8) ia naştere la data la care este exigibilă taxa colectată aferentă livrării pentru care persoana impozabilă revânzătoare optează pentru regimul normal de taxă.
(10) Persoanele impozabile nu au dreptul la deducerea taxei datorate sau achitate pentru bunuri care au fost sau urmează să fie achiziţionate de la persoana impozabilă revânzătoare, în măsura în care livrarea acestor bunuri de către persoana impozabilă revânzătoare este supusă regimului special.
(11) Regimul special nu se aplică pentru:
a) livrările efectuate de o persoană impozabilă revânzătoare pentru bunurile achiziţionate în interiorul Uniunii Europene de la persoane care au beneficiat de scutire de taxă, conform art. 290 alin. (1) lit. a) şi e) – h) şi art. 291 alin. (1) lit. h) – n), la cumpărare, la achiziţia intracomunitară sau la importul de astfel de bunuri ori care au beneficiat de rambursarea taxei;
b) livrarea intracomunitară de către o persoană impozabilă revânzătoare de mijloace de transport noi scutite de taxă, conform art. 291 alin. (2) lit. b).
(12) Persoana impozabilă revânzătoare nu are dreptul să înscrie taxa aferentă livrărilor de bunuri supuse regimului special, în mod distinct, în facturile emise clienţilor.
(13) În condiţiile stabilite prin normele metodologice, persoana impozabilă revânzătoare care aplică regimul special trebuie să îndeplinească următoarele obligaţii:
a) să stabilească taxa colectată în cadrul regimului special pentru fiecare perioadă fiscală în care trebuie să depună decontul de taxă, conform art. 319 şi 320;
b) să ţină evidenţa operaţiunilor pentru care se aplică regimul special.
(14) În condiţiile stabilite prin normele metodologice, persoana impozabilă revânzătoare care efectuează atât operaţiuni supuse regimului normal de taxă, cât şi regimului special, trebuie să îndeplinească următoarele obligaţii:
a) să ţină evidenţe separate pentru operaţiunile supuse fiecărui regim;
b) să stabilească taxa colectată în cadrul regimului special pentru fiecare perioadă fiscală în care trebuie să depună decontul de taxă, conform art. 319 şi 320.
(15) Dispoziţiile alin. (1) – (14) se aplică şi vânzărilor prin licitaţie publică efectuate de persoanele impozabile revânzătoare care acţionează ca organizatori de vânzări prin licitaţie publică în condiţiile stabilite prin normele metodologice.

Regimul special pentru aurul de investiţii
Art. 310. – (1) Aurul de investiţii înseamnă:
a) aurul, sub formă de lingouri sau plachete acceptate/cotate pe pieţele de metale preţioase, având puritatea minimă de 995 la mie, reprezentate sau nu prin hârtii de valoare, cu excepţia lingourilor sau plachetelor cu greutatea de cel mult 1 g;
b) monedele de aur care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
1. au titlul mai mare sau egal cu 900 la mie;
2. sunt reconfecţionate după anul 1800;
3. sunt sau au constituit moneda legală de schimb în statul de origine; şi
4. sunt vândute în mod normal la un preţ care nu depăşeşte valoarea de piaţă liberă a aurului conţinut de monede cu mai mult de 80%;
(2) În sensul prezentului articol, monedele prevăzute la alin. (1) lit. b) nu se consideră ca fiind vândute în scop numismatic.
(3) Următoarele operaţiuni sunt scutite de taxă:
a) livrările, achiziţiile intracomunitare şi importul de aur de investiţii, inclusiv investiţiile în hârtii de valoare, pentru aurul nominalizat sau nenominalizat ori negociat în conturi de aur şi cuprinzând mai ales împrumuturile şi schimburile cu aur care conferă un drept de proprietate sau de creanţă asupra aurului de investiţii, precum şi operaţiunile referitoare la aurul de investiţii care constau în contracte la termen futures şi forward, care dau naştere unui transfer al dreptului de proprietate sau de creanţă asupra aurului de investiţii;
b) serviciile de intermediere în livrarea de aur de investiţii, prestate de agenţi care acţionează în numele şi pe seama unui mandant.
(4) Persoana impozabilă care produce aurul de investiţii sau transformă orice aur în aur de investiţii poate opta pentru regimul normal de taxă pentru livrările de aur de investiţii către altă persoană impozabilă, care în mod normal ar fi scutite, conform prevederilor alin. (3) lit. a).
(5) Persoana impozabilă care livrează în mod curent aur în scopuri industriale poate opta pentru regimul normal de taxă, pentru livrările de aur de investiţii prevăzut la alin. (1) lit. a) către altă persoană impozabilă, care în mod normal ar fi scutite, conform prevederilor alin. (3) lit. a).
(6) Intermediarul care prestează servicii de intermediere în livrarea de aur, în numele şi în contul unui mandant, poate opta pentru taxare, dacă mandantul şi-a exercitat opţiunea prevăzută la alin. (4).
(7) Opţiunile prevăzute la alin. (4) – (6) se exercită printr-o notificare transmisă organului fiscal competent. Opţiunea intră în vigoare la data înregistrării notificării la organele fiscale sau la data depunerii acesteia la poştă, cu confirmare de primire, după caz, şi se aplică tuturor livrărilor de aur de investiţii efectuate de la data respectivă. În cazul opţiunii exercitate de un intermediar, opţiunea se aplică pentru toate serviciile de intermediere prestate de respectivul intermediar în beneficiul aceluiaşi mandant care şi-a exercitat opţiunea prevăzută la alin. (5). În cazul exercitării opţiunilor prevăzute la alin. (4) – (6), persoanele impozabile nu pot reveni la regimul special.
(8) În cazul în care livrarea de aur de investiţii este scutită de taxă, conform prezentului articol, persoana impozabilă are dreptul să deducă:
a) taxa datorată sau achitată, pentru achiziţiile de aur de investiţii efectuate de la o persoană care şi-a exercitat opţiunea de taxare;
b) taxa datorată sau achitată, pentru achiziţiile intracomunitare sau importul de aur, care este ulterior transformat în aur de investiţii de persoana impozabilă sau de un terţ în numele persoanei impozabile;
c) taxa datorată sau achitată, pentru serviciile prestate în beneficiul său, constând în schimbarea formei, greutăţii sau purităţii aurului, inclusiv aurului de investiţii.
(9) Persoana impozabilă care produce aur de investiţii sau transformă aurul în aur de investiţii are dreptul la deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii legate de producţia sau transformarea aurului respectiv.
(10) Persoana impozabilă care comercializează aur de investiţii trebuie să ţină evidenţa tuturor tranzacţiilor cu aur de investiţii şi să păstreze documentaţia care să permită identificarea clientului în aceste tranzacţii. Aceste evidenţe se păstrează minimum 5 ani de la sfârşitul anului în care operaţiunile au fost efectuate.

Regimul special pentru serviciile electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune prestate de către persoane impozabile nestabilite în Uniunea Europeană
Art. 311. – (1) În înţelesul prezentului articol:
a) persoană impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană înseamnă o persoană impozabilă care nu are sediul activităţii economice şi nici nu dispune de un sediu fix pe teritoriul Uniunii Europene şi care nu are obligaţia să fie înregistrată în scopuri de TVA pentru alte operaţiuni decât cele supuse regimului special;
b) stat membru de înregistrare înseamnă statul membru ales de persoana impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană pentru a declara momentul începerii activităţii sale ca persoană impozabilă pe teritoriul Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile prezentului articol;
c) stat membru de consum înseamnă statul membru în care are loc prestarea de servicii electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune, conform art. 275 alin. (5) lit. h).
(2) Orice persoană impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană poate utiliza un regim special pentru toate serviciile electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune prestate către persoane neimpozabile care sunt stabilite, au domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în Uniunea Europeană. Regimul special permite, printre altele, înregistrarea unei persoane impozabile nestabilite în Uniunea Europeană într-un singur stat membru, conform prezentului articol, pentru toate serviciile electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune prestate către persoane neimpozabile stabilite în Uniunea Europeană.
(3) În cazul în care o persoană impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană optează pentru regimul special şi alege România ca stat membru de înregistrare, la data începerii operaţiunilor taxabile, persoana respectivă trebuie să depună în format electronic o declaraţie de începere a activităţii la organul fiscal competent. Declaraţia trebuie să conţină următoarele informaţii: denumirea/numele persoanei impozabile, adresa poştală, adresele electronice, inclusiv pagina de internet proprie, codul naţional de înregistrare fiscală, după caz, precum şi o declaraţie prin care se confirmă că persoana nu este înregistrată în scopuri de TVA în Uniunea Europeană. Modificările ulterioare ale datelor din declaraţia de înregistrare trebuie aduse la cunoştinţa organului fiscal competent, pe cale electronică.
(4) La primirea declaraţiei de începere a activităţii organul fiscal competent va înregistra persoana impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană cu un cod de înregistrare special în scopuri de TVA şi va comunica acest cod persoanei respective prin mijloace electronice. În scopul înregistrării nu este necesară desemnarea unui reprezentant fiscal.
(5) Persoana impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană trebuie să notifice, prin mijloace electronice, organul fiscal competent, în caz de încetare a activităţii sau în caz de modificări ulterioare, care o exclud de la regimul special.
(6) Persoana impozabilă nestabilită va fi scoasă din evidenţă de către organul fiscal competent, în oricare dintre următoarele situaţii:
a) persoana impozabilă informează organul fiscal că nu mai prestează servicii electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune;
b) organul fiscal competent constată că operaţiunile taxabile ale persoanei impozabile s-au încheiat;
c) persoana impozabilă nu mai îndeplineşte cerinţele pentru a i se permite utilizarea regimului special;
d) persoana impozabilă încalcă în mod repetat regulile regimului special.
(7) În termen de 20 de zile de la sfârşitul fiecărui trimestru calendaristic, persoana impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană trebuie să depună la organul fiscal competent, prin mijloace electronice, o declaraţie specială de TVA, potrivit modelului stabilit de Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 815/2012 al Comisiei din 13 septembrie 2012 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 904/2010 al Consiliului în ceea ce priveşte regimurile speciale pentru persoanele impozabile nestabilite care prestează servicii de telecomunicaţii, servicii de radiodifuziune şi de televiziune sau servicii electronice către persoane neimpozabile, indiferent dacă au fost sau nu prestate servicii electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune în perioada fiscală de raportare.
(8) Declaraţia specială de TVA trebuie să conţină următoarele informaţii:
a) codul de înregistrare prevăzut la alin. (4);
b) valoarea totală, exclusiv taxa, a prestărilor de servicii electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune şi televiziune efectuate în cursul perioadei fiscale de raportare, cotele taxei aplicabile şi valoarea corespunzătoare a taxei datorate fiecărui stat membru de consum în care taxa este exigibilă;
c) valoarea totală a taxei datorate în Uniunea Europeană.
(9) Declaraţia specială de TVA se întocmeşte în euro. În cazul în care prestările de servicii se plătesc în alte monede se va folosi, la completarea declaraţiei, rata de schimb în vigoare în ultima zi a perioadei fiscale de raportare. Ratele de schimb utilizate sunt cele publicate de Banca Centrală Europeană pentru ziua respectivă sau cele din ziua următoare, dacă nu sunt publicate în acea zi.
(10) Persoana impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană trebuie să achite suma totală a taxei datorate în Uniunea Europeană într-un cont special, în euro, indicat de organul fiscal competent, până la data la care are obligaţia depunerii declaraţiei speciale. Prin normele metodologice se stabileşte procedura de virare a sumelor cuvenite fiecărui stat membru, pentru serviciile electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune şi televiziune desfăşurate pe teritoriul lor, de persoana impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană, înregistrată în România în scopuri de TVA.
(11) Persoana impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană care utilizează regimul special nu poate deduce TVA prin declaraţia specială de taxă, conform art. 298, dar va putea exercita acest drept prin rambursarea taxei aferente importurilor şi achiziţiilor de bunuri/servicii efectuate în România, în conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) lit. b), chiar dacă o persoană impozabilă stabilită în România nu ar avea dreptul la o compensaţie similară în ceea ce priveşte taxa sau un alt impozit similar, în condiţiile prevăzute de legislaţia ţării în care îşi are sediul persoana impozabilă nestabilită.
(12) Persoana impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană trebuie să ţină o evidenţă suficient de detaliată a serviciilor pentru care se aplică acest regim special, pentru a permite organelor fiscale competente din statele membre de consum să determine dacă declaraţia prevăzută la alin. (7) este corectă. Aceste evidenţe se pun la dispoziţie electronic, la solicitarea organului fiscal competent, precum şi a statelor membre de consum. Persoana impozabilă nestabilită va păstra aceste evidenţe pe o perioadă de 10 ani de la încheierea anului în care s-au prestat serviciile.

Regimul special pentru serviciile electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune prestate de către persoane impozabile stabilite în Uniunea Europeană, dar într-un alt stat membru decât statul membru de consum
Art. 312. – (1) În sensul prezentului articol:
a) persoană impozabilă nestabilită în statul membru de consum înseamnă o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice sau un sediu fix pe teritoriul Uniunii Europene, dar nu are sediul activităţii economice şi nu dispune de un sediu fix pe teritoriul statului membru de consum;
b) stat membru de înregistrare înseamnă statul membru pe teritoriul căruia persoana impozabilă are sediul activităţii economice sau, în cazul în care nu are sediul activităţii economice în Uniunea Europeană, statul membru în care dispune de un sediu fix. În cazul în care o persoană impozabilă nu are sediul activităţii economice în Uniunea Europeană, dar are mai multe sedii fixe în Uniunea Europeană, statul membru de înregistrare este acela în care persoana respectivă are un sediu fix şi în care persoana impozabilă declară că va utiliza prezentul regim special. Persoana impozabilă este ţinută să respecte respectiva decizie în anul calendaristic în cauză şi în următorii 2 ani calendaristici;
c) stat membru de consum înseamnă statul membru în care are loc prestarea de servicii electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune, conform art. 275 alin. (5) lit. h).
(2) Orice persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în România sau, în cazul în care nu are sediul activităţii economice în Uniunea Europeană, dispune de un sediu fix în România poate utiliza un regim special pentru toate serviciile electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune prestate către persoane neimpozabile care sunt stabilite, au domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în statele membre de consum, dacă persoana impozabilă nu este stabilită în aceste state membre. Regimul special poate fi utilizat şi de către orice persoană impozabilă care nu are sediul activităţii economice în Uniunea Europeană, dar dispune de mai multe sedii fixe în Uniunea Europeană, în cazul în care are un sediu fix în România şi alege România ca stat membru de înregistrare.
(3) În cazul în care România este statul membru de înregistrare, persoana impozabilă respectivă trebuie să depună în format electronic o declaraţie de începere a activităţii sale supuse regimului special la organul fiscal competent. Persoana impozabilă trebuie să notifice, prin mijloace electronice, organul fiscal competent, în caz de încetare a activităţii sau în caz de modificări ulterioare, care o exclud de la regimul special.
(4) Pentru operaţiunile impozabile efectuate în condiţiile prezentului regim special, persoana impozabilă utilizează doar codul de înregistrare în scopuri de TVA alocat de statul membru de înregistrare. În cazul în care România este statul membru de înregistrare, codul de înregistrare utilizat de persoana impozabilă este cel care i-a fost atribuit conform art. 313.
(5) Persoana impozabilă care aplică regimul special va fi exclusă de la aplicarea acestui regim de către organul fiscal competent, în oricare dintre următoarele situaţii:
a) persoana impozabilă informează organul fiscal că nu mai prestează servicii electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune;
b) organul fiscal competent constată că operaţiunile taxabile ale persoanei impozabile s-au încheiat;
c) persoana impozabilă nu mai îndeplineşte cerinţele pentru a i se permite utilizarea regimului special;
d) persoana impozabilă încalcă în mod repetat regulile regimului special.
(6) În termen de 20 de zile de la sfârşitul fiecărui trimestru calendaristic, persoana impozabilă trebuie să depună la organul fiscal competent, prin mijloace electronice, o declaraţie specială de TVA, potrivit modelului stabilit de Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 815/2012 al Comisiei din 13 septembrie 2012 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 904/2010 al Consiliului în ceea ce priveşte regimurile speciale pentru persoanele impozabile nestabilite care prestează servicii de telecomunicaţii, servicii de radiodifuziune şi de televiziune sau servicii electronice către persoane neimpozabile, indiferent dacă au fost sau nu prestate servicii electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune în perioada fiscală de raportare.
(7) Declaraţia specială de TVA trebuie să conţină următoarele informaţii:
a) codul de înregistrare special în scopuri de TVA, prevăzut la alin. (4);
b) valoarea totală, exclusiv taxa, a prestărilor de servicii electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune şi televiziune efectuate în cursul perioadei fiscale de raportare, cotele taxei aplicabile şi valoarea corespunzătoare a taxei datorate fiecărui stat membru de consum în care taxa este exigibilă;
c) valoarea totală a taxei datorate în statele membre de consum.
(8) În cazul în care persoana impozabilă deţine unul sau mai multe sedii fixe, în alte state membre, de la care sunt prestate servicii, declaraţia specială de TVA conţine, pe lângă informaţiile prevăzute la alin. (7), valoarea totală a prestărilor de servicii electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune care fac obiectul acestui regim special, calculată pentru fiecare stat membru în care persoana deţine un sediu, cu precizarea numărului individual de identificare în scopuri de TVA sau a codului de înregistrare fiscală al sediului respectiv, şi defalcată pe fiecare stat membru de consum.
(9) Declaraţia specială de TVA se întocmeşte în euro. În cazul în care prestările de servicii se plătesc în alte monede se va folosi, la completarea declaraţiei, rata de schimb în vigoare în ultima zi a perioadei fiscale de raportare. Ratele de schimb utilizate sunt cele publicate de Banca Centrală Europeană pentru ziua respectivă sau cele din ziua următoare, dacă nu sunt publicate în acea zi.
(10) Persoana impozabilă trebuie să achite suma totală a taxei datorate în statele membre de consum într-un cont special, în euro, indicat de organul fiscal competent, până la data la care are obligaţia depunerii declaraţiei speciale. Prin normele metodologice se stabileşte procedura de virare a sumelor cuvenite fiecărui stat membru, pentru serviciile electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune şi televiziune desfăşurate pe teritoriul lor, de persoana impozabilă care aplică regimul special, pentru care România este statul membru de înregistrare.
(11) În situaţia în care România este stat membru de consum, persoana impozabilă nestabilită în România care utilizează prezentul regim special beneficiază de rambursarea taxei aferente importurilor şi achiziţiilor de bunuri/servicii efectuate în România pentru realizarea activităţilor sale impozabile supuse acestui regim, în conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) lit. a). În cazul în care persoana impozabilă nestabilită în România şi beneficiară a prezentului regim special desfăşoară, de asemenea, în România activităţi care nu sunt supuse acestui regim şi pentru care există obligaţia înregistrării în scopuri de TVA, respectiva persoană îşi deduce TVA pentru activităţile sale impozabile supuse prezentului regim prin decontul de taxă prevăzut la art. 320.
(12) Persoana impozabilă nestabilită în statul membru de consum trebuie să ţină o evidenţă suficient de detaliată a serviciilor pentru care se aplică acest regim special, pentru a permite organelor fiscale competente din statele membre de consum să determine dacă declarația prevăzută la alin. (7) este corectă. Aceste evidenţe se pun la dispoziţie electronic, la solicitarea organului fiscal competent, precum şi a statelor membre de consum. Persoana impozabilă nestabilită va păstra aceste evidenţe pe o perioadă de 10 ani de la încheierea anului în care s-au prestat serviciile.
(13) În cazul în care România este statul membru de înregistrare, din sumele transferate fiecărui stat membru de consum se reţine ca venit al bugetului de stat un procent de 30% până ladata de 31 decembrie 2016 şi, respectiv, un procent de 15% în perioada 1 ianuarie 2017 – 31 decembrie 2018, conform unei proceduri stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

CAPITOLUL XIII
Obligaţii

Înregistrarea persoanelor impozabile în scopuri de TVA
Art. 313. – (1) Persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în România şi realizează sau intenţionează să realizeze o activitate economică ce implică operaţiuni taxabile, scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere şi/sau operaţiuni rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operaţiuni ar fi fost realizate în România conform art. 294 alin. (4) lit. b) şi d), trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent, după cum urmează:
a) înainte de realizarea unor astfel de operaţiuni, în următoarele cazuri:
1. dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri care atinge sau depăşeşte plafonul de scutire prevăzut la art. 307 alin. (1), cu privire la regimul special de scutire pentru întreprinderile mici;
2. dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri inferioară plafonului de scutire prevăzut la art. 307 alin. (1), dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă;
b) dacă în cursul unui an calendaristic atinge sau depăşeşte plafonul de scutire prevăzut la art. 307 alin. (1), în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii în care a atins sau a depăşit acest plafon;
c) dacă cifra de afaceri realizată în cursul unui an calendaristic este inferioară plafonului de scutire prevăzut la art. 307 alin. (1), dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă;
d) dacă efectuează operaţiuni scutite de taxă şi optează pentru taxarea acestora, conform art. 289 alin. (3).
(2) Persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în afara României, dar este stabilită în România printr-un sediu fix, conform art. 263 alin. (2) lit. b), este obligată să solicite înregistrarea în scopuri de TVA în România, astfel:
a) înaintea primirii serviciilor, în situaţia în care urmează să primească pentru sediul fix din România servicii pentru care este obligată la plata taxei în România conform art. 304 alin. (2), dacă serviciile sunt prestate de o persoană impozabilă care este stabilită în sensul art. 263 alin. (2) în alt stat membru;
b) înainte de prestarea serviciilor, în situaţia în care urmează să presteze serviciile prevăzute la art. 275 alin. (2) de la sediul fix din România pentru un beneficiar persoană impozabilă stabilită în sensul art. 263 alin. (2) în alt stat membru care are obligaţia de a plăti TVA în alt stat membru, conform echivalentului din legislaţia statului membru respectiv al art. 304 alin. (2);
c) înainte de realizarea unor activităţi economice de la respectivul sediu fix în condiţiile stabilite la art. 263 alin. (2) lit. b) şi c) care implică:
1. livrări de bunuri taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere, inclusiv livrări intracomunitare scutite de TVA conform art. 291 alin. (2);
2. prestări de servicii taxabile şi/sau scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere, altele decât cele prevăzute la lit. a) şi b);
3. operaţiuni scutite de taxă şi optează pentru taxarea acestora, conform art. 289 alin. (3);
4. achiziţii intracomunitare de bunuri taxabile.
(3) Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile persoanei tratate ca persoană impozabilă numai pentru că efectuează ocazional livrări intracomunitare de mijloace de transport noi.
(4) O persoană impozabilă care nu este stabilită în România conform art. 263 alin. (2) şi nici înregistrată în scopuri de TVA în România conform prezentului articol va solicita înregistrarea în scopuri de TVA la organele fiscale competente pentru operaţiuni realizate pe teritoriul României care dau drept de deducere a taxei, altele decât serviciile de transport şi serviciile auxiliare acestora, scutite în temeiul art. 291 alin. (1) lit. c) – n), art. 292 alin. (1) lit. c) şi art. 293, înainte de efectuarea respectivelor operaţiuni, cu excepţia situaţiilor în care persoana obligată la plata taxei este beneficiarul, conform art. 304 alin. (2) – (6). Persoana impozabilă care nu este stabilită în România conform art. 263 alin. (2) şi nici înregistrată în scopuri de TVA în România conform prezentului articol poate solicita înregistrarea în scopuri de TVA dacă efectuează în România oricare dintre următoarele operaţiuni:
a) importuri de bunuri;
b) operaţiuni prevăzute la art. 289 alin. (2) lit. e), dacă optează pentru taxarea acestora, conform art. 289 alin. (3);
c) operaţiuni prevăzute la art. 289 alin. (2) lit. f), dacă acestea sunt taxabile prin efectul legii sau prin opţiune conform art. 289 alin. (3).
(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), pentru serviciile electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune prestate către persoane neimpozabile din România, nu se înregistrează în România persoanele care s-au înregistrat într-un alt stat membru pentru aplicarea unuia dintre regimurile speciale prevăzute la art. 311 şi art. 312.
(6) Va solicita înregistrarea în scopuri de TVA conform acestui articol, înainte de realizarea operaţiunilor, persoana impozabilă nestabilită în România şi neînregistrată în scopuri de TVA în România, care intenţionează:
a) să efectueze o achiziţie intracomunitară de bunuri pentru care este obligată la plata taxei conform art. 305; sau
b) să efectueze o livrare intracomunitară de bunuri scutită de taxă.
(7) Persoana impozabilă stabilită în Uniunea Europeană, dar nu în România, care are obligaţia să se înregistreze în scopuri de TVA în România, poate, în condiţiile stabilite prin normele metodologice, să îşi îndeplinească această obligaţie prin desemnarea unui reprezentant fiscal. Persoana impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană care are obligaţia să se înregistreze în scopuri de TVA în România este obligată, în condiţiile stabilite prin normele metodologice, să se înregistreze prin desemnarea unui reprezentant fiscal.
(8) Organele fiscale competente vor înregistra în scopuri de TVA, conform prezentului articol, toate persoanele care, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, sunt obligate să solicite înregistrarea, conform alin. (1), (2), (4) şi (6) sau solicită înregistrarea conform alin. (12).
(9) În aplicarea prevederilor alin. (8), prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se stabilesc criterii pentru condiţionarea înregistrării în scopuri de TVA a societăţilor cu sediul activităţii economice în România, înfiinţate în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care sunt supuse înmatriculării la registrul comerţului. Organele fiscale competente stabilesc, pe baza acestor criterii, dacă persoana impozabilă justifică intenţia şi are capacitatea de a desfăşura activitate economică, pentru a fi înregistrată în scopuri de TVA. Prin excepţie de la prevederile alin. (8), organele fiscale competente nu vor înregistra în scopuri de TVA persoanele impozabile care nu îndeplinesc criteriile stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(10) În cazul în care o persoană este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA, în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. b), alin. (2), (4) sau (6), şi nu solicită înregistrarea, organele fiscale competente vor înregistra persoana respectivă din oficiu.
(11) Organele fiscale competente anulează înregistrarea unei persoane în scopuri de TVA, conform prezentului articol:
a) dacă este declarată inactivă conform prevederilor Codului de procedură fiscală, de la data declarării ca inactivă;
b) dacă a intrat în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerţului, potrivit legii, de la data înscrierii menţiunii privind inactivitatea temporară în registrul comerţului;
c) dacă asociaţii/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăşi au înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi/sau faptele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de la data comunicării deciziei de anulare de către organele fiscale competente. Prin excepţie, în cazul societăţilor reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se dispune anularea înregistrării persoanei în scopuri de TVA dacă:
1. administratorii şi/sau persoana impozabilă însăşi, în cazul societăţilor pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, au înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi/sau faptele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
2. asociaţii majoritari sau, după caz, asociatul unic şi/sau administratorii şi/sau persoana impozabilă însăşi, în cazul altor societăţi decât cele menţionate la pct. 1, au înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi/sau faptele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) dacă nu a depus niciun decont de taxă prevăzut la art. 320 pentru 6 luni consecutive, în cazul persoanei care are perioada fiscală luna calendaristică, şi pentru două trimestre calendaristice consecutive, în cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală trimestrul calendaristic, dar nu este în situaţia prevăzută la lit. a) ori b), din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere al celui de-al şaselea decont de taxă în prima situaţie şi, respectiv, din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere al celui de-al doilea decont de taxă în a doua situaţie;
e) dacă în deconturile de taxă depuse pentru 6 luni consecutive, în cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală luna calendaristică, şi pentru două trimestre calandaristice consecutive, în cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală trimestrul calendaristic, nu au fost evidenţiate achiziţii de bunuri/servicii şi nici livrări de bunuri/prestări de servicii realizate în cursul acestor perioade de raportare, organele fiscale competente anulează înregistrarea în scopuri de TVA din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere al celui de-al şaselea decont de taxă în prima situaţie şi, respectiv, din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere al celui de-al doilea decont de taxă în a doua situaţie;
f) dacă, potrivit prevederilor prezentului titlu, persoana impozabilă nu era obligată şi nici nu avea dreptul să solicite înregistrarea în scopuri de TVA conform prezentului articol;
g) în situaţia persoanelor impozabile care solicită scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA în vederea aplicării regimului special de scutire prevăzut la art. 307;
h) dacă persoana impozabilă, societate cu sediul activităţii economice în România, înfiinţată în baza Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, supusă înmatriculării la registrul comerţului, nu justifică intenţia şi capacitatea de a desfăşura activitate economică potrivit criteriilor şi în termenele stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrarea Fiscală.
(12) Procedura de anulare a înregistrării în scopuri de TVA este stabilită prin normele procedurale în vigoare. După anularea înregistrării în scopuri de TVA conform alin. (11) lit. a) – e) şi h), la solicitarea persoanelor impozabile organele fiscale competente înregistrează persoanele impozabile în scopuri de TVA aplicând prevederile alin. (9) astfel:
a) în situaţiile prevăzute la alin. (11) lit. a) şi b), dacă încetează situaţia care a condus la anulare, de la data comunicării deciziei de înregistrare în scopuri de TVA;
b) în situaţia prevăzută la alin. (11) lit. c), dacă încetează situaţia care a condus la anulare, de la data comunicării deciziei de înregistrare în scopuri de TVA. În cazul societăţilor reglementate de Legea societăților nr. 31/1990 ai căror asociaţi din cauza cărora s-a dispus anularea înregistrării în scopuri de TVA nu sunt majoritari la momentul solicitării reînregistrării, persoana impozabilă poate solicita reînregistrarea chiar dacă nu a încetat situaţia care a condus la anularea înregistrării conform alin. (11) lit. c);
c) în situaţia prevăzută la alin. (11) lit. d), de la data comunicării deciziei de înregistrare în scopuri de TVA, pe baza următoarelor informaţii/documente furnizate de persoana impozabilă:
1. prezentarea deconturilor de taxă nedepuse la termen;
2. prezentarea unei cereri motivate din care să rezulte că se angajează să depună la termenele prevăzute de lege deconturile de taxă;
d) în situaţia prevăzută la alin. (11) lit. e), pe baza unei declaraţii pe propria răspundere din care să rezulte că va desfăşura activităţi economice. Data înregistrării în scopuri de TVA a persoanei impozabile este data comunicării deciziei de înregistrare în scopuri de TVA;
e) în situaţia prevăzută la alin. (11) lit. h), dacă încetează situaţia care a condus la anulare, de la data comunicării deciziei de înregistrare în scopuri de TVA.
(13) Persoanele impozabile aflate în situaţiile prevăzute la alin. (11) au obligația să depună ultimul decont de taxă prevăzut la art. 320, indiferent de perioada fiscală aplicată conform art. 319, până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost comunicată decizia de anulare a înregistrării în scopuri de TVA.
(14) Persoanele impozabile aflate în situaţiile prevăzute la alin. (12) nu pot aplica prevederile referitoare la plafonul de scutire pentru mici întreprinderi prevăzut la art. 307 până la data înregistrării în scopuri de TVA, fiind obligate să aplice prevederile art. 11 alin. (6) şi (8).
(15) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală organizează ”Registrul persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 313” şi ”Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA conform art. 313 a fost anulată”. Registrele sunt publice şi se afişează pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Înscrierea în ”Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA conform art. 313 a fost anulată” se face de către organul fiscal competent, după comunicarea deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, în termen de cel mult 3 zile de la data comunicării. Data anulării înregistrării în scopuri de TVA înscrisă în decizie este data prevăzută la alin. (11). Anularea înregistrării în scopuri de TVA produce la furnizor/prestator efectele prevăzute la art. 11 alin. (6) şi (8) de la data prevăzută la alin. (11) şi în cazul beneficiarului produce efectele prevăzute la art. 11 alin. (7) şi alin. (9) din ziua următoare datei operării anulării înregistrării în ”Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA conform art. 313 a fost anulată”.
(16) Când se constată că persoana impozabilă a fost înregistrată în scopuri de TVA conform prezentului articol de organele fiscale, ca urmare a unei erori, această înregistrare se anulează din oficiu sau la cererea persoanei impozabile de organele fiscale competente, începând cu data înscrisă în decizia de îndreptare a erorii. Pe perioada cuprinsă între data înregistrării şi data anulării înregistrării în scopuri de TVA:
a) persoana impozabilă care a fost înregistrată eronat în scopuri de TVA acţionează în calitate de persoană înregistrată în scopuri de TVA, cu excepţia situaţiei în care înregistrarea eronată a fost generată de organul fiscal, caz în care persoana impozabilă poate aplica regimul special de scutire pentru întreprinderile mici prevăzut la art. 307;
b) dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de beneficiari de la persoanele impozabile respective se exercită în limitele şi în condiţiile prevăzute la art. 294 – 298.
(17) Când se constată că persoanei impozabile i-a fost anulat din oficiu de organele fiscale codul de înregistrare în scopuri de TVA conform prezentului articol, ca urmare a unei erori, aceasta va fi înregistrată, din oficiu sau la cererea persoanei impozabile, de organele fiscale competente. Pe perioada cuprinsă între data anulării şi data înregistrării în scopuri de TVA persoana respectivă îşi păstrează calitatea de persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, menţinându-se data înregistrării în scopuri de TVA anterioară. Dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate pe aceeaşi perioadă de beneficiari de la persoanele impozabile respective se exercită în limitele şi în condiţiile prevăzute la art. 294 – 298, considerându-se că achiziţiile au fost efectuate de la o persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform prezentului articol.
(18) Persoana înregistrată conform prezentului articol va anunţa în scris organele fiscale competente cu privire la modificările informaţiilor declarate în cererea de înregistrare sau furnizate prin altă metodă organului fiscal competent, în legătură cu înregistrarea sa, sau care apar în certificatul de înregistrare în termen de 15 zile de la producerea oricăruia dintre aceste evenimente.
(19) În vederea justificării intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activitate economică, în sensul alin. (9) şi alin. (11) lit. h), societăţile cu sediul activităţii economice în România, înfiinţate în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care sunt supuse înmatriculării la registrul comerţului furnizează organului fiscal informaţii relevante, prin completarea unei declaraţii al cărei model este aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(20) În cazul încetării desfăşurării de operaţiuni care dau drept de deducere a taxei sau în cazul încetării activităţii sale economice, orice persoană înregistrată conform prezentului articol va anunţa în scris organele fiscale competente în termen de 15 zile de la producerea oricăruia dintre aceste evenimente în scopul scoaterii din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA. Prin norme procedurale se stabilesc data de la care are loc scoaterea din evidenţă şi procedura aplicabilă.

Înregistrarea în scopuri de TVA a altor persoane care efectuează achiziţii intracomunitare sau pentru servicii
Art. 314. – (1) Are obligaţia să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform prezentului articol:
a) persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în România şi persoana juridică neimpozabilă stabilită în România, neînregistrate şi care nu au obligaţia să se înregistreze conform art. 313 şi care nu sunt deja înregistrate conform lit. b) sau c) sau alin. (2), care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, înainte de efectuarea achiziţiei intracomunitare, dacă valoarea achiziţiei intracomunitare respective depăşeşte plafonul pentru achiziţii intracomunitare în anul calendaristic în care are loc achiziţia intracomunitară;
b) persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în România, neînregistrată şi care nu are obligaţia să se înregistreze conform art. 313 şi care nu este deja înregistrată conform lit. a) sau c) sau a alin. (2), dacă prestează servicii care au locul în alt stat membru, pentru care beneficiarul serviciului este persoana obligată la plata taxei conform echivalentului din legislaţia altui stat membru al art. 304 alin. (2), înainte de prestarea serviciului;
c) persoana impozabilă care îşi are stabilit sediul activităţii economice în România, care nu este înregistrată şi nu are obligaţia să se înregistreze conform art. 313 şi care nu este deja înregistrată conform lit. a) sau b) sau a alin. (2), dacă primeşte de la un prestator, persoană impozabilă stabilită în alt stat membru, servicii pentru care este obligată la plata taxei în România conform art. 304 alin. (2), înaintea primirii serviciilor respective.
(2) Persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în România, dacă nu este înregistrată şi nu este obligată să se înregistreze conform art. 313, şi persoana juridică neimpozabilă stabilită în România pot solicita să se înregistreze, conform prezentului articol, în cazul în care realizează achiziţii intracomunitare, conform art. 265 alin. (6).
(3) Organele fiscale competente vor înregistra în scopuri de TVA, conform prezentului articol, orice persoană care solicită înregistrarea, conform alin. (1) sau (2).
(4) Dacă persoana obligată să se înregistreze în scopuri de TVA, în condiţiile prevăzute la alin. (1), nu solicită înregistrarea, organele fiscale competente vor înregistra persoana respectivă din oficiu.
(5) Persoana înregistrată în scopuri de TVA conform alin. (1) lit. a) poate solicita anularea înregistrării sale oricând, după expirarea anului calendaristic următor celui în care a fost înregistrată, dacă valoarea achiziţiilor sale intracomunitare nu a depăşit plafonul de achiziţii în anul în care face solicitarea sau în anul calendaristic anterior şi dacă nu şi-a exercitat opţiunea conform alin. (7).
(6) Persoana înregistrată în scopuri de TVA conform alin. (2) poate solicita anularea înregistrării oricând după expirarea a 2 ani calendaristici care urmează anului în care a optat pentru înregistrare, dacă valoarea achiziţiilor sale intracomunitare nu a depăşit plafonul de achiziţii în anul în care depune această solicitare sau în anul calendaristic anterior, dacă nu şi-a exercitat opţiunea conform alin. (7).
(7) Dacă după expirarea anului calendaristic prevăzut la alin. (5) sau a celor 2 ani calendaristici prevăzuţi la alin. (6), care urmează celui în care s-a efectuat înregistrarea, persoana impozabilă efectuează o achiziţie intracomunitară în baza codului de înregistrare în scopuri de TVA, obţinut conform prezentului articol, se consideră că persoana a optat conform art. 265 alin. (6), cu excepţia cazului în care a depăşit plafonul de achiziţii intracomunitare.
(8) Persoana înregistrată conform alin. (1) lit. b) şi c) poate solicita anularea înregistrării sale oricând după expirarea anului calendaristic în care a fost înregistrată, cu excepţia situaţiei în care trebuie să rămână înregistrată conform alin. (5) – (7).
(9) Organele fiscale competente vor anula înregistrarea unei persoane, conform prezentului articol, din oficiu sau, după caz, la cerere, în următoarele situaţii:
a) persoana respectivă este înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 313; sau
b) persoana respectivă are dreptul la anularea înregistrării în scopuri de TVA, conform prezentului articol, şi solicită anularea conform alin. (5), (6) şi (8); sau
c) persoana respectivă îşi încetează activitatea economică.
(10) Înregistrarea în scopuri de TVA conform prezentului articol nu conferă persoanei impozabile calitatea de persoană înregistrată normal în scopuri de TVA, acest cod fiind utilizat numai pentru achiziţii intracomunitare sau pentru serviciile prevăzute la art. 275 alin. (2), primite de la persoane impozabile stabilite în alt stat membru sau prestate către persoane impozabile stabilite în alt stat membru.
(11) Prevederile art. 313 alin. (11) lit. a), b) şi f) se aplică corespunzător şi pentru persoanele înregistrate în scopuri de TVA conform prezentului articol.

Prevederi generale referitoare la înregistrare
Art. 315. – (1) Codul de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit conform art. 313 şi 314, are prefixul „RO”, conform Standardului internaţional ISO 3166 – alpha 2.
(2) Anularea înregistrării în scopuri de TVA a unei persoane nu o exonerează de răspunderea care îi revine, conform prezentului titlu, pentru orice acţiune anterioară datei anulării şi de obligaţia de a solicita înregistrarea în condiţiile prezentului titlu.
(3) Prin normele metodologice se stabilesc cazurile în care persoanele nestabilite în România care sunt obligate la plata TVA în România conform art. 304 alin. (1) pot fi scutite de înregistrarea în scopuri de TVA în România.
(4) Persoanele înregistrate:
a) conform art. 313 vor comunica codul de înregistrare în scopuri de TVA tuturor furnizorilor/prestatorilor sau clienţilor;
b) conform art. 314 vor comunica codul de înregistrare în scopuri de TVA:
1. furnizorului/prestatorului, atunci când au obligaţia plăţii taxei conform art. 304 alin. (2) – (6) şi art. 306;
2. beneficiarului, persoană impozabilă din alt stat membru, către care prestează servicii pentru care acesta este obligat la plata taxei conform echivalentului din alt stat membru al art. 304 alin. (2).

Facturarea
Art. 316. – (1) În înţelesul prezentului titlu sunt considerate facturi documentele sau mesajele pe suport hârtie ori în format electronic, dacă acestea îndeplinesc condiţiile stabilite în prezentul articol.
(2) Orice document sau mesaj care modifică şi care se referă în mod specific şi fără ambiguităţi la factura iniţială are acelaşi regim juridic ca şi o factură.
(3) În cazul în care este obligatorie ajustarea bazei impozabile conform art. 284 lit a) – c) şi e), dacă furnizorul de bunuri/prestatorul de servicii nu emite factura de corecţie prevăzută la art. 327 alin. (2), beneficiarul trebuie să emită o autofactură în vederea ajustării taxei deductibile, cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care au intervenit evenimentele prevăzute la art. 284 lit. a) – c) şi e).
(4) În înţelesul prezentului titlu, prin factură electronică se înţelege o factură care conţine informaţiile solicitate în prezentul articol şi care a fost emisă şi primită în format electronic.
(5) Fără să contravină prevederilor alin. (31) – (35) se aplică următoarele reguli de facturare:
a) pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii pentru care locul livrării, respectiv prestării se consideră a fi în România, conform prevederilor art. 272 şi 275, facturarea face obiectul prevederilor prezentului articol. Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii pentru care locul livrării, respectiv prestării nu se consideră a fi în România, conform prevederilor art. 272 şi 275, facturarea face obiectul normelor aplicabile în statele membre în care are loc livrarea de bunuri/prestarea de servicii;
b) prin excepţie de la prevederile lit. a):
1. pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate de o persoană impozabilă stabilită în România în sensul art. 263 alin. (2), facturarea face obiectul prevederilor prezentului articol dacă furnizorul/prestatorul nu este stabilit în statul membru în care are loc livrarea bunurilor ori prestarea serviciilor, conform prevederilor art. 272 şi 275, şi persoana obligată la plata TVA este persoana căreia i se livrează bunurile sau i se prestează serviciile;
2. pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii pentru care locul livrării, respectiv prestării se consideră a fi în România, conform art. 272 şi 275, efectuate de un furnizor/prestator care nu este stabilit în România, dar este stabilit în Uniunea Europeană, conform prevederilor art. 263 alin. (2), iar persoana obligată la plata taxei conform art. 304 este beneficiarul către care s-au efectuat respectivele livrări/prestări, facturarea face obiectul normelor aplicabile în statul membru în care este stabilit furnizorul/prestatorul.
În situaţia în care beneficiarul este persoana care emite factura în numele şi în contul furnizorului/prestatorului conform prevederilor alin. (18), se aplică prevederile lit. a);
c) prin excepţie de la prevederile lit. a), pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate de o persoană impozabilă stabilită în România în sensul art. 263 alin. (2), facturarea face obiectul prevederilor prezentului articol dacă livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor nu are loc în Uniunea Europeană în conformitate cu prevederile art. 272 şi 275.
(6) Persoana impozabilă trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar, în următoarele situaţii:
a) pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate;
b) pentru fiecare vânzare la distanţă pe care a efectuat-o, în condiţiile prevăzute la art. 272 alin. (2) şi (3);
c) pentru livrările intracomunitare de bunuri efectuate în condiţiile prevăzute la art. 291 alin. (2) lit. a) – c);
d) pentru orice avans încasat în legătură cu una dintre operaţiunile menţionate la lit. a) şi b).
(7) Prin excepţie de la alin. (6) lit. a) şi d), persoana impozabilă nu are obligaţia emiterii de facturi pentru operaţiunile scutite fără drept de deducere a taxei conform art. 289 alin. (1) şi (2).
(8) Persoana înregistrată conform art. 313 trebuie să autofactureze, în termenul prevăzut la alin. (16), fiecare livrare de bunuri sau prestare de servicii către sine.
(9) Persoana impozabilă trebuie să emită o autofactură, în termenul prevăzut la alin. (15), pentru fiecare transfer efectuat în alt stat membru, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (10), şi pentru fiecare operaţiune asimilată unei achiziţii intracomunitare de bunuri efectuate în România în condiţiile prevăzute la art. 270 alin. (2) lit. a).
(10) Prin excepţie de la prevederile alin. (6) lit. a), persoana impozabilă este scutită de obligaţia emiterii facturii pentru următoarele operaţiuni, cu excepţia cazului în care beneficiarul solicită factura:
a) livrările de bunuri prin magazinele de comerţ cu amănuntul şi prestările de servicii către populaţie, pentru care este obligatorie emiterea de bonuri fiscale, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) livrările de bunuri şi prestările de servicii, altele decât cele menţionate la lit. a), furnizate către beneficiari persoane neimpozabile, altele decât persoanele juridice neimpozabile, pentru care este obligatorie emiterea de documente legal aprobate, fără nominalizarea cumpărătorului, cum ar fi: transportul persoanelor pe baza biletelor de călătorie sau abonamentelor, accesul pe bază de bilet la: spectacole, muzee, cinematografe, evenimente sportive, târguri, expoziţii;
c) livrările de bunuri şi prestările de servicii, altele decât cele menţionate la lit. a) şi b), furnizate către beneficiari, persoane neimpozabile, altele decât persoanele juridice neimpozabile, care prin natura lor nu permit furnizorului/prestatorului identificarea beneficiarului, cum sunt: livrările de bunuri efectuate prin automatele comerciale, serviciile de parcări auto a căror contravaloare se încasează prin automate, servicii de reîncărcare electronică a cartelelor telefonice preplătite. Prin normele metodologice se vor stabili documentele pe care furnizorii/prestatorii trebuie să le întocmească în vederea determinării corecte a bazei de impozitare şi a taxei colectate pentru astfel de operaţiuni.
(11) Persoana impozabilă care nu are obligaţia de a emite facturi conform prezentului articol poate opta pentru emiterea facturii.
(12) Persoana impozabilă care are obligaţia de a emite facturi conform prezentului articol, precum şi persoana impozabilă care optează pentru emiterea facturii potrivit alin. (11) pot emite facturi simplificate în oricare dintre următoarele situaţii:
a) atunci când valoarea facturilor, inclusiv TVA, nu este mai mare de 100 euro. Cursul de schimb utilizat pentru determinarea în euro a valorii facturii este cursul prevăzut la art. 287;
b) în cazul documentelor sau mesajelor tratate drept factură conform alin. (2).
(13) În urma consultării Comitetului TVA instituit în temeiul prevederilor art. 398 din Directiva 112, prin ordin al ministrului finanţelor publice se aprobă ca persoana impozabilă care are obligaţia de a emite facturi conform prezentului articol, precum şi persoana impozabilă care optează pentru emiterea facturii potrivit alin. (11) să înscrie în facturi doar informaţiile prevăzute la alin. (21), în următoarele cazuri, conform procedurii stabilite prin normele metodologice:
a) valoarea facturii, inclusiv TVA, este mai mare de 100 euro, dar mai mică de 400 euro. Cursul de schimb utilizat pentru determinarea în euro a valorii facturii este cursul prevăzut la art. 287; sau
b) în cazul în care practica administrativă ori comercială din sectorul de activitate implicat sau condiţiile tehnice de emitere a facturilor face/fac ca respectarea tuturor obligaţiilor menţionate la alin. (20) sau la alin. (23) să fie extrem de dificilă.
(14) Prevederile alin. (12) şi (13) nu se aplică în cazul operaţiunilor prevăzute la alin. (6) lit. b) şi c) sau atunci când persoana impozabilă, care este stabilită în România, efectuează livrarea de bunuri ori prestarea de servicii pentru care taxa este datorată în alt stat membru, în care această persoană nu este stabilită, iar persoana obligată la plata TVA este persoana căreia i-au fost livrate bunurile sau i-au fost prestate serviciile în acest alt stat membru.
(15) Pentru livrările intracomunitare de bunuri efectuate în condiţiile prevăzute la art. 291 alin. (2), persoana impozabilă are obligaţia de a emite o factură cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naştere faptul generator al taxei.
(16) Pentru alte operaţiuni decât cele prevăzute la alin. (15), persoana impozabilă are obligaţia de a emite o factură cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naştere faptul generator al taxei, cu excepţia cazului în care factura a fost deja emisă. De asemenea, persoana impozabilă trebuie să emită o factură pentru suma avansurilor încasate în legătură cu o livrare de bunuri/prestare de servicii cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a încasat avansurile, cu excepţia cazului în care factura a fost deja emisă.
(17) Persoana impozabilă poate întocmi o factură centralizatoare pentru mai multe livrări separate de bunuri, prestări separate de servicii, către acelaşi client, în următoarele condiţii:
a) să se refere la operaţiuni pentru care a luat naştere faptul generator de taxă sau pentru care au fost încasate avansuri într-o perioadă ce nu depăşeşte o lună calendaristică;
b) toate documentele emise la data livrării de bunuri, prestării de servicii sau încasării de avansuri să fie obligatoriu anexate la factura centralizatoare.
(18) Pot fi emise facturi de către beneficiar în numele şi în contul furnizorului/prestatorului în condiţiile stabilite prin normele metodologice.
(19) Pot fi emise facturi de către un terţ în numele şi în contul furnizorului/prestatorului în condiţiile stabilite prin normele metodologice, cu excepţia situaţiei în care partea terţă este stabilită într-o ţară cu care nu există niciun instrument juridic referitor la asistenţa reciprocă.
(20) Factura cuprinde în mod obligatoriu următoarele informaţii:
a) numărul de ordine, în baza uneia sau a mai multor serii, care identifică factura în mod unic;
b) data emiterii facturii;
c) data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, în măsura în care această dată este anterioară datei emiterii facturii;
d) denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de identificare fiscală ale persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile;
e) denumirea/numele furnizorului/prestatorului care nu este stabilit în România şi care şi-a desemnat un reprezentant fiscal, precum şi denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA, conform art. 313, ale reprezentantului fiscal;
f) denumirea/numele şi adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum şi codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală al beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă ori o persoană juridică neimpozabilă;
g) denumirea/numele beneficiarului care nu este stabilit în România şi care şi-a desemnat un reprezentant fiscal, precum şi denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare prevăzut la art. 313ale reprezentantului fiscal;
h) denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum şi particularităţile prevăzute la art. 263 alin. (3) în definirea bunurilor, în cazul livrării intracomunitare de mijloace de transport noi;
i) baza de impozitare a bunurilor şi serviciilor ori, după caz, avansurile facturate, pentru fiecare cotă, scutire sau operaţiune netaxabilă, preţul unitar, exclusiv taxa, precum şi rabaturile, remizele, risturnele şi alte reduceri de preţ, în cazul în care acestea nu sunt incluse în preţul unitar;
j) indicarea cotei de taxă aplicate şi a sumei taxei colectate, exprimate în lei, în funcţie de cotele taxei;
k) în cazul în care factura este emisă de beneficiar în numele şi în contul furnizorului, menţiunea „autofactură”;
l) în cazul în care este aplicabilă o scutire de taxă, trimiterea la dispoziţiile aplicabile din prezentul titlu ori din Directiva 112 sau orice altă menţiune din care să rezulte că livrarea de bunuri ori prestarea de servicii face obiectul unei scutiri;
m) în cazul în care clientul este persoana obligată la plata TVA, menţiunea „taxare inversă”;
n) în cazul în care se aplică regimul special pentru agenţiile de turism, menţiunea „regimul marjei – agenţii de turism”;
o) dacă se aplică unul dintre regimurile speciale pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, una dintre menţiunile „regimul marjei – bunuri second-hand”, „regimul marjei – opere de artă” sau „regimul marjei – obiecte de colecţie şi antichităţi”, după caz;
p) în cazul în care exigibilitatea TVA intervine la data încasării contravalorii integrale sau parţiale a livrării de bunuri ori a prestării de servicii, menţiunea „TVA la încasare”;
r) o referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci când se emit mai multe facturi ori documente pentru aceeaşi operaţiune.
(21) Facturile emise în sistem simplificat în condiţiile prevăzute la alin. (12) şi (13) trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii:
a) data emiterii;
b) identificarea persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile;
c) identificarea tipului de bunuri sau servicii furnizate;
d) suma taxei colectate sau informaţiile necesare pentru calcularea acesteia;
e) în cazul documentelor sau mesajelor tratate drept factură în conformitate cu prevederile alin. (2), o referire specifică şi clară la factura iniţială şi la detaliile specifice care se modifică.
(22) În situaţia prevăzută la alin. (5) lit. b) pct. 1, furnizorul/prestatorul stabilit în România poate să omită din factură informaţiile prevăzute la alin. (20) lit. i) şi j) şi să indice, în schimb, valoarea impozabilă a bunurilor livrate/serviciilor prestate, referindu-se la cantitatea sau volumul acestora şi la natura lor. În cazul aplicării prevederilor alin. (5) lit. b) pct. 2, factura emisă de furnizorul/prestatorul care nu este stabilit în România poate să nu conţină informaţiile prevăzute la echivalentul din Directiva 112 al alin. (20) lit. i) şi j).
(23) Sumele indicate pe factură se pot exprima în orice monedă cu condiţia ca valoarea TVA colectată sau de regularizat să fie exprimată în lei. În situaţia în care valoarea taxei colectate este exprimată într-o altă monedă, aceasta va fi convertită în lei utilizând cursul de schimb prevăzut la art. 287.
(24) Utilizarea facturii electronice face obiectul acceptării de către destinatar.
(25) Autenticitatea originii, integritatea conţinutului şi lizibilitatea unei facturi, indiferent că este pe suport hârtie sau în format electronic, trebuie garantate de la momentul emiterii până la sfârşitul perioadei de stocare a facturii. Fiecare persoană impozabilă stabileşte modul de garantare a autenticităţii originii, a integrităţii conţinutului şi a lizibilităţii facturii. Acest lucru poate fi realizat prin controale de gestiune care stabilesc o pistă fiabilă de audit între o factură şi o livrare de bunuri sau prestare de servicii. „Autenticitatea originii” înseamnă asigurarea identităţii furnizorului sau a emitentului facturii. „Integritatea conţinutului” înseamnă că nu a fost modificat conţinutul impus în conformitate cu prezentul articol.
(26) În afară de controalele de gestiune menţionate la alin. (25), alte exemple de tehnologii care asigură autenticitatea originii şi integrităţii conţinutului facturii electronice sunt:
a) o semnătură electronică avansată în sensul art. 2 alin. (2) din Directiva 1999/93/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 1999 privind un cadru european pentru semnăturile electronice, bazată pe un certificat calificat şi creată de un dispozitiv securizat de creare a semnăturii în sensul art. 2 alin. (6) şi (10) din Directiva 1999/93/CE;
b) un schimb electronic de date (electronic data interchange – EDI), astfel cum a fost definit la art. 2 din anexa I la Recomandarea Comisiei 1994/820/CE din 19 octombrie 1994 privind aspectele juridice ale schimbului electronic de date, în cazul în care acordul privind schimbul prevede utilizarea unor proceduri prin care se garantează autenticitatea originii şi integritatea datelor.
(27) În cazul facturilor emise prin mijloace electronice de furnizori/prestatori care sunt stabiliţi în ţări cu care nu există niciun instrument juridic privind asistenţa reciprocă având o sferă de aplicare similară celei prevăzute de Directiva 2010/24/UE a Consiliului Uniunii Europene din 16 martie 2010 privind asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor legate de impozite, taxe şi alte măsuri şi de Regulamentul (UE) 904/2010 al Consiliului din 7 octombrie 2010 privind cooperarea administrativă şi combaterea fraudei în domeniul taxei pe valoarea adăugată, pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii care au locul în România, asigurarea autenticităţii originii şi integrităţii conţinutului facturii trebuie realizată exclusiv prin una din tehnologiile prevăzute la alin. (26).
(28) În situaţia în care pachete care conţin mai multe facturi emise prin mijloace electronice sunt transmise sau puse la dispoziţia aceluiaşi destinatar, informaţiile care sunt comune facturilor individuale pot fi menţionate o singură dată, cu condiţia ca acestea să fie accesibile pentru fiecare factură.
(29) Semnarea şi ştampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conţină factura.
(30) Stocarea prin mijloace electronice a facturilor reprezintă stocarea datelor prin echipamente electronice de procesare, inclusiv compresia digitală, şi de stocare şi utilizând mijloace prin cablu, unde radio, sisteme optice sau alte mijloace electromagnetice.
(31) Persoana impozabilă trebuie să asigure stocarea copiilor facturilor pe care le-a emis sau care au fost emise de client ori de un terţ în numele şi în contul său, precum şi a tuturor facturilor primite.
(32) Persoana impozabilă poate decide locul de stocare a facturilor, cu condiţia ca acestea sau informaţiile stocate conform alin. (31) să fie puse la dispoziţia autorităţilor competente fără nicio întârziere ori de câte ori se solicită acest lucru. Cu toate acestea, locul de stocare a facturilor ales de persoana impozabilă nu poate fi situat pe teritoriul unei ţări cu care nu există niciun instrument juridic referitor la asistenţa reciprocă având o sferă de aplicare similară celei prevăzute de Directiva 2010/24/UE şi de Regulamentul (UE) 904/2010 sau la dreptul menţionat la alin. (37) de a accesa prin mijloace electronice, de a descărca şi de a utiliza facturile respective.
(33) Prin excepţie de la prevederile alin. (32), persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în România are obligaţia de a stoca pe teritoriul României facturile emise şi primite, precum şi facturile emise de client sau de un terţ în numele şi în contul său, altele decât cele electronice pentru care persoana impozabilă garantează accesul on-line organelor fiscale competente şi pentru care persoana impozabilă poate aplica prevederile alin. (32). Aceeaşi obligaţie îi revine şi persoanei impozabile stabilite în România printr-un sediu fix cel puţin pe perioada existenţei pe teritoriul României a sediului fix.
(34) În situaţia în care locul de stocare prevăzut la alin. (32) nu se află pe teritoriul României persoanele impozabile stabilite în România în sensul art. 263 alin. (2) trebuie să comunice organelor fiscale competente locul de stocare a facturilor sau a informaţiilor stocate conform alin. (31).
(35) Facturile pot fi stocate pe suport hârtie sau în format electronic, indiferent de forma originală în care au fost trimise ori puse la dispoziţie. În cazul stocării electronice a facturilor, inclusiv a celor care au fost convertite din format hârtie în format electronic, nu este obligatorie aplicarea prevederilor Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, republicată.
(36) În scopuri de control, organele fiscale competente pot solicita traducerea în limba română, în anumite situaţii sau pentru anumite persoane impozabile, a facturilor emise pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii pentru care locul livrării, respectiv prestării se consideră a fi în România, conform prevederilor art. 272 şi 275, precum şi a facturilor primite de persoane impozabile stabilite în România în sensul art. 263 alin. (2).
(37) În scopuri de control, în cazul stocării prin mijloace electronice a facturilor emise sau primite în alt stat, garantând accesul online la date, persoana impozabilă stabilită în România în sensul art. 263 alin. (2) are obligaţia de a permite organelor fiscale competente din România accesarea, descărcarea şi utilizarea respectivelor facturi. De asemenea, persoana impozabilă nestabilită în România care stochează prin mijloace electronice facturi emise sau primite pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii impozabile în România are obligaţia de a permite organelor fiscale din România accesarea, descărcarea şi utilizarea respectivelor facturi, indiferent de statul în care se află locul de stocare pentru care a optat.

Alte documente
Art. 317. – (1) Persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, obligată la plata taxei în condiţiile prevăzute la art. 304 alin. (2) – (4) şi (6) şi ale art. 305, trebuie să autofactureze operaţiunile respective până cel mai târziu în a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naştere faptul generator al taxei, în cazul în care persoana respectivă nu se află în posesia facturii emise de furnizor/prestator.
(2) Persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, obligată la plata taxei în condiţiile prevăzute la art. 304 alin. (2) – (4) şi (6), trebuie să autofactureze suma avansurilor plătite în legătură cu operaţiunile respective cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a plătit avansurile, în cazul în care persoana respectivă nu se află în posesia facturii emise de furnizor/prestator, cu excepţia situaţiei în care faptul generator de taxă a intervenit în aceeaşi lună, caz în care sunt aplicabile prevederile alin. (1).
(3) În situațiile în care se ajustează baza impozabilă conform art. 284 lit a) – c) şi e), dacă furnizorul de bunuri/prestatorul de servicii nu emite factura de corecţie prevăzută la art. 327 alin. (2), beneficiarul, persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă, obligată la plata taxei în condiţiile prevăzute la art. 304 alin. (2) – (4) şi (6), trebuie să emită o autofactură în vederea ajustării bazei de impozitare şi a taxei deductibile, cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care au intervenit evenimentele prevăzute la art. 284 lit. a) – c) şi e).
(4) La primirea facturii privind operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2), persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă va înscrie pe factură o referire la autofacturare, iar pe autofactură, o referire la factură.
(5) În cazul livrărilor în vederea testării sau pentru verificarea conformităţii, a stocurilor în regim de consignaţie sau a stocurilor puse la dispoziţie clientului, la data punerii la dispoziţie sau a expedierii bunurilor, persoana impozabilă va emite către destinatarul bunurilor un document care cuprinde următoarele informaţii:
a) un număr de ordine secvenţial şi data emiterii documentului;
b) denumirea/numele şi adresa părţilor;
c) data punerii la dispoziţie sau a expedierii bunurilor;
d) denumirea şi cantitatea bunurilor.
(6) În cazurile prevăzute la alin. (5), persoana impozabilă trebuie să emită un document către destinatarul bunurilor, în momentul returnării parţiale sau integrale a bunurilor de către acesta din urmă. Acest document trebuie să cuprindă informaţiile prevăzute la alin. (5), cu excepţia datei punerii la dispoziţie sau a expedierii bunurilor, care este înlocuită de data primirii bunurilor.
(7) Pentru operaţiunile menţionate la alin. (5), factura se emite în momentul în care destinatarul devine proprietarul bunurilor şi cuprinde o referire la documentele emise conform alin. (5) şi (6).
(8) Documentele prevăzute la alin. (5) şi (6) nu trebuie emise în situaţia în care persoana impozabilă efectuează livrări de bunuri în regim de consignaţie sau livrează bunuri pentru stocuri puse la dispoziţie clientului, din România în alt stat membru care nu aplică măsuri de simplificare, situaţie în care trebuie să autofactureze transferul de bunuri, conform art. 316 alin. (9).
(9) În cazul în care persoana impozabilă care pune la dispoziţie bunurile sau le expediază destinatarului nu este stabilită în România, nu are obligaţia să emită documentele prevăzute la alin. (5) şi (6). În acest caz, persoana impozabilă care este destinatarul bunurilor în România va fi cea care va emite un document care cuprinde informaţiile prevăzute la alin. (5), cu excepţia datei punerii la dispoziţie sau expedierii, care este înlocuită de data primirii bunurilor.
(10) Persoana impozabilă care primeşte bunurile în România, în cazurile prevăzute la alin. (9), va emite, de asemenea, un document, în momentul returnării parţiale sau integrale a bunurilor. Acest document cuprinde informaţiile prevăzute la alin. (5), cu excepţia datei punerii la dispoziţie sau expedierii, care este înlocuită de data la care bunurile sunt returnate. În plus, se va face o referinţă la acest document în factura primită, la momentul la care persoana impozabilă devine proprietara bunurilor sau la momentul la care se consideră că bunurile i-au fost livrate.
(11) În situaţia bunurilor livrate în regim de consignaţie sau pentru stocuri puse la dispoziţia clientului de către o persoană impozabilă care nu este stabilită în România, persoana impozabilă care este destinatarul bunurilor în România va emite documentele prevăzute la alin. (9) şi (10) numai dacă se aplică măsuri de simplificare.
(12) Transferul parţial sau integral de active, prevăzut la art. 267 alin. (7) şi la art. 268 alin. (6), se va evidenţia într-un document întocmit de părţile implicate în operaţiune, fiecare parte primind un exemplar al acestuia. Acest document trebuie să conţină următoarele informaţii:
a) un număr de ordine secvenţial şi data emiterii documentului;
b) data transferului;
c) denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA, prevăzut la art. 313, al ambelor părţi, după caz;
d) o descriere exactă a operaţiunii;
e) valoarea transferului.

Evidenţa operaţiunilor
Art. 318. – (1) Persoanele impozabile stabilite în România trebuie să ţină evidenţe corecte şi complete ale tuturor operaţiunilor efectuate în desfăşurarea activităţii lor economice.
(2) Persoanele obligate la plata taxei pentru orice operaţiune sau care se identifică drept persoane înregistrate în scopuri de TVA, conform prezentului titlu, în scopul desfăşurării oricărei operaţiuni, trebuie să ţină evidenţe pentru orice operaţiune reglementată de prezentul titlu.
(3) Persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile trebuie să ţină evidenţe corecte şi complete ale tuturor achiziţiilor intracomunitare.
(4) Evidenţele prevăzute la alin. (1) – (3) trebuie întocmite şi păstrate astfel încât să cuprindă informaţiile, documentele şi conturile, inclusiv registrul nontransferurilor şi registrul bunurilor primite din alt stat membru, în conformitate cu prevederile din normele metodologice.
(5) În cazul asociaţiilor în participaţiune care nu constituie o persoană impozabilă, drepturile şi obligaţiile legale privind taxa revin asociatului care contabilizează veniturile şi cheltuielile, potrivit contractului încheiat între părţi.

Perioada fiscală
Art. 319. – (1) Perioada fiscală este luna calendaristică.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), perioada fiscală este trimestrul calendaristic pentru persoana impozabilă care în cursul anului calendaristic precedent a realizat o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere şi/sau neimpozabile în România conform art. 272 şi 275, dar care dau drept de deducere conform art. 294 alin. (4) lit. b), care nu a depăşit plafonul de 100.000 euro al cărui echivalent în lei se calculează conform normelor metodologice, cu excepţia situaţiei în care persoana impozabilă a efectuat în cursul anului calendaristic precedent una sau mai multe achiziţii intracomunitare de bunuri.
(3) Persoana impozabilă care se înregistrează în cursul anului trebuie să declare, cu ocazia înregistrării conform art. 313, cifra de afaceri pe care preconizează să o realizeze în perioada rămasă până la sfârşitul anului calendaristic. Dacă cifra de afaceri estimată nu depăşeşte plafonul prevăzut la alin. (2), recalculat corespunzător numărului de luni rămase până la sfârşitul anului calendaristic, persoana impozabilă va depune deconturi trimestriale în anul înregistrării.
(4) Întreprinderile mici care se înregistrează în scopuri de TVA, conform art. 313, în cursul anului, trebuie să declare cu ocazia înregistrării cifra de afaceri obţinută, recalculată în baza activităţii corespunzătoare unui an calendaristic întreg. Dacă această cifră de afaceri recalculată depăşeşte plafonul prevăzut la alin. (2), în anul respectiv perioada fiscală va fi luna calendaristică, conform alin. (1). Dacă această cifră de afaceri recalculată nu depăşeşte plafonul prevăzut la alin. (2), persoana impozabilă va utiliza trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală, cu excepţia situaţiei în care a efectuat în cursul anului calendaristic respectiv una sau mai multe achiziţii intracomunitare de bunuri înainte de înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 313.
(5) Dacă cifra de afaceri efectiv obţinută în anul înregistrării, recalculată în baza activităţii corespunzătoare unui an calendaristic întreg, depăşeşte plafonul prevăzut la alin. (2), în anul următor perioada fiscală va fi luna calendaristică, conform alin. (1). Dacă această cifră de afaceri efectivă nu depăşeşte plafonul prevăzut la alin. (2), persoana impozabilă va utiliza trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală cu excepţia situaţiei în care persoana impozabilă a efectuat în cursul anului calendaristic precedent una sau mai multe achiziţii intracomunitare de bunuri.
(6) Persoana impozabilă care, potrivit alin. (2) şi (5), are obligaţia depunerii deconturilor trimestriale trebuie să depună la organele fiscale competente, până la data de 25 ianuarie inclusiv, o declaraţie de menţiuni în care să înscrie cifra de afaceri din anul precedent şi o menţiune referitoare la faptul că nu a efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în anul precedent. Fac excepţie de la prevederile prezentului alineat persoanele impozabile care solicită scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA conform art. 313, în vederea aplicării regimului special de scutire prevăzut la art. 307.
(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (2) – (6), pentru persoana impozabilă care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară de bunuri taxabilă în România, perioada fiscală devine luna calendaristică începând cu:
a) prima lună a unui trimestru calendaristic, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare de bunuri intervine în această primă lună a respectivului trimestru;
b) a treia lună a trimestrului calendaristic, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare de bunuri intervine în a doua lună a respectivului trimestru. Primele două luni ale trimestrului respectiv vor constitui o perioadă fiscală distinctă, pentru care persoana impozabilă va avea obligaţia depunerii unui decont de taxă conform art. 320 alin. (1);
c) prima lună a trimestrului calendaristic următor, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare de bunuri intervine în a treia lună a unui trimestru calendaristic.
(8) Persoana impozabilă care potrivit alin. (7) este obligată să îşi schimbe perioada fiscală trebuie să depună o declaraţie de menţiuni la organul fiscal competent, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la finele lunii în care intervine exigibilitatea achiziţiei intracomunitare care generează această obligaţie, şi va utiliza ca perioadă fiscală luna calendaristică pentru anul curent şi pentru anul următor. Dacă în cursul anului următor nu efectuează nicio achiziţie intracomunitară de bunuri, persoana respectivă va reveni conform alin. (1) la trimestrul calendaristic drept perioadă fiscală. În acest sens va trebui să depună declaraţia de menţiuni prevăzută la alin. (6).
(9) Prin normele metodologice se stabilesc situaţiile şi condiţiile în care se poate folosi o altă perioadă fiscală decât luna sau trimestrul calendaristic, cu condiţia ca această perioadă să nu depăşească un an calendaristic.

Decontul de taxă
Art. 320. – (1) Persoanele înregistrate conform art. 313 trebuie să depună la organele fiscale competente, pentru fiecare perioadă fiscală, un decont de taxă, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se încheie perioada fiscală respectivă.
(2) Decontul de taxă întocmit de persoanele înregistrate conform art. 313 va cuprinde suma taxei deductibile pentru care ia naştere dreptul de deducere în perioada fiscală de raportare şi, după caz, suma taxei pentru care se exercită dreptul de deducere, în condiţiile prevăzute la art. 298 alin. (2), suma taxei colectate a cărei exigibilitate ia naştere în perioada fiscală de raportare şi, după caz, suma taxei colectate care nu a fost înscrisă în decontul perioadei fiscale în care a luat naştere exigibilitatea taxei, precum şi alte informaţii prevăzute în modelul stabilit de Ministerul Finanţelor Publice.
(3) Datele înscrise incorect într-un decont de taxă se pot corecta prin decontul unei perioade fiscale ulterioare şi se vor înscrie la rândurile de regularizări.

Decontul special de taxă şi alte declaraţii
Art. 321. – (1) Decontul special de taxă se depune la organele fiscale competente de către persoanele care nu sunt înregistrate şi care nu trebuie să se înregistreze conform art. 313, astfel:
a) pentru achiziţii intracomunitare de bunuri taxabile, altele decât cele prevăzute la lit. b) şi c), de către persoanele impozabile înregistrate conform art. 314;
b) pentru achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi, de către orice persoană, indiferent dacă este sau nu înregistrată conform art. 314;
c) pentru achiziţii intracomunitare de produse accizabile, de către persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate conform art. 314;
d) pentru operaţiunile şi de către persoanele obligate la plata taxei, conform art. 304 alin. (2) – (4) şi (6);
e) pentru operaţiunile şi de către persoanele obligate la plata taxei conform art. 304 alin. (5), cu excepţia situaţiei în care are loc un import de bunuri sau o achiziţie intracomunitară de bunuri.
(2) Decontul special de taxă trebuie întocmit potrivit modelului stabilit prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi se depune până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care ia naştere exigibilitatea operaţiunilor menţionate la alin. (1). Decontul special de taxă trebuie depus numai pentru perioadele în care ia naştere exigibilitatea taxei. Prin excepţie, persoanele care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 313, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate conform art. 314, sunt obligate să depună decontul special de taxă pentru achiziţiile intracomunitare de mijloace de transport noi, înainte de înmatricularea acestora în România, dar nu mai târziu de data de 25 a lunii următoare celei în care ia naştere exigibilitatea taxei aferente respectivei achiziţii intracomunitare. De asemenea, persoanele care sunt înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 314, şi care au obligaţia plăţii taxei pentru achiziţiile intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi, conform art. 263 alin. (3), au obligaţia să depună decontul special de taxă pentru respectivele achiziţii intracomunitare înainte de înmatricularea mijloacelor de transport în România, dar nu mai târziu de data de 25 a lunii următoare celei în care ia naştere exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare.
(3) În aplicarea alin. (2), organele fiscale competente în administrarea persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. b), respectiv a persoanelor care nu sunt înregistrate şi care nu trebuie să se înregistreze conform art. 313, indiferent dacă sunt sau nu sunt înregistrate conform art. 314, vor elibera, în scopul înmatriculării mijlocului de transport nou, un certificat care să ateste plata taxei, ale cărui model şi conţinut vor fi stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. În cazul achiziţiilor intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt noi în sensul art. 263 alin. (3), efectuate de persoanele înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 314, în vederea înmatriculării, organele fiscale competente vor elibera un certificat care să ateste plata taxei în România sau din care să rezulte că nu se datorează taxa în România, în conformitate cu prevederile legale.
(4) Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 313, a căror cifră de afaceri, astfel cum este prevăzută la art. 307 alin. (2), realizată la finele unui an calendaristic este inferioară sumei de 220.000 de lei, trebuie să comunice printr-o notificare scrisă organelor fiscale de care aparţin, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor, următoarele informaţii:
a) suma totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii către persoane înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 313, precum şi suma taxei aferente;
b) suma totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii către persoane care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 313, precum şi suma taxei aferente.
(5) Persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA, conform art. 313, a căror cifră de afaceri, astfel cum este prevăzută la art. 307 alin. (2), dar excluzând veniturile obţinute din vânzarea de bilete de transport internaţional rutier de persoane, realizată la finele unui an calendaristic, este inferioară sumei de 220.000 de lei, trebuie să comunice printr-o notificare scrisă organelor fiscale competente, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor, următoarele informaţii:
a) suma totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii către persoane înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 313;
b) suma totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii către persoane care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 313;
c) suma totală şi taxa aferentă achiziţiilor de la persoane înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 313;
d) suma totală a achiziţiilor de la persoane care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 313.
(6) Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 313, care prestează servicii de transport internaţional, trebuie să comunice printr-o notificare scrisă organelor fiscale competente, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor, suma totală a veniturilor obţinute din vânzarea de bilete pentru transportul rutier internaţional de persoane cu locul de plecare din România.
(7) Importatorii care deţin o autorizaţie unică pentru proceduri vamale simplificate eliberată de alt stat membru sau care efectuează importuri de bunuri în România din punct de vedere al TVA pentru care nu au obligaţia de a depune declaraţii vamale de import trebuie să depună la organele vamale o declaraţie de import pentru TVA şi accize la data la care intervine exigibilitatea taxei conform prevederilor art. 282.
(8) Persoana impozabilă care este beneficiar al transferului de active prevăzut la art. 267 alin. (7), care nu este înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 313, şi nu se va înregistra în scopuri de TVA ca urmare a transferului, trebuie să depună, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc transferul, o declaraţie privind sumele rezultate ca urmare a livrărilor/ajustărilor taxei pe valoarea adăugată efectuate conform art. 267 alin. (4), art. 301, 302 sau 329.
(9) După anularea înregistrării în scopuri de TVA, conform art. 313 alin. (11) lit. g), persoanele impozabile depun o declaraţie până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a intervenit obligaţia sau, după caz, dreptul de ajustare/corecţie a ajustărilor/regularizare a taxei pe valoarea adăugată privind sumele rezultate ca urmare a acestor ajustări/corecţii a ajustărilor/regularizări efectuate în următoarele situaţii:
a) nu au efectuat ajustările de taxă prevăzute de lege în ultimul decont depus înainte de scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA sau au efectuat ajustări incorecte, conform art. 267 alin. (4), art. 301, 302 sau 329;
b) trebuie să efectueze regularizările prevăzute la art. 277 alin. (6) sau să ajusteze baza de impozitare conform prevederilor art. 284, pentru operaţiuni realizate înainte de anularea înregistrării;
c) trebuie să efectueze alte ajustări ale taxei pe valoarea adăugată în conformitate cu prevederile din normele metodologice.
(10) Persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat potrivit prevederilor art. 313 alin. (11) lit. a) – e) și h) trebuie să depună o declaraţie privind taxa colectată care trebuie plătită, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a intervenit exigibilitatea taxei pentru livrări de bunuri/prestări de servicii efectuate şi/sau pentru achiziţii de bunuri şi/sau servicii pentru care sunt persoane obligate la plata taxei, a căror exigibilitate de taxă intervine în perioada în care persoana impozabilă nu are un cod valabil de TVA, respectiv:
a) taxa colectată care trebuie plătită în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (6) şi (8) pentru livrări de bunuri/prestări de servicii efectuate şi/sau pentru achiziţii de bunuri şi/sau servicii pentru care sunt persoane obligate la plata taxei, efectuate în perioada în care persoana impozabilă nu are un cod valabil de TVA;
b) taxa colectată care trebuie plătită pentru livrări de bunuri/prestări de servicii efectuate înainte de anularea înregistrării în scopuri de TVA a persoanelor impozabile care au aplicat sistemul TVA la încasare, dar a căror exigibilitate de taxă potrivit art. 279 alin. (3) – (8) intervine în perioada în care persoana impozabilă nu are un cod valabil de TVA.
(11) Persoanele impozabile care au aplicat sistemul TVA la încasare şi al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat potrivit prevederilor art. 313 alin. (11) lit. g) trebuie să depună o declaraţie privind taxa colectată care trebuie plătită, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a intervenit exigibilitatea taxei pentru livrări de bunuri/prestări de servicii efectuate înainte de anularea înregistrării în scopuri de TVA, dar a căror exigibilitate de taxă potrivit art. 279 alin. (3) – (8) intervine în perioada în care persoana impozabilă nu are un cod valabil de TVA.
(12) Persoana impozabilă prevăzută la art. 279 alin. (3) lit. a), care optează să aplice sistemul TVA la încasare potrivit prevederilor art. 279 alin. (3) – (8), trebuie să depună la organele fiscale competente, până la data de 25 ianuarie inclusiv, o notificare din care să rezulte că cifra de afaceri din anul calendaristic precedent, determinată potrivit prevederilor art. 279 alin. (3) lit. a), nu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei şi că optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare. Se consideră că persoana impozabilă a optat în mod tacit pentru continuarea aplicării sistemului TVA la încasare, neavând obligaţia să depună notificarea, dacă în anul precedent a aplicat sistemul TVA la încasare şi cifra sa de afaceri nu a depăşit plafonul de 2.250.000 lei. Persoana impozabilă prevăzută la art. 279 alin. (3) lit. b), care optează să aplice sistemul TVA la încasare potrivit prevederilor art. 279 alin. (3) – (8), trebuie să depună la organele fiscale competente o notificare din care să rezulte că optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare din momentul înregistrării sale în scopuri de TVA conform art. 313.
(13) Când se constată că persoana impozabilă a fost înregistrată de organele fiscale, în temeiul alin. (11) sau al art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobată cu modificări prin Legea nr. 208/2012, ca urmare a unei erori, în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, aceasta va fi radiată, din oficiu sau la cererea persoanei impozabile, de organele fiscale competente din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, începând cu data înscrisă în decizia de îndreptare a erorii. Pe perioada cuprinsă între data înregistrării şi data radierii în/din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare:
a) persoana impozabilă care nu trebuia să aplice sistemul TVA la încasare aplică regulile generale privind exigibilitatea taxei, prevăzute la art. 279 alin. (1) şi (2), iar dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de persoana impozabilă în perioada respectivă se exercită în conformitate cu prevederile art. 294 alin. (1). Persoana impozabilă nu este însă sancţionată în cazul în care în perioada respectivă aplică sistemul TVA la încasare prevăzut la art. 279 alin. (3) – (8) şi îşi exercită dreptul de deducere potrivit prevederilor art. 294 alin. (3);
b) dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de beneficiari care nu aplică sistemul TVA la încasare de la persoanele impozabile respective nu se exercită pe măsura plăţii potrivit prevederilor art. 294 alin. (2), indiferent de regimul aplicat de furnizor/prestator în perioada respectivă.
(14) Persoana impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare şi care depăşeşte în cursul anului calendaristic curent plafonul de 2.250.000 lei are obligaţia să depună la organele fiscale competente, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare perioadei fiscale în care a depăşit plafonul, o notificare din care să rezulte cifra de afaceri realizată, determinată potrivit prevederilor art. 279 alin. (3), în vederea schimbării sistemului aplicat potrivit prevederilor art. 279 alin. (5). În situaţia în care persoana impozabilă care depăşeşte plafonul nu depune notificarea, aceasta va fi radiată din oficiu de organele fiscale competente, începând cu data înscrisă în decizia de radiere, din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare prevăzut la alin. (16). În perioada cuprinsă între data la care persoana impozabilă avea obligaţia de a nu mai aplica sistemul TVA la încasare şi data radierii din oficiu de către organele fiscale competente din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare:
a) pentru livrările de bunuri/prestările de servicii efectuate de persoana impozabilă se aplică regulile generale privind exigibilitatea taxei, prevăzute la art. 279 alin. (1) şi (2), iar dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de persoana impozabilă în perioada respectivă se exercită în conformitate cu prevederile art. 294 alin. (1);
b) dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de beneficiari care nu aplică sistemul TVA la încasare de la persoanele impozabile respective se exercită pe măsura plăţii în conformitate cu prevederile art. 294 alin. (2). De la data radierii din oficiu a furnizorului/prestatorului din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, beneficiarul deduce TVA pentru achiziţiile realizate de la acesta în conformitate cu prevederile art. 294 alin. (1).
(15) Când se constată că persoana impozabilă a fost radiată de organele fiscale, ca urmare a unei erori, din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, aceasta va fi înregistrată, din oficiu sau la cererea persoanei impozabile, de organele fiscale competente, începând cu data înscrisă în decizia de îndreptare a erorii materiale, în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare. Pe perioada cuprinsă între data radierii şi data înregistrării din/în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare:
a) persoana impozabilă continuă aplicarea sistemului TVA la încasare prevăzut la art. 279 alin. (3) – (8) şi îşi exercită dreptul de deducere potrivit prevederilor art. 294 alin. (3). Persoana impozabilă nu este însă sancţionată în cazul în care, în perioada respectivă, aplică regulile generale privind exigibilitatea taxei, prevăzute la art. 279 alin. (1) şi (2), şi îşi exercită dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor în conformitate cu prevederile art. 294 alin. (1);
b) dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de beneficiari care nu aplică sistemul TVA la încasare de la persoanele impozabile respective nu se exercită pe măsura plăţii potrivit prevederilor art. 294 alin. (2), indiferent de regimul aplicat de furnizor/prestator în perioada respectivă.
(16) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală organizează Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare conform art. 279 alin. (3) – (8). Registrul este public şi se afişează pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Înscrierea în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare se face de către organul fiscal competent, pe baza notificărilor depuse de persoanele impozabile potrivit alin. (12), până la data de 1 a perioadei fiscale următoare celei în care a fost depusă notificarea sau, în cazul persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA în cursul anului calendaristic, prevăzute la art. 279 alin. (3) lit. b), de la data înregistrării acestora în scopuri de TVA. Radierea din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare se face de către organul fiscal competent, pe baza notificărilor depuse de persoanele impozabile potrivit alin. (14), până la data de 1 a perioadei fiscale următoare celei în care a fost depusă notificarea sau din oficiu, în condiţiile prevăzute la alin. (14). În cazul înregistrării persoanei impozabile în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, în situaţia în care data publicării în registru este ulterioară datei de la care persoana impozabilă aplică sistemul TVA la încasare, beneficiarii îşi exercită dreptul de deducere în conformitate cu prevederile art. 294 alin. (2), începând cu data publicării în registru.

Declaraţia recapitulativă
Art. 322. – (1) Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 313 sau 314 trebuie să întocmească şi să depună la organele fiscale competente, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare unei luni calendaristice, o declaraţie recapitulativă în care menţionează:
a) livrările intracomunitare scutite de taxă în condiţiile prevăzute la art. 291 alin. (2) lit. a) şi d), pentru care exigibilitatea taxei a luat naştere în luna calendaristică respectivă;
b) livrările de bunuri efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare prevăzute la art. 273 alin. (5) efectuate în statul membru de sosire a bunurilor şi care se declară drept livrări intracomunitare cu cod T, pentru care exigibilitatea de taxă a luat naştere în luna calendaristică respectivă;
c) prestările de servicii prevăzute la art. 275 alin. (2) efectuate în beneficiul unor persoane impozabile nestabilite în România, dar stabilite în Uniunea Europeană, altele decât cele scutite de TVA în statul membru în care acestea sunt impozabile, pentru care exigibilitatea de taxă a luat naştere în luna calendaristică respectivă;
d) achiziţiile intracomunitare de bunuri taxabile, pentru care exigibilitatea de taxă a luat naştere în luna calendaristică respectivă;
e) achiziţiile de servicii prevăzute la art. 275 alin. (2), efectuate de persoane impozabile din România care au obligaţia plăţii taxei conform art. 304 alin. (2), pentru care exigibilitatea de taxă a luat naştere în luna calendaristică respectivă, de la persoane impozabile nestabilite în România, dar stabilite în Uniunea Europeană.
(2) Declaraţia recapitulativă se întocmeşte conform modelului stabilit prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru fiecare lună calendaristică în care ia naştere exigibilitatea taxei pentru astfel de operaţiuni.
(3) Declaraţia recapitulativă cuprinde următoarele informaţii:
a) codul de identificare în scopuri de TVA al persoanei impozabile din România, pe baza căruia respectiva persoană a efectuat livrări intracomunitare de bunuri în condiţiile menţionate la art. 291 alin. (2) lit. a), a prestat servicii în condiţiile stabilite la art. 275 alin. (2), altele decât cele scutite de TVA în statul membru în care acestea sunt impozabile, a efectuat achiziţii intracomunitare taxabile de bunuri din alt stat membru sau a achiziţionat serviciile prevăzute la art. 275 alin. (2), altele decât cele scutite de TVA;
b) codul de identificare în scopuri de TVA al persoanei care achiziţionează bunurile sau primeşte serviciile în alt stat membru decât România, pe baza căruia furnizorul sau prestatorul din România i-a efectuat o livrare intracomunitară scutită de TVA conform art. 291 alin. (2) lit. a) sau prestările de servicii prevăzute la art. 275 alin. (2), altele decât cele scutite de TVA;
c) codul de identificare în scopuri de TVA din alt stat membru atribuit furnizorului/prestatorului care efectuează o livrare intracomunitară/o prestare de servicii în condiţiile stabilite la art. 275 alin. (2) sau, după caz, doar codul statului membru din care are loc livrarea intracomunitară sau prestarea de servicii, în cazul în care furnizorul/prestatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de înregistrare în scopuri de TVA în statul respectiv, pentru persoanele din România care realizează achiziţii intracomunitare taxabile sau achiziţionează serviciile prevăzute la art. 275 alin. (2), altele decât cele scutite de TVA;
d) codul de identificare în scopuri de TVA din România al persoanei impozabile care efectuează un transfer în alt stat membru şi pe baza căruia a efectuat acest transfer, în conformitate cu art. 291 alin. (2) lit. d), precum şi codul de identificare în scopuri de TVA al persoanei impozabile din statul membru în care s-a încheiat expedierea sau transportul bunurilor;
e) codul de identificare în scopuri de TVA din statul membru în care a început expedierea sau transportul bunurilor al persoanei impozabile care efectuează în România o achiziţie intracomunitară taxabilă conform art. 270 alin. (2) lit. a) sau, după caz, doar codul statului membru respectiv, în cazul în care persoana impozabilă nu este identificată în scopuri de TVA în acel stat membru, precum şi codul de identificare în scopuri de TVA din România al acestei persoane;
f) pentru livrările intracomunitare de bunuri scutite de TVA conform art. 291 alin. (2) lit. a) şi pentru prestările de servicii prevăzute la art. 275 alin. (2), altele decât cele scutite de TVA în statul membru în care acestea sunt impozabile, valoarea totală a livrărilor/prestărilor pe fiecare client în parte;
g) pentru livrările intracomunitare de bunuri ce constau în transferuri scutite conform art. 291 alin. (2) lit. d), valoarea totală a livrărilor, determinată în conformitate cu prevederile art. 283 alin. (1) lit. c), pe fiecare cod de identificare în scopuri de TVA atribuit persoanei impozabile de statul membru în care s-a încheiat expedierea sau transportul bunurilor;
h) pentru achiziţiile intracomunitare taxabile, valoarea totală pe fiecare furnizor în parte;
i) pentru achiziţiile intracomunitare asimilate care urmează unui transfer din alt stat membru, valoarea totală a acestora stabilită în conformitate cu prevederile art. 283 alin. (1) lit. c), pe fiecare cod de identificare în scopuri de TVA atribuit persoanei impozabile de statul membru în care a început expedierea sau transportul bunurilor sau, după caz, pe codul statului membru respectiv, în cazul în care persoana impozabilă nu este identificată în scopuri de TVA în acel stat membru;
j) pentru achiziţiile de servicii prevăzute la art. 275 alin. (2), altele decât cele scutite de TVA, valoarea totală a acestora pe fiecare prestator în parte;
k) valoarea ajustărilor de TVA efectuate în conformitate cu prevederile art. 284 şi art. 285.
Acestea se declară pentru luna calendaristică în cursul căreia regularizarea a fost comunicată clientului.
(4) Declaraţiile recapitulative se depun numai pentru perioadele în care ia naştere exigibilitatea taxei pentru operaţiunile menţionate la alin. (1).

Plata taxei la buget
Art. 323. – (1) Orice persoană trebuie să achite taxa de plată organelor fiscale până la data la care are obligaţia depunerii unuia dintre deconturile sau declaraţiile prevăzute la art. 320 şi 321.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), persoana impozabilă înregistrată conform art. 313 va evidenţia în decontul prevăzut la art. 320, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 294– 298, taxa aferentă achiziţiilor intracomunitare, bunurilor şi serviciilor achiziţionate în beneficiul său, pentru care respectiva persoană este obligată la plata taxei, în condiţiile prevăzute la art. 304 alin. (2) – (6).
(3) Taxa pentru importuri de bunuri, cu excepţia importurilor scutite de taxă, se plăteşte la organul vamal în conformitate cu reglementările în vigoare privind plata drepturilor de import. Importatorii care deţin o autorizaţie unică pentru proceduri vamale simplificate, eliberată de alt stat membru, sau care efectuează importuri de bunuri în România din punct de vedere al TVA pentru care nu au obligaţia de a depune declaraţii vamale de import trebuie să plătească taxa pe valoarea adăugată la organul vamal până la data la care au obligaţia depunerii declaraţiei de import pentru TVA şi accize.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv, nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 313, care au obţinut certificat de amânare de la plată, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice. De la data de 1 ianuarie 2017, prin excepţie de la prevederile alin. (3), nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 313.
(5) Persoanele impozabile prevăzute la alin. (4) evidenţiază taxa aferentă bunurilor importate în decontul prevăzut la art. 320, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 294– 298.
(6) În cazul în care persoana impozabilă nu este stabilită în România şi este scutită, în condiţiile prevăzute la art. 315 alin. (3), de la înregistrare, conform art. 313, organele fiscale competente trebuie să emită o decizie în care să precizeze modalitatea de plată a taxei pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii realizate ocazional, pentru care persoana impozabilă este obligată la plata taxei.
(7) Pentru importul de bunuri scutit de taxă în condiţiile prevăzute la art. 290 alin. (1) lit. m), organele vamale pot solicita constituirea de garanţii privind taxa pe valoarea adăugată. Garanţia privind taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor importuri se constituie şi se eliberează în conformitate cu condiţiile stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.

Responsabilitatea plătitorilor şi a organelor fiscale
Art. 324. – Orice persoană obligată la plata taxei poartă răspunderea pentru calcularea corectă şi plata la termenul legal a taxei către bugetul de stat şi pentru depunerea la termenul legal a decontului şi declaraţiilor prevăzute la art. 320 – 322, la organul fiscal competent, conform prezentului titlu şi legislaţiei vamale în vigoare.

Baza de date privind operaţiunile intracomunitare
Art. 325. – Ministerul Finanţelor Publice creează o bază de date electronice care să conţină informaţii privind operaţiunile desfăşurate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, în vederea realizării schimbului de informaţii în domeniul taxei pe valoarea adăugată cu statele membre ale Uniunii Europene.

Registrul operatorilor intracomunitari
Art. 326. – (1) Registrul operatorilor intracomunitari, înfiinţat şi organizat în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cuprinde toate persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile care efectuează operaţiuni intracomunitare, respectiv:
a) livrări intracomunitare de bunuri care au locul în România potrivit art. 272 alin. (1) lit. a) şi care sunt scutite de taxă în condiţiile prevăzute la art. 291 alin. (2) lit. a) şi d);
b) livrări ulterioare de bunuri efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare prevăzute la art. 273 alin. (5), efectuate în statul membru de sosire a bunurilor şi care se declară drept livrări intracomunitare cu cod T în România;
c) prestări de servicii intracomunitare, respectiv servicii pentru care se aplică prevederile art. 275 alin. (2), efectuate de persoane impozabile stabilite în România în beneficiul unor persoane impozabile nestabilite în România, dar stabilite în Uniunea Europeană, altele decât cele scutite de TVA în statul membru în care acestea sunt impozabile;
d) achiziţii intracomunitare de bunuri taxabile care au locul în România potrivit prevederilor art. 273;
e) achiziţii intracomunitare de servicii, respectiv cele pentru care se aplică prevederile art. 275 alin. (2), efectuate în beneficiul unor persoane impozabile stabilite în România, inclusiv persoane juridice neimpozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 313 sau 314, de către persoane impozabile nestabilite în România, dar stabilite în Uniunea Europeană, şi pentru care beneficiarul are obligaţia plăţii taxei potrivit art. 304 alin. (2).
(2) La data solicitării înregistrării în scopuri de TVA potrivit art. 313 sau 314 persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile vor solicita organului fiscal competent şi înscrierea în Registrul operatorilor intracomunitari dacă intenţionează să efectueze una sau mai multe operaţiuni intracomunitare, de natura celor prevăzute la alin. (1).
(3) Persoanele înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 313 şi 314 vor solicita înscrierea în Registrul operatorilor intracomunitari dacă intenţionează să efectueze una sau mai multe operaţiuni intracomunitare de natura celor prevăzute la alin. (1), înainte de efectuarea respectivelor operaţiuni.
(4) În vederea înscrierii în Registrul operatorilor intracomunitari, persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile trebuie să depună la organul fiscal competent o cerere de înregistrare însoţită şi de alte documente doveditoare, stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. În cazul persoanelor impozabile este obligatorie prezentarea cazierului judiciar eliberat de autoritatea competentă din România al asociaţilor, cu excepţia societăţilor pe acţiuni, şi al administratorilor.
(5) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (2), organul fiscal va analiza şi va dispune aprobarea sau respingerea motivată a cererii de înregistrare în Registrul operatorilor intracomunitari, odată cu înregistrarea în scopuri de TVA sau, după caz, odată cu comunicarea deciziei de respingere a cererii de înregistrare în scopuri de TVA.
(6) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (3), organul fiscal va verifica îndeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (8) lit. b) şi va dispune aprobarea sau respingerea de îndată a cererii.
(7) Aprobarea sau respingerea cererii de înscriere în Registrul operatorilor intracomunitari se face prin decizie emisă de organul fiscal competent, care se comunică solicitantului conform Codului de procedură fiscală. Înregistrarea în Registrul operatorilor intracomunitari produce efecte începând cu data comunicării deciziei în condiţiile prevăzute de Codul de procedură fiscală.
(8) Nu pot fi înscrise în Registrul operatorilor intracomunitari:
a) persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 313 sau 314;
b) persoanele impozabile care au ca asociat sau administrator o persoană împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală şi/sau care are înscrise în cazierul judiciar infracţiuni în legătură cu oricare dintre operaţiunile prevăzute la alin. (1).
(9) Persoanele impozabile înscrise în Registrul operatorilor intracomunitari au obligaţia ca, în termen de 30 de zile de la data modificării listei administratorilor să depună la organul fiscal competent cazierul judiciar al noilor administratori. Persoanele impozabile înscrise în Registrul operatorilor intracomunitari, cu excepţia societăţilor pe acţiuni, au obligaţia ca, în termen de 30 de zile de la data modificării listei asociaţilor, să depună la organul fiscal competent cazierul judiciar al noilor asociaţi care deţin minimum 5% din capitalul social al societăţii.
(10) Organul fiscal competent va radia din Registrul operatorilor intracomunitari persoanele impozabile care depun o cerere în acest sens.
(11) Organul fiscal competent va radia din oficiu din Registrul operatorilor intracomunitari:
a) persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat din oficiu de organele fiscale competente potrivit prevederilor art. 313 alin. (11);
b) persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 313 care nu au efectuat nicio operațiune de natura celor prevăzute la alin. (1) în anul calendaristic precedent și nici în anul curent până la data radierii din registru, cu excepția celor care au fost înscrise în Registrul operatorilor intracomunitari în această perioadă;
c) persoanele înregistrate conform art. 313 sau 314 care solicită anularea înregistrării în scopuri de TVA, potrivit legii;
d) persoanele impozabile care au ca asociat sau administrator o persoană împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală în legătură cu oricare dintre operaţiunile prevăzute la alin. (1);
e) persoanele impozabile care nu respectă obligaţia prevăzută la alin. (9).
(12) Radierea din Registrul operatorilor intracomunitari se face în baza deciziei emise de către organul fiscal competent sau în baza deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, după caz, care se comunică solicitantului conform Codului de procedură fiscală. Radierea din Registrul operatorilor intracomunitari produce efecte începând cu data comunicării deciziei în condiţiile prevăzute de Codul de procedură fiscală sau cu data anulării înregistrării în scopuri de TVA, după caz .
(13) Persoanele radiate din Registrul operatorilor intracomunitari conform alin. (10) şi (11) pot solicita reînscrierea în acest registru după înlăturarea cauzelor care au determinat radierea, dacă intenţionează să efectueze una sau mai multe operaţiuni intracomunitare, de natura celor prevăzute la alin. (1). Reînscrierea în Registrul operatorilor intracomunitari se efectuează de către organele fiscale în condiţiile prevăzute de prezentul articol. De asemenea pot solicita înregistrarea în Registrul operatorilor intracomunitari persoanele prevăzute la alin. (8) lit. a), dacă la data solicitării sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 313 sau 314, precum şi persoanele prevăzute la alin. (8) lit. b), după înlăturarea cauzelor pentru care persoanele respective nu au fost eligibile pentru înscrierea în registru.
(14) Persoanele impozabile înregistrate în Registrul operatorilor intracomunitari îşi păstrează această calitate, în cazul modificării tipului de înregistrare în scopuri de TVA, conform art. 313 sau 314, cu actualizarea corespunzătoare a informaţiilor din acest registru.
(15) Organizarea şi funcţionarea Registrului operatorilor intracomunitari, inclusiv procedura de înscriere şi de radiere din acest registru, se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(16) Persoanele care nu figurează în Registrul operatorilor intracomunitari nu au un cod valabil de TVA pentru operaţiuni intracomunitare, chiar dacă acestea sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 313 sau 314.
(17) În sensul prezentului articol, prin asociaţi se înţelege asociaţii care deţin minimum 5% din capitalul social al societăţii.

CAPITOLUL XIV
Dispoziţii comune

Corectarea facturilor
Art. 327. – (1) Corectarea informaţiilor înscrise în facturi sau în alte documente care ţin loc de factură se efectuează astfel:
a) în cazul în care factura nu a fost transmisă către beneficiar, aceasta se anulează şi se emite o nouă factură;
b) în cazul în care factura a fost transmisă beneficiarului, fie se emite o nouă factură care trebuie să cuprindă, pe de o parte, informaţiile din factura iniţială, numărul şi data facturii corectate, valorile cu semnul minus sau după caz o menţiune din care să rezulte că valorile respective sunt negative, iar pe de altă parte, informaţiile şi valorile corecte, fie se emite o nouă factură conţinând informaţiile şi valorile corecte şi concomitent se emite o factură cu valorile cu semnul minus sau după caz cu o menţiune din care să rezulte că valorile respective sunt negative în care se înscriu numărul şi data facturii corectate.
(2) În situaţiile prevăzute la art. 284 furnizorii de bunuri şi/sau prestatorii de servicii trebuie să emită facturi, cu valorile înscrise cu semnul minus sau după caz o menţiune din care să rezulte că valorile respective sunt negative când baza de impozitare se reduce sau, după caz, fără semnul minus sau fără menţiunea din care să rezulte că valorile respective sunt negative, dacă baza de impozitare se majorează, care se transmit şi beneficiarului, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 284 lit. d).
(3) Persoanele impozabile care au fost supuse unui control fiscal şi au fost constatate şi stabilite erori în ceea ce priveşte stabilirea corectă a taxei colectate, fiind obligate la plata acestor sume în baza actului administrativ emis de autoritatea fiscală competentă, pot emite facturi de corecţie conform alin. (1) lit. b) către beneficiari. Pe facturile emise se va face menţiunea că sunt emise după control şi vor fi înscrise într-o rubrică separată în decontul de taxă. Beneficiarii au drept de deducere a taxei înscrise în aceste facturi în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 294– 299.
(4) În cazul autofacturilor emise conform art. 316 alin. (3), (8) şi (9) şi art. 317 alin. (1) – (3), dacă persoana impozabilă emitentă constată că a înscris informaţii în mod eronat în respectivele autofacturi, fie va emite o nouă autofactură care trebuie să cuprindă, pe de o parte, informaţiile din autofactura iniţială, numărul şi data autofacturii corectate, valorile cu semnul minus, sau după caz cu o menţiune din care să rezulte că valorile respective sunt negative iar, pe de altă parte, informaţiile şi valorile corecte, fie va emite o nouă autofactură conţinând informaţiile şi valorile corecte şi concomitent va emite o autofactură cu valorile cu semnul minus sau după caz cu o menţiune din care să rezulte că valorile respective sunt negative, în care se înscriu numărul şi data autofacturii corectate. În situaţia în care autofactura a fost emisă în mod eronat sau prin normele metodologice se prevede că în anumite situaţii se poate anula livrarea/prestarea către sine, persoana impozabilă emite o autofactură cu valorile cu semnul minus sau după caz cu o menţiune din care să rezulte că valorile respective sunt negative în care se înscriu numărul şi data autofacturii anulate.

Măsuri de simplificare
Art. 328. – (1) Prin excepţie de la prevederile art. 304 alin. (1), în cazul operaţiunilor taxabile persoana obligată la plata taxei este beneficiarul pentru operaţiunile prevăzute la alin. (2). Condiţia obligatorie pentru aplicarea taxării inverse este ca atât furnizorul, cât şi beneficiarul să fie înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 313.
(2) Operaţiunile pentru care se aplică taxarea inversă sunt:
a) livrarea următoarelor categorii de bunuri:
1. deşeuri feroase şi neferoase, de rebuturi feroase şi neferoase, inclusiv produse semifinite rezultate din prelucrarea, fabricarea sau topirea acestora;
2. reziduuri şi alte materiale reciclabile alcătuite din metale feroase şi neferoase, aliajele acestora, zgură, cenuşă şi reziduuri industriale ce conţin metale sau aliajele lor;
3. deşeuri de materiale reciclabile şi materiale reciclabile uzate constând în hârtie, carton, material textil, cabluri, cauciuc, plastic, cioburi de sticlă şi sticlă;
4. materialele prevăzute la pct. 1 – 3 după prelucrarea/transformarea acestora prin operaţiuni de curăţare, polizare, selecţie, tăiere, fragmentare, presare sau turnare în lingouri, inclusiv a lingourilor de metale neferoase pentru obţinerea cărora s-au adăugat alte elemente de aliere;
b) livrarea de masă lemnoasă şi materiale lemnoase, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare;
c) livrarea de cereale şi plante tehnice care figurează la codurile NC menţionate în continuare:
Cod NC Produs
1001 11 00 şi 1001 19 00 Grâu dur
1001 91 10 Alac (Triticum spelta), destinat însămânţării
ex 1001 91 20 Grâu comun destinat însămânţării
ex 1001 99 00 Alt alac (Triticum spelta) şi grâu comun, nedestinate însămânţării
1002 Secară
1003 Orz
1005 Porumb
1008 60 00 Triticale
1201 Boabe de soia, chiar sfărâmate
1205 Seminţe de rapiţă sau de rapiţă sălbatică, chiar sfărâmate
1206 00 Seminţe de floarea-soarelui, chiar
sfărâmate
1212 91 Sfeclă de zahăr

d) transferul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, astfel cum sunt definite la art. 3 din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, transferabile în conformitate cu art. 12 din directivă, precum şi transferul altor unităţi care pot fi utilizate de operatori în conformitate cu aceeaşi directivă;
e) livrarea de energie electrică către un comerciant persoană impozabilă, stabilit în România conform art. 263 alin. (2). Comerciantul persoană impozabilă reprezintă persoana impozabilă a cărei activitate principală, în ceea ce priveşte cumpărările de energie electrică, o reprezintă revânzarea acesteia şi al cărei consum propriu de energie electrică este neglijabil. Prin consum propriu neglijabil de energie electrică se înţelege un consum de maximum 1% din energia electrică cumpărată. Se consideră că are calitatea de comerciant persoană impozabilă cumpărătorul care deţine licenţa pentru administrarea piețelor centralizate de energie electrică eliberată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru tranzacţiile pe piaţa pentru ziua următoare şi pe piaţa intrazilnică. De asemenea se consideră că are calitatea de comerciant persoană impozabilă cumpărătorul de energie electrică care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
1. deţine o licenţă valabilă de furnizare a energiei electrice, eliberată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, care face dovada că respectivul cumpărător este un comerciant de energie electrică;
2. activitatea sa principală, în ceea ce priveşte cumpărările de energie electrică, o reprezintă revânzarea acesteia şi consumul său propriu din energia electrică cumpărată este neglijabil. În acest sens, persoana impozabilă trebuie să depună la organul fiscal competent, până pe data de 10 decembrie a fiecărui an, o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că îndeplineşte această condiţie, respectiv că în perioada ianuarie – noiembrie a acelui an calendaristic a avut un consum propriu de maximum 1% din energia electrică cumpărată, care este valabilă pentru toate achiziţiile de energie electrică efectuate în anul calendaristic următor. Persoana impozabilă care obţine licenţa de furnizare a energiei electrice în perioada 1 – 31 decembrie a unui an calendaristic trebuie să depună la organul fiscal competent, în perioada 1 – 20 ianuarie a anului calendaristic următor o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că a avut un consum propriu de maximum 1% din energia electrică cumpărată în perioada din luna decembrie în care a deţinut licenţa de furnizare, care este valabilă pentru toate achiziţiile de energie electrică efectuate în anul calendaristic în care se depune această declaraţie. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are obligaţia să afişeze pe site-ul său lista persoanelor impozabile care au depus declaraţiile respective cel târziu până pe data de 31 decembrie a fiecărui an, respectiv până pe data de 31 ianuarie a anului următor în cazul cumpărătorilor de energie electrică care au obţinut licenţa de furnizare a energiei electrice între 1 şi 31 decembrie a fiecărui an. Furnizorul de energie electrică nu aplică taxare inversă dacă în momentul livrării beneficiarul care avea obligaţia de a depune la organul fiscal competent declaraţia pe propria răspundere privind consumul propriu neglijabil de energie electrică nu figurează în «Lista persoanelor impozabile care au depus declaraţiile pe propria răspundere pentru îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 328 alin. (2) lit. e) pct. 2 din Codul fiscal». În cazul cumpărătorilor de energie electrică care au obţinut licenţa de furnizare între 1 şi 31 decembrie a anului anterior, furnizorii pot emite facturi de corecţie cu semnul minus conform art. 327 alin. (1) lit. b), în vederea aplicării taxării inverse, respectiv a regularizării taxei şi restituirii acesteia către beneficiar pentru livrările efectuate până la data afişării pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a cumpărătorului în lista persoanelor impozabile care au depus declaraţiile pe propria răspundere. Pentru achiziţiile de energie electrică efectuate în anul în care cumpărătorul obţine o licenţă valabilă de furnizare a energiei electrice eliberată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, care face dovada că respectivul cumpărător este un comerciant de energie electrică, cumpărătorul trebuie să transmită vânzătorului o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că activitatea sa principală, în ceea ce priveşte cumpărările de energie electrică, o reprezintă revânzarea acesteia şi consumul său propriu estimat din energia electrică cumpărată este neglijabil, care este valabilă până la data de 31 decembrie a anului respectiv;
f) transferul de certificate verzi, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. h) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
g) clădirile, părţile de clădire şi terenurile de orice fel, pentru a căror livrare se aplică regimul de taxare prin efectul legii sau prin opţiune;
h) livrările de aur de investiţii efectuate de persoane impozabile care şi-au exercitat opţiunea de taxare și livrările de materii prime sau semifabricate din aur cu titlul mai mare sau egal cu 325 la mie, către cumpărători persoane impozabile.
(3) Pe facturile emise pentru livrările de bunuri/prestările de servicii prevăzute la alin. (2) furnizorii/prestatorii nu vor înscrie taxa colectată aferentă. Beneficiarii vor determina taxa aferentă, care se va evidenţia în decontul prevăzut la art. 320, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă. Beneficiarii au drept de deducere a taxei în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 294– 298.
(4) De aplicarea prevederilor prezentului articol sunt responsabili atât furnizorii, cât şi beneficiarii. Prin normele metodologice se stabilesc responsabilităţile părţilor implicate în situaţia în care nu s-a aplicat taxare inversă.
(5) Prevederile prezentului articol se aplică numai pentru livrările de bunuri/prestările de servicii în interiorul ţării.
(6) Prevederile alin. (2) lit. c), e) şi f) se aplică până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

CAPITOLUL XV
Dispoziţii tranzitorii

Dispoziţii tranzitorii în contextul aderării României la Uniunea Europeană
Art. 329. – (1) În aplicarea alin. (2) – (14):
a) un bun imobil sau o parte a acestuia este considerat/considerată ca fiind construit/construită înainte de data aderării, dacă acel bun imobil sau o parte a acestuia a fost utilizat/utilizată prima dată înainte de data aderării;
b) un bun imobil sau o parte a acestuia este considerat/considerată achiziţionat/achiziţionată înainte de data aderării, dacă formalităţile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător s-au îndeplinit înainte de data aderării;
c) transformarea sau modernizarea unui bun imobil sau unei părţi a acestuia se consideră efectuată până la data aderării dacă, după transformare sau modernizare, bunul imobil sau partea acestuia a fost utilizat/utilizată prima dată înainte de data aderării;
d) transformarea sau modernizarea unui bun imobil sau unei părţi a acestuia se consideră efectuată după data aderării dacă, după transformare sau modernizare, bunul imobil sau partea acestuia a fost utilizat/utilizată prima dată după data aderării;
e) prevederile alin. (4), (6), (10) şi (12) se aplică numai pentru lucrările de modernizare sau transformare începute înainte de data aderării, care au fost finalizate după data aderării, care nu depăşesc 20% din valoarea bunului imobil sau a părţii acestuia, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare.
(2) Persoana impozabilă care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei şi care, la sau după data aderării, nu optează pentru taxare sau anulează opţiunea de taxare a oricăreia dintre operaţiunile prevăzute la art. 289 alin. (2) lit. e), pentru un bun imobil sau o parte din acesta, construit, achiziţionat, transformat sau modernizat înainte de data aderării, prin excepție de la prevederile art. 302, va ajusta taxa, conform normelor metodologice.
(3) Persoana impozabilă care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente pentru un bun imobil sau o parte din acesta, construit, achiziţionat, transformat sau modernizat înainte de data aderării, optează pentru taxarea oricăreia dintre operaţiunile prevăzute la art. 289 alin. (2) lit. e), la sau după data aderării, prin excepție de la prevederile art. 302, va ajusta taxa deductibilă aferentă, conform normelor metodologice.
(4) În situaţia în care un bun imobil sau o parte a acestuia, construit, achiziţionat, transformat sau modernizat înainte de data aderării, este transformat sau modernizat după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data aderării nu depăşeşte 20% din valoarea bunului imobil sau a părţii acestuia, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, persoana impozabilă, care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, care nu optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 289 alin. (2) lit. e) sau anulează opţiunea de taxare, la sau după data aderării, prin excepție de la prevederile art. 302, va ajusta taxa, conform normelor metodologice.
(5) În situaţia în care un bun imobil sau o parte a acestuia, construit, achiziţionat, transformat sau modernizat înainte de data aderării, este transformat sau modernizat după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data aderării depăşeşte 20% din valoarea bunului imobil sau a părţii acestuia, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, persoana impozabilă, care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, nu optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 289 alin. (2) lit. e) sau anulează opţiunea de taxare, la sau după data aderării, va ajusta taxa deductibilă aferentă, conform prevederilor art. 302.
(6) În situaţia în care un bun imobil sau o parte a acestuia, construit, achiziţionat, transformat sau modernizat înainte de data aderării, este transformat sau modernizat după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data aderării nu depăşeşte 20% din valoarea bunului imobil sau a părţii acestuia, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, persoana impozabilă, care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 289 alin. (2) lit. e), la sau după data aderării, prin excepție de la prevederile art. 302, va ajusta taxa deductibilă aferentă, conform normelor metodologice.
(7) În situaţia în care un bun imobil sau o parte a acestuia, construit, achiziţionat, transformat sau modernizat înainte de data aderării, este transformat sau modernizat după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data aderării depăşeşte 20% din valoarea bunului imobil sau a părţii acestuia, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, persoana impozabilă, care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 289 alin. (2) lit. e), la sau după data aderării, va ajusta taxa deductibilă aferentă, conform prevederilor art. 302.
(8) Persoana impozabilă care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente unei construcţii sau unei părţi din aceasta, terenului pe care este situată sau oricărui alt teren care nu este construibil, construite, achiziţionate, transformate sau modernizate înainte de data aderării, şi care, la sau după data aderării, nu optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 289 alin. (2) lit. f), va ajusta taxa deductibilă aferentă, în condiţiile prevăzute la art. 302, dar perioada de ajustare este limitată la 5 ani.
(9) Persoana impozabilă care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente unei construcţii sau unei părţi din aceasta, terenului pe care este situată sau oricărui alt teren care nu este construibil, construite, achiziţionate, transformate sau modernizate înainte de data aderării, şi care optează la sau după data aderării, pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 289 alin. (2) lit. f), va ajusta taxa deductibilă aferentă conform art. 302, dar perioada de ajustare este limitată la 5 ani.
(10) În situaţia în care o construcţie sau o parte din aceasta, terenul pe care este situată sau orice alt teren care nu este construibil, construite, achiziţionate, transformate sau modernizate înainte de data aderării, sunt transformate sau modernizate după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data aderării nu depăşeşte 20% din valoarea construcţiei, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, prin excepție de la prevederile art. 302, persoana impozabilă, care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, nu optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 289 alin. (2) lit. f), la sau după data aderării, va ajusta taxa dedusă înainte şi după data aderării, conform art. 302, dar perioada de ajustare este limitată la 5 ani.
(11) În situaţia în care o construcţie sau o parte din aceasta, terenul pe care este situată sau orice alt teren care nu este construibil, construite, achiziţionate, transformate sau modernizate înainte de data aderării, sunt transformate sau modernizate după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data aderării depăşeşte 20% din valoarea construcţiei, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, persoana impozabilă, care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, nu optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 289 alin. (2) lit. f), la sau după data aderării, va ajusta taxa dedusă înainte şi după data aderării, conform art. 302.
(12) În situaţia în care o construcţie sau o parte din aceasta, terenul pe care este situată sau orice alt teren care nu este construibil, construite, transformate sau modernizate înainte de data aderării, sunt transformate sau modernizate după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data aderării nu depăşeşte 20% din valoarea construcţiei, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, persoana impozabilă, care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 289 alin. (2) lit. f), la sau după data aderării, va ajusta taxa nededusă înainte şi după data aderării, conform art. 302, dar perioada de ajustare este limitată la 5 ani.
(13) În situaţia în care o construcţie sau o parte din aceasta, terenul pe care este situată sau orice alt teren care nu este construibil, construite, achiziţionate, transformate sau modernizate înainte de data aderării, sunt transformate sau modernizate după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data aderării depăşeşte 20% din valoarea construcţiei, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, prin excepție de la prevederile art. 302, persoana impozabilă, care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 289 alin. (2) lit. f) la sau după data aderării, va ajusta taxa nededusă înainte şi după data aderării, conform art. 302.
(14) Prevederile alin. (8) – (13) nu sunt aplicabile în cazul livrării unei construcţii noi sau a unei părţi din aceasta, astfel cum este definită la art. 289 alin. (2) lit. f).
(15) În cazul contractelor de vânzare de bunuri cu plata în rate, încheiate valabil, anterior datei de 31 decembrie 2006 inclusiv, care se derulează şi după data aderării, exigibilitatea taxei aferente ratelor scadente după data aderării intervine la fiecare dintre datele specificate în contract pentru plata ratelor. În cazul contractelor de leasing încheiate valabil, anterior datei de 31 decembrie 2006 inclusiv, şi care se derulează şi după data aderării, dobânzile aferente ratelor scadente după data aderării nu se cuprind în baza de impozitare a taxei.
(16) În cazul bunurilor mobile corporale introduse în ţară înainte de data aderării de societăţile de leasing, persoane juridice române, în baza unor contracte de leasing încheiate cu utilizatori, persoane fizice sau juridice române, şi care au fost plasate în regimul vamal de import, cu exceptarea de la plata sumelor aferente tuturor drepturilor de import, inclusiv a taxei pe valoarea adăugată, dacă sunt achiziţionate după data aderării de către utilizatori, se vor aplica reglementările în vigoare la data intrării în vigoare a contractului.
(17) Obiectivele de investiţii finalizate printr-un bun de capital, al căror an următor celui de punere în funcţiune este anul aderării României la Uniunea Europeană, se supun regimului de ajustare a taxei deductibile prevăzut la art. 302.
(18) Certificatele de scutire de taxă eliberate până la data aderării pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii finanţate din ajutoare sau împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine, de organisme internaţionale şi de organizaţii nonprofit şi de caritate din străinătate şi din ţară sau de persoane fizice îşi păstrează valabilitatea pe perioada derulării obiectivelor. Nu sunt admise suplimentări ale certificatelor de scutire după data de 1 ianuarie 2007.
(19) În cazul contractelor ferme, încheiate până la data de 31 decembrie 2006 inclusiv, se aplică prevederile legale în vigoare la data intrării în vigoare a contractelor, pentru următoarele operaţiuni:
a) activităţile de cercetare-dezvoltare şi inovare pentru realizarea programelor, subprogramelor şi proiectelor, precum şi a acţiunilor cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, în programele-nucleu şi în planurile sectoriale prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, precum şi activităţile de cercetare-dezvoltare şi inovare finanţate în parteneriat internaţional, regional şi bilateral;
b) lucrările de construcţii, amenajări, reparaţii şi întreţinere la monumentele care comemorează combatanţi, eroi, victime ale războiului şi ale Revoluţiei din decembrie 1989.
(20) Actelor adiţionale la contractele prevăzute la alin. (19), încheiate după data de 1 ianuarie 2007 inclusiv, le sunt aplicabile prevederile legale în vigoare după data aderării.
(21) Pentru garanţiile de bună execuţie reţinute din contravaloarea lucrărilor de construcţii-montaj, evidenţiate ca atare în facturi fiscale până la data de 31 decembrie 2006 inclusiv, se aplică prevederile legale în vigoare la data constituirii garanţiilor respective, în ceea ce priveşte exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată.
(22) Pentru lucrările imobiliare care se finalizează într-un bun imobil, pentru care antreprenorii generali au optat, înainte de data de 1 ianuarie 2007, ca plata taxei să se efectueze la data livrării bunului imobil, se aplică prevederile legale în vigoare la data la care şi-au exprimat această opţiune.
(23) Asocierile în participaţiune dintre persoane impozabile române şi persoane impozabile stabilite în străinătate sau exclusiv din persoane impozabile stabilite în străinătate, înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, până la data de 31 decembrie 2006 inclusiv, conform legislaţiei în vigoare la data constituirii, se consideră persoane impozabile distincte şi rămân înregistrate în scopuri de TVA, până la data finalizării contractelor pentru care au fost constituite.
(24) Operaţiunile efectuate de la data aderării în baza unor contracte în derulare la această dată vor fi supuse prevederilor prezentului titlu, cu excepţiile prevăzute de prezentul articol şi de art. 330.
(25) În cazul bunurilor furate pentru care s-a ajustat taxa pe valoarea adăugată în cursul anului 2013, persoana impozabilă poate anula ajustarea efectuată la data la care furtul este dovedit prin hotărâre judecătorească definitivă.

Operaţiuni efectuate înainte şi de la data aderării
Art. 330. – (1) Prevederile în vigoare, la momentul în care bunurile au fost plasate în unul dintre regimurile suspensive prevăzute la art. 292 alin. (1) lit. a) pct. 1 – 7 sau într-un regim similar în Bulgaria, se vor aplica în continuare de la data aderării, până la ieşirea bunurilor din aceste regimuri, atunci când respectivele bunuri, originare din Bulgaria sau din spaţiul european, aşa cum era acesta înaintea datei aderării:
a) au intrat în România înaintea datei aderării; şi
b) au fost plasate într-un astfel de regim la intrarea în România; şi
c) nu au fost scoase din respectivul regim înaintea datei aderării.
(2) Apariţia oricăruia dintre evenimentele de mai jos la sau după data aderării se va considera ca import în România:
a) ieşirea bunurilor în România din regimul de admitere temporară în care au fost plasate înaintea datei aderării în condiţiile menţionate la alin. (1), chiar dacă nu au fost respectate prevederile legale;
b) scoaterea bunurilor în România din regimurile vamale suspensive în care au fost plasate înaintea datei aderării, în condiţiile prevăzute la alin. (1), chiar dacă nu au fost respectate prevederile legale;
c) încheierea în România a unei proceduri interne de tranzit iniţiate în România înaintea datei aderării, în scopul livrării de bunuri cu plata în România înaintea datei aderării, de către o persoană impozabilă care acţionează ca atare. Livrarea de bunuri prin poştă va fi considerată în acest scop procedură internă de tranzit;
d) încheierea în România a unei proceduri de tranzit extern iniţiate înaintea datei aderării;
e) orice neregulă sau încălcare a legii, săvârşită în România în timpul unei proceduri interne de tranzit iniţiate în condiţiile prevăzute la lit. c) sau în timpul unei proceduri de tranzit extern prevăzute la lit. d);
f) utilizarea în România, de la data aderării, de către orice persoană, a bunurilor livrate acesteia înaintea datei aderării, din Bulgaria sau din teritoriul european, aşa cum era acesta înaintea datei aderării, dacă:
1. livrarea bunurilor a fost scutită sau era probabil că va fi scutită, în condiţiile prevăzute la art. 291 alin. (1) lit. a) şi b); şi
2. bunurile nu au fost importate înaintea datei aderării, în Bulgaria sau în spaţiul european, astfel cum era acesta înaintea datei aderării.
(3) Când are loc un import de bunuri în oricare dintre situaţiile menţionate la alin. (2), nu există niciun fapt generator de taxă dacă:
a) bunurile sunt expediate sau transportate în afara teritoriului european, astfel cum este acesta de la data aderării; sau
b) bunurile importate, în sensul alin. (2) lit. a), nu reprezintă mijloace de transport şi sunt reexpediate sau transportate către statul membru din care au fost exportate şi către persoana care le-a exportat; sau
c) bunurile importate, în sensul alin. (2) lit. a), reprezintă mijloacele de transport care au fost achiziţionate sau importate înaintea datei aderării, în condiţiile generale de impozitare din România, Republica Bulgaria sau alt stat membru din teritoriul european, astfel cum era acesta înaintea datei aderării, şi/sau care nu au beneficiat de scutire de la plata taxei ori de rambursarea acesteia ca urmare a exportului. Această condiţie se consideră îndeplinită atunci când data primei utilizări a respectivelor mijloace de transport este anterioară datei de 1 ianuarie 1999 şi suma taxei datorate la import este nesemnificativă, conform prevederilor din normele metodologice.

Directive transpuse
Art. 331. – Prezentul titlu transpune Directiva 112, Directiva 2009/132/CE a Consiliului din 19 octombrie 2009 de stabilire a domeniului de aplicare a articolului 143 literele (b) și (c) din Directiva 2006/112/CE în ceea ce privește scutirea de la taxa pe valoarea adăugată a anumitor importuri finale de bunuri, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 292/5 din 10 noiembrie 2009, Directiva 2007/74/CE a Consiliului din 20 decembrie 2007 privind scutirea de taxă pe valoarea adăugată şi de accize pentru bunurile importate de către persoanele care călătoresc din ţări terţe, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L 346 din 29 decembrie 2007, Directiva 2006/79/CE a Consiliului din 5 octombrie 2006 privind scutirea de impozit la import pentru loturile mici de bunuri cu caracter necomercial din ţările terţe, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 286 din 17 octombrie 2006, Directiva 86/560/CEE – a treisprezecea directivă a Consiliului Comunităţilor Europene din 17 noiembrie 1986 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul Comunităţii, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 326 din 21 noiembrie 1986, Directiva 2008/9/CE a Consiliului din 12 februarie 2008 de stabilire a normelor detaliate privind rambursarea taxei pe valoarea adăugată, prevăzută în Directiva 2006/112/CE, către persoane impozabile stabilite în alt stat membru decât statul membru de rambursare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 44 din 20 februarie 2008.

TITLUL IX – IMPOZITE SI TAXE LOCALE

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Definiţii
Art. 450 – În înţelesul prezentului titlu, expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) activitate economică – orice activitate care constă în furnizarea de bunuri, servicii şi lucrări pe o piaţă;
b) clădire – orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite;
c) clădire-anexă – clădiri situate în afara clădirii de locuit, precum: bucătării, grajduri, pivniţe, cămări, pătule, magazii, depozite, garaje şi altele asemenea;
d) clădire cu destinaţie mixtă – clădire folosită atât în scop rezidenţial, cât şi nerezidenţial;
e) clădire nerezidenţială – orice clădire care nu este rezidenţială;
f) clădire rezidenţială – construcţie alcătuită din una sau mai multe camere folosite pentru locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii;
g) nomenclatură stradală – lista care conţine denumirile tuturor străzilor dintr-o unitate administrativ-teritorială, numerele de identificare a imobilelor pe fiecare stradă în parte, precum şi titularul dreptului de proprietate al fiecărui imobil; nomenclatura stradală se organizează pe fiecare localitate rurală şi urbană şi reprezintă evidenţa primară unitară care serveşte la atribuirea adresei domiciliului/reşedinţei persoanei fizice, a sediului persoanei juridice, precum şi a fiecărui imobil, teren şi/sau clădire;
h) rangul unei localităţi – rangul atribuit unei localităţi conform legii;
i) zone din cadrul localităţii – zone stabilite de consiliul local, în funcţie de poziţia terenului faţă de centrul localităţii, de reţelele edilitare, precum şi de alte elemente specifice fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, conform documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, registrelor agricole, evidenţelor specifice cadastrului imobiliar-edilitar sau altor evidenţe agricole sau cadastrale care pot afecta valoarea terenului.

Impozite şi taxe locale
Art. 451 – Impozitele şi taxele locale sunt după cum urmează:
a) impozitul pe clădiri și taxa pe clădiri;
b) impozitul pe teren și taxa pe teren;
c) impozitul pe mijloacele de transport;
d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor;
e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;
f) impozitul pe spectacole;
g) taxele speciale;
h) alte taxe locale.

CAPITOLUL II
Impozitul pe clădiri şi taxa pe clădiri

Reguli generale
Art. 452 – (1) Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit.
(2) Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, se stabileşte taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe clădiri.
(3) Impozitul prevăzut la alin. (1), denumit în continuare impozit pe clădiri, precum şi taxa pe clădiri prevăzută la alin. (2) se datorează către bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului în care este amplasată clădirea. În cazul municipiului Bucureşti, impozitul şi taxa pe clădiri se datorează către bugetul local al sectorului în care este amplasată clădirea.
(4) Taxa pe clădiri se stabilește proporțional cu perioada pentru care este constituit dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosință.
(5) Pe perioada în care pentru o clădire se plătește taxa pe clădiri, nu se datorează impozitul pe clădiri.
(6) În cazul în care o clădire se află în proprietatea comună a două sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru spaţiile situate în partea din clădire aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părţile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru clădirea respectivă.

Scutiri
Art. 453 – (1) Nu se datorează impozit/taxă pe clădiri pentru:
a) clădirile aflate în proprietatea publică sau privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice sau agrement, altele decât cele desfăşurate în relaţie cu persoane juridice de drept public;
b) clădirile aflate în domeniul privat al statului concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, instituţiilor publice cu finanţare de la bugetul de stat, utilizate pentru activitatea proprie a acestora;
c) clădirile aflate în proprietatea fundaţiilor înființate prin testament constituite conform legii, cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural;
d) clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, aparţinând cultelor religioase recunoscute oficial şi asociaţiilor religioase, precum şi componentelor locale ale acestora, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice;
e) clădirile funerare din cimitire şi crematorii;
f) clădirile utilizate de unităţile şi instituţiile de învăţământ de stat, confesional sau particular, autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice care generează alte venituri decât cele din taxele de şcolarizare, servirea meselor pentru preşcolari, elevi sau studenţi şi cazarea acestora, precum și clădirile utilizate de către creşe, astfel cum sunt definite și funcționează potrivit Legii nr. 263/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor, cu modificările ulterioare;
g) clădirile unei instituţii sau unităţi care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei și Cercetării Științifice sau a Ministerului Tineretului şi Sportului, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice;
h) clădirile unităţilor sanitare publice, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice;
i) clădirile care sunt destinate producerii de energie electrică şi/sau termică, staţiile şi posturile de transformare, precum şi staţiile de conexiuni;
j) clădirile din parcurile industriale, ştiinţifice şi tehnologice, cu respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat;
k) clădirile care sunt afectate activităţilor hidrotehnice, hidrometrice, hidrometeorologice, oceanografice, de îmbunătăţiri funciare şi de intervenţii la apărarea împotriva inundaţiilor, precum şi clădirile din porturi şi cele afectate canalelor navigabile şi staţiilor de pompare aferente canalelor, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
l) clădirile care, prin natura lor, fac corp comun cu poduri, viaducte, apeducte, diguri, baraje şi tuneluri şi care sunt utilizate pentru exploatarea acestor construcţii, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru alte activităţi economice;
m) clădirile aferente infrastructurii feroviare publice sau infrastructurii metroului;
n) clădirile Academiei Române și ale fundaţiilor proprii înfiinţate de Academia Română, în calitate de fondator unic, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice;
o) clădirile aferente capacităților de producție care sunt în sectorul pentru apărare cu respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat;
p) clădirile care sunt utilizate ca sere, solare, răsadniţe, ciupercării, silozuri pentru furaje, silozuri şi/sau pătule pentru depozitarea şi conservarea cerealelor, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru alte activităţi economice;
q) clădirea folosită ca domiciliu şi/sau alte clădiri aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 2 lit. a), c)-e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
r) clădirile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
s) clădirile aflate în proprietatea sau coproprietatea veteranilor de război, a văduvelor de război şi a văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război;
t) clădirea folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu completările ulterioare;
u) cădirea folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat şi a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate.
(2) Consiliile locale pot hotărî să acorde scutirea sau reducerea impozitului/taxei pe clădiri datorate pentru următoarele clădiri:
a) clădirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale;
b) clădirile utilizate pentru furnizarea de servicii sociale de catre asociațiile si fundațiile acreditate ca furnizori de servicii sociale;
c) clădirile utilizate de asociatii si fundatii folosite exclusiv pentru activitatile fara scop lucrativ;
d) clădirile restituite potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada pentru care proprietarul menţine afectaţiunea de interes public;
e) clădirile retrocedate potrivit art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada pentru care proprietarul menţine afectaţiunea de interes public;
f) clădirile restituite potrivit art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, republicată, pentru perioada pentru care proprietarul menţine afectaţiunea de interes public;
g) clădirea nouă cu destinaţie de locuinţă, realizată în condiţiile Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi clădirea cu destinaţie de locuinţă, realizată pe bază de credite, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investiţiilor pentru realizarea unor lucrări publice şi construcţii de locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul înstrăinării clădirii, scutirea de impozit nu se aplică noului proprietar al acesteia;
h) clădirile afectate de calamităţi naturale, pentru o perioadă de până la 2 ani;
i) clădirea folosită ca domiciliu şi/sau alte clădiri aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 4 alin. (1) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
j) clădirea folosită ca domiciliu, aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim brut pe ţară ori constau în exclusivitate din indemnizaţie de şomaj sau ajutor social;
k) clădirile aflate în proprietatea operatorilor economici, în condițiile elaborării unor scheme de ajutor de stat/de minimis având un obiectiv prevăzut de legislația în domeniul ajutorului de stat;
l) clădirile la care proprietarii au executat pe cheltuială proprie lucrări de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice, pe baza procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, întocmit în condiţiile legii, prin care se constată realizarea măsurilor de intervenţie recomandate de către auditorul energetic în certificatul de performanţă energetică sau, după caz, în raportul de audit energetic, astfel cum este prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare;
m) clădirile unde au fost executate lucrări în condiţiile Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, cu modificările şi completările ulterioare;
n) clădirile persoanelor care domiciliază şi locuiesc efectiv în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea unor facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”, republicată, cu modificările ulterioare;
o) clădirile deţinute de cooperaţiile de consum sau meşteşugăreşti și de societatile cooperative agricole, în condițiile elaborării unor scheme de ajutor de stat/de minimis având un obiectiv prevăzut de legislația în domeniul ajutorului de stat;
p) clădirile deținute de asociațiile de dezvoltare intercomunitară.
(3) Scutirea sau reducerea de la plata impozitului/taxei, stabilită conform alin. (2), se aplică începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care persoana depune documentele justificative.
(4) Impozitul pe clădirile situate pe litoralul Mării Negre deţinute de persoane juridice şi care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice pe o durată de minimum 6 luni în cursul unui an calendaristic se reduce cu 50%. Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită această condiție.

Calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice
Art. 454 – (1) Pentru clădirile rezidenţiale şi clădirile-anexă, aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08%-0,2%, asupra valorii impozabile a clădirii. Cota impozitului pe clădiri se stabileşte prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
(2) Valoarea impozabilă a clădirii, exprimată în lei, se determină prin înmulţirea suprafeţei construite desfăşurate a acesteia, exprimată în metri pătraţi, cu valoarea impozabilă corespunzătoare, exprimată în lei/m2, din tabelul următor:

Tipul clădirii Valoarea impozabilă
– lei/m2-
Cu instalaţii de apă, canalizare, electrice şi încălzire (condiţii cumulative) Fără instalaţii de apă, canalizare, electrice sau încălzire
A. Clădire cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic 935 555
B. Clădire cu pereţii exteriori din lemn, din piatră naturală, din cărămidă nearsă, din vălătuci sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic 254 159
C. Clădire-anexă cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic 159 143
D. Clădire-anexă cu pereţii exteriori din lemn, din piatră naturală, din cărămidă nearsă, din vălătuci sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic 95 63
E. În cazul contribuabilului care deţine la aceeaşi adresă încăperi amplasate la subsol, demisol şi/sau la mansardă, utilizate ca locuinţă, în oricare dintre tipurile de clădiri prevăzute la lit. A-D 75% din suma care s-ar aplica clădirii
75% din suma care s-ar aplica clădirii

F. În cazul contribuabilului care deţine la aceeaşi adresă încăperi amplasate la subsol, la demisol şi/sau la mansardă, utilizate în alte scopuri decât cel de locuinţă, în oricare dintre tipurile de clădiri prevăzute la lit. A-D 50% din suma care s-ar aplica clădirii
50% din suma care s-ar aplica clădirii

(3) În cazul unei clădiri care are pereţii exteriori din materiale diferite, pentru stabilirea valorii impozabile a clădirii se identifică în tabelul prevăzut la alin. (2) valoarea impozabilă cea mai mare corespunzătoare materialului cu ponderea cea mai mare.
(4) Suprafaţa construită desfăşurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafeţelor secţiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol sau la mansardă, exceptând suprafeţele podurilor neutilizate ca locuinţă, ale scărilor şi teraselor neacoperite.
(5) Dacă dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, atunci suprafaţa construită desfăşurată a clădirii se determină prin înmulţirea suprafeţei utile a clădirii cu un coeficient de transformare de 1,4.
(6) Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcţie de rangul localităţii şi zona în care este amplasată clădirea, prin înmulţirea valorii determinate conform alin. (2)-(5) cu coeficientul de corecţie corespunzător, prevăzut în tabelul următor:
Zona în cadrul localităţii Rangul localităţii
0 I II III IV V
A 2,60 2,50 2,40 2,30 1,10 1,05
B 2,50 2,40 2,30 2,20 1,05 1,00
C 2,40 2,30 2,20 2,10 1,00 0,95
D 2,30 2,20 2,10 2,00 0,95 0,90

(7) În cazul unui apartament amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi 8 apartamente, coeficientul de corecţie prevăzut la alin. (6) se reduce cu 0,10.
(8) Valoarea impozabilă a clădirii, determinată în urma aplicării prevederilor alin. (1) – (7), se reduce în funcţie de anul terminării acesteia, după cum urmează:
a) cu 20%, pentru clădirea care are o vechime de peste 50 de ani la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă;
b) cu 10%, pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 30 de ani şi 50 de ani inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă.
(9) În cazul clădirii la care au fost executate lucrări de renovare majoră, din punct de vedere fiscal, anul terminării se actualizează, astfel că acesta se consideră ca fiind cel în care a fost efectuată recepţia la terminarea lucrărilor. Renovarea majoră reprezintă acţiunea complexă care cuprinde obligatoriu lucrări de intervenţie la structura de rezistenţă a clădirii, pentru asigurarea cerinţei fundamentale de rezistenţă mecanică şi stabilitate, prin acţiuni de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, precum şi, după caz, alte lucrări de intervenţie pentru menţinerea, pe întreaga durată de exploatare a clădirii, a celorlalte cerinţe fundamentale aplicabile construcţiilor, conform legii, vizând, în principal, creşterea performanţei energetice şi a calităţii arhitectural-ambientale şi funcţionale a clădirii. Anul terminării se actualizează în condiţiile în care, la terminarea lucrărilor de renovare majoră, valoarea clădirii creşte cu cel puţin 50% faţă de valoarea acesteia la data începerii executării lucrărilor.

Calculul impozitului pe clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice
Art. 455 – (1) Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2-1,3% asupra valorii rezultate dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării. Cota impozitului pe clădiri se stabileşte prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
(2) În cazul în care valoarea clădirii nu rezultă dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile determinate conform art. 454.
Calculul impozitului pe clădirile cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice
Art. 456 – (1) În cazul clădirilor cu destinație mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul se calculează prin însumarea impozitului calculat pentru suprafaţa folosită în scop rezidențial conform art. 454 cu impozitul determinat pentru suprafaţa folosită în scop nerezidenţial, conform art. 455.
(2) În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfășoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform art. 454;
(3) Dacă suprafeţele folosite în scop rezidenţial şi cele folosite în scop nerezidenţial nu pot fi evidenţiate distinct, se aplică următoarele reguli:
a) în cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfășoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform art. 454;
b) în cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfășoară activitatea economică, iar cheltuielile cu utilitățile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică, impozitul pe clădiri se calculează conform prevederilor de la art. 455.

Calculul impozitului/taxei pe clădirile deținute de persoanele juridice
Art. 457 – (1) Pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea sau deținute de persoanele juridice, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08%-0,2% asupra valorii impozabile a clădirii.
(2) Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea sau deținute de persoanele juridice, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2% – 1,3%, inclusiv, asupra valorii impozabile a clădirii.
(3) În cazul clădirilor cu destinație mixtă aflate în proprietatea persoanelor juridice, impozitul se determină prin însumarea impozitului calculat pentru suprafaţa folosită în scop rezidențial conform alin. (1), cu impozitul calculat pentru suprafaţa folosită în scop nerezidenţial, conform alin. (2).
(4) Pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri, valoarea impozabilă a clădirilor aflate în proprietatea persoanelor juridice este valoarea de la 31 decembrie a anului anterior celui pentru care se datorează impozitul/taxa şi poate fi:
a) ultima valoare impozabilă înregistrată în evidenţele organului fiscal;
b) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării;
c) valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în cursul anului fiscal anterior;
d) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în cursul anului fiscal anterior;
e) în cazul clădirilor care sunt finanțate în baza unui contract de leasing financiar, valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării;
f) în cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, valoarea înscrisă în contabilitatea proprietarului clădirii și comunicată concesionarului, locatarului, titularului dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz.
(5) Valoarea impozabilă a clădirii se actualizează o dată la 3 ani pe baza unui raport de evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării.
(6) Prevederile alin. (5) nu se aplică în cazul clădirilor care aparţin persoanelor faţă de care a fost pronunţată o hotarâre definitivă de declanşare a procedurii falimentului.
(7) În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă a clădirii în ultimii 3 ani anteriori anului de referinţă, cota impozitului/taxei pe clădiri este cuprinsă între 5% – 10%, inclusiv.
(8) În cazul în care proprietarul clădirii pentru care se datorează taxa pe clădiri nu a actualizat valoarea impozabilă în ultimii 3 ani anteriori anului de referinţă, diferența de taxă față de cea stabilită conform alin. (1) sau (2), după caz, va fi datorată de proprietarul clădirii.
(9) Cota impozitului/taxei pe clădiri de la alin. (1), (2) și (7) se stabileşte prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Declararea, dobândirea, înstrăinarea şi modificarea clădirilor
Art. 458 – (1) Impozitul pe clădiri este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care are în proprietate clădirea la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.
(2) În cazul dobândirii sau construirii unei clădiri în cursul anului, proprietarul acesteia are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data dobândirii şi datorează impozit pe clădiri începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(3) Pentru clădirile nou construite, data dobândirii clădirii se consideră după cum urmează:
a) pentru clădirile executate integral înainte de expirarea termenului prevăzut în autorizaţia de construire, data întocmirii procesului-verbal de recepţie, dar nu mai târziu de 15 zile de la data terminării efective a lucrărilor;
b) pentru clădirile executate integral la termenul prevăzut în autorizaţia de construire, data din aceasta, cu obligativitatea întocmirii procesului-verbal de recepţie în termenul prevăzut de lege;
c) pentru clădirile ale căror lucrări de construcţii nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizaţia de construire şi pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilităţii autorizaţiei, în condiţiile legii, la data expirării acestui termen şi numai pentru suprafaţa construită desfăşurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri, în speţă pereţi şi acoperiş. Procesul-verbal de recepţie se întocmeşte la data expirării termenului prevăzut în autorizaţia de construire, consemnându-se stadiul lucrărilor, precum şi suprafaţa construită desfăşurată în raport cu care se stabileşte impozitul pe clădiri.
(4) Declararea clădirilor în vederea impunerii şi înscrierea acestora în evidenţele autorităţilor administraţiei publice locale reprezintă o obligaţie legală a contribuabililor care deţin în proprietate aceste imobile, chiar dacă ele au fost executate fără autorizaţie de construire.
(5) În cazul în care dreptul de proprietate asupra unei clădiri este transmis în cursul unui an fiscal, impozitul va fi datorat de persoana care deţine dreptul de proprietate asupra clădirii la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior anului în care se înstrăinează.
(6) În cazul extinderii, îmbunătăţirii, desfiinţării parţiale sau al altor modificări aduse unei clădiri existente, inclusiv schimbarea integrală sau parțială a folosinţei, precum şi în cazul reevaluării unei clădiri, care determină creşterea sau diminuarea impozitului, proprietarul are obligaţia să depună o nouă declaraţie de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data modificării respective şi datorează impozitul pe clădiri determinat în noile condiţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(7) În cazul desfiinţării unei clădiri, proprietarul are obligaţia să depună o nouă declaraţie de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data demolării sau distrugerii şi încetează să datoreze impozitul începând cu data de 1 ianuarie a anului următor, inclusiv în cazul clădirilor pentru care nu s-a eliberat autorizaţie de desfiinţare.
(8) Dacă încadrarea clădirii în funcţie de rangul localităţii şi zonă se modifică în cursul unui an sau în cursul anului intervine un eveniment care conduce la modificarea impozitului pe clădiri, impozitul se calculează conform noii situaţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(9) În cazul clădirilor la care se constată diferenţe între suprafeţele înscrise în actele de proprietate şi situaţia reală rezultată din măsurătorile executate în condiţiile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea sarcinii fiscale se au în vedere suprafeţele care corespund situaţiei reale, dovedite prin lucrări de cadastru. Datele rezultate din lucrările de cadastru se înscriu în evidenţele fiscale, în registrul agricol, precum şi în cartea funciară, iar impozitul se calculează conform noii situaţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care se înregistrează la organul fiscal local lucrarea de cadastru, ca anexă la declaraţia fiscală.
(10) În cazul unei clădiri care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia se aplică următoarele reguli:
a) impozitul pe clădiri se datorează de locatar, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a fost încheiat contractul;
b) în cazul încetării contractului de leasing, impozitul pe clădiri se datorează de locator, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor încheierii procesului verbal de predare a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatorului ca urmare a rezilierii contractului de leasing ;
c) atât locatorul, cât şi locatarul au obligaţia depunerii declaraţiei fiscale la organul fiscal local în a cărui rază de competenţă se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data finalizării contractului de leasing sau a încheierii procesului verbal de predare a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatorului ca urmare a rezilierii contractului de leasing însoţită de o copie a acestor documente;
(11) Taxa pe clădiri se datorează pe perioada valabilității contractului prin care se constituie dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă. În cazul contractelor care prevăd perioade mai mici de un an, taxa se datorează proporțional cu intervalul de timp pentru care s-a transmis dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă.
(12) Persoana care datorează taxa pe clădiri are obligația să depună o declarație la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află clădirea, până la data de 25 a lunii următoare celei în care intră în vigoare contractul prin care se acordă dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă, la care anexează o copie a acestui contract.
(13) În cazul unei situații care determină modificarea taxei pe clădiri datorate, persoana care datorează taxa pe clădiri are obligația să depună o declarație la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află clădirea, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a înregistrat situația respectivă.
(14) Declararea clădirilor în scop fiscal nu este condiţionată de înregistrarea acestor imobile la oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară.
(15) Depunerea declaraţiilor fiscale reprezintă o obligaţie şi în cazul persoanelor care beneficiază de scutiri sau reduceri de la plata impozitului sau a taxei pe clădiri.

Plata impozitului /taxei
Art. 459 – (1) Impozitul pe clădiri se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv.
(2) Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
(3) Impozitul pe clădiri, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată.
(4) În cazul în care contribuabilul deţine în proprietate mai multe clădiri amplasate pe raza aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale, prevederile alin. (2) și (3) se referă la impozitul pe clădiri cumulat.
(5) Taxa pe clădiri se plătește lunar, până la data de 25 a lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului prin care se transmite dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă.

CAPITOLUL III
Impozitul pe teren şi taxa pe teren

Reguli generale
Art. 460 – (1) Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede altfel.
(2) Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, se stabileşte taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, în condiţii similare impozitului pe teren.
(3) Impozitul prevăzut la alin. (1), denumit în continuare impozit pe teren, precum şi taxa pe teren prevăzută la alin. (2) se datorează către bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului în care este amplasat terenul. În cazul municipiului Bucureşti, impozitul şi taxa pe teren se datorează către bugetul local al sectorului în care este amplasat terenul.
(4) Taxa pe teren se plătește proporțional cu perioada pentru care este constituit dreptul de concesionare, închiriere, administrare ori folosință.
(5) Pe perioada în care pentru un teren se plătește taxa pe teren, nu se datorează impozitul pe teren.
(6) În cazul terenului care este deţinut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părţile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv.

Scutiri
Art. 461 – (1) Nu se datorează impozit/taxă pe teren pentru:
a) terenurile aflate în proprietatea publică sau privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu excepţia suprafeţelor folosite pentru activităţi economice sau agrement;
b) terenurile aflate în domeniul privat al statului concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, instituţiilor publice cu finanţare de la bugetul de stat, utilizate pentru activitatea proprie a acestora;
c) terenurile fundaţiilor înființate prin testament, constituite conform legii, cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural;
d) terenurile aparţinând cultelor religioase recunoscute oficial şi asociaţiilor religioase, precum şi componentelor locale ale acestora, cu excepţia suprafeţelor care sunt folosite pentru activităţi economice;
e) terenurile aparţinând cimitirelor şi crematoriilor;
f) terenurile utilizate de unităţile şi instituţiile de învăţământ de stat, confesional sau particular, autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu excepţia suprafețelor care sunt folosite pentru activităţi economice care generează alte venituri decât cele din taxele de şcolarizare, servirea meselor pentru preşcolari, elevi sau studenţi şi cazarea acestora, precum și clădirile utilizate de către creşe, astfel cum sunt definite și funcționează potrivit Legii nr. 263/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor, cu modificările ulterioare;
g) terenurile unităţilor sanitare publice, cu excepţia suprafeţelor folosite pentru activităţi economice
h) terenurile legate de sistemele hidrotehnice, terenurile de navigaţie, terenurile aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele şi staţiile de pompare aferente acestora, precum şi terenurile aferente lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, pe baza avizului privind categoria de folosinţă a terenului, emis de oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară;
i) terenurile folosite pentru activităţile de apărare împotriva inundaţiilor, gospodărirea apelor, hidrometeorologie, cele care contribuie la exploatarea resurselor de apă, cele folosite ca zone de protecţie definite în lege, precum şi terenurile utilizate pentru exploatările din subsol, încadrate astfel printr-o hotărâre a consiliului local, în măsura în care nu afectează folosirea suprafeţei solului;
j) terenurile degradate sau poluate, incluse în perimetrul de ameliorare, pentru perioada cât durează ameliorarea acestora;
k) terenurile care prin natura lor şi nu prin destinaţia dată sunt improprii pentru agricultură sau silvicultură;
l) terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri naţionale, drumuri principale administrate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A., zonele de siguranţă a acestora, precum şi terenurile ocupate de piste și terenurile din jurul pistelor reprezentând zone de siguranţă;
m) terenurile pe care sunt amplasate elementele infrastructurii feroviare publice, precum și cele ale metroului;
n) terenurile din parcurile industriale, ştiinţifice şi tehnologice, cu respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat;
o) terenurile aferente capacităților de producție care sunt în sectorul pentru apărare cu respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat;
p) terenurile Academiei Române și ale fundaţiilor proprii înfiinţate de Academia Română, în calitate de fondator unic, cu excepția terenurilor care sunt folosite pentru activități economice;
q) terenurile instituţiilor sau unităţilor care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei și Cercetării Științifice sau a Ministerului Tineretului şi Sportului, cu excepția terenurilor care sunt folosite pentru activități economice;
r) terenurile aflate în proprietatea sau coproprietatea veteranilor de război, a văduvelor de război şi a văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război;
s) terenul aferent clădirii de domiciliu, aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;
t) terenul aferent clădirii de domiciliu, aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat şi a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate;
u) terenurile aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 2 lit. a), c)-e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Consiliile locale pot hotărî să acorde scutirea sau reducerea impozitului/taxei pe teren datorate pentru:
a) terenul aferent clădirilor restituite potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001 pe durata pentru care proprietarul menţine afectaţiunea de interes public;
b) terenul aferent clădirilor retrocedate potrivit art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 pe durata pentru care proprietarul menţine afectaţiunea de interes public;
c) terenul aferent clădirilor restituite potrivit art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 pe durata pentru care proprietarul menţine afectaţiunea de interes public;
d) terenurile clădirilor utilizate pentru furnizarea de servicii sociale de către asociațiile și fundațiile acreditate ca furnizori de servicii sociale;
e) terenurile aparținând asociațiilor și fundațiilor folosite exclusiv pentru activitățile fară scop lucrativ;
f) terenurile afectate de calamităţi naturale, pentru o perioadă de până la 2 ani;
g) terenurile aferente clădirii de domiciliu și/sau alte terenuri aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 4 alin. (1) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
h) terenurile aflate în proprietatea persoanelor ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim brut pe ţară ori constau în exclusivitate din indemnizaţie de şomaj sau ajutor social;
i) terenurile aflate în proprietatea operatorilor economici, în condițiile elaborării unor scheme de ajutor de stat/de minimis având un obiectiv prevăzut de legislația în domeniul ajutorului de stat;
j) terenurile persoanelor care domiciliază şi locuiesc efectiv în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea unor facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”, republicată, cu modificările ulterioare.
k) terenurile extravilane situate în arii naturale protejate supuse unor restricţii de utilizare.
l) terenul situat în extravilanul localităților, pe o perioadă de 5 ani ulteriori celui în care proprietarul efectuează intabularea în cartea funciară pe cheltuială proprie.
(3) Scutirea sau reducerea de la plata impozitului/taxei, stabilită conform alin. (2), se aplică începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care persoana depune documentele justificative.
(4) Impozitul pe terenurile situate pe litoralul Mării Negre deţinute de persoane juridice şi care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice pe o durată de minimum 6 luni în cursul unui an calendaristic se reduce cu 50%. Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită această condiție.

Calculul impozitului/taxei pe teren
Art. 462 – (1) Impozitul/taxa pe teren se stabileşte luând în calcul suprafața terenului, rangul localităţii în care este amplasat terenul, zona şi categoria de folosinţă a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local.
(2) În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosinţă terenuri cu construcţii, precum și terenul înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii în suprafață de până la 400 m2, inclusiv, impozitul/taxa pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel:

Zona în cadrul localităţii Nivelurile impozitului/taxei, pe ranguri de localităţi
– lei/ha –
0 I II III IV V
A 8282-20706 6878-17194 6042-15106 5236-13090 711-1788 569-1422
B 6878-17194 5199-12998 4215-10538 3558-8894 569-1422 427-1068
C 5199-12998 3558-8894 2668-6670 1690-4226 427-1068 284-710
D 3558-8894 1690-4226 1410-3526 984-2439 278-696 142-356

(3) În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, pentru suprafața care depășește 400 m2, impozitul/taxa pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută la alin. (4), iar acest rezultat se înmulţeşte cu coeficientul de corecţie corespunzător prevăzut la alin. (5).
(4) Pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren, potrivit alin. (3), se folosesc sumele din tabelul următor, exprimate în lei pe hectar:

Nr. crt. Zona

Categoria de folosinţă A B C D
1 Teren arabil 28 21 19 15
2 Păşune 21 19 15 13
3 Fâneaţă 21 19 15 13
4 Vie 46 35 28 19
5 Livadă 53 46 35 28
6 Pădure sau alt teren cu vegetaţie forestieră 28 21 19 15
7 Teren cu ape 15 13 8 0
8 Drumuri şi căi ferate 0 0 0 0
9 Teren neproductiv 0 0 0 0

(5) Suma stabilită conform alin. (4) se înmulţeşte cu coeficientul de corecţie corespunzător prevăzut în următorul tabel:

Rangul localităţii Coeficientul de corecţie
0 8,00
I 5,00
II 4,00
III 3,00
IV 1,10
V 1,00

(6) Ca excepţie de la prevederile alin. (2)-(5), în cazul contribuabililor persoane juridice, pentru terenul amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, impozitul/taxa pe teren se calculează conform prevederilor alin. (7) numai dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
a) au prevăzut în statut, ca obiect de activitate, agricultură;
b) au înregistrate în evidenţa contabilă, pentru anul fiscal respectiv, venituri şi cheltuieli din desfăşurarea obiectului de activitate prevăzut la lit. a).
(7) În cazul unui teren amplasat în extravilan, impozitul/taxa pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel, înmulţită cu coeficientul de corecţie corespunzător prevăzut la art. 454 alin. (6):

Nr. crt. Categoria de folosinţă Zona
A B C D
1 Teren cu construcţii 31 28 26 22
2 Teren arabil 50 48 45 42
3 Păşune 28 26 22 20
4 Fâneaţă 28 26 22 20
5 Vie pe rod, alta decât cea prevăzută la nr. crt. 5.1 55 53 50 48
5.1 Vie până la intrarea pe rod 0 0 0 0
6 Livadă pe rod, alta decât cea prevăzută la nr. crt. 6.1 56 53 50 48
6.1 Livadă până la intrarea pe rod 0 0 0 0
7 Pădure sau alt teren cu vegetaţie forestieră, cu excepţia celui prevăzut la nr. crt. 7.1 16 14 12 8
7.1 Pădure în vârstă de până la 20 de ani şi pădure cu rol de protecţie 0 0 0 0
8 Teren cu apă, altul decât cel cu amenajări piscicole 6 5 2 1
8.1 Teren cu amenajări piscicole 34 31 28 26
9 Drumuri şi căi ferate 0 0 0 0
10 Teren neproductiv 0 0 0 0

(8) Înregistrarea în registrul agricol a datelor privind clădirile şi terenurile, a titularului dreptului de proprietate asupra acestora, precum şi schimbarea categoriei de folosinţă se pot face numai pe bază de documente, anexate la declaraţia făcută sub semnătura proprie a capului de gospodărie sau, în lipsa acestuia, a unui membru major al gospodăriei. Procedura de înregistrare și categoriile de documente se vor stabili prin norme metodologice.

Declararea și datorarea impozitului și a taxei pe teren
Art. 463 – (1) Impozitul pe teren este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care are în proprietate terenul la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.
(2) În cazul dobândirii unui teren în cursul anului, proprietarul acestuia are obligaţia să depună o nouă declaraţie de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află terenul, în termen de 30 de zile de la data dobândirii şi datorează impozit pe teren începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(3) În cazul în care dreptul de proprietate asupra unui teren este transmis în cursul unui an fiscal, impozitul este datorat de persoana care deţine dreptul de proprietate asupra terenului la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior anului în care se înstrăinează .
(4) Dacă încadrarea terenului în funcţie de rangul localităţii şi zonă se modifică în cursul unui an sau în cursul anului intervine un eveniment care conduce la modificarea impozitului pe teren, impozitul se calculează conform noii situaţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(5) În cazul modificării categoriei de folosinţă a terenului, proprietarul acestuia are obligaţia să depună o nouă declaraţie de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află terenul, în termen de 30 de zile de la data modificării folosinţei şi datorează impozitul pe teren conform noii situaţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(6) În cazul terenurilor la care se constată diferenţe între suprafeţele înscrise în actele de proprietate şi situaţia reală rezultată din măsurătorile executate în condiţiile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea sarcinii fiscale se au în vedere suprafeţele care corespund situaţiei reale, dovedite prin lucrări de cadastru. Datele rezultate din lucrările de cadastru se înscriu în evidenţele fiscale, în registrul agricol, precum şi în cartea funciară, iar impozitul se calculează conform noii situaţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care se înregistrează la organul fiscal local lucrarea respectivă, ca anexă la declaraţia fiscală.
(7) În cazul unui teren care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia se aplică următoarele reguli:
a) impozitul pe teren se datorează de locatar, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a fost încheiat contractul;
b) în cazul în care contractul de leasing financiar încetează altfel decât prin ajungerea la scadență, impozitul pe teren se datorează de locator, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care terenul a fost predat locatorului prin încheierea procesului verbal de predare primire a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatorului ca urmare a rezilierii contractului de leasing .
c) atât locatorul, cât și locatarul au obligaţia depunerii declaraţiei fiscale la organul fiscal local în a cărui rază de competenţă se află terenul, în termen de 30 de zile de la data finalizării contractului de leasing sau a încheierii procesului verbal de predare a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatorului ca urmare a rezilierii contractului de leasing însoţită de o copie a acestor documente.
(8) Taxa pe teren se datorează pe perioada valabilității contractului prin care se constituie dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă. În cazul contractelor care prevăd perioade mai mici de un an, taxa se datorează proporțional cu intervalul de timp pentru care s-a transmis dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă.
(9) Persoana care datorează taxa pe teren are obligația să depună o declarație la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află terenul, până la data de 25 a lunii următoare celei în care intră în vigoare contractul prin care se acordă dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă, la care anexează o copie a acestui contract.
(10) În cazul unei situații care determină modificarea taxei pe teren datorate, persoana care datorează taxa pe teren are obligația să depună o declarație la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află terenul, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a înregistrat situația respectivă.
(11) Declararea terenurilor în scop fiscal nu este condiţionată de înregistrarea acestor terenuri la oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară.
(12) Depunerea declaraţiilor fiscale reprezintă o obligaţie şi în cazul persoanelor care beneficiază de scutiri sau reduceri de la plata impozitului sau a taxei pe teren.

Plata impozitului și a taxei pe teren
Art. 464 – (1) Impozitul pe teren se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv.
(2) Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe teren, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie inclusiv, a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
(3) Impozitul pe teren, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane fizice şi juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată.
(4) În cazul în care contribuabilul deţine în proprietate mai multe terenuri amplasate pe raza aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale, prevederile alin. (2) și (3) se referă la impozitul pe teren cumulat.
(5) Taxa pe teren se plătește lunar, până la data de 25 a lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului prin care se transmite dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă.

CAPITOLUL IV
Impozitul pe mijloacele de transport

Reguli generale
Art. 465 – (1) Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport, cu excepţia cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel.
(2) Impozitul pe mijloacele de transport se datorează pe perioada cât mijlocul de transport este înmatriculat sau înregistrat în România.
(3) Impozitul pe mijloacele de transport se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde persoana îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.
(4) În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia, impozitul pe mijlocul de transport se datorează de locatar.

Scutiri
Art. 466 – (1) Sunt scutite de impozitul pe mijloacele de transport următoarele:
a) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea veteranilor de război, văduvelor de război sau văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război;
b) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului;
c) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu completările ulterioare, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului;
d) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 4 alin. (1) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, pentru un singur autoturism hycomat sau hidramat (cutie de viteze automată) ori mototriciclu, la alegerea contribuabilului;
e) navele fluviale de pasageri, bărcile şi luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei şi Insula Balta Ialomiţei;
f) mijloacele de transport ale instituţiilor publice;
g) mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localităţi, dacă tariful de transport este stabilit în condiţii de transport public;
h) vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare;
i) mijloacele de transport folosite exclusiv pentru transportul stupilor în pastoral;
j) mijloacele de transport folosite exclusiv pentru intervenții în situații de urgență;
k) mijloacele de transport ale instituţiilor sau unităţilor care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei și Cercetării Științifice sau a Ministerului Tineretului și Sportului;
l) mijloacele de transport ale fundaţiilor înființate prin testament constituite conform legii, cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural;
m) mijloacele de transport ale organizaţiilor care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unităţi specializate care asigură găzduire, îngrijire socială şi medicală, asistenţă, ocrotire, activităţi de recuperare, reabilitare şi reinserţie socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum şi pentru alte persoane aflate în dificultate, în condiţiile legii;
n) autovehiculele acționate electric.
(2) Consiliile locale pot hotărî să acorde scutirea sau reducerea impozitului pe mijloacele de transport agricole utilizate efectiv în domeniul agricol.
(3) Scutirea sau reducerea de la plata impozitului pe mijloacele de transport agricole utilizate efectiv în domeniul agricol., stabilită conform alin. (2), se aplică începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care persoana depune documentele justificative.
(4) Impozitul pe mijloacele de transport se reduce cu 50% pentru persoanele fizice care domiciliază în localităţile precizate în:
a) Hotărârea Guvernului nr. 323/1996 privind aprobarea Programului special pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a unor localităţi din Munţii Apuseni, cu modificările ulterioare;
b) Hotărârea Guvernului nr. 395/1996 pentru aprobarea Programului special privind unele măsuri şi acţiuni pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a judeţului Tulcea şi a Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, cu modificările ulterioare.

Calculul impozitului
Art. 467 – (1) Impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcţie de tipul mijlocului de transport, conform celor prevăzute în prezentul capitol.
(2) În cazul oricăruia dintre următoarele autovehicule, impozitul pe mijlocul de transport se calculează în funcţie de capacitatea cilindrică a acestuia, prin înmulţirea fiecărei grupe de 200 cm3 sau fracţiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul următor:
Nr. crt. Mijloace de transport cu tracţiune mecanică Lei/200 cm3 sau fracţiune din aceasta –
I. Vehicule înmatriculate (lei/200 cm3 sau fracţiune din aceasta)
1 Motociclete, tricicluri, cvadricicluri şi autoturisme cu capacitatea cilindrică de până la 1600 cm3, inclusiv 8
2 Motociclete, tricicluri şi cvadricicluri cu capacitatea cilindrică de peste 1600 cm3 9
3 Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 1601 cm3 şi 2000 cm3 inclusiv 18
4 Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2001 cm3 şi 2600 cm3 inclusiv 72
5 Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2601 cm3 şi 3000 cm3 inclusiv 144
6 Autoturisme cu capacitatea cilindrică de peste 3001 cm3 290
7 Autobuze, autocare, microbuze 24
8 Alte vehicule cu tracţiune mecanică cu masa totală maximă autorizată de până la 12 tone, inclusiv 30
9 Tractoare înmatriculate 18
I. Vehicule înregistrate
1 Vehicule cu capacitate cilindrică lei/200 cm3
1.1 Vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică < 4.800 cm3 2-4 1.2 Vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică < 4.800 cm3 4-6 2 Vehicule fără capacitate cilindrică evidenţiată 50 - 150 lei/an (3) În cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se reduce cu 95%. (4) În cazul unui ataş, impozitul pe mijlocul de transport este de 50% din impozitul pentru motocicletele respective. (5) În cazul unui autovehicul de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, impozitul pe mijloacele de transport este egal cu suma corespunzătoare prevăzută în tabelul următor: Numărul de axe şi greutatea brută încărcată maximă admisă Impozitul (în lei/an) Ax(e) motor (oare) cu sistem de suspensie pneumatică sau echivalentele recunoscute Alte sisteme de suspensie pentru axele motoare I două axe 1 Masa de cel puţin 12 tone, dar mai mică de 13 tone 0 133 2 Masa de cel puţin 13 tone, dar mai mică de 14 tone 133 367 3 Masa de cel puţin 14 tone, dar mai mică de 15 tone 367 517 4 Masa de cel puţin 15 tone, dar mai mică de 18 tone 517 1169 5 Masa de cel puţin 18 tone 517 1169 II 3 axe 1 Masa de cel puţin 15 tone, dar mai mică de 17 tone 133 231 2 Masa de cel puţin 17 tone, dar mai mică de 19 tone 231 474 3 Masa de cel puţin 19 tone, dar mai mică de 21 tone 474 615 4 Masa de cel puţin 21 tone, dar mai mică de 23 tone 615 947 5 Masa de cel puţin 23 tone, dar mai mică de 25 tone 947 1472 6 Masa de cel puţin 25 tone, dar mai mică de 26 tone 947 1472 7 Masa de cel puţin 26 tone 947 1472 III 4 axe 1 Masa de cel puţin 23 tone, dar mai mică de 25 tone 615 623 2 Masa de cel puţin 25 tone, dar mai mică de 27 tone 623 973 3 Masa de cel puţin 27 tone, dar mai mică de 29 tone 973 1545 4 Masa de cel puţin 29 tone, dar mai mică de 31 tone 1545 2291 5 Masa de cel puţin 31 tone, dar mai mică de 32 tone 1545 2291 6 Masa de cel puţin 32 tone 1545 2291 (6) În cazul unei combinaţii de autovehicule, un autovehicul articulat sau tren rutier, de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone, impozitul pe mijloacele de transport este egal cu suma corespunzătoare prevăzută în tabelul următor: Numărul de axe şi greutatea brută încărcată maximă admisă Impozitul (în lei/an) Ax(e) motor(oare) cu sistem de suspensie pneumatică sau echivalentele recunoscute Alte sisteme de suspensie pentru axele motoare I 2+1 axe 1 Masa de cel puţin 12 tone, dar mai mică de 14 tone 0 0 2 Masa de cel puţin 14 tone, dar mai mică de 16 tone 0 0 3 Masa de cel puţin 16 tone, dar mai mică de 18 tone 0 60 4 Masa de cel puţin 18 tone, dar mai mică de 20 tone 60 137 5 Masa de cel puţin 20 tone, dar mai mică de 22 tone 137 320 6 Masa de cel puţin 22 tone, dar mai mică de 23 tone 320 414 7 Masa de cel puţin 23 tone, dar mai mică de 25 tone 414 747 8 Masa de cel puţin 25 tone, dar mai mică de 28 tone 747 1310 9 Masa de cel puţin 28 tone 747 1310 II 2+2 axe 1 Masa de cel puţin 23 tone, dar mai mică de 25 tone 128 299 2 Masa de cel puţin 25 tone, dar mai mică de 26 tone 299 491 3 Masa de cel puţin 26 tone, dar mai mică de 28 tone 491 721 4 Masa de cel puţin 28 tone, dar mai mică de 29 tone 721 871 5 Masa de cel puţin 29 tone, dar mai mică de 31 tone 871 1429 6 Masa de cel puţin 31 tone, dar mai mică de 33 tone 1429 1984 7 Masa de cel puţin 33 tone, dar mai mică de 36 tone 1984 3012 8 Masa de cel puţin 36 tone, dar mai mică de 38 tone 1984 3012 9 Masa de cel puţin 38 tone 1984 3012 III 2+3 axe 1 Masa de cel puţin 36 tone, dar mai mică de 38 tone 1579 2197 2 Masa de cel puţin 38 tone, dar mai mică de 40 tone 2197 2986 3 Masa de cel puţin 40 tone 2197 2986 IV 3+2 axe 1 Masa de cel puţin 36 tone, dar mai mică de 38 tone 1395 1937 2 Masa de cel puţin 38 tone, dar mai mică de 40 tone 1937 2679 3 Masa de cel puţin 40 tone, dar mai mică de 44 tone 2679 3963 4 Masa de cel puţin 44 tone 2679 3963 V 3+3 axe 1 Masa de cel puţin 36 tone, dar mai mică de 38 tone 794 960 2 Masa de cel puţin 38 tone, dar mai mică de 40 tone 960 1434 3 Masa de cel puţin 40 tone, dar mai mică de 44 tone 1434 2283 4 Masa de cel puţin 44 tone 1434 2283 (7) În cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinaţie de autovehicule prevăzută la alin. (6), taxa asupra mijlocului de transport este egală cu suma corespunzătoare din tabelul următor: Masa totală maximă autorizată Impozit - lei - a. Până la 1 tonă, inclusiv 9 b. Peste 1 tonă, dar nu mai mult de 3 tone 34 c. Peste 3 tone, dar nu mai mult de 5 tone 52 d. Peste 5 tone 64 (8) În cazul mijloacelor de transport pe apă, impozitul pe mijlocul de transport este egal cu suma corespunzătoare din tabelul următor: Mijlocul de transport pe apă Impozit -lei/an- 1. Luntre, bărci fără motor, folosite pentru pescuit şi uz personal 21 2. Bărci fără motor, folosite în alte scopuri 56 3. Bărci cu motor 210 4. Nave de sport şi agrement Între 0 şi 1119 5. Scutere de apă 210 6. Remorchere şi împingătoare: X a) până la 500 CP, inclusiv 559 b) peste 500 CP şi până la 2000 CP, inclusiv 909 c) peste 2000 CP şi până la 4000 CP, inclusiv 1398 d) peste 4000 CP 2237 7. Vapoare – pentru fiecare 1000 tdw sau fracţiune din acesta 182 8. Ceamuri, şlepuri şi barje fluviale: X a) cu capacitatea de încărcare până la 1500 de tone, inclusiv 182 b) cu capacitatea de încărcare de peste 1500 de tone şi până la 3000 de tone, inclusiv 280 c) cu capacitatea de încărcare de peste 3000 de tone 490 (9) În înţelesul prezentului articol, capacitatea cilindrică sau masa totală maximă autorizată a unui mijloc de transport se stabileşte prin cartea de identitate a mijlocului de transport, prin factura de achiziţie sau un alt document similar. Declararea și datorarea impozitului pe mijloacele de transport Art. 468 – (1) Impozitul pe mijlocul de transport este datorat pentru întregul an fiscal de persoana pe al cărei nume este înmatriculat sau înregistrat mijlocul de transport la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior. (2) În cazul înmatriculării sau înregistrării unui mijloc de transport în cursul anului, proprietarul acestuia are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data înmatriculării/înregistrării şi datorează impozit pe mijloacele de transport începând cu data de 1 ianuarie a anului următor. (3) În cazul în care mijlocul de transport este dobândit în alt stat decât România, proprietarul datorează impozit începând cu data de 1 ianuarie a anului următor înmatriculării sau înregistrării acestuia în România. (4) În cazul radierii din circulaţie a unui mijloc de transport, proprietarul are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal în a cărui rază teritorială de competenţă îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data radierii şi încetează să datoreze impozitul începând cu data de 1 ianuarie a anului următor. (5) În cazul oricărei situații care conduce la modificarea impozitului pe mijloacele de transport, inclusiv schimbarea domiciliului, sediului sau punctului de lucru, contribuabilul are obligaţia depunerii declaraţiei fiscale cu privire la mijlocul de transport la organul fiscal local pe a cărei rază teritorială îşi are domiciliul/sediul/punctul de lucru, în termen de 30 de zile, inclusiv, de la modificarea survenită şi datorează impozitul pe mijloacele de transport stabilit în noile condiții începând cu data de 1 ianuarie a anului următor. (6) În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia se aplică următoarele reguli: a) impozitul pe mijloacele de transport se datorează de locatar începând cu 1 ianuarie a anului următor încheierii contractului de leasing financiar, până la sfârșitul anului în cursul căruia încetează contractul de leasing financiar; b) locatarul are obligația depunerii declarației fiscale la organul fiscal local în a cărui rază de competență se înregistrază mijlocul de transport, în termen de 30 de zile de la data procesul verbal a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatarului, însoţită de o copie a acestor documente; c) la încetarea contractului de leasing, impozitul pe mijloacele de transport se datorează de locator începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care mijlocul de transport a intrat în posesia locatorului, pe baza procesului verbal de predare a bunului sau a altor documente similare; d) la încetarea contractului de leasing, atât locatarul, cât și locatorul au obligația depunerii declarației fiscale la consiliul local competent, în termen de 30 de zile de la data încheierii procesului verbal de predare-primire a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatorului însoţită de o copie a acestor documente. (7) Depunerea declaraţiilor fiscale reprezintă o obligaţie şi în cazul persoanelor care beneficiază de scutiri sau reduceri de la plata impozitului pe mijloacele de transport. Plata impozitului Art. 469 - (1) Impozitul pe mijlocul de transport se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv. (2) Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe mijlocul de transport, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv inclusiv, se acordă o bonificaţie de până la 10% inclusiv, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti. (3) Impozitul anual pe mijlocul de transport, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane fizice şi juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată. În cazul în care contribuabilul deţine în proprietate mai multe mijloace de transport, pentru care impozitul este datorat bugetului local al aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul pe mijlocul de transport cumulat al acestora. CAPITOLUL V Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor Reguli generale Art. 470 - Orice persoană care trebuie să obţină un certificat, un aviz sau o autorizaţie menționată în prezentul capitol trebuie să plătească o taxă la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale înainte de a i se elibera certificatul, avizul sau autorizaţia necesară. Taxa pentru eliberarea certificatelor de urbanism, a autorizaţiilor de construire şi a altor avize și autorizații Art. 471 - (1) Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism, în mediul urban, este egală cu suma stabilită conform tabelului următor: Suprafaţa pentru care se obţine certificatul de urbanism -lei - a) până la 150 m2, inclusiv 5-6 b) între 151 şi 250 m2, inclusiv 6-7 c) între 251 şi 500 m2, inclusiv 7-9 d) între 501 şi 750 m2, inclusiv 9-12 e) între 751 şi 1000 m2, inclusiv 12-14 f) peste 1000 m2 14 + 0,01 lei/ m2, pentru fiecare m2 care depăşeşte 1000 m2 (2) Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism pentru o zonă rurală este egală cu 50% din taxa stabilită conform alin. (1). (3) Taxa pentru prelungirea unui certificat de urbanism este egală cu 30% din cuantumul taxei pentru eliberarea certificatului sau a autorizaţiei iniţiale. (4) Taxa pentru avizarea certificatului de urbanism de către comisia de urbanism şi amenajarea teritoriului, de către primari sau de structurile de specialitate din cadrul consiliului judeţean se stabileşte de consiliul local în sumă de până la 15 lei, inclusiv. (5) Taxa pentru eliberarea unei autorizaţii de construire pentru o clădire rezidenţială sau clădire-anexă este egală cu 0,5% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţii. (6) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru alte construcții decât cele menționate la alin. (5) este egală cu 1% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţie, inclusiv valoarea instalaţiilor aferente. (7) Pentru taxele prevăzute la alin.(5) şi (6) stabilite pe baza valorii autorizate a lucrărilor de construcţie, se aplică următoarele reguli: a) taxa datorată se stabileşte pe baza valorii lucrărilor de construcţie declarate de persoana care solicită avizul şi se plăteşte înainte de emiterea avizului; b) pentru taxa prevăzută la alin.(5), valoarea reală a lucrărilor de construcţie nu poate fi mai mică decât valoarea impozabilă a clădirii stabilită conform art. 454; c) în termen de 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcţie, dar nu mai târziu de 15 zile de la data la care expiră autorizaţia respectivă, persoana care a obţinut autorizaţia trebuie să depună o declaraţie privind valoarea lucrărilor de construcţie la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale; d) până în cea de-a 15-a zi inclusiv, de la data la care se depune situaţia finală privind valoarea lucrărilor de construcţii, compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale are obligaţia de a stabili taxa datorată pe baza valorii reale a lucrărilor de construcţie; e) până în cea de-a 15-a zi inclusiv, de la data la care compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale a comunicat valoarea stabilită pentru taxă, trebuie plătită orice diferență de taxă datorată de către persoana care a primit autorizaţia sau orice diferență de taxă care trebuie rambursată de autoritatea administraţiei publice locale. (8) Taxa pentru prelungirea unei autorizaţii de construire este egală cu 30% din cuantumul taxei pentru eliberarea certificatului sau a autorizaţiei iniţiale. (9) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de desfiinţare, totală sau parţială, a unei construcţii este egală cu 0,1% din valoarea impozabilă stabilită pentru determinarea impozitului pe clădiri, aferentă părții desființate. (10) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări necesară lucrărilor de cercetare şi prospectare a terenurilor în etapa efectuării studiilor geotehnice şi a studiilor privind: ridicările topografice, sondele de gaze, petrol şi alte excavări se datorează de către titularii drepturilor de prospecţiune şi explorare şi se calculează prin înmulţirea numărului de metri pătraţi de teren ce vor fi efectiv afectați la suprafaţa solului de foraje şi excavări, cu o valoare cuprinsă între 0 şi 15 lei. (11) În termen de 30 zile de la finalizarea fazelor de cercetare şi prospectare contribuabilii declară suprafaţa efectiv afectată de foraje sau excavări, iar în cazul în care aceasta diferă de cea pentru care a fost emisă anterior o autorizaţie, taxa aferentă se regularizează astfel încat să reflecte suprafaţa efectiv afectată. (12) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei necesare pentru lucrările de organizare de şantier în vederea realizării unei construcţii, care nu sunt incluse în altă autorizaţie de construire, este egală cu 3% din valoarea autorizată a lucrărilor de organizare de şantier. (13) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de amenajare de tabere de corturi, căsuţe sau rulote ori campinguri este egală cu 2% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţie. (14) Taxa pentru autorizarea amplasării de chioşcuri, containere, tonete, cabine, spaţii de expunere, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame situate pe căile şi în spaţiile publice este de până la 8 lei, inclusiv, pentru fiecare metru pătrat de suprafaţă ocupată de construcţie. (15) Taxa pentru eliberarea unei autorizaţii privind lucrările de racorduri şi branşamente la reţele publice de apă, canalizare, gaze, termice, energie electrică, telefonie şi televiziune prin cablu se stabileşte de consiliul local şi este de până la 13 lei, inclusiv, pentru fiecare racord. (16) Taxa pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală şi adresă se stabileşte de către consiliile locale în sumă de până la 9 lei, inclusiv. Taxa pentru eliberarea autorizaţiilor pentru desfăşurarea unor activități Art. 472 – (1) Taxa pentru eliberarea autorizaţiilor sanitare de funcţionare se stabileşte de consiliul local şi este de până la 20 lei, inclusiv. (2) Taxa pentru eliberarea atestatului de producător se stabileşte de către consiliile locale şi este de până la 80 lei, inclusiv. (3) Persoanele a căror activitate se încadrează în grupele 561 – Restaurante, 563 – Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor şi 932 - Alte activităţi recreative şi distractive potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, actualizată prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională, datorează bugetului local al comunei, oraşului sau municipiului, după caz, în a cărui rază administrativ teritorială se desfăşoară activitatea, o taxă pentru eliberarea/vizarea anuală a autorizaţiei privind desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică, în funcţie de suprafaţa aferentă activităţilor respective, în sumă de: a) până la 4000 lei, pentru o suprafaţă de până la 500 metri pătraţi, inclusiv; b) între 4000-8000 lei pentru o suprafaţă mai mare de 500 metri pătraţi. (4) Nivelul taxei prevăzute la alin. (3) se stabileşte prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, această taxă se stabileşte de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi se face venit la bugetul local al sectorului în a cărui rază teritorială se desfăşoară activitatea. (5) Autorizaţia privind desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică, în cazul în care comerciantul îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, se emite de către primarul în a cărui rază de competenţă se află amplasată unitatea sau standul de comercializare. Scutiri Art. 473 - Sunt scutite de taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor următoarele: a) certificatele, avizele și autorizațiile ai căror beneficiari sunt veterani de război, văduve de război sau văduve nerecăsătorite ale veteranilor de război; b) certificatele, avizele și autorizațiile ai căror beneficiari sunt persoanele prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu completările ulterioare, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului; c) certificatele de urbanism și autorizaţiile de construire pentru lăcaşuri de cult sau construcţii anexă; d) certificatele de urbanism și autorizaţiile de construire pentru dezvoltarea, modernizarea sau reabilitarea infrastructurilor din transporturi care aparţin domeniului public al statului; e) certificatele de urbanism și autorizaţiile de construire pentru lucrările de interes public național, judeţean sau local; f) certificatele de urbanism și autorizaţiile de construire, dacă beneficiarul construcţiei este o instituţie publică; g) autorizaţiile de construire pentru autostrăzile şi căile ferate atribuite prin concesionare, conform legii; h) certificatele de urbanism și autorizaţiile de construire, dacă beneficiarul construcţiei este o instituţie sau o unitate care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei și Cercetării Științifice sau a Ministerului Tineretului și Sportului; i) certificat de urbanism sau autorizaţie de construire, dacă beneficiarul construcţiei este o fundaţie înființată prin testament constituită conform legii, cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural; j) certificat de urbanism sau autorizaţie de construire, dacă beneficiarul construcţiei este o organizaţie care are ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unităţi specializate care asigură găzduire, îngrijire socială şi medicală, asistenţă, ocrotire, activităţi de recuperare, reabilitare şi reinserţie socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum şi pentru alte persoane aflate în dificultate, în condiţiile legii; k) certificat de urbanism sau autorizaţie de construire, în cazul unei calamități naturale. CAPITOLUL VI Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate Taxa pentru serviciile de reclamă şi publicitate Art. 474 - (1) Orice persoană, care beneficiază de servicii de reclamă şi publicitate în România în baza unui contract sau a unui alt fel de înţelegere încheiată cu altă persoană, datorează plata taxei prevăzute în prezentul articol, cu excepţia serviciilor de reclamă şi publicitate realizate prin mijloacele de informare în masă scrise şi audiovizuale. (2) Publicitatea realizată prin mijloace de informare în masă scrise şi audiovizuale, în sensul prezentului articol, corespunde activităţilor agenţilor de publicitate potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, cu modificările ulterioare, respectiv publicitatea realizată prin ziare şi alte tipărituri, precum şi prin radio, televiziune şi internet. (3) Taxa prevăzută în prezentul articol, denumită în continuare taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate, se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia persoana prestează serviciile de reclamă şi publicitate. (4) Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate se calculează prin aplicarea cotei taxei respective la valoarea serviciilor de reclamă şi publicitate. (5) Cota taxei se stabileşte de consiliul local, fiind cuprinsă între 1% şi 3%. (6) Valoarea serviciilor de reclamă şi publicitate cuprinde orice plată obţinută sau care urmează a fi obţinută pentru serviciile de reclamă şi publicitate, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată. (7) Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate se varsă la bugetul local, lunar, până la data de 10 a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare contractul de prestări de servicii de reclamă şi publicitate. Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate Art. 475 - (1) Orice persoană care utilizează un panou, afişaj sau o structură de afişaj pentru reclamă şi publicitate, cu excepţia celei care intră sub incidenţa art. 474, datorează plata taxei anuale prevăzute în prezentul articol către bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, în raza căreia/căruia este amplasat panoul, afişajul sau structura de afişaj respectivă. La nivelul municipiului Bucureşti, această taxă revine bugetului local al sectorului în raza căruia este amplasat panoul, afişajul sau structura de afişaj respectivă. (2) Valoarea taxei pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate se calculează anual, prin înmulţirea numărului de metri pătraţi sau a fracţiunii de metru pătrat a suprafeţei afişajului pentru reclamă sau publicitate cu suma stabilită de consiliul local, astfel: a) în cazul unui afişaj situat în locul în care persoana derulează o activitate economică, suma este de până la 32 lei, inclusiv; b) în cazul oricărui alt panou, afişaj sau structură de afişaj pentru reclamă şi publicitate, suma este de până la 23 lei, inclusiv. (3) Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate se recalculează pentru a reflecta numărul de luni sau fracţiunea din lună dintr-un an calendaristic în care se afişează în scop de reclamă şi publicitate. (4) Taxa pentru afişajul în scop de reclamă şi publicitate se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv. Taxa pentru afişajul în scop de reclamă şi publicitate, datorată aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane fizice şi juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată. (5) Consiliile locale pot impune persoanelor care datorează taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate să depună o declaraţie anuală la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale. Scutiri Art. 476 - (1) Taxa pentru serviciile de reclamă şi publicitate şi taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate nu se aplică instituţiilor publice, cu excepţia cazurilor când acestea fac reclamă unor activităţi economice. (2) Taxa prevăzută în prezentul articol, denumită în continuare taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate, nu se aplică unei persoane care închiriază panoul, afişajul sau structura de afişaj unei alte persoane, în acest caz taxa prevăzută la art. 474 fiind plătită de această ultimă persoană. (3) Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate nu se datorează pentru afişele, panourile sau alte mijloace de reclamă şi publicitate amplasate în interiorul clădirilor. (4) Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate nu se aplică pentru panourile de identificare a instalaţiilor energetice, marcaje de avertizare sau marcaje de circulaţie, precum şi alte informaţii de utilitate publică şi educaţionale. (5) Nu se datorează taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate pentru afişajul efectuat pe mijloacele de transport care nu sunt destinate, prin construcţia lor, realizării de reclamă şi publicitate. CAPITOLUL VII Impozitul pe spectacole Reguli generale Art. 477 - (1) Orice persoană care organizează o manifestare artistică, o competiţie sportivă sau altă activitate distractivă în România are obligaţia de a plăti impozitul prevăzut în prezentul capitol, denumit în continuare impozitul pe spectacole. (2) Impozitul pe spectacole se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia are loc manifestarea artistică, competiţia sportivă sau altă activitate distractivă. Calculul impozitului Art. 478 - (1) Impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotei de impozit la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare şi a abonamentelor. (2) Consiliile locale hotărăsc cota de impozit după cum urmează: a) pâna la 2%, în cazul unui spectacol de teatru, ca de exemplu o piesă de teatru, balet, operă, operetă, concert filarmonic sau altă manifestare muzicală, prezentarea unui film la cinematograf, un spectacol de circ sau orice competiţie sportivă internă sau internaţională b) pâna la 5 % în cazul oricărei alte manifestări artistice decât cele enumerate la lit. a) . (3) Suma primită din vânzarea biletelor de intrare sau a abonamentelor nu cuprinde sumele plătite de organizatorul spectacolului în scopuri caritabile, conform contractului scris intrat în vigoare înaintea vânzării biletelor de intrare sau a abonamentelor. (4) Persoanele care datorează impozitul pe spectacole stabilit în conformitate cu prezentul articol au obligaţia de: a) a înregistra biletele de intrare şi/sau abonamentele la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale care îşi exercită autoritatea asupra locului unde are loc spectacolul; b) a anunţa tarifele pentru spectacol în locul unde este programat să aibă loc spectacolul, precum şi în orice alt loc în care se vând bilete de intrare şi/sau abonamente; c) a preciza tarifele pe biletele de intrare şi/sau abonamente şi de a nu încasa sume care depăşesc tarifele precizate pe biletele de intrare şi/sau abonamente; d) a emite un bilet de intrare şi/sau abonament pentru toate sumele primite de la spectatori; e) a asigura, la cererea compartimentului de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale, documentele justificative privind calculul şi plata impozitului pe spectacole; f) a se conforma oricăror altor cerinţe privind tipărirea, înregistrarea, avizarea, evidenţa şi inventarul biletelor de intrare şi a abonamentelor, care sunt precizate în normele elaborate în comun de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice, contrasemnate de Ministerul Culturii şi Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret. Scutiri Art. 479 - Spectacolele organizate în scopuri umanitare sunt scutite de la plata impozitului pe spectacole. Plata impozitului Art. 480 - (1) Impozitul pe spectacole se plăteşte lunar până la data de 10, inclusiv, a lunii următoare celei în care a avut loc spectacolul. (2) Orice persoană care datorează impozitul pe spectacole are obligaţia de a depune o declaraţie la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale, până la data stabilită pentru fiecare plată a impozitului pe spectacole. Formatul declaraţiei se precizează în normele elaborate în comun de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. (3) Persoanele care datorează impozitul pe spectacole răspund pentru calculul corect al impozitului, depunerea la timp a declaraţiei şi plata la timp a impozitului. CAPITOLUL VIII Taxe speciale Taxe speciale Art. 481 - (1) Pentru funcţionarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice şi juridice, precum și pentru promovarea turistică a localității, consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot adopta taxe speciale. (2) Domeniile în care consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot adopta taxe speciale pentru serviciile publice locale, precum şi cuantumul acestora se stabilesc în conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare. (3) Taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice şi juridice care beneficiază de serviciile oferite de instituţia sau serviciul public de interes local, potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare al acestora, sau de la cele care sunt obligate, potrivit legii, să efectueze prestaţii ce intră în sfera de activitate a acestui tip de serviciu. (4) Consiliile locale, judeţene sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, nu pot institui taxe speciale concesionarilor din sectorul utilităţilor publice (gaze naturale, apă, energie electrică), pentru existenţa pe domeniul public/privat al unităţilor administrativ-teritoriale a reţelelor de apă, de transport şi distribuţie a energiei electrice şi a gazelor naturale. Scutiri Art. 482 - (1) Autoritățile deliberative pot acorda reduceri sau scutiri de la plata taxelor speciale instituite conform art. 481, următoarelor persoane fizice sau juridice: a) veteranii de război, văduvele de război și văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război; b) persoanele fizice prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu completările ulterioare; c) instituţiile sau unităţile care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei și Cercetării Științifice sau a Ministerului Tineretului și Sportului, cu excepţia incintelor folosite pentru activităţi economice; d) fundaţiile înființate prin testament constituite conform legii, cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural; e) organizaţiile care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unităţi specializate care asigură găzduire, îngrijire socială şi medicală, asistenţă, ocrotire, activităţi de recuperare, reabilitare şi reinserţie socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum şi pentru alte persoane aflate în dificultate, în condiţiile legii. (2) Taxele speciale instituite conform art. 481 se reduc cu 50% pentru persoanele fizice care domiciliază în localităţile precizate în: a) Hotărârea Guvernului nr. 323/1996 privind aprobarea Programului special pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a unor localităţi din Munţii Apuseni, cu modificările ulterioare; b) Hotărârea Guvernului nr. 395/1996 pentru aprobarea Programului special privind unele măsuri şi acţiuni pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a judeţului Tulcea şi a Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", cu modificările ulterioare. CAPITOLUL IX Alte taxe locale Alte taxe locale Art. 483 – (1) Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau consiliile judeţene, după caz, pot institui taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice şi pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectură şi arheologice şi altele asemenea. (2) Consiliile locale pot institui taxe pentru deţinerea sau utilizarea echipamentelor şi utilajelor destinate obţinerii de venituri care folosesc infrastructura publică locală, pe raza localităţii unde acestea sunt utilizate, precum şi taxe pentru activităţile cu impact asupra mediului înconjurător. (3) Taxele prevăzute la alin. (1) şi (2) se calculează şi se plătesc în conformitate cu procedurile aprobate de autorităţile deliberative interesate. (4) Taxa pentru îndeplinirea procedurii de divorţ pe cale administrativă este în cuantum de 500 lei şi poate fi majorată prin hotărâre a consiliului local, fără ca majorarea să poată depăşi 50% din această valoare. Taxa se face venit la bugetul local. (5) Pentru eliberarea de copii heliografice de pe planuri cadastrale sau de pe alte asemenea planuri, deţinute de consiliile locale, consiliul local stabileşte o taxă de până la 32 lei, inclusiv. (6) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, pot institui taxa pentru reabilitare termică a blocurilor de locuinţe şi locuinţelor unifamiliale, pentru care s-au alocat sume aferente cotei de contribuţie a proprietarilor, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Scutiri Art. 484 - Autoritățile deliberative pot acorda reduceri sau scutiri de la plata taxelor instituite conform art. 483, următoarelor persoane fizice sau juridice: a) veteranii de război, văduvele de război și văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război; b) persoanele fizice prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu completările ulterioare; c) instituţiile sau unităţile care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei și Cercetării Științifice sau a Ministerului Tineretului și Sportului, cu excepţia incintelor folosite pentru activităţi economice; d) fundaţiile înființate prin testament constituite conform legii, cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural; e) organizaţiile care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unităţi specializate care asigură găzduire, îngrijire socială şi medicală, asistenţă, ocrotire, activităţi de recuperare, reabilitare şi reinserţie socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum şi pentru alte persoane aflate în dificultate, în condiţiile legii. Contracte de fiducie Art. 485 - În cazul persoanelor fizice şi juridice care încheie contracte de fiducie conform Codului civil, impozitele şi taxele locale aferente masei patrimoniale fiduciare transferate în cadrul operaţiunii de fiducie sunt plătite de către fiduciar la bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale unde sunt înregistrate bunurile care fac obiectul operaţiunii de fiducie, cu respectarea prevederilor prezentului titlu, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost încheiat contractul de fiducie. CAPITOLUL X Alte dispoziţii comune Majorarea impozitelor şi taxelor locale de consiliile locale sau consiliile judeţene Art. 486 - (1) Autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale, la propunerea autorităţii executive, poate stabili cote adiţionale la impozitele şi taxele locale prevăzute în prezentul titlu, în funcţie de următoarele criterii: economice, sociale, geografice, precum şi de necesităţile bugetare locale, cu excepţia taxelor prevăzute la art. 491 alin. (10) lit. b) şi c). (2) Cotele adiţionale stabilite conform alin. (1) nu pot fi mai mari de 50% faţă de nivelurile maxime stabilite în prezentul titlu. (3) Criteriile prevăzute la alin. (1) se hotărăsc de către autoritatea deliberativă a administraţiei publice locale. (4) Începând cu 1 ianuarie 2017, consiliul local poate majora impozitul pe clădiri și impozitul pe teren cu până la 500% pentru clădirile și terenurile situate în intravilan neîngrijite, în condiţiile stabilite prin hotărâre a consiliului local. (5) Începând cu 1 ianuarie 2018, impozitul pe teren poate fi majorat cu până la 500% pentru terenul situat în intravilan pentru care suprafața ocupată de clădiri este mai mică de 20% din suprafața totală a terenului şi nu depăşeşte 40 de metri pătraţi, în condițiile stabilite prin hotărâre a consiliului local. (6) Pentru terenul agricol nelucrat timp de doi ani consecutiv, consiliul local poate majora impozitul pe teren cu până la 500% începând cu al treilea an, în condițiile stabilite prin hotărâre a consiliului local. Controlul şi colectarea impozitelor şi taxelor locale Art. 487 - Autorităţile administraţiei publice locale şi organele speciale ale acestora, după caz, sunt responsabile pentru stabilirea, controlul şi colectarea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a amenzilor şi penalizărilor aferente. Indexarea impozitelor şi taxelor locale Art. 488 - (1) În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ţinînd cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. (2) Sumele indexate conform alin. (1) se aprobă prin hotărâre a consiliului local și se aplică în anul fiscal următor. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Elaborarea normelor Art. 489 - Elaborarea normelor pentru prezentul titlu se face de către Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. CAPITOLUL XI Sancţiuni Sancţiuni Art. 490 - (1) Nerespectarea prevederilor prezentului titlu atrage răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. (2) Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii, infracțiuni: a) depunerea peste termen a declaraţiilor de impunere prevăzute la art. 458 alin. (2), (6), (7), (10) lit. c), (12) și (13), art. 463 alin. (2), (5), (7) lit.c), (9) și (10), art. 468 alin. (2), (4), (5) și (6) lit. c), art. 471 alin. (7) lit. c), (11) și art. 480 alin. (2); b) nedepunerea declaraţiilor de impunere prevăzute la art. 458 alin. (2), (6), (7), (10) lit. c), (12) și (13), art. 463 alin. (2), (5), (7) lit.c), (9) și (10), art. 468 alin. (2), (4), (5) și (6) lit. c), art. 471 alin. (7) lit. c), (11) și art. 480 alin. (2). (3) Contravenţia prevăzută la alin. (2) lit. a) se sancţionează cu amendă de la 70 lei la 279 lei, iar cele de la alin. (2) lit. b) - c), cu amendă de la 279 lei la 696 lei. (4) Încălcarea normelor tehnice privind tipărirea, înregistrarea, vânzarea, evidenţa şi gestionarea, după caz, a abonamentelor şi a biletelor de intrare la spectacole constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 325 de lei la 1578 lei. (5) În cazul persoanelor juridice, limitele minime şi maxime ale amenzilor prevăzute la alin. (3) și (4) se majorează cu 300%. (6) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către primari şi persoane împuternicite din cadrul autorităţii administraţiei publice locale. (7) Limitele amenzilor prevăzute la alin. (3) şi (4) se actualizează prin hotărâre a consiliilor locale conform procedurii stabilite la art. 488. (8) Contravenţiilor prevăzute în prezentul capitol li se aplică dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. CAPITOLUL XII Dispoziţii finale Implicaţii bugetare ale impozitelor şi taxelor locale Art. 491 - (1) Impozitele şi taxele locale, majorările de întârziere, precum şi amenzile aferente acestora constituie integral venituri la bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale. (2) Impozitul pe clădiri, precum şi amenzile aferente acestuia constituie venituri la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia este situată clădirea respectivă. (3) Impozitul pe teren, precum şi amenzile aferente acestuia constituie venituri la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia este situat terenul respectiv. (4) Cu excepţiile prevăzute la alin. (5), impozitul pe mijlocului de transport, majorările de întârziere, precum şi amenzile aferente acestuia constituie venituri la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia trebuie înmatriculat sau înregistrat mijlocul de transport respectiv. (5) Veniturile provenite din impozitul pe mijoacul de transport stabilit în concordanţă cu prevederile art. 467 alin. (5) şi (6), majorările de întârziere , precum şi amenzile aferente se pot utiliza exclusiv pentru lucrări de întreţinere, modernizare, reabilitare şi construire a drumurilor locale şi judeţene, din care 60% constituie venituri la bugetul local şi 40% constituie venituri la bugetul judeţean. În cazul municipiului Bucureşti, impozitul constituie venituri în proporţie de 60% la bugetele sectoarelor şi 40% la bugetul municipiului Bucureşti. (6) Taxele locale prevăzute la capitolul V din prezentul titlu constituie venituri ale bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale. Pentru eliberarea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire de către preşedinţii consiliilor judeţene, cu avizul primarilor comunelor, taxele datorate constituie venit în proporţie de 50% la bugetul local al comunelor şi de 50% la bugetul local al consiliului judeţean. (7) Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate, precum şi amenzile aferente constituie venituri la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde este situat afişajul, panoul sau structura pentru afişajul în scop de reclamă şi publicitate. (8) Impozitul pe spectacole, precum şi amenzile aferente constituie venituri la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde are loc manifestarea artistică, competiţia sportivă sau altă activitate distractivă. (9) Celelalte taxe locale prevăzute la art. 483, precum şi amenzile aferente constituie venituri la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde este situat locul public sau echipamentul respectiv sau unde trebuie înmatriculat vehiculul lent. (10) Constituie venit la bugetul local sumele provenite din: a) majorările pentru plata cu întârziere a impozitelor şi taxelor locale; b) taxele judiciare de timbru și alte taxe de timbru prevăzute de lege; c) taxele extrajudiciare de timbru prevăzute de lege, exclusiv contravaloarea cheltuielilor efectuate cu difuzarea timbrelor fiscale. (11) Sumele prevăzute la alin. (10) lit. b) și c) se ajustează pentru a reflecta rata inflaţiei în conformitate cu normele elaborate în comun de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. (12) În vederea clarificării şi stabilirii reale a situaţiei fiscale a contribuabililor, compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale au competenţa de a solicita informaţii şi documente cu relevanţă fiscală sau pentru identificarea contribuabililor sau a materiei impozabile ori taxabile, după caz, iar notarii, avocaţii, executorii judecătoreşti, organele de poliţie, organele vamale, serviciile publice comunitare pentru regimul permiselor de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, serviciile publice comunitare pentru eliberarea paşapoartelor simple, serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor, precum şi orice altă entitate care deţine informaţii sau documente cu privire la bunuri impozabile sau taxabile, după caz, ori la persoane care au calitatea de contribuabil, au obligaţia furnizării acestora fără plată. Dispoziţii tranzitorii Art. 492 - În vederea stabilirii impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2016, se stabilesc următoarele reguli: a) persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2015 au în proprietate clădiri nerezidenţiale sau clădiri cu destinaţie mixtă au obligaţia să depună declaraţii până la data de 29 februarie 2016, conform modelului aprobat prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al Românei Partea I, a prezentei legi; b) persoanele juridice au obligaţia sa depună declaraţii privind clădirile pe care le deţin în proprietate și la data de 31 decembrie 2015, destinaţia şi valoarea impozabilă a acestora, până la data de 29 februarie 2016; c) persoanele fizice și juridice care la data de 31 decembrie 2015 dețin mijloace de transport radiate din circulație conform prevederilor legale din domeniul circulației pe drumurile publice, au obligația să depună o declarație în acest sens, însoțită de documente justificative, la compartimentul de specialitate ale autorității publice locale, până la data de 29 februarie 2016; d) scutirile sau reducerile de la plata impozitului/taxei pe clădiri, a impozitului/taxei pe teren, a impozitului pe mijloacele de transport prevăzute la art. 453, art. 461 și art. 466 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2016 persoanelor care dețin documente justificative emise până la data de 31 ianuarie 2015 și care sunt depuse la compartimentele de specialitate ale autorităților publice locale, până la data de 29 februarie 2016; e) prevederile art. 488 se aplică începând cu 1 ianuarie 2017. f) consiliile locale adoptă hotărâri privind nivelurile impozitelor și taxelor locale pentru anul 2016, în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al Românei Partea I, a prezentei legi. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

TITLUL VIII – Accize si alte taxe speciale

CAPITOLUL I
Regimul accizelor armonizate

SECŢIUNEA 1 – a
Dispoziţii generale

Sfera de aplicare
Art. 332. – (1) Accizele armonizate sunt venituri datorate la bugetul statului şi care se colectează conform prevederilor prezentului capitol.
(2) Accizele armonizate, denumite în continuare accize, sunt taxe speciale percepute direct sau indirect asupra consumului următoarelor produse:
a) alcool şi băuturi alcoolice prevăzute la secţiunea a 4-a;
b) tutun prelucrat prevăzut la secţiunea a 5-a;
c) produse energetice şi energia electrică prevăzute la secţiunile a 6-a şi a 7-a.

Definiţii
Art. 333. – În înţelesul prezentului capitol, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
1. accize percepute reprezintă accizele stabilite şi înregistrate în evidenţele contabile ale plătitorului de accize, şi care urmează a fi virate la bugetul de stat în termenele prevăzute de prezentul capitol;
2. antrepozitarul autorizat este persoana fizică sau juridică autorizată de autoritatea competentă, în cadrul activităţii sale, să producă, să transforme, să deţină, să primească sau să expedieze produse accizabile în regim suspensiv de accize într-un antrepozit fiscal;
3. antrepozitul fiscal este locul în care produsele accizabile sunt produse, transformate, deţinute, primite sau expediate în regim suspensiv de accize de către un antrepozitar autorizat în cadrul activităţii sale, în condiţiile prevăzute de prezentul capitol;
4. autoritate competentă reprezintă autoritatea definită potrivit prevederilor din normele metodologice;
5. codul NC reprezintă poziţia tarifară, subpoziţia tarifară sau codul tarifar, aşa cum este prevăzută/prevăzut în Regulamentul CE nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun, în vigoare de la 19 octombrie 1992, iar în cazul produselor energetice, în vigoare de la 1 ianuarie 2002. Ori de câte ori intervin modificări în nomenclatura combinată a Tarifului vamal comun, corespondenţa dintre codurile NC prevăzute în prezentul capitol şi noile coduri NC se realizează potrivit prevederilor din normele metodologice;
6. consumator final de gaz natural/energie electrică reprezintă persoana fizică sau juridică care nu este supus obligației de licenţiere de către autoritatea de reglementare competentă şi care utilizează aceste produse;
7. denaturarea reprezintă operaţiunea/procesul prin care alcoolului etilic sau produselor alcoolice li se adaugă substanţele prevăzute prin normele metodologice astfel încât acestea să devină improprii consumului uman;
8. destinatar înregistrat înseamnă persoana fizică sau juridică autorizată de autoritatea competentă să primească, în cadrul activităţii sale, produse accizabile care se deplasează în regim suspensiv de accize dintr-un alt stat membru;
9. expeditor înregistrat înseamnă persoana fizică sau juridică autorizată de autoritatea competentă din statul membru în care are loc importul, în cadrul activităţii sale, exclusiv să expedieze în regim suspensiv de accize produsele accizabile puse în liberă circulaţie în conformitate cu art. 79 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92;
10. grad alcoolic reprezintă proporţia de alcool absolut, exprimată în procente volumetrice măsurată la temperatura de 200 C, conţinută într-o soluţie hidroalcoolică;
11. gradul Plato reprezintă cantitatea de zaharuri exprimată în grame, conţinută în 100 g de soluție măsurată la origine la temperatura de 20°/4° C aferentă berii, respectiv bazei de bere din amestecul cu băuturi nealcoolice;
12. hectolitru alcool pur reprezintă 100 litri alcool etilic rafinat, cu concentraţia alcoolică de 100% în volum, măsuraţi la temperatura de 200 C, conţinut într-o cantitate dată de produs alcoolic;
13. importator autorizat înseamnă persoana fizică sau juridică autorizată de autoritatea competentă să importe, în cadrul activităţii sale, produse accizabile supuse marcării prin banderole sau timbre;
14. import de produse accizabile înseamnă intrarea pe teritoriul Uniunii Europene de produse accizabile, cu excepţia cazului în care produsele, la intrarea lor pe teritoriul Uniunii Europene, sunt plasate sub un regim sau sub o procedură vamală suspensivă, precum şi ieşirea lor dintr-un regim ori o procedură vamală suspensivă;
15. marcajele reprezintă hârtii de valoare cu regim special, respectiv timbre şi banderole, care se tipăresc de către Compania Naţională „Imprimeria Naţională” S.A.;
16. marcatori şi coloranţi reprezintă substanţele utilizate pentru marcarea şi colorarea produselor energetice;
17. operator economic reprezintă persoana juridică care desfășoară activități cu produse accizabile.
18. procedură vamală suspensivă sau regim vamal suspensiv înseamnă oricare dintre procedurile speciale prevăzute de Regulamentul (CEE) nr. 2.913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, al căror obiect îl constituie mărfurile necomunitare în momentul intrării pe teritoriul vamal al Uniunii Europene, depozitarea temporară, zonele libere sau antrepozitele libere, precum şi oricare dintre procedurile prevăzute la art. 84 alin. (1) lit. a) din acest regulament;
19. producţia şi transformarea produselor accizabile reprezintă orice operaţiune prin care aceste produse sunt fabricate, procesate sau transformate sub orice formă, inclusiv operaţiunile de îmbuteliere şi ambalare a produselor accizabile în vederea eliberării pentru consum, precum şi operaţiunile de extracţie a produselor energetice;
20. produsele accizabile sunt produsele prevăzute la art. 332 alin. (2), supuse reglementărilor privind accizele potrivit prezentului capitol;
21. regim suspensiv de accize înseamnă un regim fiscal aplicat producerii, transformării, deţinerii sau deplasării de produse accizabile care nu fac obiectul unei proceduri ori al unui regim vamal suspensiv, accizele fiind suspendate;
22. stat membru şi teritoriul unui stat membru înseamnă teritoriul fiecărui stat membru al Uniunii Europene căruia i se aplică Tratatul, în conformitate cu art. 52 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi art. 355 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, cu excepţia teritoriilor terţe;
23. supraveghere fiscală în domeniul accizelor reprezintă acţiunile şi/sau procedurile de intervenţie ale autorităţii competente pentru prevenirea, combaterea şi sancţionarea fraudei fiscale;
24. teritorii terţe înseamnă teritoriile prevăzute la art. 334 alin. (1) şi (2);
25. Tratat înseamnă Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;
26. ţară terţă înseamnă orice stat sau teritoriu căruia nu i se aplică Tratatul;
27. Uniunea Europeană şi teritoriul Uniunii Europene înseamnă teritoriile statelor membre, astfel cum sunt definite la pct. 22;
28. utilizator final înseamnă persoana fizică sau juridică autorizată de autoritatea competentă, potrivit prevederilor din normele metodologice să primească, în cadrul activităţii sale, produse accizabile în regim de exceptare/scutire de la plata accizelor destinate a fi utilizate în scopurile prevăzute de aceste regimuri;

Teritorii terțe
Art. 334. – (1) Sunt considerate teritorii terţe următoarele teritorii care fac parte din teritoriul vamal al Uniunii Europene:
a) insulele Canare;
b) teritoriile franceze menţionate la art. 349 şi 355 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene;
c) insulele Aland;
d) insulele Anglo-Normande (Channel Islands).
(2) Sunt considerate teritorii terţe şi teritoriile care intră sub incidenţa art. 355 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi următoarele teritorii care nu fac parte din teritoriul vamal al Uniunii Europene:
a) insula Helgoland;
b) teritoriul Busingen;
c) Ceuta;
d) Melilla;
e) Livigno;
f) Campione d’Italia;
g) apele italiene ale lacului Lugano.
(3) Operaţiunile cu produse accizabile efectuate provenind din sau având ca destinaţie:
a) Principatul Monaco sunt tratate ca deplasări dinspre sau către Franţa;
b) San Marino sunt tratate ca deplasări dinspre sau către Italia;
c) zonele Akrotiri şi Dhekelia aflate sub suveranitatea Regatului Unit sunt tratate ca deplasări dinspre sau către Cipru;
d) insula Man sunt tratate ca deplasări dinspre sau către Regatul Unit;
e) Jungholz şi Mittelberg (Kleines Walsertal) sunt tratate ca deplasări dinspre sau către Germania.
(4) Formalităţile stabilite prin dispoziţiile vamale comunitare cu privire la intrarea produselor pe teritoriul vamal al Uniunii Europene se aplică în mod corespunzător intrării produselor accizabile pe teritoriul Uniunii Europene care provin din unul dintre teritoriile menţionate la alin. (1).
(5) Formalităţile stabilite prin dispoziţiile vamale comunitare cu privire la ieşirea produselor din teritoriul vamal al Uniunii Europene se aplică corespunzător ieşirii produselor accizabile de pe teritoriul Uniunii Europene care au ca destinaţie unul dintre teritoriile menţionate la alin. (1).

Faptul generator
Art. 335. – Produsele accizabile sunt supuse regimului accizelor la momentul:
a) producerii acestora, inclusiv, acolo unde este cazul, la momentul extracţiei acestora, pe teritoriul Uniunii Europene;
b) importului acestora pe teritoriul Uniunii Europene.

Exigibilitatea
Art. 336. – (1) Accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum şi în statul membru în care se face eliberarea pentru consum.
(2) Condiţiile de exigibilitate şi nivelul accizelor aplicabile sunt cele în vigoare la data la care accizele devin exigibile în statul membru în care are loc eliberarea pentru consum.

Eliberarea pentru consum
Art. 337. – (1) În înţelesul prezentului capitol, eliberarea pentru consum reprezintă:
a) ieşirea produselor accizabile, inclusiv neregulamentară, dintr-un regim suspensiv de accize;
b) deţinerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize pentru care accizele nu au fost percepute în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol;
c) producerea de produse accizabile, inclusiv neregulamentară, în afara unui regim suspensiv de accize;
d) importul de produse accizabile, inclusiv neregulamentar, cu excepţia cazului în care produsele accizabile sunt plasate, imediat după import, în regim suspensiv de accize;
e) utilizarea de produse accizabile în interiorul antrepozitului fiscal altfel decât ca materie primă.
(2) Eliberare pentru consum se consideră şi deţinerea în scopuri comerciale de către o persoană a produselor accizabile care au fost eliberate în consum în alt stat membru şi pentru care accizele nu au fost percepute în România.
(3) Momentul eliberării pentru consum este:
a) în situaţiile prevăzute la art. 398 alin. (2) lit. a) pct. 2, momentul primirii produselor accizabile de către destinatarul înregistrat;
b) în situaţiile prevăzute la art. 398 alin. (2) lit. a) pct. 4, momentul primirii produselor accizabile de către beneficiarul scutirii prevăzute la art. 392;
c) în situaţiile prevăzute la art. 398 alin. (3), momentul primirii produselor accizabile la locul de livrare directă.
(4) În cazul unui produs accizabil care are dreptul de a fi scutit sau exceptat de la plata accizelor, utilizarea în orice scop care nu este în conformitate cu scutirea, respectiv exceptarea, atrage obligaţia de plată a accizelor.
(5) În cazul unui produs energetic, pentru care accizele nu au fost anterior exigibile, eliberare pentru consum se consideră atunci când produsul energetic este oferit spre vânzare ori este utilizat drept combustibil pentru motor sau combustibil pentru încălzire.
(6) În cazul unui produs accizabil, pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă, se consideră eliberare pentru consum atunci când produsul accizabil este deţinut într-un antrepozit fiscal pentru care s-a revocat ori s-a anulat autorizaţia. Acciza devine exigibilă la data la care decizia de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal produce efectele ori la data comunicării deciziei de anulare a autorizaţiei de antrepozit fiscal, pentru produsele accizabile ce pot fi eliberate pentru consum.
(7) În cazul unui produs accizabil, pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă, se consideră eliberare pentru consum atunci când produsul accizabil este deţinut într-un antrepozit fiscal pentru care autorizaţia a expirat şi nu a fost emisă o nouă autorizaţie, sub rezerva art. 362 alin. (8).
(8) În sensul prevederilor alin. (6), prin produse accizabile ce pot fi eliberate pentru consum se înţelege produse accizabile care îndeplinesc condiţiile legale de comercializare.
(9) Nu se consideră eliberare pentru consum mişcarea produselor accizabile din antrepozitul fiscal, în condiţiile prevăzute în secţiunea a 15-a, către:
a) un alt antrepozit fiscal în România sau în alt stat membru;
b) un destinatar înregistrat din alt stat membru;
c) un teritoriu din afara teritoriului Uniunii Europene.
(10) Distrugerea totală sau pierderea iremediabilă a produselor accizabile aflate sub regim suspensiv de accize, inclusiv dintr-o cauză ce ţine de natura produselor sau ca urmare a unui caz fortuit ori de forţă majoră sau ca o consecinţă a autorizării de către autoritatea competentă, nu sunt considerate eliberare pentru consum.
(11) În sensul prezentului capitol, produsele sunt considerate distruse total sau pierdute iremediabil atunci când devin inutilizabile ca produse accizabile. Distrugerea totală sau pierderea iremediabilă a produselor accizabile trebuie dovedită autorităţii competente.
(12) Nu se consideră eliberare pentru consum deplasarea produselor energetice din antrepozitul fiscal în vederea alimentării navelor sau aeronavelor care au ca destinaţie un teritoriu din afara teritoriului Uniunii Europene, fiind asimilată unei operaţiuni de export. De asemenea, operaţiunea de alimentare cu produse energetice a navelor sau aeronavelor care au ca destinaţie un teritoriu din afara teritoriului Uniunii Europene, este asimilată unei operaţiuni de export.

Plătitori de accize
Art. 338. – (1) Persoana plătitoare de accize care au devenit exigibile este:
a) în ceea ce priveşte ieşirea de produse accizabile dintr-un regim suspensiv de accize, astfel cum este prevăzută la art. 337 alin. (1) lit. a):
1. antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat sau orice altă persoană care eliberează produsele accizabile din regimul suspensiv de accize ori pe seama căreia se efectuează această eliberare iar, în cazul ieşirii neregulamentare din antrepozitul fiscal, orice altă persoană care a participat la această ieşire;
2. în cazul unei nereguli în cursul unei deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv de accize, astfel cum este definită la art. 401 alin. (1), (2) şi (4): antrepozitarul autorizat, expeditorul înregistrat sau orice altă persoană care a garantat plata accizelor în conformitate cu art. 345 alin. (1) şi (2), precum şi orice persoană care a participat la ieşirea neregulamentară şi care avea cunoştinţă sau care ar fi trebuit să aibă cunoştinţă în mod normal de caracterul neregulamentar al acestei ieşiri;
b) în ceea ce priveşte deţinerea unor produse accizabile, astfel cum este prevăzută la art. 337 alin. (1) lit. b): persoana care deţine produsele accizabile sau orice altă persoană implicată în deţinerea acestora;
c) în ceea ce priveşte producerea unor produse accizabile, astfel cum este prevăzută la art. 337 alin. (1) lit. c): persoana care produce produsele accizabile sau, în cazul unei producţii neregulamentare, orice altă persoană implicată în producerea acestora;
d) în ceea ce priveşte importul unor produse accizabile, astfel cum este prevăzut la art. 337 alin. (1) lit. d): persoana care declară produsele accizabile sau pe seama căreia produsele sunt declarate în momentul importului ori, în cazul unui import neregulamentar, orice altă persoană implicată în importul acestora;
e) în cazurile prevăzute la art. 337 alin. (4) – (7), persoana care determină eliberarea pentru consum.
(2) Atunci când mai multe persoane sunt obligate să plătească aceeaşi datorie privind accizele, acestea sunt obligate să plătească în solidar acea datorie, iar fiecare dintre aceste persoane poate fi urmărită pentru întreaga datorie.

SECŢIUNEA a 2 – a
Nivelul şi calculul accizelor

Nivelul accizelor
Art. 339. – (1) Nivelul accizelor este cel prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul titlu și se aplică începând cu 1 ianuarie 2016, cu excepția nivelului accizelor pentru țigarete care se aplică de la data de 1 aprilie 2016. Pentru anii următori, nivelul accizelor aplicabil începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an, respectiv 1 aprilie a fiecărui an pentru țigarete, este nivelul actualizat calculat conform alin. (2).
(2) Nivelul accizelor prevăzut în anexa nr. 1 se actualizează anual cu creşterea preţurilor de consum, din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, faţă de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică până la data de 15 octombrie. Nivelul accizelor actualizat se publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice până cel mai târziu pe data de 20 octombrie a fiecărui an.
(3) După actualizarea prevăzută la alin. (2) nivelul accizelor exprimate în lei, înscris în anexa nr. 1, se rotunjește la nivel de două zecimale, prin reducere, atunci când a treia zecimală este mai mică decât 5 şi prin majorare atunci când a treia zecimală este mai mare sau egală cu 5.
(4) Nivelul accizelor prevăzut la nr. crt. 5 – 9 din anexa nr. 1 cuprinde şi contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate prevăzute la titlul XI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Pentru băuturile alcoolice, ţigaretele, ţigările şi ţigările de foi, nivelul accizelor prevăzut la nr. crt. 1 – 7 din anexa nr. 1 cuprinde şi cota de 1% datorată Ministerului Tineretului și Sportului, prevăzută în Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
(6) Pentru produsele energetice pentru care nivelul accizelor este stabilit la 1.000 litri, volumul se măsoară la o temperatură de 15 °C.
(7) Pentru motorina destinată utilizării în agricultură se poate aplica un nivel redus de accize. Nivelul şi condiţiile privind aplicarea accizei reduse se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
(8) Pentru perioada 1 ianuarie – 31 martie 2016 nivelul și structura accizei totale pentru țigarete sunt cele practicate începând cu data de 1 aprilie 2015.

Calculul accizelor
Art. 340. – (1) Calculul accizelor se efectuează potrivit prevederilor din normele metodologice.
(2) Pentru ţigarete, acciza datorată este egală cu suma dintre acciza specifică şi acciza ad valorem.
(3) Nivelul accizelor pentru țigarete se actualizează anual, începând cu data de 1 aprilie, conform regulilor prevăzute la art. 339 alin. (2) și (3).
(4) Acciza ad valorem se calculează prin aplicarea procentului legal de 14% asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum.
(5) Acciza specifică exprimată în lei/1.000 de ţigarete se determină anual, pe baza preţului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem şi a accizei totale al cărei nivel este prevăzut în anexa nr. 1. Această acciză specifică se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I cu cel puţin 30 zile înainte de intrarea în vigoare a nivelului accizei totale.
(6) Acciza datorată determinată potrivit alin. (2) nu poate fi mai mică decât nivelul accizei minime exprimate în lei/1.000 de ţigarete care este de 97% din nivelul accizei totale prevăzut în anexa nr. 1.
(7) Preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul se calculează în funcţie de valoarea totală a tuturor cantităţilor de ţigarete eliberate pentru consum, pe baza preţului de vânzare cu amănuntul incluzând toate taxele, împărţit la cantitatea totală de ţigarete eliberate pentru consum. Acest preţ mediu ponderat se stabileşte până pe data de 15 februarie a fiecărui an, pe baza datelor privind cantităţile totale de ţigarete eliberate pentru consum în cursul anului calendaristic precedent şi se publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice în termen de 15 de zile de la data stabilirii.
(8) Preţul de vânzare cu amănuntul pentru orice marcă de ţigarete se stabileşte şi se declară de către persoana care eliberează pentru consum ţigaretele în România sau care importă ţigaretele şi este adus la cunoştinţa publică, în conformitate cu cerinţele prevăzute de normele metodologice.
(9) Este interzisă vânzarea de către orice persoană a ţigaretelor pentru care nu s-au stabilit şi declarat preţuri de vânzare cu amănuntul.
(10) Prețul de vânzare al țigaretelor nu poate depăși preţul de vânzare cu amănuntul declarat în vigoare la momentul vânzării.
(11) Este interzisă vânzarea de ţigarete, de către orice persoană, către persoane fizice, la un preţ mai mic decât preţul de vânzare cu amănuntul declarat.

SECŢIUNEA a 3 – a
Obligaţiile plătitorilor de accize

Responsabilităţile plătitorilor de accize
Art. 341. – (1) Plătitorii de accize au obligaţia de a se înregistra la autoritatea competentă.
(2) Orice plătitor de accize poartă răspunderea pentru calcularea corectă şi plata la termenul legal a accizelor către bugetul de stat şi pentru depunerea la termenul legal a declaraţiilor de accize la autoritatea competentă, conform prevederilor prezentului capitol.

Plata accizelor la bugetul de stat
Art. 342. – (1). Termenul de plată a accizelor este până la data de 25 inclusiv, a lunii următoare celei în care accizele devin exigibile, cu excepţia cazurilor pentru care se prevede în mod expres un alt termen de plată.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1):
a) în cazul furnizorilor autorizaţi de energie electrică sau de gaz natural, termenul de plată a accizelor este până la data de 25 inclusiv, a lunii următoare celei în care a avut loc facturarea către consumatorul final. În cazul prevăzut la art. 355 alin. (3), termenul de plată a accizelor este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc autoconsumul;
b) în cazul importului unui produs accizabil, care nu este plasat într-un regim suspensiv, momentul plăţii accizelor este momentul înregistrării declaraţiei vamale de import.
c) orice persoană aflată în una dintre situaţiile prevăzute la art. 337 alin. (4) – (7) are obligaţia de a plăti accizele în termen de 5 zile de la data la care acestea au devenit exigibile;
d) în situaţiile prevăzute la art. 337 alin. (1) lit. b) şi c) acciza se plăteşte în ziua lucrătoare imediat următoare celei în care a fost depusă declaraţia de accize.
(3) Livrarea produselor energetice prevăzute la art. 352 alin. (3) lit. a) – e) din antrepozite fiscale ori din locaţia în care acestea au fost recepţionate de către destinatarul înregistrat se efectuează numai în momentul în care furnizorul deţine documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantităţii ce urmează a fi facturată. Cu ocazia depunerii declaraţiei lunare de accize se regularizează eventualele diferenţe dintre valoarea accizelor virate la bugetul de stat de către beneficiarii produselor, în numele antrepozitului fiscal ori al destinatarului înregistrat, şi valoarea accizelor aferente cantităţilor de produse energetice efectiv livrate de aceştia, în decursul lunii precedente.

Depunerea declaraţiilor de accize
Art. 343. – (1) Orice plătitor de accize, cu excepția importatorului autorizat, are obligaţia de a depune lunar la autoritatea competentă o declaraţie de accize, indiferent dacă se datorează sau nu plata accizei pentru luna respectivă.
(2) Declaraţiile de accize se depun la autoritatea competentă, de către plătitorii de accize, până pe data de 25 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă declaraţia.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2) orice persoană aflată în una dintre situaţiile prevăzute la art. 337 alin. (1) lit. b) şi c), şi art. 337 alin. (4) – (7) are obligaţia de a depune o declaraţie de accize la autoritatea competentă în termen de 5 zile calendaristice de la data eliberării pentru consum.
(4) Orice plătitor de accize are obligaţia de a depune anual, la autoritatea competentă, decontul privind accizele, conform dispoziţiilor legale privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, până la data de 30 aprilie a anului următor celui de raportare.

Documente fiscale
Art. 344. – Pentru produsele accizabile care sunt transportate sau sunt deţinute în afara antrepozitului fiscal, provenienţa trebuie să fie dovedită conform prevederilor stabilite prin normele metodologice.

Garanţii
Art. 345. – (1) Antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat, expeditorul înregistrat şi importatorul autorizat au obligaţia depunerii la autoritatea competentă a unei garanţii, la nivelul stabilit conform prevederilor din normele metodologice, care să asigure plata accizelor care pot deveni exigibile.
(2) În situaţia în care antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat, expeditorul înregistrat sau importatorul autorizat înregistrează obligaţii fiscale restante administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu mai mult de 30 de zile, faţă de termenul legal de plată, garanţia se extinde şi asupra acestor obligaţii de drept şi fără nicio altă formalitate.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), garanţia poate fi depusă de proprietarul produselor accizabile sau, în comun, de către acesta şi una dintre persoanele prevăzute la alin. (1), în cazurile şi în condiţiile stabilite prin normele metodologice.
(4) În cazul antrepozitarilor autorizaţi, prin normele metodologice se stabilesc niveluri minime şi maxime ale garanţiilor, în funcţie de natura şi volumul produselor accizabile ce urmează a fi realizate sau depozitate.
(5) Garanţia este valabilă pe întreg teritoriul Uniunii Europene.
(6) Tipul, modul de calcul, valoarea, durata şi condiţiile de reducere ale garanţiei sunt prevăzute în normele metodologice, pe tipuri de activităţi şi grupe de produse.
(7) În cazul antrepozitarului autorizat care deţine şi calitatea de expeditor înregistrat, condiţiile şi cuantumul garanţiei se stabilesc prin normele metodologice.
(8) Valoarea garanţiei se analizează periodic, pentru a reflecta orice schimbări în volumul afacerii sau ale nivelului accizelor.

SECŢIUNEA a 4 – a
Alcool şi băuturi alcoolice

Bere
Art. 346. – (1) În înţelesul prezentului capitol, bere reprezintă orice produs încadrat la codul NC 2203 sau orice produs care conţine un amestec de bere şi de băuturi nealcoolice, încadrat la codul NC 2206, având, şi într-un caz, şi în altul, o concentraţie alcoolică mai mare de 0,5% în volum.
(2) Pentru berea produsă de mici fabrici de bere independente, a căror producţie nu depăşeşte 200.000 hl/an, se aplică un nivel redus al accizei specifice prevăzută în anexa nr.1. Acelaşi regim se aplică şi pentru berea livrată pe teritoriul României de către mici fabrici de bere independente situate în alte state membre, potrivit prevederilor din normele metodologice.
(3) Prin mică fabrică de bere independentă se înţelege o fabrică de bere independentă din punct de vedere legal şi economic de orice altă fabrică de bere şi care foloseşte clădiri separate din punct de vedere fizic de orice altă fabrică de bere şi care nu lucrează sub licenţă. Atunci când două sau mai multe mici fabrici de bere cooperează, iar producţia lor anuală totală nu depăşeşte 200.000 hl, aceste fabrici de bere sunt considerate o mică fabrică de bere independentă separată.
(4) Antrepozitarul autorizat care produce şi alte băuturi alcoolice decât bere nu poate beneficia de acciza specifică redusă prevăzută la alin. (2).
(5) Fiecare mică fabrică de bere are obligaţia de a depune la autoritatea competentă, până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, o declaraţie pe propria răspundere privind cantitatea de bere care a produs-o în anul anterior și/sau cantitatea de bere care urmează să o producă în anul în curs, potrivit prevederilor din normele metodologice.
(6) Este exceptată de la plata accizelor berea fabricată de persoana fizică şi consumată de către aceasta şi membrii familiei sale, cu condiţia să nu fie vândută.

Vinuri
Art. 347. – (1) În înţelesul prezentului capitol, vinurile sunt:
a) vinuri liniştite, care cuprind toate produsele încadrate la codurile NC 2204 şi 2205, cu excepţia vinului spumos, aşa cum este definit la lit. b), şi care:
1. au o concentraţie alcoolică mai mare de 1,2% în volum, dar care nu depăşeşte 15% în volum, şi la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare; sau
2. au o concentraţie alcoolică mai mare de 15% în volum, dar care nu depăşeşte 18% în volum, au fost obţinute fără nicio îmbogăţire şi la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare;
b) vinuri spumoase, care cuprind toate produsele încadrate la codurile NC 2204 10, 2204 21 10, 2204 29 10 şi 2205 şi care:
1. sunt prezentate în sticle închise cu dop tip „ciupercă” fixat cu ajutorul legăturilor sau care sunt sub presiune egală sau mai mare de 3 bari datorată dioxidului de carbon în soluţie; şi
2. au o concentraţie alcoolică care depăşeşte 1,2% în volum, dar care nu depăşeşte 15% în volum, şi la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare.
(2) Este exceptat de la plata accizelor vinul fabricat de persoana fizică şi consumat de către aceasta şi membrii familiei sale, cu condiţia să nu fie vândut.

Băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri
Art. 348. – (1) În înţelesul prezentului capitol, băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri, reprezintă:
a) băuturi fermentate liniştite, care se încadrează la codurile NC 2204 şi 2205 şi care nu sunt prevăzute la art. 347, precum şi toate produsele încadrate la codurile NC 2206, cu excepţia altor băuturi fermentate spumoase, aşa cum sunt definite la lit. b), şi a produsului prevăzut la art. 346, având:
1. o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 1,2% în volum, dar nu depăşeşte 10% în volum; sau
2. o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 10% în volum, dar nu depăşeşte 15% în volum, şi la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare;
b) băuturi fermentate spumoase care se încadrează la codurile NC 2206 00 31, 2206 00 39, 2204 10, 2204 21 10, 2204 29 10 şi 2205, care nu intră sub incidenţa art. 347 şi care sunt prezentate în sticle închise cu dop tip „ciupercă” fixat cu ajutorul legăturilor sau care sunt sub presiune egală sau mai mare de 3 bari datorată dioxidului de carbon în soluţie şi care:
1. au o concentraţie alcoolică care depăşeşte 1,2% în volum, dar nu depăşeşte 13% în volum; sau
2. au o concentraţie alcoolică care depăşeşte 13% în volum, dar nu depăşeşte 15% în volum, şi la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare.
(2) Sunt exceptate de la plata accizelor băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri, fabricate de persoana fizică şi consumate de către aceasta şi membrii familiei sale, cu condiţia să nu fie vândute.

Produse intermediare
Art. 349. – (1) În înţelesul prezentului capitol, produsele intermediare reprezintă toate produsele care au o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 1,2% în volum, dar nu depăşeşte 22% în volum, şi care se încadrează la codurile NC 2204, 2205 şi 2206, dar care nu intră sub incidenţa art. 346 – 348.
(2) De asemenea, se consideră produse intermediare şi:
a) orice băutură fermentată liniştită prevăzută la art. 348 alin. (1) lit. a), care are o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 5,5% în volum şi care nu rezultă în întregime din fermentare;
b) orice băutură fermentată spumoasă prevăzută la art. 348 alin. (1) lit. b), care are o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 8,5% în volum şi care nu rezultă în întregime din fermentare.

Alcool etilic
Art. 350. – (1) În înţelesul prezentului capitol, alcool etilic reprezintă:
a) toate produsele care au o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 1,2% în volum şi care sunt încadrate la codurile NC 2207 şi 2208, chiar atunci când aceste produse fac parte dintr-un produs încadrat la alt capitol al nomenclaturii combinate;
b) produsele care au o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 22% în volum şi care sunt cuprinse în codurile NC 2204, 2205 şi 2206 ;
c) ţuică şi rachiuri de fructe;
d) băuturi spirtoase potabile care conţin produse, în soluţie sau nu.
(2) Ţuica şi rachiurile de fructe destinate consumului propriu al gospodăriilor individuale, în limita unei cantităţi echivalente de cel mult 0,50 hl de alcool pur/an pentru fiecare gospodărie individuală, se accizează prin aplicarea unei cote de 50% din cota standard a accizei aplicate alcoolului etilic, cu condiţia să nu fie vândute, potrivit prevederilor din normele metodologice.
(3) Pentru alcoolul etilic produs în micile distilerii, a căror producţie nu depăşeşte 10 hl alcool pur/an, se aplică accize specifice reduse prevăzute în anexa nr.1. Acelaşi regim se aplică şi pentru alcoolul etilic livrat pe teritoriul României de către micile distilerii situate în alte state membre, potrivit prevederilor din normele metodologice.
(4) Beneficiază de nivelul redus al accizelor micile distilerii ale pomicultorilor care sunt independente din punct de vedere juridic şi economic de orice altă distilerie, nu funcţionează sub licenţa de produs a unei alte distilerii şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute de normele metodologice.

SECŢIUNEA a 5 – a
Tutun prelucrat

Tutun prelucrat
Art. 351. – (1) În înţelesul prezentului capitol, tutun prelucrat reprezintă:
a) ţigarete;
b) ţigări şi ţigări de foi;
c) tutun de fumat:
1. tutun de fumat fin tăiat, destinat rulării în ţigarete;
2. alte tutunuri de fumat.
(2) Se consideră ţigarete:
a) rulourile de tutun destinate fumatului ca atare şi care nu sunt ţigări sau ţigări de foi, în sensul alin. (3);
b) rulourile de tutun care se pot introduce într-un tub de hârtie de ţigarete, prin simpla mânuire neindustrială;
c) rulourile de tutun care se pot înfăşura în hârtie de ţigarete, prin simpla mânuire neindustrială;
d) orice produs care conţine total sau parţial alte substanţe decât tutunul, dar care respectă criteriile prevăzute la lit. a), b) sau c).
(3) Se consideră ţigări sau ţigări de foi, dacă, având în vedere proprietăţile acestora şi aşteptările obişnuite ale clienţilor, pot şi au rolul exclusiv de a fi fumate ca atare, după cum urmează:
a) rulourile de tutun cu un înveliş exterior din tutun natural;
b) rulourile de tutun cu umplutură mixtă mărunţită şi cu înveliş exterior de culoarea obişnuită a unei ţigări de foi, din tutun reconstituit, care acoperă în întregime produsul, inclusiv, după caz, filtrul, cu excepţia vârfului în cazul ţigărilor de foi cu vârf, dacă masa unitară, fără a include filtrul sau muştiucul, nu este mai mică de 2,3 g şi nici mai mare de 10 g şi circumferinţa a cel puţin o treime din lungime nu este mai mică de 34 mm;
c) produsele alcătuite parţial din substanţe altele decât tutun şi care îndeplinesc criteriile prevăzute la lit. a) şi b).
(4) Se consideră tutun de fumat:
a) tutunul tăiat sau fărâmiţat într-un alt mod, răsucit ori presat în bucăţi şi care poate fi fumat fără prelucrare industrială ulterioară;
b) deşeuri de tutun puse în vânzare cu amănuntul care nu intră sub incidenţa alin. (2) şi (3) şi care pot fi fumate. În sensul prezentului articol, deşeurile de tutun sunt considerate ca fiind resturi de foi de tutun şi produse secundare obţinute la prelucrarea tutunului sau fabricarea produselor din tutun;
c) orice produs care constă total sau parţial din alte substanţe decât tutunul, dar care îndeplineşte, pe de altă parte, criteriile prevăzute la lit. a) sau b).
(5) Se consideră tutun de fumat fin tăiat, destinat rulării în ţigarete:
a) tutunul de fumat aşa cum este definit la alin. (4), pentru care mai mult de 25% din greutate o reprezintă particulele de tutun ce au o lăţime de tăiere sub 1,5 mm;
b) tutunul de fumat pentru care mai mult de 25% din greutate o reprezintă particulele de tutun care au o lăţime de tăiere de 1,5 mm sau mai mult, dacă tutunul de fumat este vândut ori destinat vânzării pentru rularea în ţigarete.
(6) Fără să contravină prevederilor alin. (2) lit. d) şi alin. (4) lit. c), produsele care nu conţin tutun şi care sunt utilizate exclusiv în scopuri medicale nu sunt tratate ca tutun prelucrat, potrivit prevederilor din normele metodologice.
(7) Un rulou de tutun prevăzut la alin. (2) este considerat, pentru aplicarea accizei, ca două ţigarete, atunci când are o lungime, excluzând filtrul sau muştiucul, mai mare de 8 cm, fără să depăşească 11 cm, ca 3 ţigarete, excluzând filtrul sau muştiucul, când are o lungime mai mare de 11 cm, fără să depăşească 14 cm, şi aşa mai departe.
(8) Toţi operatorii economici plătitori de accize pentru tutunul prelucrat, potrivit prezentului capitol, au obligaţia de a prezenta autorităţii competente liste cuprinzând date cu privire la produsele accizabile eliberate pentru consum, în conformitate cu prevederile din normele metodologice.

SECŢIUNEA a 6 – a
Produse energetice

Produse energetice
Art. 352. – (1) În înţelesul prezentului capitol, produsele energetice sunt:
a) produsele cu codurile NC de la 1507 la 1518, dacă acestea sunt destinate utilizării drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor;
b) produsele cu codurile NC 2701, 2702 şi de la 2704 la 2715;
c) produsele cu codurile NC 2901 şi 2902;
d) produsele cu codul NC 2905 11 00, care nu sunt de origine sintetică, dacă acestea sunt destinate utilizării drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor;
e) produsele cu codul NC 3403;
f) produsele cu codul NC 3811;
g) produsele cu codul NC 3817;
h) produsele cu codul NC 3824 90 99, dacă acestea sunt destinate utilizării drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor.
(2) Intră sub incidenţa prevederilor secţiunilor a 9 – a şi a 16 – a doar următoarele produse energetice:
a) produsele cu codurile NC de la 1507 la 1518, dacă acestea sunt destinate utilizării drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor;
b) produsele cu codurile NC 2707 10, 2707 20, 2707 30 şi 2707 50;
c) produsele cu codurile NC de la 2710 11 la 2710 19 69. Pentru produsele cu codurile NC 2710 11 21, 2710 11 25 şi 2710 19 29, prevederile secţiunii a 16-a se aplică numai circulaţiei comerciale în vrac;
d) produsele cu codurile NC 2711, cu excepţia 2711 11, 2711 21 şi 2711 29;
e) produsele cu codul NC 2901 10;
f) produsele cu codurile NC 2902 20, 2902 30, 2902 41, 2902 42, 2902 43 şi 2902 44;
g) produsele cu codul NC 2905 11 00, care nu sunt de origine sintetică, dacă acestea sunt destinate utilizării drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor;
h) produsele cu codul NC 3824 90 99, dacă acestea sunt destinate utilizării drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor;
i) produsele cu codurile NC 3811 11 10, 3811 11 90, 3811 19 00 şi 3811 90 00.
(3) Produsele energetice pentru care se datorează accize sunt:
a) benzina cu plumb cu codurile NC 2710 11 31, 2710 11 51 şi 2710 11 59;
b) benzina fără plumb cu codurile NC 2710 11 31, 2710 11 41, 2710 11 45 şi 2710 11 49;
c) motorina cu codurile NC de la 2710 19 41 până la 2710 19 49;
d) kerosenul cu codurile NC 2710 19 21 şi 2710 19 25;
e) gazul petrolier lichefiat cu codurile NC de la 2711 12 11 până la 2711 19 00;
f) gazul natural cu codurile NC 2711 11 00 şi 2711 21 00;
g) păcura cu codurile NC de la 2710 19 61 până la 2710 19 69;
h) cărbunele şi cocsul cu codurile NC 2701, 2702 şi 2704.
(4) De asemenea, se datorează accize pentru produsele energetice, altele decât cele prevăzute la alin. (3), care sunt destinate a fi utilizate, puse în vânzare ori utilizate drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor. Nivelul accizei se stabileşte în funcţie de destinaţie, la nivelul aplicabil combustibilului pentru încălzire sau combustibilului pentru motor echivalent.
(5) Produsele energetice prevăzute la alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora, dacă sunt destinate a fi utilizate, puse în vânzare ori utilizate drept combustibil pentru motor, cu excepţia celor utilizate drept combustibil pentru navigaţie, sunt supuse unei accize la nivelul motorinei.
(6) Pe lângă produsele energetice prevăzute la alin. (1), orice produs destinat a fi utilizat, pus în vânzare ori utilizat drept combustibil pentru motor sau ca aditiv ori pentru a creşte volumul final al combustibilului pentru motor este accizat la nivelul combustibilului pentru motor echivalent.
(7) Pe lângă produsele energetice prevăzute la alin. (1), orice altă hidrocarbură, cu excepţia turbei, destinată a fi utilizată, pusă în vânzare sau utilizată pentru încălzire este accizată cu acciza aplicabilă produsului energetic echivalent.
(8) Consumul de produse energetice în incinta unui loc de producţie de produse energetice nu este considerat a fi un fapt generator de accize în cazul în care consumul constă în produse energetice produse în incinta acelui loc de producţie. Când acest consum se efectuează în alte scopuri decât cel de producţie şi, în special, pentru propulsia vehiculelor, se consideră fapt generator de accize.

Gaz natural
Art. 353. – (1) În scopul aplicării art. 335 şi 336, gazul natural este supus accizelor şi accizele devin exigibile la momentul furnizării de către distribuitorii sau redistribuitorii autorizaţi potrivit legii direct către consumatorii finali din România.
(2) Operatorii economici autorizaţi în domeniul gazului natural au obligaţia de a se înregistra la autoritatea competentă, în condiţiile prevăzute în normele metodologice.
(3) Atunci când gazul natural este furnizat în România de un distribuitor sau de un redistribuitor din alt stat membru, care nu este înregistrat în România, acciza devine exigibilă la furnizarea către consumatorul final şi este plătită de o societate desemnată de acel distribuitor sau redistribuitor, care trebuie să fie înregistrată la autoritatea competentă din România.

Cărbune, cocs şi lignit
Art. 354. – În scopul aplicării art. 335 şi 336, cărbunele, cocsul şi lignitul sunt supuse accizelor şi accizele devin exigibile la momentul livrării acestora în România de către operatorii economici producători sau de către operatorii economici care efectuează achiziţii intracomunitare ori care importă astfel de produse. Aceşti operatori economici au obligaţia să se înregistreze la autoritatea competentă, în condiţiile prevăzute în normele metodologice.

SECŢIUNEA a 7 – a
Energie electrică

Energie electrică
Art. 355. – (1) În înţelesul prezentului capitol, energia electrică este produsul cu codul NC 2716.
(2) În scopul aplicării art. 335 şi 336, energia electrică este supusă accizelor şi accizele devin exigibile la momentul furnizării energiei electrice, după caz, de producători, distribuitori sau redistribuitori, către consumatorii finali din România.
(3) O entitate care produce energie electrică pentru uz propriu este considerată, în sensul aplicării alin. (2), atăt producător cât și consumator final.
(4) Prin excepţie de la prevederile art. 335, nu se consideră ca fiind fapt generator de accize consumul de energie electrică utilizat pentru menţinerea capacităţii de a produce, de a transporta şi de a distribui energie electrică, în limitele stabilite de autoritatea de reglementare în domeniu.
(5) Operatorii economici autorizaţi în domeniul energiei electrice au obligaţia de a se înregistra la autoritatea competentă, în condiţiile prevăzute în normele metodologice.
(6) Atunci când energia electrică este furnizată în România de un distribuitor sau de un redistribuitor din alt stat membru, care nu este înregistrat în România, acciza devine exigibilă la furnizarea către consumatorul final şi este plătită de o societate desemnată de acel distribuitor sau redistribuitor, care trebuie să fie înregistrată la autoritatea competentă din România.

SECŢIUNEA a 8 – a
Autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi
cu produse accizabile în regim suspensiv de accize

Reguli generale
Art. 356. – (1) Autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor înregistraţi, a expeditorilor înregistraţi și importatorilor autorizați se efectuează de către autoritatea competentă prin Comisia pentru autorizarea operatorilor cu produse supuse accizelor armonizate instituită la nivelul Ministerului Finanţelor Publice, denumită în continuare Comisie.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) autorizarea antrepozitelor fiscale pentru producţia exclusivă de vinuri realizată de către contribuabili, alţii decât contribuabilii mari şi mijlocii stabiliţi conform reglementărilor în vigoare, micile distilerii prevăzute la art. 350 alin. (4), precum şi micile fabrici de bere independente prevăzute la art. 346 alin. (3) se poate face şi prin comisii constituite la nivelul structurilor teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, numite în continuare Comisii teritoriale.

Comisia
Art. 357. – (1) În exercitarea atribuţiilor sale, Comisia poate solicita orice informaţii şi documente de la structurile din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de la alte instituţii ale statului, pe care le consideră necesare în soluţionarea cererilor înregistrate.
(2) În cazul în care solicitarea Comisiei este adresată structurilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, aceasta este obligatorie, constituindu-se ca sarcină de serviciu pentru personalul acestor instituţii. Nerespectarea acestei obligaţii atrage măsurile sancţionatorii prevăzute de legislaţia în vigoare.
(3) Comisia poate solicita, după caz, participarea la şedinţe a organelor de control care au încheiat actele de control, precum şi a reprezentantului legal al operatorului economic în cauză.
(4) Activitatea curentă a Comisiei se realizează prin intermediul secretariatului care funcţionează în cadrul direcţiei de specialitate din Ministerul Finanţelor Publice, direcţie desemnată prin hotărârea de organizare şi funcţionare a ministerului.
(5) În exercitarea atribuţiilor sale, direcţia de specialitate poate solicita de la diferite structuri centrale şi teritoriale din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi, respectiv, de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală orice alte informaţii şi documente pe care le consideră necesare în soluţionarea cererilor înregistrate.
(6) Competenţele, componenţa, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Comisiei sunt stabilite prin normele metodologice.

Comisiile teritoriale
Art. 358. – Competenţele, componenţa, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Comisiilor teritoriale sunt stabilite prin normele metodologice.

SECŢIUNEA a 9 – a
Regimul de antrepozitare

Reguli generale
Art. 359. – (1) Producţia, transformarea şi deţinerea produselor accizabile atunci când accizele nu au fost percepute, este permisă numai într-un antrepozit fiscal, cu excepţiile prevăzute de prezentul capitol.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică pentru:
a) berea, vinurile şi băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri, produse în gospodăriile individuale pentru consumul propriu;
b) vinurile liniştite realizate de micii producători care obţin în medie mai puţin de 1.000 hl de vin pe an;
c) energia electrică, gazul natural, cărbunele, lignitul şi cocsul.
(3) Micii producători de vinuri liniştite prevăzuţi la alin. (2) lit. b) au obligaţia de a se înregistra la autoritatea competentă, potrivit prevederilor din normele metodologice.
(4) În cazul în care micii producători prevăzuţi la alin. (2) lit. b) realizează livrări intracomunitare, aceştia informează autorităţile competente şi respectă cerinţele stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 884/2001 al Comisiei din 24 aprilie 2001 de stabilire a normelor de aplicare privind documentele de însoţire a transporturilor de produse vitivinicole şi evidenţele obligatorii în sectorul vitivinicol.
(5) Atunci când micii producători de vin dintr-un alt stat membru sunt scutiţi de la obligaţiile privind deplasarea şi monitorizarea produselor accizabile, destinatarul din România informează autoritatea competentă cu privire la livrările de vin primite, prin intermediul documentului solicitat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 884/2001 sau printr-o trimitere la acesta.
(6) Antrepozitul fiscal nu poate fi folosit pentru vânzarea cu amănuntul a produselor accizabile, cu următoarele excepţii:
a) antrepozitele fiscale care livrează produse energetice către aeronave sau nave;
b) acele livrări care indiferent de tipul destinatarului – consumator final sau nu – se efectuează prin cisterne, rezervoare sau alte containere similare, care fac parte integrantă din mijlocul de transport care efectuează livrarea;
c) livrările de produse energetice în scopurile prevăzute la art. 391 alin. (1) pct. 2;
d) vânzarea buteliilor de vin din cramele sau expoziţiile din interiorul antrepozitului fiscal autorizat exclusiv pentru producţia de vinuri liniştite şi/sau spumoase.
(7) Este interzisă deţinerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu a fost percepută. Deţinerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, pentru care nu se poate face dovada perceperii accizelor, atrage obligaţia de plată a acestora.
(8) Este interzisă producerea sau transformarea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, cu excepţiile prevăzute în prezentul capitol.
(9) Prezenta secțiune nu se aplică produselor accizabile care fac obiectul unei proceduri sau al unui regim vamal suspensiv.

Cererea de autorizare ca antrepozit fiscal
Art. 360. – (1) În vederea obţinerii autorizaţiei de antrepozit fiscal, persoana care intenţionează să fie antrepozitar autorizat trebuie să depună o cerere la autoritatea competentă, în modul şi în forma prevăzute în normele metodologice.
(2) Cererea trebuie să conţină informaţiile şi să fie însoţită de documentele prevăzute în normele metodologice potrivit specificului activităţii ce urmează a se desfăşura în antrepozitul fiscal.
(3) Persoana care îşi manifestă în mod expres intenţia de a fi antrepozitar autorizat pentru mai multe antrepozite fiscale poate depune la autoritatea competentă o singură cerere. Cererea este însoţită de documentele aferente fiecărui loc.
(4) Dacă în urma analizării documentaţiei anexate la cererea înregistrată direcţia de specialitate constată că aceasta este incompletă, dosarul în cauză poate fi restituit autorităţii competente.

Condiţii de autorizare
Art. 361. – (1) Autoritatea competentă eliberează autorizaţia de antrepozit fiscal pentru un loc numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) locul urmează a fi folosit pentru producerea, transformarea, deţinerea, primirea şi/sau expedierea produselor accizabile în regim suspensiv de accize. În cazul unui loc ce va fi autorizat numai ca antrepozit fiscal de depozitare, volumul mediu trimestrial al ieşirilor de produse accizabile estimate la nivelul unui an trebuie să fie mai mare decât limitele prevăzute în normele metodologice, diferenţiate în funcţie de grupa de produse depozitate şi de accizele aferente produselor depozitate;
b) locul este amplasat, construit şi echipat astfel încât să nu permită scoaterea produselor accizabile din acest loc fără plata accizelor;
c) locul nu va fi folosit pentru vânzarea cu amănuntul a produselor accizabile, cu excepţiile prevăzute la art. 359 alin. (6);
d) în cazul unei persoane fizice care urmează să îşi desfăşoare activitatea ca antrepozitar autorizat, aceasta să nu fie incapabilă, să nu fi fost condamnată definitiv sau să nu se fi pronunțat amânarea aplicării pedepsei pentru următoarele infracţiuni:
1. infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii;
2. infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei;
3. infracţiuni de corupţie şi de serviciu;
4. infracţiuni de fals;
5. infracţiunile prevăzute de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
6. infracţiunile prevăzute de Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, cu modificările şi completările ulterioare;
7. infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare;
8. infracţiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
9. infracţiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, republicată, cu modificările ulterioare;
10. infracţiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare;
11. infracţiunile prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare;
12. infracţiunile prevăzute de prezenta lege.
e) în cazul unei persoane juridice care urmează să îşi desfăşoare activitatea ca antrepozitar autorizat, nici persoana însăși, nici administratorii acestor persoane juridice să nu fie incapabili, să nu fi fost condamnaţi definitiv sau să nu se fi pronunțat amânarea aplicărăii pedepsei pentru infracţiunile prevăzute la lit. d), după caz;
(2) Antrepozitarul autorizat poate desfăşura activităţi conexe celor de producţie sau transformare ori deţinere a produselor accizabile în antrepozitul fiscal, potrivit prevederilor din normele metodologice.
(3) Prevederile alin. (1) se detaliază corespunzător pe grupe de produse accizabile şi în funcţie de activitatea desfăşurată în antrepozitul propus, conform precizărilor din normele metodologice.
(4) Locurile aferente rezervei de stat și rezervei de mobilizare, precum și locurile aferente operatorilor economici în care constituie și mențin exclusiv stocurile de urgență conform Legii nr. 360/2013 privind constituirea și menținerea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi de produse petroliere, se asimilează antrepozitelor fiscale de depozitare, potrivit prevederilor din normele metodologice.

Autorizarea ca antrepozit fiscal
Art. 362. – (1) Autoritatea competentă emite autorizaţia de antrepozit fiscal, în termen de 60 de zile de la data depunerii documentaţiei complete de autorizare.
(2) Autorizaţia conţine următoarele elemente:
a) codul de accize atribuit antrepozitului fiscal;
b) elementele de identificare ale antrepozitarului autorizat;
c) adresa antrepozitului fiscal;
d) tipul produselor accizabile primite/expediate în/din antrepozitul fiscal şi natura activităţii;
e) nivelul garanţiei;
f) perioada de valabilitate a autorizaţiei, care este de 5 ani;
g) orice alte informaţii relevante pentru autorizare.
(3) Autorizaţiile pot fi modificate de către autoritatea competentă din oficiu sau la cerere.
(4) În cazul modificării autorizaţiei din oficiu, înainte de a fi modificată autorizaţia, autoritatea competentă trebuie să-l informeze pe antrepozitarul autorizat asupra modificării şi asupra motivelor acesteia.
(5) Antrepozitarul autorizat poate solicita autorităţii competente modificarea autorizaţiei, în condiţiile prevăzute în normele metodologice.
(6) Procedura de autorizare a antrepozitelor fiscale nu intră sub incidenţa prevederilor legale privind procedura aprobării tacite.
(7) Antrepozitarul autorizat care doreşte continuarea activităţii într-un antrepozit fiscal după expirarea perioadei de valabilitate înscrise în autorizaţia pentru acel antrepozit fiscal solicită în scris autorităţii competente reautorizarea ca antrepozit fiscal cu cel puţin 60 de zile înainte de expirarea perioadei de valabilitate, conform precizărilor din normele metodologice.
(8) În situaţia prevăzută la alin. (7), perioada de valabilitate a autorizaţiei de antrepozit fiscal se prelungeşte până la data soluţionării cererii de reautorizare.
(9) Perioada de valabilitate a autorizaţiei de antrepozit fiscal prevăzută la alin. (2) lit. f) se acordă autorizațiilor emise după data intrării în vigoare a prezentei legi.

Respingerea cererii de autorizare
Art. 363. – (1) Respingerea cererii de autorizare se comunică în scris, odată cu motivele luării acestei decizii.
(2) În cazul în care autoritatea competentă a respins cererea de autorizare a unui loc ca antrepozit fiscal, persoana care a depus cererea poate contesta această decizie, conform prevederilor legislaţiei privind contenciosul administrativ.

Obligaţiile antrepozitarului autorizat
Art. 364. – (1) Orice antrepozitar autorizat trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a) să constituie în favoarea autorităţii competente o garanţie care să asigure plata accizelor care pot deveni exigibile, în conformitate cu prevederile art. 345 şi în condiţiile stabilite prin normele metodologice;
b) să instaleze şi să menţină încuietori, sigilii, instrumente de măsură sau alte instrumente similare adecvate, necesare securităţii produselor accizabile amplasate în antrepozitul fiscal;
c) să asigure menţinerea sigiliilor aplicate sub supravegherea autorităţii competente;
d) să ţină evidenţe exacte şi actualizate, pentru fiecare antrepozit fiscal în parte, cu privire la materiile prime, lucrările în derulare şi produsele accizabile finite, produse sau primite în antrepozitele fiscale şi expediate din antrepozitele fiscale, şi să prezinte evidenţele corespunzătoare, la cererea autorităţilor competente;
e) să ţină un sistem corespunzător de evidenţă a stocurilor din antrepozitul fiscal, inclusiv un sistem de administrare, contabil şi de securitate;
f) să asigure accesul autorităţii competente în orice zonă a antrepozitului fiscal, în orice moment în care antrepozitul fiscal este în exploatare şi în orice moment în care antrepozitul fiscal este deschis pentru primirea sau expedierea produselor;
g) să prezinte produsele accizabile pentru a fi inspectate de autoritatea competentă, la cererea acestora;
h) să asigure în mod gratuit un birou în incinta antrepozitului fiscal, la cererea autorităţii competente;
i) să cerceteze şi să raporteze către autoritatea competentă orice pierdere, lipsă sau neregularitate cu privire la produsele accizabile;
j) să înştiinţeze autorităţile competente despre orice modificare ce intenţionează să o aducă asupra datelor iniţiale în baza cărora a fost emisă autorizaţia de antrepozitar și care au consecințe fiscale, cu minimum 5 zile înainte de producerea modificării;
k) să asigure îndeplinirea pe toată durata de funcționare, a condițiilor prevăzute la art. 361;
l) să transmită la autoritatea competentă, până la data de 15 a lunii următoare celei de raportare, situațiile de raportare prevăzute în normele metodologice;
m) să se conformeze cu alte cerinţe impuse prin normele metodologice.
(2) Se exceptează de la obligaţia prevăzută la alin. (1) lit. a), b) și l) antrepozitarii care care deţin doar antrepozite fiscale de depozitare autorizate exclusiv în vederea constituirii și menținerii stocurilor de urgență conform Legii nr. 360/2013 privind constituirea și menținerea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi de produse petroliere, precum și antrepozitele fiscale de depozitare aferente rezervei de stat și rezervei de mobilizare.
(3) Prevederile alin. (1) se detaliază corespunzător pe grupe de produse accizabile şi în funcţie de activitatea desfăşurată în antrepozitul propus, conform precizărilor din normele metodologice.
(4) Cesionarea ori înstrăinarea sub orice formă a acţiunilor sau a părţilor sociale ale antrepozitarilor autorizaţi ori ale unui antrepozitar a cărui autorizaţie a fost anulată, revocată sau suspendată conform prezentului capitol se aduce la cunoştinţa autorităţii competente cu cel puţin 60 de zile înainte de realizarea acestei operaţiuni, în vederea efectuării inspecţiei fiscale, cu excepţia celor care fac obiectul tranzacţiilor pe piaţa de capital.
(5) Înstrăinarea activelor de natura imobilizărilor corporale care contribuie direct la producţia şi/sau depozitarea de produse accizabile ale antrepozitarului autorizat ori ale unui antrepozitar a cărui autorizaţie a fost anulată sau revocată ori suspendată conform prezentului capitol se poate face numai după ce s-au achitat la bugetul de stat toate obligaţiile fiscale ori după ce persoana care urmează să preia activele respective şi-a asumat obligaţia de plată restantă a debitorului printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanţii sub forma unei scrisori de garanţie bancară la nivelul obligaţiilor fiscale restante, la data efectuării tranzacţiei, ale antrepozitarului.
(6) Actele încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (4) şi (5) sunt anulabile la cererea organului fiscal.

Netransmisibilitatea autorizaţiei de antrepozit fiscal
Art. 365. – (1) Autorizaţiile sunt emise numai pentru antrepozitarii autorizaţi numiţi şi nu sunt transferabile.
(2) Atunci când are loc vânzarea locului, autorizaţia nu se transferă noului proprietar. Noul posibil antrepozitar autorizat trebuie să depună o cerere de autorizare.

Anularea, revocarea şi suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal
Art. 366. – (1) Autoritatea competentă poate anula autorizaţia pentru un antrepozit fiscal atunci când i-au fost oferite informaţii inexacte sau incomplete în legătură cu autorizarea antrepozitului fiscal.
(2) Autoritatea competentă poate revoca autorizaţia pentru un antrepozit fiscal în următoarele situaţii:
a) în cazul unui antrepozitar autorizat, persoană fizică, dacă:
1. persoana a decedat;
2. persoana a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau s-a pronunțat amânarea aplicării pedepsei, în România sau într-un stat străin, pentru infracţiunile prevăzute la art. 361 alin. (1) lit. d);
3. activitatea desfăşurată este în situaţie de faliment sau de lichidare.
b) în cazul unui antrepozitar autorizat, care este persoană juridică, dacă:
1. în legătură cu persoana juridică a fost deschisă o procedură de faliment ori de lichidare; sau
2. persoana juridică sau oricare dintre administratorii persoanei juridice a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau s-a pronunțat amânarea aplicării pedepsei, în România sau într-un stat străin, pentru infracţiunile prevăzute la art. 361 alin. (1) lit. d), după caz.
c) antrepozitarul autorizat nu respectă oricare dintre cerințele prevăzute la art. 364, cu excepția obligației prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. l);
d) când antrepozitarul încheie un act de vânzare a locului;
e) în cazul în care antrepozitarul autorizat dorește să renunțe la autorizație;
f) antrepozitarul autorizat înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, mai vechi de 60 de zile faţă de termenul legal de plată;
g) pe durata unei perioade continue de minimum 6 luni, volumul mediu trimestrial al ieşirilor de produse accizabile din antrepozitul fiscal de depozitare este mai mic decât limita prevăzută în normele metodologice, potrivit prevederilor art. 361 alin. (1) lit. a).
(3) La propunerea organelor de control, autoritatea competentă poate suspenda autorizaţia pentru un antrepozit fiscal, astfel:
a) pe o perioadă de 1 – 6 luni, în cazul în care s-a constatat săvârşirea uneia dintre faptele contravenţionale ce atrag suspendarea autorizaţiei;
b) pe o perioadă de 1 – 12 luni, în cazul în care s-a constatat săvârşirea uneia dintre faptele prevăzute la art. 449 alin. (1) lit. b) – e), g) și i);
c) până la soluţionarea definitivă a cauzei penale, în cazul în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracțiunile prevăzute la art. 361 alin. (1) lit. d).
(4) Decizia prin care autoritatea competentă a hotărât suspendarea, revocarea sau anularea autorizaţiei de antrepozit fiscal se comunică şi antrepozitarului deţinător al autorizaţiei.
(5) Antrepozitarul autorizat poate contesta decizia de suspendare, revocare sau anulare a autorizaţiei pentru un antrepozit fiscal, potrivit legislaţiei privind contenciosul administrativ.
(6) Decizia de suspendare sau de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal produce efecte de la data comunicării sau de la o altă dată ulterioară comunicării cuprinsă în aceasta, după caz. Decizia de anulare a autorizaţiei de antrepozit fiscal produce efecte începând de la data emiterii autorizaţiei.
(7) Contestarea deciziei de suspendare, revocare sau anulare a autorizaţiei de antrepozit fiscal nu suspendă efectele juridice ale acestei decizii pe perioada soluţionării contestaţiei în procedură administrativă.
(8) În cazul în care antrepozitarul autorizat doreşte să renunţe la autorizaţia pentru un antrepozit fiscal, acesta are obligaţia să notifice acest fapt autorităţii competente cu cel puţin 60 de zile înainte de data de la care renunţarea la autorizaţie îşi produce efecte.
(9) În cazul anulării autorizaţiei, o nouă autorizaţie poate fi emisă de autoritatea competentă numai după o perioadă de cel puţin 5 ani de la data anulării.
(10) În cazul revocării autorizaţiei, o nouă autorizaţie poate fi emisă de autoritatea competentă numai după o perioadă de cel puţin 180 zile de la data la care decizia de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal produce efecte potrivit alin. (6). Aceste prevederi se aplică şi în situaţia în care antrepozitarul autorizat contestă decizia de revocare, la calculul termenului de 180 zile fiind luate în calcul perioadele în care decizia de revocare a produs efecte.
(11) În situaţia în care, în perioada de valabilitate a autorizaţiei de antrepozit fiscal, intervin modificări ale condiţiilor de autorizare sau de funcţionare ale antrepozitului fiscal, iar neconformarea la acestea atrage revocarea autorizaţiei, o nouă autorizaţie poate fi emisă de autoritatea competentă la data la care persoana a cărei autorizaţie a fost revocată din cauza neconformării la aceste condiţii îndeplineşte toate condiţiile de autorizare/funcţionare.
(12) Antrepozitarii autorizaţi, cărora le-a expirat ori le-a fost suspendată, revocată sau anulată autorizaţia şi care deţin stocuri de produse accizabile la data expirării, suspendării, revocării ori anulării, pot valorifica produsele înregistrate în stoc – materii prime, semifabricate, produse finite – , în condiţiile prevăzute de normele metodologice.

SECŢIUNEA a 10 – a
Destinatarul înregistrat

Reguli generale
Art. 367. – (1) Persoana care intenţionează să primească, în cadrul activității sale, produse accizabile care se deplasează în regim suspensiv de accize dintr-un alt stat membru trebuie să se autorizeze în calitate de destinatar înregistrat.
(2) Destinatarul înregistrat nu are dreptul de a deţine sau de a expedia produse accizabile în regim suspensiv de accize.

Cererea de autorizare ca destinatar înregistrat
Art. 368. – (1) Destinatarul înregistrat poate să-şi desfăşoare activitatea în această calitate numai în baza autorizaţiei valabile emisă de Comisie, potrivit prevederilor din normele metodologice.
(2) Destinatarul înregistrat care primeşte doar ocazional produse accizabile poate să-şi desfăşoare activitatea în această calitate numai în baza autorizaţiei valabile emisă de autoritatea competentă. Autorizarea prevăzută la art. 333 pct. 13 se face pentru o cantitate – limită de produse accizabile primită de la un singur expeditor şi pentru o perioadă de timp limitată, potrivit prevederilor din normele metodologice.
(3) În vederea obţinerii autorizaţiei de destinatar înregistrat, solicitantul trebuie să depună o cerere la autoritatea competentă, în modul şi în forma prevăzute în normele metodologice.

Condiţii de autorizare ca destinatar înregistrat
Art. 369. – (1) Pentru a fi autorizată, persoana care urmează să își desfășoare activitatea ca destinatar înregistrat trebuie să aibă declarat cel puţin un loc în care urmează să realizeze recepţia de produse accizabile deplasate în regim suspensiv de accize din alte state membre, pentru care trebuie să facă dovada înregistrării punctului de lucru la Oficiul Registrului Comerţului.
(2) În situaţia în care recepţia produselor accizabile se realizează în mai multe locuri, cererea este însoţită de o declaraţie privind locurile în care urmează a se realiza recepţia acestor produse, precum şi de dovada înregistrării acestora la Oficiul Registrului Comerţului.
(3) Cererea care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se respinge.
(4) Autorizaţia de destinatar înregistrat se eliberează numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) au fost prezentate documentele prevăzute în normele metodologice;
b) în cazul unei persoane fizice care urmează să îşi desfăşoare activitatea ca destinatar înregistrat, aceasta să nu fie incapabilă, să nu fi fost condamnată definitiv sau să nu se fi pronunțat amânarea aplicării pedepsei pentru infracţiunile prevăzute la art. 361 alin. (1) lit. d);
c) în cazul unei persoane juridice care urmează să îşi desfăşoare activitatea ca destinatar înregistrat, nici persoana însăși, nici administratorii acestor persoane juridice să nu fie incapabili, să nu fi fost condamnaţi definitiv sau să nu se fi pronunțat amânarea aplicării pedepsei pentru infracţiunile prevăzute la art. 361 alin. (1) lit. d), după caz;
d) persoana care urmează să-şi desfăşoare activitatea ca destinatar înregistrat nu înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;
e) persoana care urmează să-şi desfăşoare activitatea ca destinatar înregistrat deţine un sistem computerizat de evidenţă a produselor accizabile achiziţionate în regim suspensiv de accize, a produselor livrate şi a stocurilor de astfel de produse.

Autorizarea ca destinatar înregistrat
Art. 370. – (1) Autoritatea competentă emite autorizarea ca destinatar înregistrat, în termen de 60 de zile de la data depunerii documentaţiei complete de autorizare.
(2) Procedura de autorizare a destinatarilor înregistraţi nu intră sub incidenţa prevederilor legale privind procedura aprobării tacite.
(3) Autorizaţia conţine următoarele elemente:
a) codul de accize,
b) elementele de identificare ale destinatarului înregistrat
c) tipul produselor accizabile care urmează a fi recepţionate,
d) nivelul şi forma garanţiei,
e) data de la care autorizaţia devine valabilă;
f) locurile declarate pentru recepţia produselor accizabile şi adresa acestora,
(4) Autorizaţia de destinatar înregistrat este valabilă începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care destinatarul înregistrat face dovada constituirii garanţiei în cuantumul şi în forma aprobate de autoritatea competentă.
(5) În cazul destinatarului înregistrat care primeşte doar ocazional produse accizabile în regim suspensiv de accize, autorizaţia are valabilitate de 12 luni consecutive de la data emiterii acesteia.
(6) Autorizaţiile pot fi modificate de către autoritatea competentă din oficiu sau la cerere.
(7) În cazul modificării autorizaţiei din oficiu, înainte de a fi modificată autorizaţia, autoritatea competentă trebuie să-l informeze pe destinatarul înregistrat asupra modificării şi asupra motivelor acesteia.
(8) Destinatarul înregistrat poate solicita autorităţii competente modificarea autorizaţiei, în condiţiile prevăzute în normele metodologice.

Respingerea cererii de autorizare ca destinatar înregistrat
Art. 371. – (1) Respingerea cererii de autorizare se comunică în scris, odată cu motivele luării acestei decizii.
(2) În cazul în care autoritatea competentă a respins cererea de autorizare a unui destinatar înregistrat, persoana care a depus cererea poate contesta această decizie, conform prevederilor legislaţiei privind contenciosul administrativ.

Obligaţiile destinatarului înregistrat
Art. 372. – (1) Orice destinatar înregistrat are obligaţia de a îndeplini următoarele cerinţe:
a) să garanteze plata accizelor în condiţiile prevăzute în normele metodologice, înaintea expedierii de către antrepozitarul autorizat sau a expeditorului înregistrat a produselor accizabile;
b) la încheierea deplasării, să înscrie în evidenţe produsele accizabile primite în regim suspensiv de accize;
c) să accepte orice control al autorităţii competente, pentru a se asigura că produsele au fost primite.
d) să asigure îndeplinirea pe toată durata de funcționare, a condițiilor prevăzute la art. 369.
e) să transmită la autoritatea competentă, până la data de 15 a lunii următoare celei de raportare, situațiile de raportare pevăzute în normele metodologice;
(2) În situaţia în care intervin modificări faţă de datele iniţiale menţionate în autorizaţie, destinatarul înregistrat are obligaţia de a depune o notificare la autoritatea competentă, potrivit prevederilor din normele metodologice.
(3) Destinatarul înregistrat nu poate realiza recepţia de produse accizabile într-un nou loc dacă acesta nu a fost declarat.

Netransferabilitatea autorizaţiei de destinatar înregistrat
Art. 373. – (1) Autorizaţiile sunt emise numai pentru destinatarii înregistraţi numiţi şi nu sunt transferabile.
(2) Atunci când are loc vânzarea locului de recepţie a produselor accizabile, autorizaţia nu se transferă noului proprietar.

Revocarea autorizaţiei de destinatar înregistrat
Art. 374. – (1) Autorizaţia de destinatar înregistrat poate fi revocată în următoarele situaţii:
a) atunci când titularul acesteia nu respectă una din cerinţele prevăzute la art. 372, cu excepţia obligaţiei prevăzute la art. 372 alin. (1) lit. e);
b) atunci când titularul acesteia înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, mai vechi de 30 de zile faţă de termenul legal de plată;
c) în cazul unui destinatar persoană fizică, dacă a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau s-a pronunțat amânarea aplicării pedepsei, în România sau într-un stat străin, pentru infracţiunile prevăzute la art. 361 alin. (1) lit. d);
d) în cazul unui destinatar înregistrat, persoană juridică, dacă persoana juridică sau oricare dintre administratorii persoanei juridice a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau s-a pronunțat amânarea aplicării pedepsei, în România sau într-un stat străin, pentru infracţiunile prevăzute la art. 361 alin. (1) lit. d), după caz;
e) în cazul în care destinatarul înregistrat dorește să renunțe la autorizație.
(2) În cazul în care destinatarul înregistrat doreşte să renunţe la autorizaţie, acesta are obligaţia să notifice acest fapt autorităţii competente cu cel puţin 60 de zile înainte de data de la care renunţarea la autorizaţie produce efecte. Decizia de revocare se comunică destinatarului înregistrat şi produce efecte de la data la care a fost adusă la cunoştinţă acestuia.
(3) În cazuri excepţionale când interesele legitime ale destinatarului înregistrat impun aceasta, Comisia poate decala termenul de intrare în vigoare a deciziei de revocare, la o dată ulterioară.
(4) Destinatarul înregistrat nemulţumit poate contesta decizia de revocare a autorizaţiei, potrivit legislaţiei privind contenciosul administrativ.
(5) Contestarea deciziei de revocare a autorizaţiei de destinatar înregistrat nu suspendă efectele juridice ale acestei decizii pe perioada soluţionării contestaţiei în procedură administrativă.

SECŢIUNEA a 11 – a
Expeditorul înregistrat

Reguli generale
Art. 375. – Persoana care intenţionează să expedieze în regim suspensiv de accize produse accizabile puse în liberă circulaţie, trebuie să se autorizeze în calitate de expeditor înregistrat.

Cererea de autorizare ca expeditor înregistrat
Art. 376. – (1) Expeditorul înregistrat în România poate să-şi desfăşoare activitatea în această calitate numai în baza autorizaţiei valabile emise de Comisie.
(2) În vederea obţinerii autorizaţiei de expeditor înregistrat, solicitantul trebuie să depună o cerere la autoritatea competentă, în modul şi în forma prevăzute în normele metodologice.

Condiţii de autorizare ca expeditor înregistrat
Art. 377. – (1) Comisia eliberează autorizaţia de expeditor înregistrat numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) au fost prezentate documentele prevăzute în normele metodologice;
b) în cazul unei persoane fizice care urmează să-şi desfăşoare activitatea ca expeditor înregistrat, aceasta să nu fie incapabilă, să nu fi fost condamnată definitiv sau să nu se fi pronunțat amânarea aplicării pedepsei pentru infracţiunile prevăzute la art. 361 alin. (1) lit. d);
c) în cazul unei persoane juridice care urmează să îşi desfăşoare activitatea ca expeditor înregistrat, nici persoana însăși, nici administratorii acestei persoane juridice să nu fie incapabili, să nu fi fost condamnaţi definitiv sau să nu se fi pronunțat amânarea aplicării pedepsei pentru infracţiunile prevăzute la art. 361 alin. (1) lit. d), după caz;
d) solicitantul nu înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat de natura celor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Autorizarea ca expeditor înregistrat
Art. 378. – (1) Autoritatea competentă emite autorizarea ca expeditor înregistrat, în termen de 60 de zile de la data depunerii documentaţiei complete de autorizare.
(2) Procedura de autorizare a expeditorilor înregistraţi nu intră sub incidenţa prevederilor legale privind procedura aprobării tacite.
(3) Autorizaţia conţine următoarele elemente:
a) codul de accize,
b) elementele de identificare ale expeditorului înregistrat
c) tipul produselor accizabile care urmează a fi expediate,
d) nivelul şi forma garanţiei,
e) data de la care autorizaţia devine valabilă:
f) locurile de import.
(4) Autorizaţia de expeditor înregistrat este valabilă începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care expeditorul înregistrat face dovada constituirii garanţiei în cuantumul şi în forma aprobate de autoritatea competentă. În cazul solicitantului care deţine şi calitatea de antrepozitar autorizat, autorizaţia de expeditor înregistrat este valabilă începând cu data emiterii acesteia.
(5) Autorizaţiile pot fi modificate de către autoritatea competentă din oficiu sau la cerere.
(6) În cazul modificării autorizaţiei din oficiu, înainte de a fi modificată autorizaţia, autoritatea competentă trebuie să-l informeze pe expeditorul înregistrat asupra modificării şi asupra motivelor acesteia.
(7) Expeditorul înregistrat poate solicita autorităţii competente modificarea autorizaţiei, în condiţiile prevăzute în normele metodologice.

Respingerea cererii de autorizare ca expeditor înregistrat
Art. 379. – (1) Respingerea cererii de autorizare se comunică în scris, odată cu motivele luării acestei decizii.
(2) În cazul în care autoritatea competentă a respins cererea de autorizare a unui expeditor înregistrat, persoana care a depus cererea poate contesta această decizie, conform prevederilor legislaţiei privind contenciosul administrativ.

Obligaţiile expeditorului înregistrat
Art. 380. – (1) Orice expeditor înregistrat are obligaţia de a garanta plata accizelor în condiţiile prevăzute în normele metodologice, înaintea expedierii produselor accizabile.
(2) În situaţia în care intervin modificări faţă de datele iniţiale menţionate în autorizaţie, expeditorul înregistrat are obligaţia de a depune o cerere la autoritatea competentă, potrivit prevederilor din normele metodologice.
(3) Expeditorul înregistrat are obligaţia să transmită la autoritatea competentă, până la data de 15 a lunii următoare celei de raportare, situațiile de raportare pevăzute în normele metodologice.

Netransferabilitatea autorizaţiei de expeditor înregistrat
Art. 381. – Autorizaţiile sunt emise numai pentru expeditorii înregistraţi numiţi şi nu sunt transferabile.

Revocarea autorizaţiei de expeditor înregistrat
Art. 382. – (1) Autorizaţia de expeditor înregistrat poate fi revocată în următoarele situaţii:
a) atunci când titularul acesteia nu respectă una din cerinţele prevăzute la art. 380 alin. (1) şi (2);
b) atunci când titularul acesteia înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, mai vechi de 30 de zile faţă de termenul legal de plată;
c) în cazul unui expeditor înregistrat, persoană fizică, dacă a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau s-a pronunțat amânarea aplicării pedepsei, în România sau într-un stat străin, pentru infracţiunile prevăzute la art. 361 alin. (1) lit. d);
d) în cazul unui expeditor înregistrat, persoană juridică, dacă persoana juridică sau oricare dintre administratorii persoanei juridice a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau s-a pronunțat amânarea aplicării pedepsei, în România sau într-un stat străin, pentru infracţiunile prevăzute la art. 361 alin. (1) lit. d), după caz:
e) în cazul în care expeditorul înregistrat dorește să renunțe la autorizație.
(2) În cazul în care expeditorul înregistrat doreşte să renunţe la autorizaţie, acesta are obligaţia să notifice acest fapt Comisiei cu cel puţin 60 de zile înainte de data de la care renunţarea la autorizaţie produce efecte.
(3) Decizia de revocare se comunică expeditorului înregistrat şi produce efecte de la data la care a fost adusă la cunoştinţă acestuia.
(4) Expeditorul înregistrat nemulţumit poate contesta decizia de revocare a autorizaţiei, potrivit legislaţiei privind contenciosul administrativ.
(5) Contestarea deciziei de revocare a autorizaţiei de expeditor înregistrat, nu suspendă efectele juridice ale acestei decizii pe perioada soluţionării contestaţiei în procedură administrativă.

SECŢIUNEA a 12 – a
Importatorul autorizat

Reguli generale
Art. 383. – (1) Persoana fizică sau juridică care intenționează să importe produse accizabile supuse marcării prin banderole sau timbre, trebuie să se autorizeze în calitate de importator.
(2) Calitatea de importator autorizat conferă acestuia dreptul de marcare a produselor supuse acestui regim.

Cererea de autorizare ca importator autorizat
Art. 384. – (1) Importatorul autorizat în România poate să-şi desfăşoare activitatea în această calitate numai în baza autorizaţiei valabile emise de Comisie.
(2) În vederea obţinerii autorizaţiei de importator autorizat, solicitantul trebuie să depună o cerere la autoritatea competentă, în modul şi în forma prevăzute în normele metodologice.

Condiţii de autorizare ca importator autorizat
Art. 385. – (1) Comisia eliberează autorizaţia de importator autorizat numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) au fost prezentate documentele prevăzute în normele metodologice;
b) în cazul unei persoane fizice care urmează să-şi desfăşoare activitatea ca importator autorizat, aceasta să nu fie incapabilă, să nu fi fost condamnată definitiv sau să nu se fi pronunțat amânarea aplicării pedepsei pentru infracţiunile prevăzute la art. 361 alin. (1) lit. d);
c) în cazul unei persoane juridice care urmează să-şi desfăşoare activitatea ca importator autorizat, persoana însăşi sau oricare dintre administratorii acesteia să nu fie incapabilă, să nu fi fost condamnată definitiv sau să nu se fi pronunțat amânarea aplicării pedepsei pentru infracţiunile prevăzute la art. 361 alin. (1) lit. d), după caz;
d) solicitantul nu înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat de natura celor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Autorizarea ca importator autorizat
Art. 386. – (1) Autoritatea competentă emite autorizarea ca importator autorizat, în termen de 60 de zile de la data depunerii documentaţiei complete de autorizare.
(2) Procedura de autorizare a importatorilor autorizați nu intră sub incidenţa prevederilor legale privind procedura aprobării tacite.
(3) Autorizaţia conţine următoarele elemente:
a) codul de accize,
b) elementele de identificare ale importatorului autorizat,
c) tipul produselor accizabile care urmează a fi importate,
d) nivelul şi forma garanţiei,
e) data de la care autorizaţia devine valabilă,
f) locurile de import.
(4) Autorizaţia de importator autorizat este valabilă începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care acesta face dovada constituirii garanţiei în cuantumul şi în forma aprobate de autoritatea competentă.
(5) Autorizaţiile pot fi modificate de către autoritatea competentă din oficiu sau la cerere.
(6) În cazul modificării autorizaţiei din oficiu, înainte de a fi modificată autorizaţia, autoritatea competentă trebuie să-l informeze pe importatorul autorizat asupra modificării şi asupra motivelor acesteia.
(7) Importatorul autorizat poate solicita autorităţii competente modificarea autorizaţiei, în condiţiile prevăzute în normele metodologice.

Respingerea cererii de autorizare ca importator autorizat
Art. 387. – (1) Respingerea cererii de autorizare se comunică în scris, odată cu motivele luării acestei decizii.
(2) În cazul în care autoritatea competentă a respins cererea de autorizare a unui importator autorizat, persoana care a depus cererea poate contesta această decizie, conform prevederilor legislaţiei privind contenciosul administrativ.

Obligaţiile importatorului autorizat
Art. 388. – (1) Orice importator autorizat are obligaţia de a garanta plata accizelor în condiţiile prevăzute în normele emtodologice.
(2) În situaţia în care intervin modificări faţă de datele iniţiale menţionate în autorizaţie, importator autorizat are obligaţia de a depune o cerere la autoritatea competentă, potrivit prevederilor din normele metodologice.
(3) Importatorul autorizat are obligaţia să transmită la autoritatea competentă, până la data de 15 a lunii următoare celei de raportare, situațiile de raportare pevăzute în normele metodologice.

Netransferabilitatea autorizaţiei de importator autorizat
Art. 389. – Autorizaţiile sunt emise numai pentru importatorii autorizați numiţi şi nu sunt transferabile.

Revocarea autorizaţiei de importator autorizat
Art. 390. – (1) Autorizaţia de importator autorizat poate fi revocată în următoarele situaţii:
a) când titularul acesteia nu respectă una din cerinţele prevăzute la art. 388 alin. (1) şi (2);
b) când titularul acesteia înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, mai vechi de 30 de zile faţă de termenul legal de plată;
c) în cazul unui importator autorizat, persoană fizică, dacă a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau s-a pronunțat amânarea aplicării pedepsei, în România sau într-un stat străin, pentru infracţiunile prevăzute la art. 361 alin. (1) lit. d);
d) în cazul unui importator autorizat, persoană juridică, dacă persoana juridică sau oricare dintre administratorii persoanei juridice a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau s-a pronunțat amânarea aplicării pedepsei, în România sau într-un stat străin, pentru infracţiunile prevăzute la art. 361 alin. (1) lit. d), după caz;
e) în cazul în care importatorul autorizat dorește să renunțe la autorizație.
(2) În cazul în care importatorul autorizat doreşte să renunţe la autorizaţie, acesta are obligaţia să notifice acest fapt Comisiei cu cel puţin 60 de zile înainte de data de la care renunţarea la autorizaţie produce efecte.
(3) Decizia de revocare se comunică importatorului autorizat şi produce efecte de la data la care a fost adusă la cunoştinţă acestuia.
(4) Importatorul autorizat nemulţumit poate contesta decizia de revocare a autorizaţiei, potrivit legislaţiei privind contenciosul administrativ.
(5) Contestarea deciziei de revocare a autorizaţiei de importator autorizat, nu suspendă efectele juridice ale acestei decizii pe perioada soluţionării contestaţiei în procedură administrativă.

SECŢIUNEA a 13 – a
Excepţii de la regimul de accizare pentru produse
energetice şi energie electrică

Excepţii
Art. 391. – (1) Nu se aplică regimul de accizare pentru:
1. produsele cu codurile NC 4401 şi 4402 şi căldura rezultată în aval utilizând aceste produse;
2. următoarele utilizări de produse energetice şi energie electrică:
a) produsele energetice utilizate în alte scopuri decât în calitate de combustibil pentru motor sau combustibil pentru încălzire;
b) utilizarea duală a produselor energetice. Un produs energetic este utilizat dual atunci când este folosit atât în calitate de combustibil pentru încălzire, cât şi în alte scopuri decât pentru motor sau pentru încălzire. Utilizarea produselor energetice pentru reducerea chimică şi în procesele electrolitic şi metalurgic se consideră a fi utilizare duală;
c) energia electrică utilizată în principal în scopul reducerii chimice şi în procesele electrolitice şi metalurgice;
d) energia electrică, atunci când reprezintă mai mult de 50% din costul unui produs;
e) procesele mineralogice.
(2) Prevederile art. 352 alin. (2) se aplică produselor energetice utilizate în unul dintre scopurile prevăzute la alin. (1).
(3) Nu se consideră producţie de produse energetice:
a) operaţiunile pe durata cărora sunt obţinute accidental produse energetice;
b) operaţiunile prin care utilizatorul unui produs energetic face posibilă refolosirea sa în cadrul propriei intreprinderi, cu condiţia ca acciza deja plătită pentru un asemenea produs să nu fie mai mică decât acciza care ar trebui plătită, dacă produsul energetic refolosit ar fi pasibil de impunere;
c) o operaţie constând în amestecul – în afara unui loc de producţie sau a unui antrepozit fiscal – al produselor energetice cu alte produse energetice sau alte materiale, cu condiţia ca:
1. accizele asupra componentelor amestecului să fi fost plătite anterior; şi
2. suma plătită să nu fie mai mică decât suma accizei care ar putea să fie aplicată asupra amestecului.
(4) Condiţia prevăzută la alin. (3) lit. c) pct. 1 nu se aplică dacă acel amestec este scutit pentru o utilizare specifică.
(5) Modalitatea şi condiţiile de aplicare a alin. (1) se reglementează prin normele metodologice.

SECŢIUNEA a 14 – a
Scutiri de la plata accizelor

Scutiri generale
Art. 392. – (1) Produsele accizabile sunt scutite de plata accizelor dacă sunt destinate utilizării:
a) în contextul relaţiilor diplomatice sau consulare;
b) de către organizaţiile internaţionale recunoscute ca atare de autorităţile publice din România şi de către membrii acestor organizaţii, în limitele şi în condiţiile stabilite prin convenţiile internaţionale privind instituirea acestor organizaţii sau prin acordurile de sediu;
c) de către forţele armate ale oricărui stat parte la Tratatul Atlanticului de Nord, altul decât România, pentru uzul forţelor armate în cauză, pentru personalul civil însoţitor sau pentru aprovizionarea popotelor ori a cantinelor acestora;
d) pentru consum în cadrul unui acord încheiat cu ţări terţe sau cu organizaţii internaţionale, cu condiţia ca acordul în cauză să fie permis ori autorizat în ceea ce priveşte scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată.
(2) Modalitatea şi condiţiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1) se reglementează prin normele metodologice.
(3) Fără să contravină prevederilor art. 399 alin. (1), produsele accizabile care se deplasează în regim suspensiv de accize către un beneficiar al scutirilor prevăzute la alin. (1), sunt însoţite de certificat de scutire.
(4) Modelul şi conţinutul certificatului de scutire sunt cele stabilite prin normele metodologice.
(5) Procedura prevăzută la art. 399 – 404 nu se aplică deplasărilor intracomunitare de produse accizabile în regim suspensiv de accize destinate forţelor armate prevăzute la alin. (1) lit. c), dacă acestea sunt reglementate de un regim care se întemeiază direct pe Tratatul Atlanticului de Nord.
(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), procedura prevăzută la art. 399 – 404 se aplică deplasărilor de produse accizabile în regim suspensiv de accize destinate forţelor armate prevăzute la alin. (1) lit. c) care au loc exclusiv pe teritoriul naţional sau în baza unui acord încheiat cu un alt stat membru, atunci când deplasarea are loc între teritoriul naţional şi teritoriul acelui stat membru.

Scutiri speciale
Art. 393. – (1) Sunt scutite de la plata accizelor produsele accizabile furnizate de magazinele duty-free, transportate în bagajul personal al călătorilor care se deplasează pe cale aeriană sau maritimă către un teritoriu terţ ori către o ţară terţă.
(2) Sunt scutite de la plata accizelor produsele furnizate la bordul unei aeronave sau al unei nave pe parcursul călătoriei pe cale aeriană ori maritimă către un teritoriu terţ sau către o ţară terţă.
(3) Regimul de scutire de la plata accizelor prevăzut la alin. (1) se aplică şi produselor accizabile furnizate de magazinele duty-free autorizate în România situate în afara incintei aeroporturilor sau porturilor, transportate în bagajul personal al călătorilor către un teritoriu terţ ori către o ţară terţă.
(4) În sensul prezentului articol, călător către un teritoriu terţ sau către o ţară terţă înseamnă orice călător care deţine un document de transport pentru călătorie pe cale aeriană sau maritimă, ori un alt document care face dovada destinaţiei finale situate pe un teritoriu terţ sau o ţară terţă.
(5) Modalitatea şi condiţiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1) – (3) se stabilesc prin normele metodologice.

Scutiri pentru alcool etilic şi alte produse alcoolice
Art. 394. – (1) Sunt scutite de la plata accizelor alcoolul etilic şi alte produse alcoolice prevăzute la art. 332 alin. (2) lit. a), atunci când sunt:
a) complet denaturate;
b) denaturate şi utilizate pentru producerea de produse care nu sunt destinate consumului uman;
c) utilizate pentru producerea oţetului cu codul NC 2209;
d) utilizate pentru producerea de medicamente;
e) utilizate pentru producerea de arome alimentare destinate preparării de alimente sau băuturi nealcoolice ce au o concentraţie ce nu depăşeşte 1,2% în volum;
f) utilizate în scop medical în spitale şi farmacii;
g) utilizate direct sau ca element al produselor semifabricate pentru producerea de alimente cu ori fără cremă, cu condiţia ca în fiecare caz concentraţia de alcool să nu depăşească 8,5 litri de alcool pur la 100 kg de produs ce intră în compoziţia ciocolatei şi 5 litri de alcool pur la 100 kg de produs ce intră în compoziţia altor produse;
h) utilizate în procese de fabricaţie, cu condiţia ca produsul finit să nu conţină alcool;
i) utilizate ca eşantioane pentru analiză sau ca teste necesare pentru producţie ori în scopuri ştiinţifice.
(2) Transformarea/utilizarea alcoolului etilic şi a produselor alcoolice în scopurile prevăzute la alin. (1) poate avea loc în afara antrepozitului, cu condiția ca accizele aferente să fi fost percepute. Cu toate acestea, denaturarea alcoolului etilic şi a produselor alcoolice poate avea loc numai într-un antrepozit fiscal, sub supraveghere fiscală.
(3) Modalitatea şi condiţiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1), precum şi produsele utilizate pentru denaturarea alcoolului se reglementează prin normele metodologice.

Scutiri pentru tutun prelucrat
Art. 395. – (1) Este scutit de la plata accizelor tutunul prelucrat, atunci când este destinat în exclusivitate testelor ştiinţifice şi celor privind calitatea produselor.
(2) Modalitatea şi condiţiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1) se reglementează prin normele metodologice.

Scutiri pentru produse energetice şi energie electrică
Art. 396. – (1) Sunt scutite de la plata accizelor:
a) produsele energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru aviaţie, alta decât aviaţia turistică în scop privat. Prin aviaţie turistică în scop privat se înţelege utilizarea unei aeronave de către proprietarul său ori de către persoana fizică sau juridică ce o deţine cu titlu de închiriere sau cu un alt titlu, în alte scopuri decât cele comerciale şi, în special, altele decât transportul de persoane ori de mărfuri sau prestări de servicii cu titlu oneros ori pentru nevoile autorităţilor publice;
b) produsele energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru navigaţia în apele comunitare şi pentru navigaţia pe căile navigabile interioare, inclusiv pentru pescuit, altele decât pentru navigaţia ambarcaţiunilor de agrement private. De asemenea, este scutită de la plata accizelor şi energia electrică produsă la bordul navelor. Prin ambarcaţiune de agrement privată se înţelege orice ambarcaţiune utilizată de către proprietarul său ori de către persoana fizică sau juridică ce o deţine cu titlu de închiriere ori cu un alt titlu, în alte scopuri decât cele comerciale şi, în special, altele decât transportul de persoane sau de mărfuri ori prestări de servicii cu titlu oneros sau pentru nevoile autorităţilor publice;
c) produsele energetice şi energia electrică utilizate pentru producţia de energie electrică, precum şi energia electrică utilizată pentru menţinerea capacităţii de a produce energie electrică;
d) produsele energetice şi energia electrică utilizate pentru producţia combinată de energie electrică şi energie termică;
e) produsele energetice – gazul natural, cărbunele şi combustibilii solizi – folosite de gospodării şi/sau de organizaţii de caritate;
f) combustibilii pentru motor utilizaţi în domeniul producţiei, dezvoltării, testării şi mentenanţei aeronavelor şi navelor;
g) combustibilii pentru motor utilizaţi pentru operaţiunile de dragare în cursurile de apă navigabile şi în porturi;
h) produsele energetice injectate în furnale sau în alte agregate industriale în scop de reducere chimică, ca aditiv la cocsul utilizat drept combustibil principal;
i) produsele energetice care intră în România dintr-un stat membru sau dintr-o ţară terţă, conţinute în rezervorul standard al unui autovehicul cu motor, destinate utilizării drept combustibil pentru acel autovehicul, precum şi în containere speciale şi destinate utilizării pentru operarea, în timpul transportului, a sistemelor ce echipează acele containere;
j) orice produs energetic care este scos de la rezerva de stat sau rezerva de mobilizare, fiind acordat gratuit în scop de ajutor umanitar;
k) orice produs energetic utilizat drept combustibil pentru încălzire de către spitale, sanatorii, aziluri de bătrâni, orfelinate şi de alte instituţii de asistenţă socială, instituţii de învăţământ şi lăcaşuri de cult;
l) produsele energetice, dacă astfel de produse sunt obţinute din unul sau mai multe dintre produsele următoare:
i) produse cuprinse în codurile NC de la 1507 la 1518 inclusiv;
ii) produse cuprinse în codurile NC 3824 90 55 şi de la 3824 90 80 la 3824 90 99 inclusiv, pentru componentele lor produse din biomase;
iii) produse cuprinse în codurile NC 2207 20 00 şi 2905 11 00, care nu sunt de origine sintetică;
iv) produse obţinute din biomase, inclusiv produse cuprinse în codurile NC 4401 şi 4402;
m) energia electrică produsă din surse regenerabile de energie;
n) energia electrică obţinută de acumulatori electrici, grupurile electrogene mobile, instalaţiile electrice amplasate pe vehicule de orice fel, sursele staţionare de energie electrică în curent continuu, instalaţiile energetice amplasate în marea teritorială care nu sunt racordate la reţeaua electrică şi sursele electrice cu o putere activă instalată sub 250 kW;
(2) Modalitatea şi condiţiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1) se reglementează prin normele metodologice.

SECŢIUNEA a 15 – a
Restituiri de accize

Restituiri de accize
Art. 397. – (1) Pentru produsele energetice contaminate sau combinate în mod accidental, necorespunzătoare sau degradate calitativ returnate antrepozitului fiscal pentru reciclare, accizele plătite la bugetul de stat pot fi restituite la solicitarea operatorului economic.
(2) Pentru băuturile alcoolice şi produsele din tutun retrase de pe piaţă, dacă starea sau vechimea acestora le face improprii consumului ori nu mai îndeplinesc condiţiile legale de comercializare, accizele plătite la bugetul de stat pot fi restituite la solicitarea operatorului economic.
(3) În cazul produselor pentru care accizele au fost plătite în România şi care ulterior sunt exportate sau livrate intracomunitar, persoana care a efectuat exportul sau livrarea intracomunitară poate solicita restituirea accizelor.
(4) Pentru produsele accizabile reintroduse în antrepozitul fiscal, accizele plătite pot fi restituite.
(5) Cuantumul accizelor restituite nu poate depăşi suma efectiv plătită la bugetul de stat.
(6) Termenul în care persoana interesată își poate exercita dreptul de a solicita restituirea accizelor este termenul de prescripție a dreptului de a cere restituirea reglementat de Codul de procedură fiscală.

SECŢIUNEA a 16 – a
Deplasarea şi primirea produselor accizabile aflate în
regim suspensiv de accize

Deplasarea produselor accizabile aflate în regim suspensiv de accize
Art. 398. – (1) Antrepozitarii autorizaţi de către autorităţile competente ale unui stat membru sunt recunoscuţi ca fiind autorizaţi atât pentru circulaţia naţională, cât şi pentru circulaţia intracomunitară a produselor accizabile.
(2) Produsele accizabile pot fi deplasate în regim suspensiv de accize pe teritoriul Uniunii Europene, inclusiv dacă produsele sunt deplasate via o ţară terţă sau un teritoriu terţ:
a) de la un antrepozit fiscal la:
1. un alt antrepozit fiscal;
2. un destinatar înregistrat;
3. un loc de unde produsele accizabile părăsesc teritoriul Uniunii Europene, în sensul art. 402 alin. (1);
4. un destinatar în sensul art. 392 alin. (1), în cazul în care produsele sunt expediate din alt stat membru;
b) de la locul de import către oricare dintre destinaţiile prevăzute la lit. a), în cazul în care produsele în cauză sunt expediate de un expeditor înregistrat. În sensul prezentului articol, locul de import înseamnă locul unde se află produsele în momentul în care sunt puse în liberă circulaţie, în conformitate cu art. 79 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2) lit. a) pct. 1 şi 2 şi lit. b) şi cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 367 alin. (2), produsele accizabile pot fi deplasate în regim suspensiv de accize către un loc de livrare directă situat pe teritoriul României, în cazul în care locul respectiv a fost indicat de antrepozitarul autorizat din România sau de destinatarul înregistrat, în condiţiile stabilite prin normele metodologice.
(4) Antrepozitarul autorizat sau destinatarul înregistrat prevăzuţi la alin. (3) au obligaţia de a respecta cerinţele prevăzute la art. 401 alin. (1).
(5) Prevederile alin. (2) şi (3) se aplică şi deplasărilor de produse accizabile cu nivel de accize zero care nu au fost eliberate pentru consum.
(6) Deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize începe, în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. a), în momentul în care produsele accizabile părăsesc antrepozitul fiscal de expediţie şi, în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. b), în momentul în care aceste produse sunt puse în liberă circulaţie, în conformitate cu art. 79 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92.
(7) Deplasarea în regim suspensiv de accize a produselor accizabile se încheie:
1. în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. a) pct. 1, 2 şi 4 şi lit. b), în momentul în care destinatarul a recepţionat produsele accizabile;
2. în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. a) pct. 3, în momentul în care produsele accizabile au părăsit teritoriul Uniunii Europene.
(8) Prezenta secțiune nu se aplică produselor accizabile care fac obiectul unei proceduri sau al unui regim vamal suspensiv.

Documentul administrativ electronic
Art. 399. – (1) Deplasarea produselor accizabile este considerată ca având loc în regim suspensiv de accize doar dacă este acoperită de un document administrativ electronic procesat, în conformitate cu prevederile alin. (2) şi (3).
(2) În sensul alin. (1), expeditorul înaintează un proiect de document administrativ electronic autorităţii competente, prin intermediul sistemului informatizat prevăzut la art. 1 din Decizia nr. 1.152/2003/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 iunie 2003 privind informatizarea circulaţiei şi a controlului produselor supuse accizelor, denumit în continuare sistemul informatizat.
(3) Autoritatea competentă a expeditorului, prin sistemul informatizat prevăzut la alin. (2), efectuează o verificare electronică a datelor din proiectul de document administrativ electronic, iar în cazul în care:
a) datele sunt corecte, proiectul de document administrativ electronic este validat de către autoritatea competentă a expeditorului prin atribuirea unui cod de referinţă administrativ unic, specific fiecărei mişcări în regim suspensiv de accize;
b) datele nu sunt corecte, proiectul de document administrativ electronic nu este validat, iar expeditorul este informat fără întârziere.
(4) În cazurile prevăzute la art. 398 alin. (2) lit. a) pct. 1, 2 şi 4, la alin. (2) lit. b) şi la alin. (3), autoritatea competentă a expeditorului transmite fără întârziere documentul administrativ electronic autorităţii competente a destinatarului, care la rândul ei îl transmite destinatarului prin intermediul sistemului informatic, în cazul în care acesta este un antrepozitar autorizat sau un destinatar înregistrat.
(5) În cazul prevăzut la art. 398 alin. (2) lit. a) pct. 3 autoritatea competentă a expeditorului înaintează documentul administrativ electronic autorităţii competente din statul membru în care declaraţia de export este depusă în conformitate cu art. 161 alin. (5) din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92, denumit în continuare statul membru de export, dacă statul membru de export este altul decât România.
(6) Atunci când expeditorul este din România, acesta furnizează persoanei care însoţeşte produsele accizabile un exemplar tipărit al documentului administrativ electronic.
(7) Atunci când produsele accizabile sunt deplasate în regim suspensiv de accize de la un expeditor din alt stat membru la un destinatar din România, deplasarea produselor este însoţită de un exemplar tipărit al documentului administrativ electronic sau de orice alt document comercial care menţionează codul de referinţă administrativ unic, identificabil în mod clar.
(8) Documentele prevăzute la alin. (6) şi (7) trebuie să poată fi prezentate autorităţilor competente oricând sunt solicitate, pe întreaga durată a deplasării în regim suspensiv de accize.
(9) Expeditorul poate anula documentul administrativ electronic, atât timp cât deplasarea nu a început potrivit prevederilor art. 398 alin. (6).
(10) În cursul deplasării în regim suspensiv de accize, expeditorul poate modifica destinaţia, prin intermediul sistemului informatizat, şi poate indica o nouă destinaţie, care trebuie să fie una dintre destinaţiile prevăzute la art. 398 alin. (2) lit. a) pct. 1, 2 ori 3 sau la alin. (3), după caz, în condiţiile prevăzute prin normele metodologice.
(11) În cazul deplasării intracomunitare a produselor energetice în regim suspensiv de accize, pe cale maritimă sau pe căi navigabile interioare, către un destinatar care nu este cunoscut cu siguranţă în momentul în care expeditorul înaintează proiectul de document administrativ electronic prevăzut la alin. (2), autoritatea competentă poate autoriza ca expeditorul să nu includă în documentul în cauză datele privind destinatarul, în condiţiile prevăzute în normele metodologice.
(12) Imediat ce datele privind destinatarul sunt cunoscute şi cel târziu la momentul încheierii deplasării, expeditorul transmite datele sale autorităţii competente, utilizând procedura prevăzută la alin. (10).
(13) Prin excepție de le prevederile alin. (1), în cazul deplasărilor de produse energetice prin conducte fixe, care se desfășoară integral pe teritoriul României, documentul administrativ electronic se va întocmi după citirea contorului care înregistrează cantitatea expediată prin conductă.

Divizarea deplasării produselor energetice în regim suspensiv de accize
Art. 400. – (1) Pe teritoriul României este permisă divizarea deplasări produselor energetice în regim suspensiv de accize în două sau mai multe deplasări.
(2) Autoritatea competentă a expeditorului poate permite, în condiţiile stabilite prin normele metodologice, ca expeditorul să divizeze o deplasare de produse energetice în regim suspensiv de accize cu condiţia ca să nu se modifice cantitatea totală de produse accizabile.
(3) Divizarea pe teritoriul altui stat membru a unei deplasări intracomunitare de produse energetice în regim suspensiv de accize în două sau mai multe deplasări se poate efectua cu condiţia:
1. să nu se modifice cantitatea totală de produse accizabile;
2. divizarea să se desfăşoare pe teritoriul unui stat membru care permite o astfel de procedură;
3. autoritatea competentă din statul membru unde se efectuează divizarea să fie informată cu privire la locul unde se efectuează divizarea.

Primirea produselor accizabile în regim suspensiv de accize
Art. 401. – (1) La primirea de produse accizabile, la oricare dintre destinaţiile prevăzute la art. 398 alin. (2) lit. a) pct. 1, 2 sau 4 sau la alin. (3), destinatarul trebuie să respecte următoarele cerinţe:
a) să confirme că produsele accizabile au ajuns la destinaţie;
b) să păstreze produsele primite în vederea verificării şi certificării datelor din documentul administrativ electronic la solicitarea autorităţii competente a destinatarului;
c) să înainteze fără întârziere şi nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la încheierea deplasării, cu excepţia cazurilor justificate corespunzător autorităţilor competente a destinatarului, un raport privind primirea acestora, denumit în continuare raport de primire, utilizând sistemul informatizat.
(2) Modalităţile de confirmare a faptului că produsele accizabile au ajuns la destinaţie şi de trimitere a raportului de primire a produselor accizabile de către destinatarii menţionaţi la art. 392 alin. (1) sunt prevăzute prin normele metodologice.
(3) Autoritatea competentă a destinatarului efectuează o verificare electronică a datelor din raportul de primire, după care:
1. în cazul în care datele sunt corecte, autoritatea competentă a destinatarului confirmă înregistrarea raportului de primire şi îl transmite autorităţii competente a expeditorului;
2. în cazul în care datele nu sunt corecte, destinatarul este informat fără întârziere despre acest fapt;
(4) Atunci când expeditorul este din alt stat membru, raportul de primire se înaintează acestuia prin intermediul autorităţii fiscale din statul membru, de către autoritatea competentă din România
(5) În cazul în care locul de expediţie şi cel de destinaţie se află în România, primirea produselor accizabile în regim suspensiv de accize se confirmă expeditorului potrivit procedurii stabilite prin normele metodologice.

Raportul de export
Art. 402. – (1) În situaţiile prevăzute la art. 398 alin. (2) lit. a) pct. 3 şi la alin. (2) lit. b), după caz, dacă exportul are loc din România, autorităţile competente întocmesc un raport de export, pe baza vizei biroului vamal de ieşire, prevăzută la art. 793 alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93 al Comisiei, sau de biroul unde se realizează formalităţile prevăzute la art. 334 alin. (5), prin care se atestă faptul că produsele accizabile au părăsit teritoriul României.
(2) Autorităţile competente înaintează raportul de export expeditorului.
(3) În condiţiile în care expeditorul este din alt stat membru iar biroul vamal de ieşire este din România, autoritățile competente verifică pe cale electronică informațiile ce rezultă din viza prevăzută la alin. (1). Odată ce aceste date au fost verificate autorităţile competente din România transmit raportul de export autorităţilor competente din statul membru de expediţie.
(4) Autorităţile competente din statul membru de expediţie înaintează raportul de export expeditorului.

Proceduri în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil la expediţie
Art. 403. – (1) Prin excepţie de la prevederile art. 399 alin. (1), în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil în România, expeditorul din România poate începe o deplasare de produse accizabile în regim suspensiv de accize, în următoarele condiţii:
a) produsele să fie însoţite de un document pe suport hârtie care conţine aceleaşi date ca şi proiectul de document administrativ electronic prevăzut la art. 399 alin. (2);
b) să informeze autoritatea competentă a expeditorului înainte de începerea deplasării, prin procedura stabilită prin normele metodologice.
(2) În cazul în care sistemul informatizat redevine disponibil, expeditorul prezintă un proiect de document administrativ electronic, în conformitate cu art. 399 alin. (2).
(3) De îndată ce informaţiile cuprinse în documentul administrativ electronic sunt validate, în conformitate cu art. 399 alin. (3), acest document înlocuieşte documentul pe suport hârtie prevăzut la alin. (1) lit. a). Prevederile art. 399 alin. (4) şi (5), precum şi cele ale art. 401 şi 402 se aplică în mod corespunzător.
(4) Până la momentul validării informaţiilor din documentul administrativ electronic, deplasarea este considerată ca având loc în regim suspensiv de accize, pe baza documentului pe suport hârtie prevăzut la alin. (1) lit. a).
(5) O copie de pe documentul pe suport hârtie prevăzut la alin. (1) lit. a) se păstrează de expeditor în evidenţele sale.
(6) În cazul în care sistemul informatizat este indisponibil la expediţie, expeditorul comunică informaţiile prevăzute la art. 399 alin. (10) sau la art. 400 prin intermediul unor mijloace alternative de comunicare. În acest scop, expeditorul în cauză informează autoritatea competentă a expeditorului înaintea modificării destinaţiei sau a divizării deplasării. Prevederile alin. (2) – (5) se aplică în mod corespunzător.

Proceduri în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil la destinaţie
Art. 404. – (1) În cazul în care, în situaţiile prevăzute la art. 398 alin. (2) lit. a) pct. 1, 2 şi 4, la alin. (2) lit. b) şi la alin. (3), raportul de primire prevăzut la art. 401 alin. (1) lit. c) nu poate fi prezentat la încheierea deplasării produselor accizabile în termenul prevăzut la respectivul articol, deoarece fie sistemul informatizat nu este disponibil în România, fie în situaţia prevăzută la art. 403 alin. (1) nu au fost încă îndeplinite procedurile prevăzute la art. 403 alin. (2) şi (3), destinatarul prezintă autorităţii competente din România, cu excepţia cazurilor pe deplin justificate, un document pe suport hârtie care conţine aceleaşi informaţii ca şi raportul de primire şi care atestă încheierea deplasării, potrivit prevederilor din normele metodologice.
(2) Cu excepţia cazului în care destinatarul poate prezenta, în scurt timp, prin intermediul sistemului informatizat, raportul de primire prevăzut la art. 401 alin. (1) lit. c) sau în cazuri pe deplin justificate, autoritatea competentă din România trimite o copie de pe documentul pe suport hârtie prevăzut la alin. (1) autorităţii competente din statul membru de expediţie, care o transmite expeditorului sau o ţine la dispoziţia acestuia.
(3) De îndată ce sistemul informatizat redevine disponibil sau de îndată ce procedurile prevăzute la art. 403 alin. (2) şi (3) sunt îndeplinite, destinatarul prezintă un raport de primire, în conformitate cu art. 401 alin. (1) lit. c). Prevederile art. 401 alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător.
(4) În cazul în care, în situaţiile prevăzute la art. 398 alin. (2) lit. a) pct. 3, raportul de export prevăzut la art. 402 alin. (1) nu poate fi întocmit la încheierea deplasării produselor accizabile deoarece fie sistemul informatizat nu este disponibil în statul membru de export, fie în situaţia prevăzută la art. 403 alin. (1) nu au fost încă îndeplinite procedurile prevăzute la art. 403 alin. (2) şi (3), autorităţile competente din statul membru de export trimit autorităţilor competente din România un document pe suport de hârtie care conţine aceleaşi date ca şi raportul de export şi care atestă încheierea deplasării, cu excepţia cazului în care raportul de export prevăzut la art. 402 alin. (1) poate fi întocmit în scurt timp, prin intermediul sistemului informatizat sau în cazuri pe deplin justificate, potrivit prevederilor din normele metodologice.
(5) În cazul prevăzut la alin. (4), autorităţile competente din România transmit sau pun la dispoziţia expeditorului o copie a documentului pe suport hârtie.
(6) De îndată ce sistemul informatizat redevine disponibil în statul membru de export sau de îndată ce procedurile prevăzute la art. 403 alin. (2) şi (3) sunt îndeplinite, autorităţile competente din statul membru de export trimit un raport de export, în conformitate cu art. 402 alin. (1). Prevederile art. 402 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător .

Încheierea deplasării produselor accizabile în regim suspensiv de accize
Art. 405. – (1) Fără să contravină prevederilor art. 404, raportul de primire prevăzut la art. 401 alin. (1) lit. c) sau raportul de export prevăzut la art. 402 alin. (1) constituie dovada faptului că deplasarea produselor accizabile s-a încheiat, în conformitate cu art. 398 alin. (7).
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în absenţa unui raport de primire sau a unui raport de export din alte motive decât cele prevăzute la art. 404 dovada încheierii deplasării produselor accizabile în regim suspensiv de accize este:
a) în cazurile prevăzute la art. 398 alin. (2) lit. a) pct. 1, 2 şi 4, la alin. (2) lit. b) şi la alin. (3), o adnotare făcută de autorităţile competente din statul membru de destinaţie, pe baza unor dovezi corespunzătoare, care să indice că produsele accizabile expediate au ajuns la destinaţia declarată:
b) în cazul prevăzut la art. 398 alin. (2) lit. a) pct. 3, o adnotare făcută de autorităţile competente din statul membru pe teritoriul căruia este situat biroul vamal de ieşire, care să ateste faptul că produsele accizabile au părăsit teritoriul Uniunii Europene.
(3) În sensul alin. (2), un document înaintat de destinatar şi care conţine aceleaşi informaţii ca şi raportul de primire sau de export constituie o dovadă corespunzătoare.
(4) În momentul în care autorităţile competente din statul membru de expediţie au admis dovezile corespunzătoare, acestea închid deplasarea în sistemul informatizat.

Structura şi conţinutul informațiilor
Art. 406. – (1) Structura şi conţinutul informațiilor care trebuie schimbate potrivit art. 399 – 402 de către persoanele şi autorităţile competente implicate în cazul unei deplasări intracomunitare de produse accizabile în regim suspensiv de accize, normele şi procedurile privind schimbul acestor informații, precum şi structura documentelor pe suport hârtie prevăzute la art. 403 şi 404 sunt stabilite de către Comisia Europeană.
(2) Situaţiile în care sistemul informatizat este considerat indisponibil în România, precum şi normele şi procedurile care trebuie urmate în aceste situaţii sunt stabilite prin normele metodologice.

Proceduri simplificate
Art. 407. – (1) Monitorizarea deplasărilor produselor accizabile în regim suspensiv de accize, care se desfăşoară integral pe teritoriul României, se realizează potrivit procedurilor aprobate prin normele metodologice, stabilite pe baza prevederilor art. 399 – 405.
(2) Prin acord şi în condiţiile stabilite de România cu alte state membre interesate pot fi stabilite proceduri simplificate pentru deplasările frecvente şi regulate de produse accizabile în regim suspensiv de accize care au loc între teritoriile acestora.
(3) Prevederile alin. (2) includ deplasările prin conducte fixe.

Deplasarea unui produs accizabil în regim suspensiv după ce a fost pus în liberă circulaţie în procedură vamală simplificată
Art. 408. – (1) Deplasarea produselor accizabile puse în liberă circulaţie de către un importator care deţine autorizaţie unică pentru proceduri vamale simplificate, eliberată de autoritatea competentă din alt stat membru, iar produsele sunt eliberate pentru consum în România, se poate efectua în regim suspensiv de accize, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) importatorul este autorizat de autoritatea competentă din statul său pentru efectuarea de operaţiuni cu produse accizabile în regim suspensiv de accize;
b) importatorul deţine cod de accize în statul membru de autorizare;
c) deplasarea are loc între:
1. un birou vamal de intrare din România şi un antrepozit fiscal sau un destinatar înregistrat din România;
2. un birou vamal de intrare în teritoriul Uniunii Europene situat în alt stat membru participant la aplicarea procedurii vamale simplificate şi un antrepozit fiscal sau un destinatar înregistrat din România, mişcarea produselor accizabile fiind acoperită de o procedură de tranzit care începe la frontieră;
3. un birou vamal de intrare în teritoriul Uniunii Europene situat într-un stat membru neparticipant la aplicarea procedurii vamale simplificate şi un antrepozit fiscal sau un destinatar înregistrat din România, mişcarea produselor accizabile fiind acoperită de o procedură de tranzit care începe la frontieră;
d) produsele accizabile sunt însoţite de un exemplar tipărit al documentului administrativ electronic prevăzut la art. 399 alin. (1).
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul importatorului înregistrat în România care deţine autorizaţie unică pentru proceduri vamale simplificate, eliberată de autoritatea vamală din România, iar produsele sunt eliberate pentru consum în alt stat membru participant la aplicarea procedurii vamale simplificate.

Nereguli şi abateri
Art. 409. – (1) Atunci când s-a produs o neregulă în cursul unei deplasări de produse accizabile în regim suspensiv de accize care a dus la eliberarea pentru consum a acestora în conformitate cu art. 337 alin. (1) lit. a), se consideră că eliberarea pentru consum are loc în statul membru în care s-a produs neregula.
(2) În cazul în care, pe parcursul unei deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv de accize, a fost depistată o neregulă care a dus la eliberarea pentru consum a acestora în conformitate cu art. 337 alin. (1) lit. a) şi nu este posibil să se determine unde s-a produs neregula, se consideră că aceasta s-a produs în statul membru şi la momentul în care aceasta a fost depistată.
(3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), autorităţile competente din statul membru în care produsele au fost eliberate pentru consum sau în care se consideră că au fost eliberate pentru consum, trebuie să informeze autorităţile competente din statul membru de expediţie.
(4) Când produsele accizabile care se deplasează în regim suspensiv de accize nu au ajuns la destinaţie şi pe parcursul deplasării nu a fost constatată nicio neregulă care să fie considerată eliberare pentru consum potrivit art. 337 alin. (1) lit. a), se consideră că neregula s-a produs în statul membru de expediţie şi în momentul expedierii produselor accizabile.
(5) Face excepţie de la prevederile alin. (4) cazul în care în termen de 4 luni de la începerea deplasării în conformitate cu art. 398 alin. (6), expeditorul furnizează dovada încheierii deplasării sau a locului în care a fost comisă neregula, într-un mod considerat satisfăcător de autorităţile competente din statul membru de expediţie în conformitate cu art. 398 alin. (7).
(6) Dacă persoana care a constituit garanţia potrivit prevederilor art. 345 nu a avut sau nu a putut să aibă cunoştinţă de faptul că produsele nu au ajuns la destinaţie, acesteia i se acordă un termen de o lună de la comunicarea acestei informaţii de către autorităţile competente din statul membru de expediţie pentru a-i permite să aducă dovada încheierii deplasării, în conformitate cu art. 398 alin. (7), sau a locului comiterii neregulii.
(7) În cazurile prevăzute la alin. (2) şi (4), dacă statul membru în care s-a comis efectiv neregula este identificat în termen de 3 ani de la data începerii deplasării, în conformitate cu art. 398 alin. (6), se aplică dispoziţiile alin. (1). În aceste situaţii, autorităţile competente din statul membru în care s-a comis neregula informează în acest sens autorităţile competente din statul membru în care au fost percepute accizele, care restituie sau remit accizele în momentul furnizării probei perceperii accizelor în celălalt stat membru.
(8) În sensul prezentului articol, neregulă înseamnă o situaţie apărută în cursul unei deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv de accize, diferită de aceea prevăzută la art. 337 alin. (5) şi (6), din cauza căreia o deplasare sau un segment dintr-o deplasare a unor produse accizabile nu s-a încheiat conform art. 398 alin. (7).
(9) În sensul prezentului articol, nu se consideră neregulă diferenţele constatate între cantităţile înregistrate la expediere, respectiv la recepţie, care pot fi atribuite toleranţelor aparatelor de măsurare şi care sunt în limitele claselor de precizie ale aparatelor, stabilite conform Hotărârii Guvernului nr. 264/2006 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață şi de punere în funcţiune a mijloacelor de măsurare, cu modificările și completările ulterioare.

SECŢIUNEA a 17 – a
Deplasarea intracomunitară şi impozitarea produselor accizabile
după eliberarea pentru consum

Persoane fizice
Art. 410- (1) Accizele pentru produsele accizabile achiziţionate de o persoană fizică pentru uz propriu şi transportate personal de aceasta dintr-un stat membru în România sunt exigibile numai în statul membru în care se achiziţionează produsele accizabile.
(2) Pentru a stabili dacă produsele accizabile prevăzute la alin. (1) sunt destinate uzului propriu al unei persoane fizice, se au în vedere cel puţin următoarele elemente:
a) statutul comercial al celui care deţine produsele accizabile şi motivele pentru care le deţine;
b) locul în care se află produsele accizabile sau, dacă este cazul, modul de transport utilizat;
c) orice document referitor la produsele accizabile;
d) natura produselor accizabile;
e) cantitatea de produse accizabile.
(3) Produsele achiziţionate și transportate de persoanele fizice se consideră a fi destinate scopurilor comerciale, în condiţiile şi în cantităţile prevăzute în normele metodologice.
(4) Produsele achiziţionate şi transportate în cantităţi superioare limitelor prevăzute în normele metodologice şi destinate consumului în România se consideră a fi achiziţionate în scopuri comerciale şi, în acest caz, se datorează acciza în România.
(5) Acciza devine exigibilă în România şi pentru cantităţile de uleiuri minerale eliberate deja pentru consum într-un alt stat membru, dacă aceste produse sunt transportate cu ajutorul unor mijloace de transport atipice de către o persoană fizică sau în numele acesteia. În sensul acestui alineat, mijloace de transport atipice înseamnă transportul de combustibil în alte recipiente decât rezervoarele vehiculelor sau în canistre adecvate pentru combustibili şi transportul de produse lichide pentru încălzire în alte recipiente decât în camioane-cisternă folosite în numele unor operatori economici profesionişti.

Produse cu accize plătite, deţinute în scopuri comerciale în România
Art. 411. – (1) Fără să contravină prevederilor art. 414 alin. (1), în cazul în care produsele accizabile care au fost deja eliberate pentru consum într-un stat membru sunt deţinute în scopuri comerciale în România pentru a fi livrate sau utilizate pe teritoriul acesteia, produsele în cauză sunt supuse accizelor, iar accizele devin exigibile în România.
(2) În sensul prezentului articol, deţinerea de produse accizabile de către o altă persoană decât o persoană fizică sau de către o persoană fizică în alte scopuri decât pentru uz propriu şi transportarea de către aceasta în conformitate cu art. 410 se consideră deţinere în scopuri comerciale.
(3) Condiţiile de exigibilitate şi nivelul accizelor care urmează să fie aplicate sunt cele în vigoare la data la care accizele devin exigibile în România.
(4) Persoana plătitoare de accize devenite exigibile este, în cazul prevăzut la alin. (1), persoana care efectuează livrarea sau deţine produsele destinate livrării sau căreia îi sunt livrate produsele în România.
(5) Fără să contravină prevederilor art. 416, în cazul în care produsele accizabile care au fost deja eliberate pentru consum în alt stat membru se deplasează în cadrul Uniunii Europene în scopuri comerciale, produsele în cauză nu sunt considerate ca fiind deţinute în aceste scopuri până în momentul în care ajung în România, cu condiţia ca deplasarea să se realizeze pe baza formalităţilor prevăzute la art. 412 alin. (1) şi (2).
(6) Produsele accizabile deţinute la bordul unei nave sau al unei aeronave care efectuează traversări sau zboruri între un alt stat membru şi România, dar care nu sunt disponibile pentru vânzare în momentul în care nava sau aeronava se află pe teritoriul unuia dintre cele două state membre, nu sunt considerate ca fiind deţinute în statul membru respectiv în scopuri comerciale.
(7) În cazul produselor accizabile care au fost deja eliberate pentru consum în România şi care sunt livrate într-un alt stat membru, persoana care a efectuat livrarea poate beneficia, la cerere, de restituirea accizelor dacă autoritatea competentă constată că accizele au devenit exigibile şi au fost percepute în acel stat membru, potrivit prevederilor din normele metodologice.

Deplasarea intracomunitară a produselor cu accize plătite
Art. 412. – (1) În situaţia prevăzută la art. 411 alin. (1), produsele accizabile circulă între România şi alt stat membru sau între alt stat membru şi România, împreună cu un document de însoţire prevăzut la art. 413.
(2) Persoanele prevăzute la art. 411 alin. (4) trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a) înaintea expedierii produselor, să depună o declaraţie la autoritatea competentă teritorială şi să garanteze plata accizelor;
b) să plătească accizele în prima zi lucrătoare imediat următoare celei în care s-au recepţionat produsele;
c) să accepte orice control care să permită autorităţii competente să se asigure că produsele accizabile au fost efectiv primite şi că accizele exigibile pentru acestea au fost plătite.

Documentul de însoţire
Art. 413. – (1) Documentul de însoţire se întocmeşte de către furnizor în 3 exemplare şi se utilizează după cum urmează:
a) primul exemplar rămâne la furnizor;
b) exemplarele 2 şi 3 însoţesc produsele accizabile pe timpul transportului până la primitor;
c) exemplarul 2 rămâne la primitorul produselor;
d) exemplarul 3 trebuie să fie restituit furnizorului, cu certificarea recepţiei şi cu menţionarea tratamentului fiscal ulterior al produselor accizabile în statul membru de destinaţie, dacă furnizorul solicită în mod expres acest lucru în scop de restituire de accize.
(2) Modelul documentului de însoţire se stabileşte prin normele metodologice.

Vânzarea la distanţă şi reprezentantul fiscal
Art. 414. – (1) Vânzarea la distanţă din alt stat membru în România reprezintă vânzarea produselor accizabile deja eliberate pentru consum într-un stat membru, care sunt achiziţionate de o persoană stabilită în România, alta decât un antrepozitar autorizat sau un destinatar înregistrat, care nu exercită o activitate economică independentă, şi care sunt expediate ori transportate către România, direct sau indirect, de către vânzător ori în numele acestuia, fiind supuse accizelor în România.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), accizele devin exigibile în România în momentul livrării produselor accizabile. Condiţiile de exigibilitate şi nivelul accizelor care urmează să fie aplicate sunt cele în vigoare la data la care accizele devin exigibile. Accizele se plătesc în conformitate cu procedura stabilită în normele metodologice.
(3) Persoana plătitoare de accize în România este fie vânzătorul, fie un reprezentant fiscal stabilit în România şi autorizat de autorităţile competente din România. Atunci când vânzătorul nu respectă dispoziţiile alin. (4) lit. a), persoana plătitoare de accize este destinatarul produselor accizabile.
(4) Vânzătorul în nume propriu sau prin reprezentantul fiscal trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a) înainte de expedierea produselor accizabile, trebuie să se înregistreze şi să garanteze plata accizelor în condiţiile stabilite şi la autoritatea competentă, prevăzute în normele metodologice;
b) să plătească accizele la autoritatea competentă prevăzută la lit. a), după sosirea produselor accizabile;
c) să ţină evidenţe ale livrărilor de produse accizabile.
(5) Persoana nestabilită în România care efectuează o vânzare la distanţă în România trebuie să transmită autorităţii competente, în nume propriu sau prin reprezentanul fiscal, o situaţie lunară privind achiziţiile şi livrările de produse accizabile, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă situaţia, în condiţiile stabilite prin normele metodologice.
(6) Vânzarea la distanţă din România în alt stat membru reprezintă vânzarea produselor accizabile deja eliberate pentru consum în România, care sunt achiziţionate de o persoană, alta decât un antrepozitar autorizat sau un destinatar înregistrat, stabilită în alt stat membru, care nu exercită o activitate economică independentă, şi care sunt expediate ori transportate către acel stat membru, direct sau indirect, de către vânzătorul stabilit în România ori în numele acestuia, fiind supuse accizelor în acel stat membru. Accizele plătite în România se restituie, la solicitarea vânzătorului, dacă vânzătorul din România prezintă autorităţilor competente dovezi care să ateste că produsele accizabile au ajuns şi accizele s-au plătit în statul membru de destinaţie.

Distrugeri şi pierderi
Art. 415. – (1) În situaţiile prevăzute la art. 411 alin. (1) şi la art. 414 alin. (1), în cazul distrugerii totale sau al pierderii iremediabile a produselor accizabile, în cursul transportului acestora în alt stat membru decât cel în care au fost eliberate pentru consum, dintr-un motiv legat de natura produselor, ca urmare a unui caz fortuit ori de forţă majoră sau ca o consecinţă a autorizării de către autorităţile competente din statul membru în cauză, accizele nu sunt exigibile în acel stat membru.
(2) Distrugerea totală sau pierderea iremediabilă a produselor accizabile în cauză se dovedeşte într-un mod considerat satisfăcător de autorităţile competente din statul membru în care a avut loc distrugerea totală ori pierderea iremediabilă sau din statul membru în care aceasta a fost constatată, în cazul în care nu este posibil să se determine unde a avut loc. Garanţia depusă în temeiul art. 412 alin. (2) lit. a) sau al art. 414 alin. (4) lit. a) se eliberează.
(3) Regulile şi condiţiile pe baza cărora se determină pierderile menţionate la alin. (1) sunt prevăzute în normele metodologice.

Nereguli apărute pe parcursul deplasării produselor accizabile
Art. 416. – (1) Atunci când s-a comis o neregulă în cursul unei deplasări a produselor accizabile, în conformitate cu art. 411 alin. (1) sau cu art. 414 alin. (1), în alt stat membru decât cel în care produsele au fost eliberate pentru consum, acestea sunt supuse accizelor, iar accizele sunt exigibile în statul membru în care s-a comis neregula.
(2) Atunci când s-a constatat o neregulă în cursul unei deplasări a produselor accizabile, în conformitate cu art. 411 alin. (1) sau cu art. 414 alin. (1), în alt stat membru decât cel în care produsele au fost eliberate pentru consum şi nu este posibil să se determine locul în care s-a comis neregula, se consideră că aceasta s-a comis în statul membru în care a fost constatată, iar accizele sunt exigibile în acest stat membru. Cu toate acestea, dacă statul membru în care s-a comis efectiv neregula este identificat în termen de 3 ani de la data achiziţionării produselor accizabile, se aplică dispoziţiile alin. (1).
(3) Accizele sunt datorate de persoana care a garantat plata acestora în conformitate cu art. 412 alin. (2) lit. a) sau cu art. 414 alin. (4) lit. a) şi de orice persoană care a participat la neregulă.
(4) Autorităţile competente din statul membru în care produsele accizabile au fost eliberate pentru consum restituie, la cerere, accizele după perceperea acestora în statul membru în care a fost comisă ori constatată neregula. Autorităţile competente din statul membru de destinaţie eliberează garanţia depusă în temeiul art. 412 alin. (2) lit. a) sau al 414 alin. (4) lit.a).
(5) În sensul prezentului articol, neregulă înseamnă o situaţie apărută în cursul unei deplasări a produselor accizabile în temeiul art. 411 alin. (1) sau al art. 415 alin. (1), care nu face obiectul art. 414 din cauza căreia o deplasare ori un segment dintr-o deplasare a unor produse accizabile nu s-a încheiat în mod corespunzător.

SECŢIUNEA a 18 – a
Deplasarea produselor accizabile în regim de exceptare sau de scutire directă

Deplasarea produselor accizabile în regim de exceptare sau de scutire directă
Art. 417. – (1) Produsele accizabile prevăzute la art. 346 – 350 şi art. 352 alin. (2) se deplasează în regim de exceptare sau de scutire directă către un utilizator final doar dacă sunt acoperite de documentul administrativ electronic procesat prevăzut la art. 399.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică pentru produsele utilizate de un utilizator final în cadrul antrepozitului fiscal.
(3) În situaţia de la alin. (1), se aplică în mod corespunzător prevederile secţiunii a 16-a.

SECŢIUNEA a 19 – a
Marcarea produselor alcoolice şi a tutunului prelucrat

Reguli generale
Art. 418. – (1) Prevederile prezentei secţiuni se aplică următoarelor produse accizabile:
a) produse intermediare şi alcool etilic, cu excepţiile prevăzute prin normele metodologice;
b) tutun prelucrat.
(2) Nu este supus obligaţiei de marcare orice produs accizabil scutit de la plata accizelor.
(3) Produsele accizabile prevăzute la alin. (1) pot fi eliberate pentru consum sau pot fi importate pe teritoriul României numai dacă acestea sunt marcate conform prevederilor prezentei secţiuni.

Responsabilitatea marcării
Art. 419. – Responsabilitatea marcării produselor accizabile prevăzute la art. 418 revine antrepozitarilor autorizaţi, destinatarilor înregistraţi sau importatorilor autorizaţi.

Proceduri de marcare
Art. 420. – (1) Marcarea produselor accizabile prevăzute la art. 418 se efectuează prin timbre sau banderole.
(2) Dimensiunea şi elementele inscripţionate pe marcaje sunt stabilite prin normele metodologice.
(3) Antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat sau importatorul autorizat au obligaţia să asigure ca marcajele să fie aplicate la loc vizibil, pe ambalajul individual al produsului accizabil, respectiv pe pachet, cutie ori sticlă, astfel încât deschiderea ambalajului să deterioreze marcajul.
(4) Produsele accizabile marcate cu timbre sau banderole deteriorate ori altfel decât s-a prevăzut la alin. (2) şi (3) sunt considerate ca nemarcate.

Eliberarea marcajelor
Art. 421. – (1) Autoritatea competentă aprobă eliberarea marcajelor către:
a) antrepozitarul autorizat pentru produsele accizabile prevăzute la art. 418;
b) destinatarul înregistrat care achiziţionează produsele accizabile prevăzute la art.418;
c) importatorul autorizat care importă produsele accizabile prevăzute la art. 418.
(2) Solicitarea marcajelor se face prin depunerea unei cereri la autoritatea competentă.
(3) Eliberarea marcajelor se face de către unitatea specializată pentru tipărirea acestora, desemnată de autoritatea competentă.
(4) Contravaloarea marcajelor se asigură de la bugetul de stat, din valoarea accizelor aferente produselor accizabile supuse marcării.
(5) Procedurile eliberare a marcajelor, precum şi de restituire a contravalorii marcajelor se stabilesc prin normele metodologice.
(6) Marcajele neutilizate în termen de 6 luni de la achiziție se restituie unității specializate pentru tipărirea acestora, în vederea distrugerii.

SECŢIUNEA a 20 – a
Marcarea şi colorarea păcurii şi a produselor asimilate acesteia

Reguli generale
Art. 422. – (1) Produsele energetice prevăzute la art. 352 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punct de vedere al nivelului accizelor pot fi eliberate pentru consum, deţinute în afara unui antrepozit fiscal, transportate inclusiv în regim suspensiv de accize, utilizate, oferite spre vânzare ori vândute, pe teritoriul României, numai dacă sunt marcate şi colorate potrivit prevederilor art. 423 și 424.
(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) produsele energetice prevăzute la art. 352 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punct de vedere al nivelului accizelor:
a) destinate exportului, livrărilor intracomunitare şi cele care tranzitează teritoriul României, cu respectarea modalităţilor şi procedurilor de supraveghere fiscală stabilite prin normele metodologice.
b) livrate către sau de la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale;
c) uleiurile uzate, colectate de la motoare de combustie, transmisii de la motoare, turbine, compresoare etc., de către operatorii economici autorizaţi în acest sens sau care sunt utilizate drept combustibil pentru încălzire;
d) pentru care deținătorul acestora poate face dovada plății accizelor la bugetul de stat la nivelul celui prevăzut pentru motorină în anexa nr. 1.

Substanţe utilizate pentru marcare şi colorare
Art. 423. – (1) Pentru marcarea produselor energetice prevăzute la art. 352 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punct de vedere al nivelului accizelor se utilizează marcatorul solvent yellow 124 – identificat în conformitate cu indexul de culori, denumit ştiinţific N-etil-N-[2-(1-izobutoxi etoxi) etil]-4-(fenilazo) anilină.
(2) Nivelul de marcare este de 7 mg +/- 10% de marcator pe litru de produs energetic.
(3) Pentru colorarea produselor energetice prevăzute la art. 352 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punct de vedere al nivelului accizelor se utilizează colorantul solvent blue 35 sau echivalent (nr. CAS 17354 – 14 – 2).
(4) Nivelul de colorare este de 25 mg +/- 10% de colorant pe litru de produs energetic.
(5) Operatorii economici care comercializează substanţe prevăzute la alin. (1) şi (3) au obligaţia de a se înregistra la organul competent potrivit procedurilor din normele metodologice.

Responsabilitatea marcării şi colorării
Art. 424. – (1) Antrepozitarul autorizat din România are obligaţia marcării şi colorării produselor energetice prevăzute la art. 352 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punct de vedere al nivelului accizelor în antrepozitul fiscal pe care îl deţine. În cazul achiziţiilor intracomunitare şi al importurilor, responsabilitatea marcării şi colorării la nivelurile prevăzute la art. 423 alin. (2) şi (4), precum şi a omogenizării substanţelor prevăzute la art. 423 alin. (1) şi (3) în masa de produs finit revine persoanei juridice care desfăşoară astfel de operaţiuni şi care poate fi antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat sau operatorul economic, după caz.
(2) Operaţiunea de marcare şi colorare a produselor energetice prevăzute la art. 352 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punct de vedere al nivelului accizelor, realizată în antrepozite fiscale se face sub supraveghere fiscală.
(3) Operatorii economici din România care achiziţionează marcatori şi coloranţi în scopul prevăzut la art. 422 alin. (1) au obligaţia ţinerii unor evidenţe stricte privind cantităţile de astfel de produse utilizate.
(4) Este interzisă, cu excepţiile prevăzute de lege, eliberarea pentru consum, deţinerea în afara unui antrepozit fiscal, transportul inclusiv în regim suspensiv de accize, utilizarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea, pe teritoriul României, a produselor energetice prevăzute la art. 352 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punct de vedere al nivelului accizelor, nemarcate şi necolorate sau marcate şi colorate necorespunzător potrivit prezentului titlu.
(5) Este interzisă marcarea şi/sau colorarea produselor energetice prevăzute la art. 352 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punct de vedere al nivelului accizelor cu alte substanţe decât cele precizate la art. 423 alin. (1) şi (3) sau achiziţionate de la alţi operatori economici decât cei prevăzuţi la art. 423 alin. (5).
(6) Este interzisă utilizarea de substanţe şi procedee care au ca efect neutralizarea totală sau parţială a colorantului şi/sau marcatorului prevăzuţi/prevăzut la art. 423 alin. (1) şi (3).
(7) Pentru produsele energetice prevăzute la art. 352 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punct de vedere al nivelului accizelor, eliberate pentru consum, deţinute în afara unui antrepozit fiscal, transportate inclusiv în regim suspensiv de accize, utilizate, oferite spre vânzare sau vândute, pe teritoriul României, nemarcate şi necolorate, sau marcate şi colorate necorespunzător, precum şi în cazul neîndeplinirii de către operatorii economici a obligaţiilor ce privesc modalităţile şi procedurile de supraveghere fiscală stabilite prin normele metodologice, se datorează accize la nivelul prevăzut pentru motorină.

SECŢIUNEA a 21 – a
Marcarea şi colorarea motorinei

Reguli generale
Art. 425. – (1) Produse energetice prevăzute la art. 352 alin. (3) lit. c) – motorină, pot fi utilizate drept combustibil pentru motor în situaţiile de scutite directă de la plata accizelor potrivit prevederilor art. 396 alin. (1), numai dacă sunt marcate şi colorate potrivit prevederilor art. 426.
(2) Livrarea motorinei utilizate drept combustibilului pentru motor către operatorii economici beneficiari ai scutirii se face numai după marcarea şi colorarea acesteia.

Substanţe utilizate pentru marcare şi colorare
Art. 426. – (1) Pentru marcarea motorinei se utilizează marcatorul solvent yellow 124 – identificat în conformitate cu indexul de culori, denumit ştiinţific N-etil-N-[2-(1-izobutoxi etoxi) etil]-4-(fenilazo) anilină.
(2) Nivelul de marcare este de 7 mg +/- 10% de marcator pe litru de motorină.
(3) Pentru colorarea motorinei se utilizează colorantul solvent blue 35 sau echivalent.
(4) Nivelul de colorare este de 5 mg +/- 10% de colorant pe litru de motorină.
(5) Operatorii economici care comercializează substanţe prevăzute la alin. (1) şi (3) au obligaţia de a se înregistra la organul competent potrivit procedurilor din normele metodologice.

Responsabilitatea marcării şi colorării
Art. 427. – (1) Antrepozitarul autorizat din România are obligaţia marcării şi colorării motorinei în antrepozitul fiscal pe care îl deţine. Responsabilitatea marcării şi colorării la nivelurile prevăzute la art. 426 alin. (2) şi (4), precum şi a omogenizării substanţelor prevăzute la art. 426 alin. (1) şi (3) în masa de produs finit revine antrepozitarului autorizat.
(2) Marcarea şi colorarea motorinei pe teritoriul României se realizează în antrepozite fiscale sub supraveghere fiscală, potrivit procedurii stabilite prin normele metodologice.
(3) Operatorii economici din România care achiziţionează marcatori şi coloranţi în scopul prevăzut la art. 425 alin. (1) au obligaţia ţinerii unor evidenţe stricte privind cantităţile de astfel de produse utilizate.
(4) Este interzisă marcarea şi/sau colorarea motorinei cu alte substanţe decât cele precizate la art. 426 alin. (1) şi (3) sau achiziţionate de la alţi operatori economici decât cei prevăzuţi la art. 426 alin. (5).
(5) Este interzisă utilizarea de substanţe şi procedee care au ca efect neutralizarea totală sau parţială a colorantului şi/sau marcatorului prevăzuţi/prevăzut la art. 426 alin. (1) şi (3).

SECŢIUNEA a 22 – a
Alte obligaţii pentru operatorii economici cu produse accizabile

Confiscarea tutunului prelucrat
Art. 428. – (1) Prin derogare de la prevederile legale în materie care reglementează modul şi condiţiile de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, tutunurile prelucrate confiscate ori intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se predau de către organul care a dispus confiscarea, pentru distrugere, antrepozitarilor autorizaţi pentru tutun prelucrat, destinatarilor înregistraţi sau importatorilor autorizaţi de astfel de produse, după cum urmează:
a) sortimentele care se regăsesc în nomenclatorul de produse al antrepozitarilor autorizaţi, al destinatarilor înregistraţi, al expeditorilor înregistraţi sau al importatorilor autorizaţi se predau în totalitate acestora;
b) sortimentele care nu se regăsesc în nomenclatoarele prevăzute la lit. a) se predau în custodie de către organele care au procedat la confiscare antrepozitarilor autorizaţi pentru producţia şi/sau depozitarea de tutun prelucrat.
(2) Repartizarea fiecărui lot de tutun prelucrat confiscat, preluarea tutunului prelucrat de către antrepozitarii autorizaţi, destinatarii înregistraţi, şi importatorii autorizaţi, precum şi procedura de distrugere se efectuează conform prevederilor din normele metodologice.
(3) Fiecare antrepozitar autorizat, destinatar înregistrat, şi importator autorizat are obligaţia să asigure pe cheltuiala proprie preluarea în custodie, transportul şi depozitarea cantităţilor de produse din lotul confiscat care i-a fost repartizat.

Controlul
Art. 429. – (1) Toţi operatorii economici cu produse accizabile sunt obligaţi să accepte orice control ce permite autorităţii competente prevăzute în normele metodologice să se asigure de corectitudinea operaţiunilor cu produse accizabile.
(2) Autorităţile competente iau măsuri de supraveghere fiscală şi control pentru asigurarea desfăşurării activităţii autorizate în condiţiile legii. Modalităţile şi procedurile pentru realizarea supravegherii fiscale a producţiei, depozitării, circulaţiei şi importului produselor supuse accizelor armonizate se stabilesc prin normele metodologice.

Întârzieri la plata accizelor
Art. 430. – Întârzierea la plata accizelor cu mai mult de 5 zile de la termenul legal atrage suspendarea autorizaţiei deţinute de operatorul economic plătitor de accize până la plata sumelor restante.

Procedura de import pentru produse energetice
Art. 431. – Efectuarea formalităţilor vamale de import aferente benzinelor şi motorinelor se face prin birourile vamale la frontieră stabilite prin normele metodologice.

Condiţii de distribuţie şi comercializare
Art. 432. – (1) Comercializarea pe piaţa naţională a alcoolului sanitar în vrac este interzisă.
(2) Comercializarea în vrac şi utilizarea ca materie primă a alcoolului etilic cu concentraţia alcoolică sub 96,00% în volum, pentru fabricarea băuturilor alcoolice, este interzisă.
(3) Operatorii economici care doresc să distribuie şi să comercializeze angro băuturi alcoolice, tutun prelucrat şi produse energetice – benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili – sunt obligaţi să se înregistreze la autoritatea competentă potrivit prevederilor din normele metodologice.
(4) Operatorii economici care intenţionează să comercializeze în sistem en detail produse energetice – benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili – sunt obligaţi să se înregistreze la autoritatea competentă potrivit prevederilor din normele metodologice.
(5) Nu intră sub incidenţa alin. (3) antrepozitarii autorizaţi pentru locurile autorizate ca antrepozite fiscale şi destinatarii înregistraţi pentru locurile declarate pentru recepţia produselor accizabile.
(6) Băuturile alcoolice livrate de operatorii economici producători către operatorii economici distribuitori sau comercianţi angro sunt însoţite şi de o copie a certificatului de marcă al producătorului, din care să rezulte că marca îi aparţine. Ambalajele în care sunt prezentate băuturile alcoolice trebuie să conţină şi informaţii privind producătorul.
(7) Operatorii economici distribuitori şi comercianţii angro sau en detail de băuturi alcoolice, tutun prelucrat şi produse energetice răspund pentru provenienţa nelegală a produselor deţinute.
(8) Toate reziduurile de produse energetice rezultate din exploatare, în alte locaţii decât antrepozitele fiscale, precum și uleiurile uzate pot fi cedate sau vândute pentru prelucrare în vederea obţinerii de produse accizabile numai către un antrepozit fiscal de producţie ori pot fi supuse operaţiilor de ecologizare, în condiţiile prevăzute de normele metodologice.
(9) În cazul comercializării şi transportului de tutun brut şi tutun parţial prelucrat, trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:
a) operatorii economici care doresc să comercializeze tutun brut sau tutun parţial prelucrat provenit din operaţiuni proprii de import, din achiziţii intracomunitare proprii sau din producţia internă proprie pot desfăşura această activitate numai în baza unei autorizaţii eliberate în acest scop de către autoritatea competentă potrivit prevederilor din normele metodologice.
b) tutunul brut sau tutunul parţial prelucrat poate fi comercializat către un operator economic din România numai dacă este antrepozitar autorizat pentru producţia de tutun prelucrat, deplasarea tutunului efectuându-se direct către antrepozitul fiscal al acestuia;
c) orice deplasare de tutun brut sau de tutun parţial prelucrat pe teritoriul României, realizată de operatorii economici prevăzuţi la lit. a), trebuie să fie însoţită de un document comercial în care se înscrie numărul autorizaţiei operatorului economic.
(10) Atunci când nu se respectă una dintre prevederile alin. (9), intervine ca sancţiune exigibilitatea accizelor, suma de plată fiind determinată pe baza accizei datorate pentru alte tutunuri de fumat.
(11) Prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vânzările cu prime către consumator nu se aplică pentru produsele accizabile supuse regimului de marcare prin timbre sau banderole prevăzute la art. 418. Prin consumator se înţelege persoana definită la art. 4 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(12) Pentru produsele energetice – benzine, motorine, petrol lampant şi gaz petrolier lichefiat -, prin normele metodologice se stabileşte tratamentul din punctul de vedere al accizelor pentru diferenţele cantitative constatate în afara regimului suspensiv de accize.

Decontările între operatorii economici
Art. 433. – (1) Decontările între operatorii economici plătitori de accize şi operatorii economici cumpărători de produse accizabile se face integral prin unităţi bancare.
(2) Nu intră sub incidenţa prevederilor alin. (1):
a) comercializarea în regim en detail;
b) livrările de produse accizabile către operatorii economici care comercializează astfel de produse în sistem en detail;
c) livrările de produse accizabile, efectuate în cadrul sistemului de compensare a obligaţiilor faţă de bugetul de stat, aprobate prin acte normative speciale. Sumele reprezentând accizele nu pot face obiectul compensărilor dacă actele normative speciale nu prevăd altfel sau dacă nu se face dovada plăţii accizelor la bugetul statului;
d) livrările de produse accizabile, în cazul compensărilor efectuate între operatorii economici prin intermediul Institutului de Management şi Informatică, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Sumele reprezentând accizele nu pot face obiectul compensărilor dacă nu se face dovada plăţii accizelor la bugetul de stat.

Valorificarea produselor accizabile intrate, potrivit legii, în proprietatea statului sau care fac obiectul unei proceduri de executare silită
Art. 434. – (1) Alcoolul şi băuturile alcoolice intrate, potrivit legii, în proprietatea statului se supun distrugerii.
(2) Produsele energetice intrate, potrivit legii, în proprietatea statului, care nu îndeplinesc condiţiile legale de comercializare se supun distrugerii.
(3) Circulaţia produselor accizabile care fac obiectul unei proceduri de executare silită nu intră sub incidenţa prevederilor secţiunii a 16-a.

Valorificarea produselor accizabile aflate în proprietatea operatorilor economici aflaţi în procedura falimentului
Art. 435. – (1) Circulaţia produselor accizabile aflate în proprietatea operatorilor economici aflaţi în procedura falimentului prevăzută în Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvență, nu intră sub incidenţa prevederilor secţiunii a 16-a.
(2) Produsele accizabile aflate în proprietatea operatorilor economici aflaţi în procedura falimentului şi care nu îndeplinesc condiţiile legale de comercializare pot fi valorificate către antrepozitarii autorizaţi şi numai în vederea procesării.
(3) În situaţia prevăzută la alin. (2) livrarea acestor produse se face în regim de supraveghere fiscală pe bază de factură care trebuie să respecte prevederile art. 316.

CAPITOLUL II
Regimul accizelor nearmonizate

Sfera de aplicare
Art. 436. – (1) Accizele nearmonizate sunt venituri datorate la bugetul statului şi care se colectează conform prevederilor prezentului capitol.
(2) Accizele nearmonizate, sunt taxe speciale percepute asupra următoarelor produse:
a) produse din tutun încălzit care, prin încăzire emit un aerosol ce poate fi inhalat, fără a avea loc combustia amestecului de tutun, cu încadrarea tarifară NC 2403 99 90;
b) lichidele cu conținut de nicotină destinate inhalării cu ajutorul unui dispozitiv electronic de tip „Țigaretă electronică”, cu încadrarea tarifară NC 3824 90 96;

Faptul generator
Art. 437. – Produsele accizabile prevăzute la art. 436 sunt supuse accizelor la momentul producerii, achiziției intracomunitare sau importului acestora pe teritoriul Comunității.

Exigibilitatea
Art. 438. – Momentul exigibilităţii accizelor intervine:
a) la data recepţionării produselor provenite din achiziţii intracomunitare;
b) la data efectuării formalităţilor de punere în liberă circulaţie a produselor provenite din operaţiuni de import;
c) la data vânzării pe piaţa internă a produselor provenite din producţia internă.

Nivelul şi calculul accizelor
Art. 439. – (1) Nivelul accizelor pentru produsele prevăzute la art. 436 este cel prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul titlu și se aplică începând cu 1 ianuarie 2016. Pentru anii următori, nivelul accizelor aplicabil începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an este nivelul actualizat calculat conform alin. (2).
(2) Nivelul accizelor prevăzut în anexa nr. 2 se actualizează anual cu creşterea preţurilor de consum, din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, faţă de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică până la data de 15 octombrie. Nivelul accizelor actualizat se publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice până cel mai târziu pe data de 20 octombrie a fiecărui an.
(3) Pentru produsele prevăzute la art. 436 accizele se datorează o singură dată şi se calculează prin aplicarea sumelor fixe pe unitatea de măsură asupra cantităţilor produse și comercializate, importate sau achiziţionate intracomunitar, după caz.

Scutiri
Art. 440. – (1) Beneficiază de regimul de restituire a accizelor virate bugetului de stat pentru produsele prevăzute la art. 436, operatorii economici care au achiziţionat direct dintr-un stat membru sau din import aceste produse și care ulterior le livrează în alt stat membru, le exportă ori le returnează furnizorilor.
(2) Pentru produsele prevăzute la art. 436 retrase de pe piaţă, dacă starea sau vechimea acestora le face improprii consumului ori nu mai îndeplinesc condiţiile de comercializare, accizele plătite se restituie la cererea operatorului economic.
(3) Modalitatea şi condiţiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1) și (2) se stabilesc prin normele metodologice.

Plătitori de accize
Art. 441. – (1) Plătitorii de accize sunt operatorii economici care comercializează în România produsele prevăzute la art. 436 care au fost produse, achiziţionează din teritoriul Uniunii Europene ori importă produsele prevăzute la art. 436.
(2) În sensul alin. (1), plătitorii de accize care produc bunurile prevăzute la art. 436 sunt operatorii economici care au în proprietate materia primă şi care produc aceste bunuri cu mijloace proprii sau le transmit spre prelucrare la terţi, indiferent dacă prelucrarea are loc în România sau în afara României.
(3) Operatorul economic care produce, achiziţionează din alte state membre ale Uniunii Europene sau importă produse supuse accizelor de natura celor prevăzute la art. 436, trebuie să se autorizeze la autoritatea competentă, potrivit prevederilor din normele metodologice.
(4) Operatorul economic care nu are domiciliul fiscal în România şi intenţionează să desfăşoare activităţi economice cu produse accizabile prevăzute la art. 436, pentru care are obligaţia plăţii accizelor în România, va desemna un reprezentant fiscal stabilit în România, pentru a îndeplini obligaţiile care îi revin potrivit prezentului capitol.

Obligaţiile plătitorilor
Art. 442. – Operatorii economici plătitori de accize prevăzuți la art. 441 sunt obligaţi:
a) să se înregistreze ca platitori de accize la autoritatea fiscală competentă;
b) să calculeze accizele și să le evidenţieze distinct în factură şi să le verse la bugetul de stat la termenele stabilite, fiind răspunzători pentru exactitatea calculului şi vărsarea integrală a sumelor datorate.
c) să ţină evidenţa accizelor, conform prevederilor din normele metodologice, şi să depună anual deconturile privind accizele, conform dispoziţiilor legale privind obligaţiile de plată, la bugetul de stat, până la data de 30 aprilie a anului următor celui de raportare.

Declaraţiile de accize
Art. 443. – Plătitorii de accize prevăzuți la art. 441 , cu excepția importatorilor, au obligaţia de a depune la autoritatea competentă o declaraţie de accize pentru fiecare lună, indiferent dacă se datorează sau nu plata accizei pentru luna respectivă, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă declaraţia.

Termenul de plată al accizelor la bugetul de stat
Art. 444. – (1) Pentru situaţiile prevăzute la art. 438 lit. a) și c) termenul de plată a accizelor este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care intervine exigibilitatea accizelor.
(2) Pentru situaţiile prevăzute la art. 438 lit. b) plata accizelor se face la data exigibilităţii accizelor .

Regimul produselor accizabile deţinute de operatorii economici care înregistrează obligaţii fiscale restante
Art. 445. – (1) Produsele accizabile prevăzute la art. 436 deţinute de operatorii economici care înregistrează obligaţii fiscale restante pot fi valorificate în cadrul procedurii de executare silită de organele competente, potrivit legii.
(2) Persoanele care dobândesc bunuri accizabile prin valorificare, potrivit alin. (1), trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege, după caz.

CAPITOLULIII
Contravenţii şi sancţiuni

Contravenţii şi sancţiuni
Art. 446. – (1) Constituie contravenţii, daca nu au fost săvârsite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii infracțiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte:
a) producerea de vinuri liniştite, sub limita de 1.000 hl de vinuri liniştite pe an, fără înregistrarea la autoritatea vamală teritorială potrivit art. 359 alin. (3);
b) vânzarea cu amănuntul din antrepozitul fiscal a produselor accizabile, cu excepţiile prevăzute de lege, potrivit art. 359 alin. (6);
c) nersepectarea prevederilor art. 364 alin. (1) lit. l), art. 372 alin. (1) lit. e), art. 380 alin. (3) și art. 388 alin. (3);
d) nerespectarea prevederilor la art. 364 alin. (1) lit. j), art. 372 alin. (2), art. 380 alin. (2) și art. 388 alin. (2);
e) nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. f) şi i);
f) primirea produselor accizabile în regim suspensiv de accize cu nerespectarea cerinţelor prevăzute la art. 401 alin. (1);
g) nerespectarea prevederilor art. 421 alin. (7);
h) refuzul operatorilor economici de a prelua şi de a distruge cantităţile confiscate de tutun prelucrat, în condiţiile prevăzute la art. 428 alin. (1) – (3).
(2) Următoarele fapte constituie contravenţii daca nu au fost săvârsite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii infracțiuni,:
a) vânzarea de către orice persoană a ţigaretelor pentru care nu s-au stabilit şi declarat preţuri de vânzare cu amănuntul potrivit art. 340 alin. (9);
b) vânzarea ţigaretelor de către orice persoană la un preţ ce depăşeşte preţul de vânzare cu amănuntul declarat potrivit art. 340 alin. (10);
c) vânzarea de ţigarete, de către orice persoană, către persoane fizice, la un preţ mai mic decât preţul de vânzare cu amănuntul declarat potrivit art. 340 alin. (11);
d) valorificarea produselor accizabile într-un antrepozit fiscal pentru care autorizaţia a expirat, a fost revocată sau anulată, fără plata accizelor la bugetul de stat, potrivit art. 342 alin.(2) lit.c);
e) nerespectarea prevederilor art. 359 alin. (1) și (7);
f) nesesizarea autorităţii competente în cazul deteriorării sigiliilor aplicate potrivit art. 364 alin. (1) lit. c);
g) transportul de produse accizabile în regim suspensiv de accize care nu este acoperit de documentul administrativ electronic sau, după caz, de un alt document utilizat pentru acest regim prevăzut în prezentul titlu ori cu nerespectarea procedurii în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil la expediţie potrivit prevederilor art. 399 alin. (1) și art. 403 alin. (1);
h) deţinerea în scopuri comerciale, cu neîndeplinirea condiției prevăzute art. 411 alin. (1), a produselor accizabile care au fost deja eliberate pentru consum într-un alt stat membru;
i) deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prevederilor art 418 alin. (3), fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false sub limitele prevăzute la art. 449 alin. (1) lit. h);
j) nerespectarea prevederilor art. 432 alin. (1);
k) nerespectarea prevederilor art. 432 alin. (2);
l) desfăşurarea activităţilor de comercializare angro a băuturilor alcoolice şi tutunului prelucrat şi activităţilor de comercializare în sistem angro şi/sau en detail a produselor energetice – benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat, precum şi a biocombustibililor – cu nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 432 alin. (3) și (4);
m) achiziţionarea produselor accizabile de la persoane care desfăşoară activităţi de distribuţie şi comercializare angro a băuturilor alcoolice şi tutunului prelucrat, respectiv comercializare în sistem angro a produselor energetice – benzine, motorine, petrol lampant şi gaz petrolier lichefiat, precum şi a biocombustibililor – şi care nu respectă condiţiile sau obligaţiile prevăzute la art. 432 alin. (3) şi (4);
n) nerespectarea prevederilor art. 433 alin. (1);
(3) Contravenţiile prevăzute la alin. (2) se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei, precum şi cu:
a) confiscarea produselor, iar în situaţia când acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate din această vânzare, în cazurile prevăzute la lit. b), e), g) – k);
b) confiscarea cisternelor, recipientelor şi mijloacelor de transport utilizate în transportul produselor accizabile, în cazul prevăzut la lit. g) ;
c) suspendarea activităţii de comercializare a produselor accizabile pe o perioadă de 1 – 3 luni, în cazul comercianţilor în sistem angro şi/sau en detail, pentru situaţiile prevăzute la lit. i) și l) ;
d) oprirea activităţii de producţie a produselor accizabile prin sigilarea instalaţiei, în cazul producătorilor, pentru situaţiile prevăzute la lit. f) și j).
(4) Autoritatea competentă poate suspenda, la propunerea organului de control, autorizaţia de antrepozit fiscal, destinatar înregistrat, expeditor înregistrat sau importator autorizat, după caz, pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. h) şi alin. (2) lit. f) și j)
(5) Autoritatea competentă poate revoca, la propunerea organului de control, autorizaţia de antrepozit fiscal, destinatar înregistrat, expeditor înregistrat sau importator autorizat, după caz, pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. d) și e) , precum şi la alin. (2) lit. m) .

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor
Art. 447. – (1) Constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţie potrivit art. 446 se fac de organele competente din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate, cu excepţia sancţiunilor privind suspendarea sau revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal, destinatar înregistrat, expeditor înregistrat ori importator autorizat, care se dispune de autoritatea competentă, la propunerea organului de control.
(2) Sancţiunile contravenţionale prevăzute la 446 se aplică, după caz, persoanelor fizice sau persoanelor juridice. În cazul asocierilor şi al altor entităţi fără personalitate juridică, sancţiunile se aplică reprezentanţilor acestora.
(3) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 446, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.

Dispoziţii aplicabile
Art. 448. – Contravenţiilor prevăzute la art. 446 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

CAPITOLUL IV
Infracţiuni

Infracţiuni
Art. 449. – (1) Constituie infracţiuni următoarele fapte:
a) producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare prevăzut la titlul VIII, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă;
b) achiziţionarea de alcool etilic şi de distilate în vrac de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sau expeditorii înregistraţi de astfel de produse, potrivit titlului VIII;
c) livrarea produselor energetice prevăzute la art. 352 alin. (3) lit. a) – e) din antrepozitele fiscale sau locurile de recepţie în cazul destinatarilor înregistraţi către cumpărători, persoane juridice, fără deţinerea de către antrepozitarul autorizat sau a destinatarului autorizat expeditor a documentului de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantităţii ce urmează a fi facturată;
d) marcarea cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării ori deţinerea în antrepozitul fiscal a produselor marcate în acest fel;
e) refuzul sub orice formă a accesului autorităţilor competente cu atribuţii de control pentru efectuarea de verificări inopinate în antrepozitele fiscale;
f) livrarea reziduurilor de produse energetice pentru prelucrare în vederea obţinerii de produse accizabile, altfel decât se prevede la titlul VIII;
g) achiziţionarea reziduurilor de produse energetice pentru prelucrare în vederea obţinerii de produse accizabile, altfel decât se prevede la titlul VIII;
h) deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VIII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri;
i) folosirea conductelor mobile, a furtunurilor elastice sau a altor conducte de acest fel, utilizarea rezervoarelor necalibrate, precum şi amplasarea înaintea contoarelor a unor canele sau robinete prin care se pot extrage cantităţi de alcool sau distilate necontorizate;
j) eliberarea pentru consum, deţinerea în afara unui antrepozit fiscal, transportul inclusiv în regim suspensiv de accize, utilizarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea, pe teritoriul României, a produselor energetice prevăzute la art. 352 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punct de vedere al nivelului accizelor, nemarcate şi necolorate sau marcate şi colorate necorespunzător, cu excepţiile prevăzute la art. 422 alin. (2);
k) marcarea şi/sau colorarea produselor energetice prevăzute la art. 352 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punct de vedere al nivelului accizelor cu alte substanţe decât cele prevăzute la art. 423 alin. (1) şi (3);
l) folosirea de substanţe şi procedee care au ca efect neutralizarea totală sau parţială a colorantului şi/sau marcatorului prevăzuţi/prevăzut la art. 423 alin. (1) şi (3) utilizaţi la marcarea şi colorarea produselor energetice prevăzute la art. 352 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punct de vedere al nivelului accizelor.
(2) Infracţiunile prevăzute la alin. (1) se pedepsesc astfel:
a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani cele prevăzute la lit. f) şi g);
b) cu închisoare de la 1 an la 5 ani, cele prevăzute la lit. b), e) și h) – k);
c) cu închisoare de la 2 ani la 7 ani, cele prevăzute la lit. a), c), d) și l).
(3) După constatarea faptelor prevăzute la alin. (1) lit. b) – e), g) și i) organul de control competent dispune oprirea activităţii, sigilarea instalaţiei în conformitate cu procedurile tehnologice de închidere a instalaţiei şi înaintează actul de control autorităţii fiscale care a emis autorizaţia, cu propunerea de suspendare a autorizaţiei de antrepozit fiscal.
Anexa nr. 1
Nr. crt. Denumirea produsului sau a grupei de produse U.M. Acciza (lei/U.M.)

0 1 2 3
Alcool şi băuturi alcoolice
1 Bere, din care: hl/1 grad Plato 3,3
1.1. Bere produsă de producătorii independenţi a căror producţie anuală nu depăşeşte 200 mii hl 1.82
2 Vinuri hl de produs
2.1. Vinuri liniştite 0,00
2.2. Vinuri spumoase 47,38
3 Băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri hl de produs
3.1. liniştite, din care: 396,84
3.1.1. cidru de mere şi de pere cu codurile NC 2206 00 51 şi NC 2206 00 81 0,00
3.1.2. hidromel cu codurile NC 2206 00 59 şi NC 2206 00 89 obţinut prin fermentarea unei soluţii de miere în apă 0,00
3.2. spumoase 47,38
4 Produse intermediare hl de produs 396,84
5 Alcool etilic, din care: hl de alcool pur 3.306,98
5.1. Alcool etilic produs de micile distilerii 1.653,49
Tutun prelucrat
6 Ţigarete 1.000 ţigarete 412,02
7 Ţigări şi ţigări de foi 1.000 bucăţi 303,23
8 Tutun de fumat fin tăiat, destinat rulării în ţigarete kg 383,78
9 Alte tutunuri de fumat kg 383,78
Produse energetice
10 Benzină cu plumb tonă 2.530,17
1000 litri 1.948,23
11 Benzină fără plumb tonă 2.151,13
1000 litri 1.656,36
12 Motorină tonă 1.796,53
1000 litri 1.518.04
13 Păcură tonă
13.1. utilizată în scop comercial 71,07
13.2. utilizată în scop necomercial 71,07
14 Gaz petrolier lichefiat tonă
14.1. utilizat drept combustibil pentru motor 607,70
14.2. utilizat drept combustibil pentru încălzire 537,76
14.3. utilizat în consum casnic*1) 0,00
15 Gaz natural GJ
15.1. utilizat drept combustibil pentru motor 12,32
15.2. utilizat drept combustibil pentru încălzire
15.2.1. în scop comercial 0,81
15.2.2. în scop necomercial 1,52
16 Petrol lampant (kerosen)*2)
16.1. utilizat drept combustibil pentru motor tonă 2.640,92
1000 litri 2.112,73
16.2. utilizat drept combustibil pentru încălzire tonă 2.226,35
1000 litri 1.781,07
17 Cărbune şi cocs GJ
17.1. utilizat în scopuri comerciale 0,71
17.2. utilizat în scopuri necomerciale 1,42
18 Electricitate Mwh
18.1. Electricitate utilizată în scop comercial 2,37
18.2. Electricitate utilizată în scop necomercial 4,74

*1) Prin gaze petroliere lichefiate utilizate în consum casnic se înţelege gazele petroliere lichefiate, distribuite în butelii tip aragaz. Buteliile tip aragaz sunt acele butelii cu o capacitate de până la maximum 12,5 kg.
*2) Petrolul lampant utilizat drept combustibil de persoanele fizice nu se accizează.

Anexa nr. 2

Nr. crt. Denumirea produsului
U.M. Acciza
(lei/U.M.)
0 1 2 3
1 Lichid care conține nicotină ml 0,5
2 Tutunul conținut în produse din tutun încălzit kg 384

TITLUL VI – Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi şi impozitul pe reprezentanţele firmelor străine înfiinţate în România

CAPITOLUL I
Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi

Contribuabili
Art. 220. – Nerezidenţii care obţin venituri impozabile din România au obligaţia de a plăti impozit conform prezentului capitol şi sunt denumiţi în continuare contribuabili.

Sfera de cuprindere a impozitului
Art. 221. – Impozitul stabilit prin prezentul capitol, denumit în continuare impozit pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi, se aplică asupra veniturilor brute impozabile obţinute din România.

Venituri impozabile obţinute din România
Art. 222. – (1) Veniturile impozabile obţinute din România, indiferent dacă veniturile sunt primite în România sau în străinătate, sunt:
a) dividende de la un rezident;
b) dobânzi de la un rezident;
c) dobânzi de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă dobânda este o cheltuială a sediului permanent/a sediului permanent desemnat;
d) redevenţe de la un rezident;
e) redevenţe de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă redevenţa este o cheltuială a sediului permanent/a sediului permanent desemnat;
f) comisioane de la un rezident;
g) comisioane de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă comisionul este o cheltuială a sediului permanent/a sediului permanent desemnat;
h) venituri din activităţi sportive şi de divertisment desfăşurate în România, indiferent dacă veniturile sunt primite de către persoanele care participă efectiv la asemenea activităţi sau de către alte persoane;
i) venituri din prestarea de servicii de management sau de consultanţă din orice domeniu, dacă aceste venituri sunt obţinute de la un rezident sau dacă veniturile respective sunt cheltuieli ale unui sediu permanent în România;
j) venituri reprezentând remuneraţii primite de persoane juridice străine care acţionează în calitate de administrator, fondator sau membru al consiliului de administraţie al unei persoane juridice române;
k) venituri din servicii prestate în România, exclusiv transportul internaţional şi prestările de servicii accesorii acestui transport;
l) venituri din profesii independente desfăşurate în România – doctor, avocat, inginer, dentist, arhitect, auditor şi alte profesii similare – în cazul când sunt obţinute în alte condiţii decât prin intermediul unui sediu permanent sau într-o perioadă sau în mai multe perioade care nu depăşesc în total 183 de zile pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic vizat;
m) venituri din premii acordate la concursuri organizate în România;
n) venituri obţinute la jocurile de noroc practicate în România, pentru toate câștigurile primite de un participant de la un organizator sau plătitor de venituri din jocuri de noroc, exclusiv jocurile de noroc prevăzute la art. 109 alin (7);
o) venituri realizate de nerezidenţi din lichidarea unei persoane juridice române. Venitul brut realizat din lichidarea unei persoane juridice române reprezintă suma excedentului distribuţiilor în bani sau în natură care depăşeşte aportul la capitalul social al persoanei fizice/juridice beneficiare. Se consideră venituri din lichidarea unei persoane juridice, din punct de vedere fiscal și veniturile obținute în cazul reducerii capitalului social, potrivit legii altele decât cele primite ca urmare a restituirii cotei-părți din aporturi. Venitul impozabil reprezintă diferența între distribuțiile în bani sau în natură efectuate peste valoarea fiscală a titlurilor de valoare;
p) venituri realizate din transferul masei patrimoniale fiduciare de la fiduciar la beneficiarul nerezident în cadrul operaţiunii de fiducie.
(2) Următoarele venituri impozabile obţinute din România nu sunt impozitate potrivit prezentului capitol şi se impozitează conform titlului II sau IV, după caz:
a) veniturile unui nerezident, care sunt atribuibile unui sediu permanent/sediu permanent desemnat în România;
b) veniturile unei persoane juridice străine obţinute din transferul proprietăţilor imobiliare situate în România sau a oricăror drepturi legate de aceste proprietăți, inclusiv închirierea sau cedarea folosinței bunurilor proprietăţii imobiliare situate în România, veniturile din exploatarea resurselor naturale situate în România, precum şi veniturile din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română;
c) venituri obţinute din România de persoana juridică rezidentă într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri din activităţi desfăşurate de artişti şi sportivi;
d) venituri ale unei persoane fizice nerezidente, obţinute dintr-o activitate dependentă desfăşurată în România;
e) venituri primite de persoane fizice nerezidente care acţionează în calitatea lor de administrator, fondator sau membru al consiliului de administraţie al unei persoane juridice române;
f) veniturile din pensii definite la art.98, în măsura în care pensia lunară depăşeşte plafonul prevăzut la art.99;
g) veniturile unei persoane fizice nerezidente obţinute din închirierea sau din altă formă de cedare a dreptului de folosinţă a unei proprietăţi imobiliare situate în România, din transferul proprietăţilor imobiliare situate în România, din transferul titlurilor de participare, deţinute la o persoana juridică română, şi din transferul titlurilor de valoare emise de rezidenţi români;
h) venituri obţinute din România de persoane fizice rezidente într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri în calitate de artişti sau sportivi.
(3) Tratamentul fiscal al veniturilor realizate din administrarea masei patrimoniale de către fiduciar, altele decât remuneraţia acestuia, este stabilit în funcţie de natura venitului respectiv şi supus impunerii conform prezentului titlu, respectiv titlului II şi IV, după caz. Obligaţiile fiscale ale constituitorului nerezident vor fi îndeplinite de fiduciar.

Reţinerea impozitului din veniturile impozabile obţinute din România de nerezidenţi
Art. 223 . – (1) Impozitul datorat de nerezidenţi pentru veniturile impozabile obţinute din România se calculează, se reţine, se declară şi se plăteşte la bugetul de stat de către plătitorii de venituri. Impozitul reținut se declară până la termenul de plată a acestuia la bugetul de stat.
(2) Prin excepție de la prevedrile alin. (1), impozitul datorat de nerezidenți, membri în asocierea/entitatea transparentă fiscal fără personalitate juridică care desfășoară activitate în România, pentru veniturile impozabile obținute din România se calculează, se reține, se plătește la bugetul de stat și se declară de către persoana desemnată din cadrul asocierii/entității transparente fiscal fără personalitate juridică, prevăzută la art. 230 și art. 231 alin.(1).

(3) Prin plată a unui venit se înţelege îndeplinirea obligaţiei de a pune fonduri la dispoziţia creditorului în maniera stabilită prin contract sau prin alte înţelegeri convenite între părţi care conduc la stingerea obligaţiilor contractuale. .
(4) Impozitul datorat se calculează prin aplicarea următoarelor cote asupra veniturilor brute:
a) 1% pentru veniturile obţinute la jocurile de noroc practicate în România, primite de un participant de la un organizator sau plătitor de venituri din jocuri de noroc, prevăzute la art. 222 alin.(1) lit. n);
b) 50% pentru veniturile prevăzute la art. 222 alin. (1) lit. a) – g), i), k), l) şi o), dacă veniturile sunt plătite într-un cont dintr-un stat cu care România nu are încheiat un instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informaţii. Aceste prevederi se aplică numai în situaţia în care veniturile de natura celor prevăzute la art. 222 alin. (1) lit. a) – g), i), k), l) şi o) sunt plătite ca urmare a unor tranzacţii calificate ca fiind artificiale conform art. 11 alin. (3);
c) 16% în cazul oricăror altor venituri impozabile obţinute din România, aşa cum sunt enumerate la art. 222 alin. (1).
(5) Începând cu 1 ianuarie 2019, pentru veniturile prevăzute la alin. (4), lit.c) cota de impozit este de 14%.
(6) Impozitul se calculează, respectiv se reţine în momentul plăţii venitului, se declară şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a plătit venitul. Impozitul se calculează, se reţine, se declară şi se plăteşte, în lei, la bugetul de stat, la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României, pentru ziua în care se efectuează plata venitului către nerezidenţi. În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acţionarilor sau asociaţilor până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende se declară şi se plăteşte până la data de 25 ianuarie a anului următor.
(7) Pentru veniturile sub formă de dobânzi la depozitele la vedere/conturi curente, la depozitele la termen, certificate de depozit şi alte instrumente de economisire la bănci şi la alte instituţii de credit autorizate şi situate în România, impozitul se calculează şi se reţine de către plătitorii de astfel de venituri la momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului, respectiv la momentul răscumpărării, în cazul certificatelor de depozit şi al instrumentelor de economisire. Plata şi declararea impozitului pentru veniturile din dobânzi se face lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării/răscumpărării.
(8) Reînnoirea depozitelor/instrumentelor de economisire va fi asimilată cu constituirea unui nou depozit/achiziţionarea unui nou instrument de economisire.
(9) Impozitul asupra dobânzilor capitalizate se calculează de plătitorul acestor venituri în momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului, respectiv în momentul răscumpărării în cazul unor instrumente de economisire sau în momentul în care dobânda se transformă în împrumut ori în capital, după caz.
(10) Pentru orice venit impozitul care trebuie reţinut, în conformitate cu prezentul capitol, este impozit final.

Reţinerea impozitului din veniturile obţinute din România de persoane rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri din activităţi desfăşurate de artişti şi sportivi
Art. 224. –(1) Veniturile obţinute de artişti sau sportivi, persoane fizice sau juridice, rezidenţi într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat cu care România are încheiată o Convenţie pentru evitarea dublei impuneri, pentru activităţile desfăşurate în această calitate în România şi în condiţiile prevăzute în convenţie se impun cu o cota de 16%, aplicată asupra veniturilor brute. Impozitul se calculează, respectiv se reţine în momentul plăţii venitului, se declară şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a plătit venitul. Impozitul se calculează, se reţine, se declară şi se plăteşte, în lei, la bugetul de stat, la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României, pentru ziua în care se efectuează plata venitului către nerezidenţi. Obligaţia calculării, reţinerii, declarării şi plăţii impozitului la bugetul de stat revine plătitorului de venit.
(2) Persoana juridică rezidentă într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri care obţine venituri din activităţi desfăşurate în România de artişti de spectacol sau sportivi poate opta pentru regularizarea impozitului plătit conform alin.(1) prin declararea şi plata impozitului pe profit pentru profitul impozabil aferent acestor venituri, conform regulilor stabilite în titlului II. Impozitul reţinut la sursă potrivit alin. (1) constituie plată anticipată în contul impozitului anual pe profit și se scade din impozitul pe profit datorat.
(3) Persoana fizică rezidentă într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri care realizează venituri din România în calitate de artist de spectacol sau ca sportiv, din activităţile artistice şi sportive, indiferent dacă acestea sunt plătite direct artistului sau sportivului sau unei terţe părţi care acţionează în numele acelui artist sau sportiv poate opta pentru regularizarea impozitului plătit conform alin.(1) prin declararea şi plata impozitului pe venit pentru venitul impozabil aferent acestor venituri, conform regulilor stabilite în titlului IV. Impozitul reţinut la sursă potrivit alin. (1) constituie plată anticipată în contul impozitului anual pe venit și se scade din impozitul pe venit datorat.

Venituri neimpozabile în România
Art. 225. – Următoarele venituri nu sunt impozabile în România:
a) veniturile obţinute de organismele nerezidente de plasament colectiv fără personalitate juridică sau de alte organisme asimilate acestora, recunoscute de autoritatea competentă de reglementare care autorizează activitatea pe acea piaţă, din transferul titlurilor de valoare, respectiv al titlurilor de participare, deţinute direct sau indirect într-o persoană juridică română;
b) veniturile obţinute de nerezidenţi pe pieţe de capital străine din transferul titlurilor de participare, deţinute la o persoană juridică română, precum şi din transferul titlurilor de valoare, emise de rezidenţi români;
c) venitul obţinut de la un fiduciar rezident de către un beneficiar nerezident atunci când acesta este constituitor nerezident, din transferul masei patrimoniale fiduciare în cadrul operaţiunii de fiducie.

Scutiri de la impozitul prevăzut în prezentul capitol
Art. 226. – Sunt scutite de impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi următoarele venituri:
a) dobânda aferentă instrumentelor de datorie publică în lei şi în valută, veniturile obţinute din tranzacţiile cu instrumente financiare derivate utilizate pentru realizarea operaţiunilor de administrare a riscurilor asociate obligaţiilor de natura datoriei publice guvernamentale şi veniturile obţinute din tranzacţionarea titlurilor de stat şi a obligaţiunilor emise de către unităţile administrativ-teritoriale, în lei şi în valută, pe piaţa internă şi/sau pe pieţele financiare internaţionale, precum şi dobânda aferentă instrumentelor emise de către Banca Naţională a României în scopul atingerii obiectivelor de politică monetară şi veniturile obţinute din tranzacţionarea valorilor mobiliare emise de către Banca Naţională a României;
b) dobânda la instrumente/titluri de creanţă emise de societăţile comerciale române, constituite potrivit Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă instrumentele/titlurile de creanţă sunt emise în baza unui prospect aprobat de autoritatea de reglementare competentă şi dobândă este plătită unei persoane care nu este o persoană afiliată a emitentului instrumentelor/titlurilor de creanţă respective;
c) dividendele plătite unei persoane care este beneficiar efectiv rezident într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri;
d) premiile unei persoane fizice nerezidente obţinute din România, ca urmare a participării la festivalurile naţionale şi internaţionale artistice, culturale şi sportive finanţate din fonduri publice;
e) premiile acordate elevilor şi studenţilor nerezidenţi la concursurile finanţate din fonduri publice;
f) veniturile persoanelor juridice străine care desfăşoară în România activităţi de consultanţă în cadrul unor acorduri de finanţare gratuită, încheiate de Guvernul României/autorităţi publice cu alte guverne/autorităţi publice sau organizaţii internaţionale guvernamentale sau neguvernamentale;
g) veniturile din dobânzi şi redevenţe, care intră sub incidenţa cap. V din prezentul titlu;
h) dobânzile şi/sau dividendele plătite către fonduri de pensii, astfel cum sunt ele definite în legislaţia statului membru al Uniunii Europene sau în unul dintre statele Spațiului Economic European , cu condiția existenței unui instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informaţii;
i) veniturile obţinute de persoane fizice nerezidente ca urmare a participării în alt stat la un joc de noroc, ale cărui fonduri de câştiguri provin şi din România.

Coroborarea prevederilor Codului fiscal cu cele ale convenţiilor de evitare a dublei impuneri şi a legislaţiei Uniunii Europene
Art. 227. – (1) În înţelesul art. 223, dacă un contribuabil este rezident al unei ţări cu care România a încheiat o convenţie pentru evitarea dublei impuneri, cota de impozit care se aplică venitului impozabil obţinut de către acel contribuabil din România nu poate depăşi cota de impozit prevăzută în convenţie care se aplică asupra acelui venit. În situaţia în care sunt cote diferite de impozitare în legislaţia internă sau în convenţiile de evitare a dublei impuneri, se aplică cotele de impozitare mai favorabile. Dacă un contribuabil este rezident al unei ţări din Uniunea Europeană, cota de impozit care se aplică venitului impozabil obţinut de acel contribuabil din România este cota mai favorabilă prevăzută în legislaţia internă, legislaţia Uniunii Europene sau în convenţiile de evitare a dublei impuneri. Legislaţia Uniunii Europene se aplică în relaţia României cu statele membre ale Uniunii Europene, respectiv cu statele cu care Uniunea Europeană are încheiate acorduri de stabilire a unor măsuri echivalente.
(2) Pentru aplicarea prevederilor convenţiei de evitare a dublei impuneri şi a legislaţiei Uniunii Europene, nerezidentul are obligaţia de a prezenta plătitorului de venit, în momentul plăţii venitului, certificatul de rezidenţă fiscală eliberat de către autoritatea competentă din statul său de rezidenţă, precum şi, după caz, o declaraţie pe propria răspundere în care se indică îndeplinirea condiţiei de beneficiar în situaţia aplicării legislaţiei Uniunii Europene. Dacă certificatul de rezidenţă fiscală, respectiv declaraţia ce va indica calitatea de beneficiar nu se prezintă în acest termen, se aplică prevederile titlului VI. În momentul prezentării certificatului de rezidenţă fiscală şi, după caz, a declaraţiei prin care se indică calitatea de beneficiar se aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri sau ale legislaţiei Uniunii Europene şi se face regularizarea impozitului în cadrul termenului legal de prescripţie. În acest sens, certificatul de rezidenţă fiscală trebuie să menţioneze că beneficiarul venitului a avut, în termenul de prescripţie, rezidenţa fiscală în statul contractant cu care este încheiată convenţia de evitare a dublei impuneri, într-un stat al Uniunii Europene sau într-un stat cu care Uniunea Europeană are încheiat un acord de stabilire a unor măsuri echivalente pentru toată perioada în care s-au realizat veniturile din România. Calitatea de beneficiar în scopul aplicării legislaţiei Uniunii Europene va fi dovedită prin certificatul de rezidenţă fiscală şi, după caz, declaraţia pe propria răspundere a acestuia de îndeplinire cumulativă a condiţiilor referitoare la: perioada minimă de deţinere, condiţia de participare minimă în capitalul persoanei juridice române, încadrarea în una dintre formele de organizare prevăzute în titlul VI, calitatea de contribuabil plătitor de impozit pe profit sau un impozit similar acestuia, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări. Certificatul de rezidenţă fiscală prezentat în cursul anului pentru care se fac plăţile este valabil şi în primele 60 de zile calendaristice din anul următor, cu excepţia situaţiei în care se schimbă condiţiile de rezidenţă.
(3) Persoanele fizice care sosesc în România şi au o şedere în statul român o perioadă sau mai multe perioade care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat au obligația completării formularelor prevăzute la alin. (7), la termenele stabilite prin norme.
(4) În cazul în care s-au făcut reţineri de impozit ce depăşesc cotele din convenţiile de evitare a dublei impuneri, respectiv din legislaţia Uniunii Europene, suma impozitului reţinut în plus se restituie potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.
(5) Intermediarii, definiţi potrivit legislației în materie, prin care persoanele fizice nerezidente obțin venituri din transferul titlurilor de valoare emise de rezidenţi români au următoarele obligaţii:
a) să solicite organului fiscal din România codul de identificare fiscală pentru persoana nerezidentă care nu deţine acest număr;
b) să păstreze originalul sau copia legalizată a certificatului de rezidenţă fiscală sau un alt document eliberat de către o altă autoritate decât cea fiscală, care are atribuţii în domeniul certificării rezidenţei conform legislaţiei interne a acelui stat, însoţit/ însoţită de o traducere autorizată în limba română.
c) să calculeze câştigul/pierderea la fiecare tranzacţie efectuată pentru contribuabilul persoană fizică nerezidentă;
d) să calculeze totalul câştigurilor/pierderilor pentru tranzacţiile efectuate în cursul anului pentru fiecare contribuabil persoană fizică nerezidentă;
e) să transmită în formă scrisă către fiecare contribuabil persoană fizică nerezidentă a informaţiilor privind totalul câştigurilor/pierderilor, pentru tranzacţiile efectuate în cursul anului, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul expirat;
f) să depună la organul fiscal competent a declaraţiei informative privind totalul câştigurilor/pierderilor, pentru fiecare contribuabil, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul expirat.
Persoana fizică nerezidentă nu are obligaţia de a declara câştigurile/pierderile, pentru tranzacţiile efectuate în cursul anului, dacă prin convenţia de evitare a dublei impuneri încheiată între România şi statul de rezidenţă al persoanei fizice nerezidente nu este menţionat dreptul de impunere pentru România şi respectiva persoană prezintă certificatul de rezidenţă fiscală.
(6) Macheta certificatului de rezidenţă fiscală pentru persoane rezidente în România, precum şi termenul de depunere de către nerezidenţi a documentelor de rezidenţă fiscală, emise de autoritatea din statul de rezidenţă al acestora, se stabilesc prin norme.
(7) Machetele „Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la sosirea în România” şi „Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România” se stabilesc prin norme.

Declaraţii anuale privind reţinerea la sursă
Art. 228. – (1) Plătitorii de venituri cu regim de reţinere la sursă a impozitelor, cu excepţia plătitorilor de venituri din salarii, conform prezentului titlu, au obligaţia să depună o declaraţie privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit la organul fiscal competent, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul expirat. Declaratia informativa se va depune de catre platitorii de venit la organul fiscal competent in format electronic .
(2) Plătitorii de venituri sub forma dobânzilor au obligaţia să depună o declaraţie informativă referitoare la plăţile de astfel de venituri făcute către persoane fizice rezidente în statele membre ale Uniunii Europene. Declaraţia se depune până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent, pentru informaţii referitoare la plăţile de dobânzi făcute în cursul anului precedent. Modelul şi conţinutul declaraţiei informative, precum şi procedura de declarare a veniturilor din dobânzile realizate din România de către persoane fizice rezidente în statele membre ale Uniunii Europene se aprobă prin ordin al președintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit Codului de procedură fiscală.

Certificatele de atestare a impozitului plătit de nerezidenţi
Art. 229. – (1) Orice nerezident poate depune, o cerere la organul fiscal competent, prin care va solicita eliberarea certificatului de atestare a impozitului plătit către bugetul de stat.
(2) Organul fiscal competent are obligaţia de a elibera certificatul de atestare a impozitului plătit de nerezidenţi.
(3) Forma cererii şi a certificatului de atestare a impozitului plătit de nerezident, precum şi condiţiile de depunere, respectiv de eliberare se stabilesc prin norme.

CAPITOLUL II
Asocieri /Entităţi care desfăşoară activitate/obţine venituri în/din România

Asociere/Entitate transparentă fiscal fără personalitate juridică constituită conform legislaţiei din România şi care desfăşoară activitate în România
Art. 230. – (1) Asocierea/Entitatea transparentă fiscal fără personalitate juridică se poate constitui între persoane nerezidente sau între una sau mai multe persoane nerezidente şi una sau mai multe persoane rezidente.
(2) Orice asociere/entitate transparentă fiscal fără personalitate juridică care îşi desfăşoară activitatea în România, trebuie să desemneze unul dintre asociaţi/ participanţi, după caz, care să îndeplinească obligaţiile ce îi revin fiecărui asociat/participant potrivit prezentului titlu. Persoana desemnată este responsabilă pentru:
a) înregistrarea fiecărui asociat/participant dacă acesta nu deţine un cod de identificare fiscală atribuit de organul fiscal din România;
b) conducerea evidenţei contabile a asocierii/entităţii şi păstrarea/arhivarea documentelor justificative aferente activităţii asocierii, în condițiile legii;
c) furnizarea de informaţii în scris, pe bază de decont de asociere, către fiecare asociat/participant, persoană juridică sau fizică, cu privire la partea din veniturile şi/sau cheltuielile realizate/efectuate care îi sunt repartizate în baza contractului de asociere; decontul de asociere pe baza căruia se repartizează veniturile/cheltuielile reprezintă document justificativ la nivel de asociat/participant;
d) deţinerea şi prezentarea autorităţii competente din România a contractului de asociere care cuprinde date referitoare la părţile contractante, obiectul de activitate al asocierii/entităţii, cota de participare în asociere/entitate a fiecărui asociat/participant, dovada înregistrării la organul fiscal competent din România a sediului permanent al asociatului/participantului nerezident şi certificatul de rezidenţă fiscală al fiecărui asociat/participant nerezident. Contractul de asociere se înregistrează la organul fiscal competent în raza căruia este înregistrat asociatul desemnat pentru îndeplinirea obligațiilor fiscale ale asocierii.
e) calculul, reţinerea, plata la bugetul statului şi declararea impozitul pentru veniturile cu regim de reținere la sursă datorat de fiecare asociat/participant nerezident potrivit convenţiei de evitare a dublei impuneri, respectiv a Codului fiscal, după caz;
f) îndeplinirea obligațiilor privind depunerea declarației prevăzute la art.228 alin. (1) pentru veniturile cu regim de reținere la sursă.
(3) Impozitul reţinut la sursă de persoana desemnată din cadrul asocierii/entității transparente fiscal fără personalitate juridică, prevăzută la alin.(1) este impozit final. Impozitul se calculează, respectiv se reţine în momentul plăţii venitului, se declară şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a plătit venitul. Impozitul se calculează, se reţine, se declară şi se plăteşte, în lei, la bugetul de stat, la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României, pentru ziua în care se efectuează plata venitului către nerezidenţi.
(4) Asociatul/participantul nerezident, persoană juridică sau fizică, care desfăşoară activitate în România prin intermediul unui sediu permanent/sediu permanent desemnat, respectiv obține venituri pentru care România are drept de impunere, precum şi asociatul/participantul persoană juridică sau fizică, rezident în România are obligaţia de a calcula, plăti şi declara impozitul pe profit/venit pentru profitul impozabil/venitul net impozabil, potrivit titlului II sau IV, după caz, pe baza veniturilor și cheltuielilor determinate de operațiunile asocierii.

Asociere/Entitate nerezidentă constituită conform legislaţiei unui stat străin şi care desfăşoară activitate/obţine venituri în/din România
Art. 231. – (1) Asocierea/Entitatea nerezidentă care nu este tratată ca rezidentă în scopuri fiscale în statul străin în care este înregistrată este considerată asociere/entitate transparentă fără personalitate juridică din punct de vedere fiscal în România. Acesteia îi sunt aplicabile prevederile art. 230 , dacă cel puțin unul dintre asociați/participanți nerezidenți desfășoară activitate în România prin intermediul unui sediu permanent, respectiv obține venituri pentru care România are drept de impunere .
(2) Pentru veniturile impozabile obținute din România de asocierea/entitatea nerezidentă care nu este tratată ca rezidentă în scopuri fiscale în statul străin în care este înregistrată, plătitorul de venit din România calculează, reţine, plăteşte la bugetul statului şi declară impozitul pentru veniturile cu regim de reținere la sursă datorat de fiecare asociat /participant nerezident potrivit convenţiei de evitare a dublei impuneri, respectiv a Codului fiscal, după caz.
(3) Asocierea/Entitatea nerezidentă tratată ca rezidentă în scopuri fiscale în statul străin în care este înregistrată, stat cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri nu este considerată asociere/entitate transparentă fără personalitate juridică din punct de vedere fiscal în România, fiind impusă pentru profitul impozabil/venitul brut, după caz, care îi revine acestei asocieri/entităţi potrivit convenţiei de evitare a dublei impuneri, respectiv a titlului II .
(4) Prevederile referitoare la persoana juridică străină care desfaşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România se aplică şi asocierii/entităţii nerezidente tratată ca rezidentă în scopuri fiscale în statul străin cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri dacă asocierea/entitatea desfăşoară activitate în România printr-un sediu permanent.
(5) Pentru a beneficia de prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu statul străin asocierea/entitatea nerezidentă tratată ca rezidentă în scopuri fiscale în statul străin în care este înregistrată trebuie să prezinte certificatul de rezidenţă fiscală emis de autoritatea competentă a statului străin.
(6) Prevederile prezentului articol și ale art. 230 nu se aplică organismelor de plasament colectiv fără personalitate juridică sau altor organisme asimilate acestora, constituite potrivit legislației în materie și fondurilor de pensii, constituite potrivit legislației în materie .

CAPITOLUL III
Impozitul pe reprezentanţe

Contribuabili
Art. 232. – Orice persoană juridică străină, care are o reprezentanţă autorizată să funcţioneze în România, potrivit legii, are obligaţia de a plăti un impozit anual, conform prezentului capitol.

Stabilirea impozitului
Art. 233. – (1) Impozitul pe reprezentanţă pentru un an fiscal este egal cu echivalentul în lei al sumei de 4.000 euro, stabilită pentru un an fiscal, la cursul de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, pentru ziua în care se efectuează plata impozitului către bugetul de stat, respectiv până la 25 iunie şi 25 decembrie inclusiv a anului de impunere.
(2) În cazul unei persoane juridice străine, care în cursul unui an fiscal înfiinţează sau desfiinţează o reprezentanţă în România, impozitul datorat pentru acest an se calculează proporţional cu numărul de luni de existenţă a reprezentanţei în anul fiscal respectiv.

Plata impozitului şi depunerea declaraţiei fiscale
Art. 234. – (1) Orice persoană juridică străină are obligaţia de a plăti impozitul pe reprezentanţă la bugetul de stat, în două tranşe egale, până la datele de 25 iunie şi 25 decembrie inclusiv a anului de impunere.
(2) Orice persoană juridică străină care datorează impozitul pe reprezentanţă are obligaţia de a depune o declaraţie anuală la organul fiscal competent, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului de impunere.
(3) Orice persoană juridică străină, care înfiinţează sau desfiinţează o reprezentanţă în cursul anului fiscal, are obligaţia de a depune o declaraţie fiscală la organul fiscal competent, în termen de 30 de zile de la data la care reprezentanţa a fost înfiinţată sau desfiinţată.
(4) Reprezentanţele sunt obligate să conducă evidenţa contabilă prevăzută de legislaţia în vigoare din România.

CAPITOLUL IV
Modul de impozitare a veniturilor din economii obţinute din România de persoane fizice rezidente în state membre şi aplicarea schimbului de informaţii în legătură cu această categorie de venituri

Definiţia beneficiarului efectiv
Art. 235. – (1) În sensul prezentului capitol, prin beneficiar efectiv se înţelege orice persoană fizică ce primeşte o plată de dobândă sau orice persoană fizică pentru care o plată de dobândă este garantată, cu excepţia cazului când această persoană dovedeşte că plata nu a fost primită sau garantată pentru beneficiul său propriu, respectiv atunci când:
a) acţionează ca un agent plătitor, în înţelesul art. 237 alin. (1); sau
b) acţionează în numele unei persoane juridice, al unei entităţi care este impozitată pe profit, conform regimului general pentru impozitarea profiturilor, al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare, autorizat conform Directivei Consiliului nr. 85/611/CEE, din 20 decembrie 1985, privind coordonarea dispoziţiilor legale, de reglementare şi administrare privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), sau în numele unei entităţi la care se face referire la art. 237 alin. (2), iar în acest din urmă caz, dezvăluie numele şi adresa acelei entităţi operatorului economic care efectuează plata dobânzii şi operatorul transmite aceste informaţii autorităţii competente a statului membru în care este stabilită entitatea; sau
c) acţionează în numele altei persoane fizice care este beneficiarul efectiv şi dezvăluie agentului plătitor identitatea acelui beneficiar efectiv, în conformitate cu art. 236 alin. (2).
(2) Atunci când un agent plătitor are informaţii care arată că persoana fizică ce primeşte o plată de dobândă sau pentru care o plată de dobândă este garantată, poate să nu fie beneficiarul efectiv, iar atunci când nici prevederile alin. (1) lit. a), nici cele ale alin. (1) lit. b) nu se aplică acelei persoane fizice, se vor lua măsuri rezonabile pentru stabilirea identităţii beneficiarului efectiv, conform prevederilor art. 236 alin. (2). Dacă agentul plătitor nu poate identifica beneficiarul efectiv, va considera persoana fizică în discuţie drept beneficiar efectiv.

Identitatea şi determinarea locului de rezidenţă a beneficiarilor efectivi
Art. 236. – (1) România adoptă şi asigură aplicarea pe teritoriul său a procedurilor necesare, care să permită agentului plătitor să identifice beneficiarii efectivi şi locul lor de rezidenţă, în scopul aplicării prevederilor art. 241 – 245.
(2) Agentul plătitor stabilește identitatea beneficiarului efectiv în funcţie de cerinţele minime care sunt conforme cu relaţiile dintre agentul plătitor şi primitorul dobânzii, la data începerii relaţiei, astfel:
a) pentru relaţiile contractuale încheiate înainte de data de 1 ianuarie 2004 și care continuă în prezent, agentul plătitor stabilește identitatea beneficiarului efectiv, respectiv numele şi adresa sa, prin utilizarea informaţiilor de care dispune, în special conform reglementărilor în vigoare din statul său de stabilire şi dispoziţiilor Directivei 91/308/CEE, din 10 iunie 1991, privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor;
b) în cazul relaţiilor contractuale încheiate sau al tranzacţiilor efectuate în absenţa relaţiilor contractuale, începând cu data de 1 ianuarie 2004, agentul plătitor stabilește identitatea beneficiarului efectiv, constând în nume, adresă şi, dacă există, numărul fiscal de identificare, atribuit de către statul membru de rezidenţă pentru scopurile fiscale. Aceste detalii sunt stabilite pe baza paşaportului sau a cărții de identitate oficiale, prezentat de beneficiarul efectiv. Dacă adresa nu apare nici în paşaport, nici în cartea de identitate oficială, atunci se stabilește pe baza oricărui alt document doveditor de identitate prezentat de beneficiarul efectiv. Dacă numărul fiscal de identificare nu este menţionat în paşaport, în cartea de identitate oficială sau în oricare alt document doveditor de identitate, incluzând, posibil, certificatul de rezidenţă fiscală eliberat pentru scopuri fiscale, prezentate de beneficiarul efectiv, identitatea sa se va completa prin menţionarea datei şi a locului naşterii, stabilite pe baza paşaportului sau a cardului de identitate oficial.
(3) Agentul plătitor stabileşte rezidenţa beneficiarului efectiv, pe baza cerinţelor minime care sunt conforme cu relaţiile dintre agentul plătitor şi primitorul dobânzii la data începerii relaţiei. Sub rezerva prevederilor de mai jos, se consideră că rezidenţa se află în ţara în care beneficiarul efectiv îşi are adresa permanentă:
a) în cazul relaţiilor contractuale încheiate înainte de data de 1 ianuarie 2004 dar care continuă și în prezent, agentul plătitor stabilește rezidenţa beneficiarului efectiv pe baza informaţiilor de care dispune, în special ca urmare a reglementărilor în vigoare în statul său de stabilire şi a prevederilor Directivei nr. 91/308/CEE;
b) în cazul relaţiilor contractuale încheiate sau al tranzacţiilor efectuate în absenţa relaţiilor contractuale, începând cu data de 1 ianuarie 2004, agentul plătitor stabilește rezidenţa beneficiarului efectiv pe baza adresei menţionate în paşaport, în cartea de identitate oficială sau, dacă este necesar, pe baza oricărui alt document doveditor de identitate, prezentat de beneficiarul efectiv, şi în concordanţă cu următoarea procedură: pentru persoanele fizice care prezintă paşaportul sau cartea de identitate oficială emisă de către un stat membru şi care declară ele însele că sunt rezidente într-o ţară terţă, rezidenţa lor se stabilește prin intermediul unui certificat de rezidenţă fiscală, emis de o autoritate competentă a ţării terţe în care persoana fizică a declarat că este rezidentă. În lipsa prezentării acestui certificat, se consideră că rezidenţa este situată în statul membru care a emis paşaportul, cartea de identitate oficială sau un alt document de identitate oficial.

Definiţia agentului plătitor
Art. 237. – (1) În sensul prezentului capitol, se înţelege prin agent plătitor orice operator economic care plăteşte dobânda sau garantează plata dobânzii pentru beneficiul imediat al beneficiarului efectiv, indiferent dacă operatorul este debitorul creanţei care produce dobândă sau operatorul însărcinat de către debitor sau de către beneficiarul efectiv cu plata dobânzii sau cu garantarea plăţii de dobândă.
(2) Orice entitate stabilită într-un stat membru către care se plăteşte dobândă sau pentru care plata este garantată în beneficiul beneficiarului efectiv va fi, de asemenea, considerată agent plătitor, la momentul plăţii sau garantării unei astfel de plăţi. Prezenta prevedere nu se aplică dacă operatorul economic are motive să creadă, pe baza dovezilor oficiale prezentate de acea entitate, că:
a) este o persoană juridică, cu excepţia celor prevăzute la alin. (5); sau
b) profitul său este impozitat prin aplicarea regimului general referitor la impozitarea profiturilor; sau
c) este un organism de plasament colectiv în valori mobiliare, autorizat conform Directivei nr. 85/611/CEE. Un operator economic care plăteşte dobândă sau garantează plata dobânzii pentru o astfel de entitate stabilită în alt stat membru şi care este considerată agent plătitor, în temeiul prezentului alineat, va comunica numele şi adresa entităţii şi suma totală a dobânzii plătite sau garantate entităţii autorităţii competente a statului membru unde este stabilit, care va transmite mai departe aceste informaţii autorităţii competente din statul membru unde este stabilită entitatea.
(3) Entitatea prevăzută la alin. (2) poate totuşi să aleagă să fie tratată, în scopul aplicării prezentului capitol, ca un organism de plasament colectiv în valori mobiliare, aşa cum acesta este prevăzut la alin. (2) lit. c). Exercitarea acestei posibilităţi face obiectul unui certificat emis de statul membru în care entitatea este stabilită, certificat care este prezentat operatorului economic de către entitate. În ceea ce priveşte această opţiune ce poate fi exercitată de entităţile stabilite pe teritoriul României se vor emite norme.
(4) Atunci când operatorul economic şi entitatea vizate la alin. (2) sunt stabiliţi în România, România ia măsurile necesare pentru a da asigurări că acea entitate îndeplineşte prevederile prezentului capitol atunci când acţionează ca agent plătitor.
(5) Persoanele juridice exceptate de la prevederile alin. (2) lit. a) sunt:
a) în Finlanda: avoinyhtio (y) şi kommandiittiyhtio (ky)/oppet bolag şi kommanditbolag;
b) în Suedia: handelsbolag (HB) şi kommanditbolag (KB).

Definiţia autorităţii competente
Art. 238. – În sensul prezentului capitol, se înţelege prin autoritate competentă:
a) pentru România – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;
b) pentru ţările terţe – autoritatea competentă definită pentru scopul convenţiilor bilaterale sau multilaterale de evitare a dublei impuneri sau, în lipsa acestora, oricare altă autoritate competentă pentru emiterea certificatelor de rezidenţă fiscală.

Definiţia plăţii dobânzilor
Art. 239 – (1) În sensul prezentului capitol, prin plata dobânzii se înţelege:
a) dobânda plătită sau înregistrată în cont, referitoare la creanţele de orice natură, fie că este garantată sau nu de o ipotecă ori de o clauză de participare la beneficiile debitorului, şi, în special, veniturile din obligaţiuni guvernamentale şi veniturile din obligaţiuni de stat, inclusiv primele şi premiile legate de astfel de titluri de valoare, obligaţiuni sau titluri de creanţă; penalităţile pentru plata cu întârziere nu sunt considerate plăţi de dobânzi;
b) dobânzile capitalizate sau capitalizarea prin cesiunea, rambursarea sau răscumpărarea creanţelor, prevăzute la lit. a);
c) venitul provenit din plăţile dobânzilor fie direct, fie prin intermediul unei entităţi prevăzute la art. 237 alin. (2), distribuit prin:
– organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, autorizate în conformitate cu Directiva nr. 85/611/CEE;
– entităţi care beneficiază de opţiunea prevăzută la art. 237 alin. (3);
– organisme de plasament colectiv stabilite în afara sferei teritoriale prevăzute la art.240;
d) venitul realizat din cesiunea, rambursarea sau răscumpărarea acţiunilor ori unităţilor în următoarele organisme şi entităţi, dacă aceste organisme şi entităţi investesc direct sau indirect, prin intermediul altor organisme de plasament colectiv sau prin entităţi la care se face referire mai jos, mai mult de 25% din activele lor în creanţe de natura celor prevăzute la lit. a), cu condiţia ca acest venit să corespundă câştigurilor care, direct sau indirect, provin din plăţile dobânzilor care sunt definite la lit. a) şi b). Entităţile la care se face referire sunt:
– organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, autorizate în conformitate cu Directiva nr. 85/611/CEE;
– entităţi care beneficiază de opţiunea prevăzută la art. 237 alin. (3);
– organisme de plasament colectiv stabilite în afara sferei teritoriale prevăzute la art.240.
(2) În ceea ce priveşte alin. (1) lit. c) şi d), atunci când un agent plătitor nu dispune de nicio informaţie cu privire la proporţia veniturilor care provin din plăţi de dobânzi, suma totală a venitului se considerată plată de dobândă.
(3) În ceea ce priveşte alin. (1) lit. d), atunci când un agent plătitor nu dispune de nicio informaţie privind procentul activelor investite în creanţe, în acţiuni sau în unităţi, acest procent este considerat a fi superior celui de 25%. Atunci când nu se poate determina suma venitului realizat de beneficiarul efectiv, venitul este considerat ca fiind rezultatul cesiunii, rambursării sau răscumpărării acţiunii ori unităţilor.
(4) Atunci când dobânda, aşa cum este prevăzută la alin. (1), este plătită sau creditată într-un cont deţinut de o entitate prevăzută la art. 237 alin. (2), această entitate nefiind beneficiara opţiunii prevăzute la art. 237 alin. (3), dobânda respectivă se consideră ca plată de dobândă de către această entitate.
(5) În ceea ce priveşte alin. (1) lit. b) şi d), România cere agenţilor plătitori situaţi pe teritoriul ei să anualizeze dobânda peste o anumită perioadă de timp, care nu poate depăşi un an, şi să trateze aceste dobânzi anualizate ca plăţi de dobândă, chiar dacă nicio cesiune, răscumpărare sau rambursare nu intervine în decursul acestei perioade.
(6) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. c) şi d), din definiţia plăţii dobânzii se exclude orice venit menţionat în prevederile legate de organisme sau entităţi stabilite pe teritoriul României, dacă investiţia acestor entităţi în creanţele prevăzute la alin. (1) lit. a) nu depăşeşte 15% din activele lor. În acelaşi fel, prin derogare de la alin. (4), se exclude din definiţia plăţii dobânzii prevăzute la alin. (1), plata dobânzii sau creditarea într-un cont al unei entităţi prevăzute la art. 237 alin. (2), care nu beneficiază de opţiunea prevăzută la art. 237 alin. (3) şi este stabilită pe teritoriul României, în cazul în care investiţia acestei entităţi în creanţele prevăzute la alin. (1) lit. a) nu depăşeşte 15% din activele sale.
(7) Procentele prevăzute la alin. (1) lit. d) şi alin. (6) sunt determinate în funcţie de politica de investiţii, aşa cum este definită în regulile de finanţare sau în documentele constitutive ale organismelor ori entităţilor, iar în lipsa acestora, în funcţie de componenta reală a activelor acestor organisme sau entităţi.

Sfera teritorială
Art. 240. – Prevederile acestui capitol se aplică dobânzilor plătite de către un agent plătitor stabilit în teritoriul în care Tratatul de de funcționare a Uniunii Europene se aplică potrivit art. 299.

Informaţiile comunicate de un agent plătitor
Art. 241. – (1) Atunci când beneficiarul efectiv este rezident într-un stat membru, altul decât România, unde este agentul plătitor, informaţiile minime pe care agentul plătitor trebuie să le comunice autorităţii competente din România sunt următoarele:
a) identitatea şi rezidenţa beneficiarului efectiv, stabilite conform art. 236;
b) numele şi adresa agentului plătitor;
c) numărul de cont al beneficiarului efectiv sau, în lipsa acestuia, identificarea creanţei generatoare de dobândă;
d) informaţii referitoare la plata dobânzii, în conformitate cu alin. (2).
(2) Conţinutul minim de informaţii referitoare la plata dobânzii, pe care agentul plătitor le comunică, se referă la următoarele categorii de dobândă :
a) în cazul unei plăţi de dobândă, în înţelesul art. 239 alin. (1) lit. a): suma dobânzii plătite sau creditate;
b) în cazul unei plăţi de dobândă, în înţelesul art. 239 alin. (1) lit. b) şi d): fie suma dobânzii sau a venitului prevăzut la respectivul alineat, fie suma totală a venitului din cesiune, răscumpărare sau rambursare;
c) în cazul unei plăţi de dobândă, în înţelesul art. 239 alin. (1) lit. c): fie suma venitului prevăzut la respectivul alineat, fie suma totală a distribuţiei;
d) în cazul unei plăţi de dobândă, în înţelesul art. 239 alin. (4): suma dobânzii care revine fiecărui membru din entitatea prevăzută la art. 237 alin. (2), care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 235 alin. (1);
e) în cazul unei plăţi de dobândă, în înţelesul art. 239 alin. (5): suma dobânzii anualizate.
(3) Informaţiile care privesc plăţile de dobânzi raportate de către agentul plătitor sunt limitate la informaţia referitoare la suma totală a dobânzii sau a venitului şi la suma totală a veniturilor obţinute din cesiune, răscumpărare sau rambursare.

Schimbul automat de informaţii
Art. 242. – (1) Autoritatea competentă din România comunică autorităţii competente din statul membru de rezidenţă al beneficiarului efectiv informaţiile prevăzute la art. 241.
(2) Comunicarea de informaţii are un caracter automat şi are loc cel puţin o dată pe an, în decursul a 6 luni următoare sfârşitului anului fiscal, pentru toate plăţile de dobândă efectuate în cursul acestui an.
(3) Dispoziţiile prezentului capitol se completează cu cele ale Codului de procedură fiscală.

Perioada de tranziţie
Art. 243. – (1) În cursul unei perioade de tranziţie, începând cu data la care se face referire la alin.(2) şi (3), Austria va primi informații din România. În cursul perioadei de tranziţie, scopul prezentului capitol este de a garanta un minimum de impozitare efectivă a veniturilor din economii sub forma plăţilor de dobândă efectuate în favoarea beneficiarilor efectivi persoane fizice rezidenți români.
(2) Beneficiarii efectivi persoane fizice rezidenți români vor avea în vedere perioada de tranziţie stabilită pentru Austria, perioadă care se va termina la sfârşitul primului an fiscal încheiat care urmează după definitivarea ultimului dintre următoarele evenimente:
a) data de intrare în vigoare a acordului dintre Uniunea Europeană, după decizia în unanimitate a Consiliului, şi Confederaţia Elveţiană, Principatul Liechtenstein, Republica San Marino, Principatul Monaco şi Principatul Andorra, care prevede schimbul de informaţii la cerere, aşa cum este definit în Modelul Acordului OECD privind schimbul de informaţii în materie fiscală, publicat la data de 18 aprilie 2002, denumit în continuare Modelul Acordului OECD, în ceea ce priveşte plăţile de dobândă, aşa cum sunt definite în prezentul capitol, efectuate de agenţii plătitori stabiliţi pe teritoriul acestor ţări către beneficiarii efectivi rezidenţi pe teritoriul pentru care se aplică prezentul capitol, în plus faţă de aplicarea simultană de către aceste ţări a unei reţineri la sursă cu o cotă definită pentru perioadele corespunzătoare prevăzute la art. 244;
b) data la care Consiliul convine, în unanimitate, ca Statele Unite ale Americii să schimbe informaţii, la cerere, în conformitate cu Modelul Acordului OECD, în ceea ce priveşte plăţile de dobânzi efectuate de agenţii plătitori stabiliţi pe teritoriul lor către beneficiarii efectivi rezidenţi pe teritoriul în care se aplică prevederile referitoare la efectuarea schimbului automat de informaţii privind veniturile din economii.
(3) La sfârşitul perioadei de tranziţie, beneficiarii efectivi persoane fizice rezidenți români nu vor fi supuși impozitării prin reținere asupra veniturilor din economii distribuit la sursă în Austria, întrucât acest stat va efectua schimb automat de informaţii privind veniturile din economii cu România.

Reţinerea la sursă
Art. 244. – (1) În decursul perioadei de tranziţie prevăzute la art. 243, beneficiarilor efectivi persoane fizice rezidenți români li se va percepe o reținere la sursă de 35% în Austria.
(2) Reținerea la sursă asupra veniturilor din economii obținute din Austria de către beneficiari efectivi persoane fizice rezidenți români se va face după cum urmează:
a) în cazul unei plăţi de dobândă, în înţelesul art. 239 alin. (1) lit. a): la suma dobânzii plătite sau creditate;
b) în cazul unei plăţi de dobândă, în înţelesul art. 239 alin. (1) lit. b) sau d): la suma dobânzii sau venitului prevăzute/prevăzut la aceste litere sau prin perceperea unui efect echivalent care să fie suportat de primitor pe suma totală a venitului din cesiune, răscumpărare şi rambursare;
c) în cazul plăţii de dobândă, în înţelesul art. 239 alin. (1) lit. c): pe suma venitului prevăzut la respectivul alineat;
d) în cazul plăţii de dobândă, în înţelesul art. 239 alin. (4): pe suma dobânzii care revine fiecărui membru al entităţii la care s-a făcut referire la art. 237 alin. (2), care îndeplineşte condiţiile art. 235 alin. (1);
e) în cazul exercitării de către Austria a opţiunii prevăzută la art. 239 alin. (5): pe suma dobânzii anualizate.
(3) În scopul aplicării prevederilor alin. (2) lit. a) şi b), reţinerea la sursă este percepută la pro-rata pentru perioada de deţinere a creanţei de către beneficiarul efectiv.
(4) Perceperea unei reţineri la sursă de către Austria nu împiedică România, ca stat de rezidență fiscală al beneficiarului efectiv al veniturilor din economii să impoziteze venitul, conform prevederilor prezentei legi.

Distribuirea venitului
Art. 245. – (1) România va primi prin transfer 75% din venitul obținut de Austria din reținerea la sursă efectuată de agenții plătitori rezidenți ai acestor state asupra veniturilor din economii ale beneficiarilor efectivi persoane fizice rezidenți români.
(2) România primește veniturile menționate la alin. (1) prin transfer din Austria nu mai târziu de 6 luni de la sfârşitul anului fiscal.

Excepţii de la sistemul de reţinere la sursă
Art. 246. – (1) Beneficiarii efectivi persoane fizice rezidenți români care obțin venituri din economii din Austria pot cere în acest stat ca reţinerea la sursă să nu fie aplicată atunci când urmează în acest stat una dintre procedurile de mai jos:
a) o procedură care permite beneficiarului efectiv rezident român să autorizeze în mod expres agentul plătitor rezident în Austria să comunice informaţiile, în conformitate cu art.241 şi 242. Această autorizaţie acoperă toate dobânzile plătite de către respectivul agent plătitor către beneficiarul efectiv persoana fizică rezident român. În acest caz se aplică prevederile art. 242;
b) o procedură care garantează că reţinerea la sursă nu este percepută atunci când beneficiarul efectiv rezident român prezintă agentului său plătitor din Austria un certificat emis pe numele sau de autoritatățile fiscale competente române, în concordanţă cu prevederile alin. (2).
(2) La cererea beneficiarului efectiv persoana fizică rezident român, autoritatea fiscală competentă română emite un certificat care indică:
a) numele, adresa şi numărul de identificare fiscală sau alt număr ori, în lipsa acestuia, data şi locul naşterii beneficiarului efectiv;
b) numele şi adresa agentului plătitor;
c) numărul de cont al beneficiarului efectiv sau, în lipsa acestuia, identificarea garanţiei.
(3) Acest certificat este valabil pentru o perioadă care nu depăşeşte 3 ani. Certificatul este eliberat fiecărui beneficiar efectiv care îl solicită, în termen de două luni de la solicitare.

Măsuri luate de România pentru efectuarea schimbului de informaţii cu statele care au perioadă de tranziţie la impunerea economiilor
Art. 247. – Procedura administrării acestui capitol în relaţia cu cele două state care au perioadă de tranziţie în aplicarea prevederilor acestui capitol se va stabili prin norme elaborate de Ministerul Finanţelor Publice sau Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, după caz.

Eliminarea dublei impuneri
Art. 248. – (1) România asigură pentru beneficiarii efectivi persoane fizice rezidenți români eliminarea oricărei duble impuneri care ar putea rezulta din perceperea reţinerii la sursă în Austria.
(2) România restituie beneficiarului efectiv rezident în România impozitul reţinut conform art. 244.

Titluri de creanţe negociabile
Art. 249. – (1) Pe parcursul perioadei de tranziţie, prevăzută la art. 243, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2010, obligaţiunile naţionale şi internaţionale şi alte titluri de creanţe negociabile, a căror primă emisiune este anterioară datei de 1 martie 2001 sau pentru care prospectele emisiunii de origine au fost aprobate înainte de această dată de autorităţile competente, în înţelesul Directivei nr. 80/390/CEE privind cerinţele de redactare, verificare şi distribuire a informaţiilor necesare listării ce trebuie publicate pentru admiterea valorilor mobiliare la cota oficială a bursei, sau de către autorităţile competente ale ţărilor terţe, nu sunt considerate creanţe, în înţelesul art. 239 alin. (1) lit. a), cu condiţia ca niciun fel de emisiuni noi ale acestor titluri de creanţe negociabile să nu fi fost realizate începând cu data de 1 martie 2002. Totuşi, dacă perioada de tranziţie se prelungeşte după data de 31 decembrie 2010, prevederile prezentului alineat continuă să se aplice doar în ceea ce priveşte aceste titluri de creanţe negociabile:
a) care conţin clauzele de sumă brută sau de restituire anticipată; şi
b) atunci când agentul plătitor, aşa cum este definit la art. 237 alin. (1) şi (2), este stabilit în unul din statele membre care aplică reţinerea la sursă şi atunci când agentul plătitor plăteşte dobânda direct sau garantează dobânda pentru beneficiul imediat al beneficiarului efectiv rezident în România. Dacă o nouă emisiune pentru titlurile de creanţe negociabile menţionate mai sus, emise de un guvern sau de o entitate asimilată, care acţionează ca autoritate publică sau al cărei rol este recunoscut de un tratat internaţional, în înţelesul art. 250, este realizată începând cu data de 1 martie 2002, ansamblul acestor titluri emise, constând în emisiunea de origine şi în oricare alta ulterioară, este considerat ca fiind o creanţă, în înţelesul art. 239 alin. (1) lit. a).
(2) Prevederile alin. (1) nu împiedică impozitarea veniturilor obţinute din titlurile de creanţe negociabile la care se face referire în alin. (1), conform prevederilor legii.

Anexa referitoare la lista entităţilor asimilate la care se face referire la art. 249
Art. 250. – Pentru scopurile art. 249, următoarele entităţi sunt considerate ca fiind entităţi care acţionează ca autoritate publică sau al căror rol este recunoscut de un tratat internaţional:
1. entităţi din Uniunea Europeană:
Belgia
– Vlaams Gewest (Regiunea Flamandă);
– Region wallonne (Regiunea Valonă);
– Region bruxelloise/Brussels Gewest (Regiunea Bruxelles);
– Communaute francaise (Comunitatea Franceză);
– Vlaamse Gemeenschap (Comunitatea Flamandă);
– Deutschsprachige Gemeinschaft (Comunitatea vorbitoare de limbă germană);
Bulgaria
– municipalităţi;
Spania
– Xunta de Galicia (Executivul Regional al Galiciei);
– Junta de Andalucia (Executivul Regional al Andaluziei);
– Junta de Extremadura (Executivul Regional Extremadura);
– Junta de Castilla – La Mancha (Executivul Regional Castilla – La Mancha);
– Junta de Castilla – Leon (Executivul Regional Castilla – Leon);
– Gobierno Foral de Navarra (Guvernul Regional al Navarrei);
– Govern de les Illes Balears (Guvernul Insulelor Baleare);
– Generalitat de Catalunya (Guvernul Autonom al Cataloniei);
– Generalitat de Valencia (Guvernul Autonom al Valenciei);
– Diputacion General de Aragon (Consiliul Regional al Aragonului);
– Gobierno de las Islas Canarias (Guvernul Insulelor Canare);
– Gobierno de Murcia (Guvernul Murciei);
– Gobierno de Madrid (Guvernul Madridului);
– Gobierno de la Comunidad Autonoma del Pais Vasco/Euzkadi (Guvernul Comunităţii Autonome a Ţărilor Bascilor);
– Diputacion Foral de Guipuzcoa (Consiliul Regional Guipuzcoa);
– Diputacion Foral de Vizcaya/Bizkaia (Consiliul Regional Vizcaya);
– Diputacion Foral de Alava (Consiliul Regional Alava);
– Ayuntamiento de Madrid (Consiliul Orăşenesc al Madridului);
– Ayuntamiento de Barcelona (Consiliul Orăşenesc al Barcelonei);
– Cabildo Insular de Gran Canaria (Consiliul Insulei Gran Canaria);
– Cabildo Insular de Tenerife (Consiliul Insulei Tenerife);
– Instituto de Credito Oficial (Oficiul de creditare al Statului);
– Instituto Catalan de Finanzas (Instituţia Financiară Publică a Cataloniei);
– Instituto Valenciano de Finanzas (Instituţia Financiară Publică a Valenciei);
Grecia
– Organismos Tegepikoinonion Ellados (Organizaţia Telecomunicaţiilor din Grecia);
– Organismos Siderodromon Ellados (Organizaţia Naţională a Căilor Ferate);
– Demosia Epikeirese Elektrismou (Compania Publică de Energie Electrică);
Franţa
– La Caisse d’amortissement de la dette sociale (CADES) (Casa de Amortizare a Deficitului Public);
– L’Agence francaise de developpement (AFD) (Agenţia Franceză pentru Dezvoltare);
– Reseau Ferre de France (RFF) (Reţeaua Căilor Ferate Franceze);
– Caisse Nationale des Autoroutes (CAN) (Casa Naţională a Autostrăzilor);
– Assistance publique Hopitaux de Paris (APHP) (Asistenţa Publică a Spitalelor din Paris);
– Charbonnages de France (CDF) (Consiliul Francez al Cărbunelui);
– Entreprise miniere et chimique (EMC) (Compania Minieră şi Chimică);
Italia
– regiuni;
– provincii;
– municipalităţi;
– Cassa Depositi e Prestiti (Casa de Depozite şi Împrumuturi);
Letonia
– Pasvaldibas (autorități locale);
Polonia
– gminy (comune);
– powiaty (districte);
– wojewodztwa (provincii);
– zwiazki gmîn (asociaţii de comune);
– powiatow (asociaţii de districte);
– wojewodztw (asociaţii de provincii);
– miasto stoleczne Warszawa (capitala Varşovia);
– Agencja Restrukturyzacji i Modernizacji Rolnictwa (Agenţia pentru Restructurare şi Modernizare a Agriculturii);
– Agencja Nieruchomosci Rolnych (Agenţia Proprietăţilor Agricole);
Portugalia
– Regiao Autonoma da Madeira (Regiunea Autonomă a Madeirei);
– Regiao Autonoma dos Acores (Regiunea Autonomă a Azorelor);
– municipalităţi;
România
– autorităţile administraţiei publice locale;
Slovacia
– mesta a obce (municipalităţi);
– Zeleznice Slovenskej Republiky (Compania Căilor Ferate Slovace);
– Statny fond cestneho hospodarstva (Fondul de Stat pentru Gestionarea Drumurilor);
– Slovenske elektrarne (Centralele electrice slovace);
– Vodohospodarska vystavba (Compania pentru utilizarea rațională a apelor).
2. entităţi internaţionale;
– Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare;
– Banca Europeană de Investiţii;
– Banca Asiatică de Dezvoltare;
– Banca Africană de Dezvoltare;
– Banca Mondială – Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare – Fondul Monetar Internaţional;
– Societatea Financiară Internaţională;
– Banca InterAmericană de Dezvoltare;
– Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei;
– Euratom;
– Uniunea Europeană;
– Societatea Andină de Dezvoltare (CAF);
– Eurofima;
– Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului;
– Banca Nordică de Investiţii;
– Banca de Dezvoltare din Caraibe.
Prevederile art. 249 nu aduc atingere niciuneia dintre obligaţiile internaţionale pe care România şi le-a asumat în relaţiile cu entităţile internaţionale menţionate mai sus.
3. entităţi din state terţe:
– acele entităţi care îndeplinesc următoarele criterii:
a) entitatea este considerată în mod cert ca fiind o entitate publică, conform criteriilor naţionale;
b) entitatea publică este un producător fără caracter comercial din afara Uniunii Europene, care administrează şi finanţează un grup de activităţi, furnizând în principal bunuri şi servicii fără caracter comercial destinate beneficiului Uniunii Europene şi care sunt efectiv controlate de guvernul central;
c) entitatea publică realizează emisiuni/titluri de creanță de mari dimensiuni şi cu regularitate;
d) statul vizat poate să garanteze că o asemenea entitate publică nu va exercita o răscumpărare înainte de termen, în cazul clauzelor de reîntregire a sumei brute.

Data aplicării
Art. 251. – Dispozițiile prezentului capitol transpun prevederile Directivei 2003/48/CE a Consiliului, din 3 iunie 2003, privind impunerea veniturilor din economii sub forma plăţilor de dobânzi, cu amendamentele ulterioare.

CAPITOLUL V
Redevenţe şi dobânzi la întreprinderi asociate

Sfera de aplicare şi procedura
Art. 252. – (1) Plăţile de dobânzi şi redevenţe ce provin din România sunt exceptate de la orice impozite aplicate asupra acelor plăţi în România, fie prin reţinere la sursă, fie prin declarare, cu condiţia ca beneficiarul efectiv al dobânzilor sau redevenţelor să fie o societate din alt stat membru sau un sediu permanent, situat în alt stat membru, al unei societăți dintr-un stat membru .
(2) O plată făcută de o societate rezidentă în România sau de către un sediu permanent situat în România trebuie să fie considerată ca provenind din România, denumită în continuare stat sursă.
(3) Un sediu permanent este tratat ca plătitor al dobânzilor sau redevenţelor doar în măsura în care acele plăţi reprezintă cheltuieli deductibile fiscal pentru sediul permanent din România.
(4) O societate a unui stat membru va fi tratată ca beneficiar efectiv al dobânzilor şi redevenţelor doar dacă primeşte acele plăţi pentru beneficiul său propriu, şi nu ca un intermediar pentru o altă persoană, cum ar fi un agent, un fiduciar sau semnatar autorizat.
(5) Un sediu permanent trebuie să fie tratat ca beneficiar efectiv al dobânzilor sau redevenţelor:
a) dacă creanţa, dreptul sau utilizarea informaţiei, în legătură cu care iau naştere plăţile de dobânzi sau redevenţe, este efectiv legată de acel sediu permanent; şi
b) dacă plăţile de dobânzi sau redevenţe reprezintă venituri cu privire la care acel sediu permanent este supus, în statul membru în care este situat, unuia dintre impozitele menţionate la art. 255 lit. a) pct. (iii) sau, în cazul Belgiei, „impozitului nerezidenţilor/belasting der niet-verblijfhouders” ori, în cazul Spaniei, „impozitului asupra venitului nerezidenţilor” sau unui impozit care este identic sau în mod substanţial similar şi care este aplicat după data de intrare în vigoare a prezentului capitol, suplimentar sau în locul acelor impozite existente.
(6) Dacă un sediu permanent al unei societăți a unui stat membru este considerat ca plătitor sau ca beneficiar efectiv al dobânzilor ori redevenţelor, nicio altă parte a societății nu va fi tratată ca plătitor sau ca beneficiar efectiv al acelor dobânzi ori redevenţe, în sensul prezentului articol.
(7) Prezentul articol se aplică numai în cazul în care societatea care este plătitor sau societatea al cărei sediu permanent este considerat plătitor al dobânzilor ori redevenţelor este o societate asociată a societății care este beneficiarul efectiv sau al cărei sediu permanent este tratat ca beneficiarul efectiv al acelor dobânzi ori al acelor redevenţe.
(8) Prevederile prezentului articol nu se aplică dacă dobânzile sau redevenţele sunt plătite de către ori către un sediu permanent al unei societăți dintr-un stat membru situat într-un stat terţ şi activitatea societății este, în întregime sau parţial, desfăşurată prin acel sediu permanent.
(9) Prevederile prezentului articol nu împiedică România să ia în considerare, la determinarea impozitului pe profit, atunci când aplică legislaţia sa fiscală, dobânzile sau redevenţele primite de către societățile rezidente, de sediile permanente ale societățile rezidente în România sau de către sediile permanente situate în România.
(10) Prevederile prezentului capitol nu se aplică unei societăți a altui stat membru sau unui sediu permanent al unei societăți a altui stat membru, atunci când condiţiile stabilite la art. 255 lit. b) nu au fost menţinute pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani.
(11) Îndeplinirea cerinţelor stabilite de prezentul articol şi de art. 255 se dovedește la data plăţii dobânzilor sau redevenţelor printr-o atestare. Dacă îndeplinirea cerinţelor stabilite în prezentul articol nu a fost atestată la data plăţii, se va aplica reţinerea impozitului la sursă.
(12) În sensul alin. (11), atestarea care va fi prezentată în legătură cu fiecare contract de plată trebuie să fie valabilă pentru un an de la data emiterii acestei atestări şi va conţine următoarele informaţii:
a) dovada rezidenţei fiscale, în scopul impozitării, pentru societatea care primeşte dobânzi sau redevenţe din România şi, când este necesar, dovada existenţei unui sediu permanent atestat de autoritatea fiscală a statului membru în care societatea care primeşte dobânzi sau redevenţe este rezidentă pentru scopuri fiscale sau în care este situat sediul permanent;
b) indicarea calității de beneficiar efectiv al dobânzilor sau redevenţelor de către societatea care primeşte astfel de plăţi, în conformitate cu prevederile alin. (4), sau a existenţei condiţiilor prevăzute de alin. (5), când un sediu permanent este beneficiarul plăţii;
c) îndeplinirea cerinţelor, în conformitate cu prevederile art. 255 lit. a) pct. (iii), în cazul societății primitoare;
d) deţinerea participației minime, în conformitate cu prevederile art. 255 lit. b);
e) perioada pentru care deţinerea la care se face referire la lit. d) există.
Se poate solicita în plus justificarea legală pentru plăţile efectuate din cadrul contractului, de exemplu se poate solicita contractul de împrumut sau contractul de licenţă.
(13) Dacă cerinţele pentru acordarea scutirii încetează să fie îndeplinite, societatea primitoare sau sediul permanent informează imediat societatea plătitoare sau sediul permanent plătitor.
(14) Dacă societatea plătitoare sau sediul permanent a reţinut impozitul la sursă asupra venitului ce urma să fie scutit de impozit, conform prezentului articol, aceasta poate face o cerere pentru restituirea acestui impozit reţinut la sursă. În acest sens se va solicita informaţia specificată la alin. (12). Cererea pentru restituirea impozitului trebuie să fie transmisă în cadrul termenului legal de prescripţie.
(15) Impozitul reţinut la sursă în plus va fi restituit într-un interval de un an de la primirea cererii de restituire a impozitului şi a informaţiilor doveditoare pe care le poate solicita în mod rezonabil. Dacă impozitul reţinut la sursă nu a fost restituit în perioada menţionată, societatea primitoare sau sediul permanent este îndreptăţit, la expirarea anului în cauză, să solicite dobânda asupra sumei reprezentând impozitul care trebuie restituit. Dobânda solicitată se va calcula corespunzător prevederilor Codului de procedură fiscală.

Definiţia dobânzii
Art. 253. – În sensul prezentului capitol, termenul dobândă înseamnă venitul din creanţe de orice fel, însoţite sau nu de garanţii ipotecare ori de o clauză de participare la profiturile debitorului şi, în special, venitul din efecte publice, titluri de creanţă sau obligaţiuni, inclusiv primele şi premiile legate de asemenea efecte, titluri de creanţă sau obligaţiuni; penalităţile pentru plata cu întârziere nu vor fi considerate dobânzi;

Definiţia redevenței
Art. 254. – În sensul prezentului capitol, termenul redevenţe înseamnă plăţile de orice fel primite pentru folosirea sau concesionarea utilizării oricărui drept de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv asupra filmelor cinematografice şi programele informatice, orice brevet, marcă de comerţ, desen ori model, plan, formulă sau procedeu secret de fabricaţie, ori pentru informaţii referitoare la experienţa în domeniul industrial, comercial ori ştiinţific; plăţile pentru folosirea sau dreptul de folosire a echipamentului industrial, comercial ori ştiinţific.

Definiţia întreprinderii, întreprinderii asociate şi a sediului permanent
Art. 255. – În sensul prezentului capitol:
a) termenul societate a unui stat membru înseamnă orice societate:
(i) care îmbracă una dintre formele enumerate în lista prevăzută la art. 260; şi
(ii) care, în conformitate cu legislaţia fiscală a unui stat membru, este considerată ca fiind rezidentă în acel stat membru şi nu este considerată, în înţelesul unei convenţii de evitare a dublei impuneri pe venit şi pe capital încheiată cu un stat terţ, ca fiind rezident în scopul impozitării în afara Uniunii; şi
(iii) care este supusă unuia dintre următoarele impozite, fără a fi scutită de impozit, sau unui impozit care este identic ori, în esenţă, similar şi care este stabilit după data de intrare în vigoare a prezentului articol, în plus sau în locul acelor impozite existente:
– impozitul societăţilor/vennootschapsbelasting, în Belgia;
– selskabsskat, în Danemarca;
– Korperschaftsteuer, în Germania;
– phdros eisodematos uomikou prosopon, în Grecia;
– impuesto sobre sociedades, în Spania;
– impot sur les societes, în Franţa;
– corporation tax, în Irlanda;
– imposta sul reddito delle persone giuridiche, în Italia;
– impot sur le revenu des collectivites, în Luxemburg;
– vennootschapsbelasting, în Olanda;
– Korperschaftsteuer, în Austria;
– imposto sobre o rendimento da pessoas colectivas, în Portugalia;
– vhteisoien tulovero/în komstskatten, în Finlanda;
– statlîn g în komstskatt, în Suedia;
– corporation tax, în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;
– dan z prijmu pravnickych osob, în Republica Cehă;
– tulumaks, în Estonia;
– phdros eisodematos, în Cipru;
– uznemumu ienakuma nodoklis, în Letonia;
– pelno mokestis, în Lituania;
– tarsasagi ado, în Ungaria;
– taxxa fuq l-income, în Malta;
– todatek dochodowy od osob prawnych, în Polonia;
– davek od dobicka praznih oseb, în Slovenia;
– dan z prijmov pravnickych osob, în Slovacia;
– impozitul pe profit, în România;
– korporativen danăk în Bulgaria;
– porez na dobit, în Croaţia;
b) o societate este o societate asociată a unei alte societăți dacă, cel puţin:
(i) prima societate are o participare minimă directă de 25% în capitalul celei de-a doua întreprinderi; sau
(ii) cea de-a doua societate are o participare minimă directă de 25% în capitalul primei societate; sau
(iii) o societate terţă are o participare minimă directă de 25% atât în capitalul primei societăți, cât şi în al celei de-a doua.
Participările în capitalul social trebuie să fie deţinute numai la întreprinderile rezidente pe teritoriul Uniunii Europene;
c) termenul sediu permanent înseamnă un loc fix de afaceri situat într-un stat membru, prin care se desfăşoară în întregime sau în parte activitatea unei societăți rezidente într-un alt stat membru.

Exceptarea plăţilor de dobânzi sau de redevenţe
Art. 256. – (1) Nu se acordă beneficiile prezentului capitol în următoarele cazuri:
a) atunci când plăţile sunt tratate ca o distribuire de beneficii sau ca o restituire de capital, conform legislaţiei române;
b) pentru plăţile rezultate din creanţe care dau dreptul de participare la profiturile debitorului;
c) pentru plăţile rezultate din creanţe care dau dreptul creditorului să îşi schimbe dreptul de a primi dobânda contra unui drept de participare în profiturile debitorului;
d) pentru plăţile rezultate din creanţe care nu conţin niciun fel de prevederi referitoare la restituirea datoriei principale sau dacă restituirea este datorată pentru o perioadă mai mare de 50 de ani de la data emisiunii.
(2) Când datorită relaţiilor speciale existente între debitor şi beneficiarul efectiv al dobânzii sau redevenţelor ori între unul dintre ei şi o altă persoană, suma dobânzilor sau redevenţelor depăşeşte suma care s-ar fi convenit între debitor şi beneficiarul efectiv, în lipsa unor astfel de relaţii, prevederile prezentului articol se aplică numai în această ultimă sumă menţionată, dacă există o astfel de sumă.

Fraudă şi abuz
Art. 257 – (1) Prevederile prezentului capitol nu exclud aplicarea prevederilor legislaţiei naţionale sau a celor bazate pe tratate, la care România este parte, care sunt necesare pentru prevenirea fraudei sau abuzului constatate în condițiile legii.
(2) Prevederile prezentului capitol nu se aplică atunci când tranzacțiile au drept consecință frauda, evaziunea fiscală sau abuzul, constatate în condițiile legii.

Clauza de delimitare
Art. 258. – Prevederile prezentului capitol nu exclud aplicarea prevederilor naţionale sau celor bazate pe tratatele la care România este parte şi ale căror prevederi au în vedere eliminarea sau evitarea dublei impozitări a dobânzilor şi a redevenţelor.

Măsuri luate de România
Art. 259. – Procedura administrării acestui capitol se va stabili prin norme, elaborate de Ministerul Finanţelor Publice sau Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, după caz.

Lista societăţilor acoperite de prevederile art. 255 lit. a) pct. (iii)
Art. 260. – Societăţile acoperite de prevederile art. 255 lit. a) pct. (iii) sunt următoarele:
a) societăţi cunoscute în legislaţia belgiană ca: „naamloze vennootschap/societe anonyme, commanditaire vennootschap op aandelen/societe en commandite par actions, besloten vennootschap met beperkte aansprakelijkheid/societe privee a responsabilite limitee” şi acele entităţi publice legislative care desfăşoară activitate conform dreptului privat;
b) societăţi cunoscute în legislaţia daneză ca: „aktieselskab” şi „anpartsselskab”;
c)societăţi cunoscute în legislaţia germană ca: „Aktiengesellschaft, Kommanditgesellschaft auf Aktien, Gesellschaft mit beschrankter Haftung” şi „bergrechtliche Gewerkschaft”;
d) societăţi cunoscute în legislaţia grecească ca: „anonume etairia”;
e) societăţi cunoscute în legislaţia spaniolă ca: „sociedad anonima, sociedad comanditaria por acciones, sociedad de responsabilidad limitada” şi acele entităţi publice legale care desfăşoară activitate conform dreptului privat;
f) societăţi cunoscute în legislaţia franceză ca: „societe anonyme, societe en commandite par actions, societe a responsabilite limitee” şi entităţi publice şi întreprinderi industriale şi comerciale;
g) societăţi cunoscute în legislaţia irlandeză ca societăţi pe acţiuni sau pe garanţii, societăţi private pe acţiuni sau pe garanţii, entităţi înregistrate conform legislaţiei societăţilor industriale şi prudenţiale sau societăţi de construcţii înregistrate conform legii societăţilor de construcţii;
h) societăţi cunoscute în legislaţia italiană ca: „societa per azioni, societa în accomandita per azioni, societa a responsabilita limitata” şi entităţi publice şi private care desfăşoară activităţi industriale şi comerciale;
i) societăţi cunoscute în legislaţia luxemburgheză ca: „societe anonyme, societe en commandite par actions şi societe a responsabilite limitee”;
j) societăţi cunoscute în legislaţia olandeză ca: „noomloze vennootschap” şi „besloten vennootschap met beperkte aansprakelijkheid”;
k) societăţi cunoscute în legislaţia austriacă ca: „Aktiengesellschaft” şi „Gesellschaft mit beschrankter Haftung”;
l) societăţi comerciale sau societăţi înfiinţate conform legii civile, având formă comercială, şi cooperative şi entităţi publice înregistrate conform legii portugheze;
m) societăţi cunoscute în legislaţia finlandeză ca: „osakeyhtio/aktiebolag, osuuskunta/andelslag, saastopankki/sparbank” şi „vakuutusyhtio/forsakrîn gsbolag”;
n) societăţi cunoscute în legislaţia suedeză ca: „aktiebolag” şi „forsakrin gsaktiebolag”;
o) societăţi înregistrate conform legislaţiei Marii Britanii;
p) societăţi cunoscute în legislaţia cehă ca: „akciova spolecnost”, „spolecnost s rucenim omezenym”, „verejna obchodni spolecnnost”, „komanditni spolecnost”, „druzstvo”;
q) societăţi cunoscute în legislaţia estoniană ca: „taisuhin g”, „usaldusuhin g”, „osauhin g”, „aktsiaselts”, „tulundusuhistu”;
r) societăţi cunoscute în legislaţia cipriotă ca societăţi înregistrate în conformitate cu legea companiilor, entităţi publice corporatiste, precum şi alte entităţi care sunt considerate societăţi, conform legii impozitului pe venit;
s) societăţi cunoscute în legislaţia letonă ca: „akciju sabiedriba”, „sabiedriba ar ierobezotu atbildibu”;
ş) societăţi înregistrate conform legislaţiei lituaniene;
t) societăţi cunoscute în legislaţia ungară ca: „kozkereseti tarsasag”, „beteti tarsasag”, „kozos vallalat”, „korlatolt felelossegu tarsasag”, „reszvenytarsasag”, „egyesules”, „kozhasznu tarsasag”, „szovetkezet”;
ţ) societăţi cunoscute în legislaţia malteză ca: „Kumpaniji ta’ Responsabilita’Limitata”, „Socjetajiet în akkomandita li l-kapital taghhom maqsum f’azzjonitjiet”;
u) societăţi cunoscute în legislaţia poloneză ca: „spolka akcyjna”, „spolka z ofraniczona odpowiedzialnoscia”;
v) societăţi cunoscute în legislaţia slovenă ca: „delniska druzba”, „komanditna delniska druzba”, „komanditna druzba”, „druzba z omejeno odgovornostjo”, „druzba z neomejeno odgovomostjo”;
w) societăţi cunoscute în legislaţia slovacă ca: „akciova spolocnos”, „spolocnost’s rucenim obmedzenym”, „komanditna spolocnos”, „verejna obchodna spolocnos”, „druzstvo”;
x) societăţi cunoscute în legislaţia română ca: „societăţi în nume colectiv”, „societăţi în comandită simplă”, „societăţi pe acţiuni”, „societăţi în comandită pe acţiuni”, „societăţi cu răspundere limitată”;
y) societăţi cunoscute în legislaţia bulgară ca: „Akţionerno drujestvo”, „Komanditno drujestvo s akţii”, „Drujestvo s ogranicena otgovornost”.
z) societăţi aflate sub incidenţa legislaţiei croate, denumite „dionicko drustvo”, „drustvo s ogranicenom odgovornoscu” şi alte societăţi constituite în conformitate cu legislaţia croată şi care sunt supuse impozitului pe profit în Croaţia.

Data aplicării
Art. 261. – Dispozițiile prezentului capitol transpun prevederile Directivei 2003/49/CE a Consiliului, din 3 iunie 2003, privind un sistem comun de impozitare aplicabil plăţilor de dobânzi şi redevenţe efectuate între societăţi asociate din state membre diferite, cu amendamentele ulterioare.

TITLUL V – Contribuţii sociale obligatorii

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Sfera contribuţiilor sociale
Art. 134 – În sensul prezentului titlu, contribuţiile sociale definite la art. 2 alin. (2) sunt contribuţii sociale obligatorii.

CAPITOLUL II
Contribuţiile de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat

Secţiunea 1
Contribuabilii/plătitorii de venit la sistemul public de pensii

Contribuabilii/plătitorii de venit la sistemul public de pensii
Art. 135 – Următoarele persoane au calitatea de contribuabili/plătitori de venit la sistemul public de pensii, cu respectarea legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, după caz:
a) cetăţenii români, cetăţenii altor state sau apatrizii, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul sau reşedinţa în România;
b) cetăţenii români, cetăţenii altor state şi apatrizii care nu au domiciliul sau reşedinţa în România, în condiţiile prevăzute de legislația europeană aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și de acordurile privind sistemele de securitate socială la care România este parte;
c) persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, atât pe perioada în care persoanele fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor desfăşoară activitate, cât şi pe perioada în care acestea beneficiază de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate;
d) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecţie socială ori de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate care se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii, şi pentru care dispoziţiile legale prevăd plata de contribuţii de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat din bugetul asigurărilor pentru şomaj;
e) Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin casele de asigurări de sănătate subordonate, pentru persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2), la art. 23 alin. (2) şi la art. 32 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
f) unităţile trimiţătoare, pentru personalul român trimis în misiune permanentă în străinătate, inclusiv pentru categoriile de personal trimise în misiune temporară sau permanentă în străinătate prevăzute prin hotărâre a Guvernului, pentru soţul/soţia care însoţeşte personalul trimis în misiune permanentă în străinătate şi căruia/căreia i se suspendă raporturile de muncă sau raporturile de serviciu ori, în cazul cadrelor militare în activitate, cărora li se acordă dreptul la concedii fără plată, pe o durată de cel mult 4 ani, şi pentru membrii Corpului diplomatic şi consular al României, cărora li se suspendă raporturile de muncă ca urmare a participării la cursuri ori alte forme de pregătire în străinătate, pe o durată care depăşeşte 90 de zile calendaristice.

Secţiunea 2
Veniturile pentru care se datorează contribuţia și cotele de contribuţii
Categorii de venituri supuse contribuţiilor de asigurări sociale
Art. 136 – (1) Contribuabilii/plătitorii de venit la sistemul public de pensii, prevăzuți la art. 135, datorează, după caz, contribuţii de asigurări sociale pentru următoarele categorii de venituri:
a) venituri din salarii sau asimilate salariilor, definite conform art. 75;
b) venituri din activităţi independente, definite conform art. 66;
c) indemnizaţii de şomaj;
d) indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate.
(2) Pentru veniturile prevăzute la alin. (1) se datorează contribuţii de asigurări sociale și în cazul în care acestea sunt realizate de persoanele fizice aflate în situațiile prevăzute la art. 59 alin. (1) și (2).

Cotele de contribuţii de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat
Art. 137 – (1) Cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt următoarele:
a) 26,3% pentru condiţii normale de muncă, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi 15,8% pentru contribuţia datorată de angajator;
b) 31,3% pentru condiţii deosebite de muncă, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi 20,8% pentru contribuţia datorată de angajator;
c) 36,3% pentru condiţii speciale de muncă şi pentru alte condiţii de muncă astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice cu modificările şi completările ulterioare, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi 25,8% pentru contribuţia datorată de angajator.
(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2018, cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt următoarele:
a) 21% pentru condiţii normale de muncă, din care 7,5% pentru contribuţia individuală şi 13,5% pentru contribuţia datorată de angajator;
b) 26% pentru condiţii deosebite de muncă, din care 7,5% pentru contribuţia individuală şi 18,5% pentru contribuţia datorată de angajator;
c) 31% pentru condiţii speciale de muncă şi pentru alte condiţii de muncă astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice cu modificările şi completările ulterioare, din care 7,5% pentru contribuţia individuală şi 23,5% pentru contribuţia datorată de angajator.

Secţiunea 3
Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat în cazul persoanelor care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum şi în cazul persoanelor pentru care plata unor prestații sociale se achită de instituții publice

Baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor
Art. 138 – (1) Baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor o reprezintă câştigul brut realizat din salarii şi venituri asimilate salariilor, în ţară şi în alte state, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, care include:
a) veniturile din salarii, în bani şi/sau în natură, obţinute în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui statut special prevăzut de lege. În situaţia personalului român trimis în misiune permanentă în străinătate, veniturile asupra cărora se datorează contribuția sunt cele prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a);
b) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit legii;
c) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese în cadrul persoanelor juridice fără scop patrimonial;
d) solda lunară acordată potrivit legii;
e) remuneraţia administratorilor societăţilor, companiilor/societăţilor naţionale şi regiilor autonome, desemnaţi/numiţi în condiţiile legii, precum şi sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor şi în consiliul de administraţie;
f) remuneraţia obţinută de directorii cu contract de mandat şi de membrii directoratului de la societăţile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum şi drepturile cuvenite managerilor, în baza contractului de management prevăzut de lege;
g) sumele primite de membrii comisiei de cenzori sau comitetului de audit, după caz, precum şi sumele primite pentru participarea în consilii, comisii, comitete şi altele asemenea;
h) sumele din profitul net cuvenite administratorilor societăţilor, potrivit legii sau actului constitutiv, după caz, precum şi participarea la profitul unităţii pentru managerii cu contract de management, potrivit legii;
i) sumele reprezentând participarea salariaţilor la profit, potrivit legii;
j) sume reprezentând salarii/solde, diferenţe de salarii/solde, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive și irevocabile/ hotărâri judecătoreşti definitive și executorii;
k) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţi, potrivit legii, pe perioada delegării/detaşării, după caz, în altă localitate, în ţară şi în alte state, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice. Aceste prevederi se aplică şi în cazul salariaţilor reprezentanţelor din România ale persoanelor juridice străine;
l) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţii care au stabilite raporturi de muncă cu angajatori din alte state, pe perioada delegării/detaşării, după caz, în România, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru ţara de rezidenţă a angajatorului, de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte;
m) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada deplasării, în altă localitate, în ţară şi în alte state, în interesul desfășurării activității, astfel cum este prevăzut în raportul juridic, de către administratorii stabiliţi potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat, de către directorii care îşi desfăşoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de la societățile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum și de către manageri, în baza contractului de management prevăzut de lege, pentru partea care depăşeşte limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice;
n) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada deplasării în România, în interesul desfășurării activității, de către administratori sau directori, care au raporturi juridice stabilite cu entităţi din alte state, astfel cum este prevăzut în raporturile juridice respective, pentru partea care depășește nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru ţara de rezidenţă a entității, de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă;
o) remuneraţia primită de preşedintele asociaţiei de proprietari sau de alte persoane, în baza contractului de mandat, potrivit Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, cu modificările și completările ulterioare;
p) indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate suportate de angajator sau din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii, primite pe perioada în care persoanele fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor beneficiază de concedii medicale şi de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, pentru care baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, este suma reprezentând 35% din câştigul salarial mediu brut, prevăzut la alin. (3), corespunzător numărului zilelor lucrătoare din concediul medical;
q) ajutoarele şi plăţile compensatorii care se acordă, conform legii, personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, care nu îndeplinesc condițiile pentru pensionare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securității naţionale;
r) sumele primite de reprezentanţii în organisme tripartite, potrivit legii;
s) veniturile reprezentând plăţi compensatorii suportate de angajator potrivit contractului colectiv sau individual de muncă.
(2) În situaţia în care totalul veniturilor prevăzute la alin. (1) este mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut, contribuţia individuală de asigurări sociale se calculează în limita acestui plafon, pe fiecare loc de realizare a venitului.
(3) Câştigul salarial mediu brut prevăzut la alin. (2) este cel utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
(4) Sumele prevăzute la alin. (1) lit. e) şi g) intră în baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, indiferent dacă persoanele respective sunt din cadrul aceleiaşi societăţi ori din afara ei, indiferent dacă sunt pensionari sau angajaţi cu contract individual de muncă.

Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale datorată de angajatori sau persoane asimilate acestora, prevăzute la art. 135 lit. c)
Art. 139 – Pentru persoanele prevăzute la art. 135 lit. c), baza lunară de calcul pentru contribuţia de asigurări sociale o reprezintă suma câştigurilor brute prevăzute la art. 138, realizate de persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor. Baza de calcul nu poate fi mai mare decât produsul dintre numărul asiguraţilor pentru care angajatorul datorează contribuţie diferenţiată în funcţie de condiţiile de muncă, din luna pentru care se calculează această contribuţie datorată bugetului asigurărilor sociale de stat, şi valoarea corespunzătoare a de 5 ori câştigul salarial mediu brut. În situaţia depăşirii acestui plafon, în cazul angajatorilor care datorează contribuţie la bugetul asigurărilor sociale de stat, diferenţiată în funcţie de condiţiile de muncă, baza de calcul la care se datorează această contribuţie, corespunzătoare fiecărei condiţii de muncă, se stabileşte proporţional cu ponderea, în total bază de calcul, a câştigurilor salariale brute realizate în fiecare dintre condiţiile de muncă.

Excepţii specifice contribuţiilor de asigurări sociale
Art. 140 – Se exceptează de la plata contribuţiilor de asigurări sociale prestaţiile suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Venituri din salarii şi venituri asimilate salariilor care nu se cuprind în baza lunară de calcul a contribuţiilor de asigurări sociale
Art. 141 – Nu se cuprind în baza lunară de calcul a contribuţiilor de asigurări sociale, următoarele:
a) sumele primite de membrii fondatori ai societăţilor comerciale constituite prin subscripţie publică;
b) ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru bolile grave şi incurabile, ajutoarele pentru dispozitive medicale, ajutoarele pentru naştere, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităţilor naturale, veniturile reprezentând cadouri în bani şi/sau în natură oferite salariaților, cele oferite pentru copiii minori ai acestora inclusiv tichetele cadou, contravaloarea transportului la şi de la locul de muncă al salariatului, acordate de angajator pentru salariaţii proprii sau alte persoane, precum și contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, acordate de angajator pentru salariaţii proprii şi membrii de familie ai acestora, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă.
Cadourile în bani şi în natură oferite de angajatori angajaţilor, cele oferite în beneficiul copiilor minori ai acestora inclusiv tichetele cadou, cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cadourile în bani şi în natură oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie nu sunt cuprinse în baza lunară de calcul, în măsura în care valoarea acestora pentru fiecare persoană în parte, cu fiecare ocazie din cele de mai sus, nu depăşeşte 150 lei.
Nu sunt incluse în baza lunară de calcul a contribuţiilor veniturile de natura celor prevăzute mai sus, realizate de persoane fizice, dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale şi finanţate din buget;
c) ajutoarele în caz de deces, indemnizaţiile acordate urmaşilor personalului din cadrul instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, decedat ca urmare a participării la acţiuni militare şi indemnizaţiile lunare de invaliditate acordate personalului ca urmare a participării la acţiuni militare;
d) contravaloarea folosinţei locuinţei de serviciu sau a locuinţei din incinta unităţii ori căminului militar de garnizoană și de unitate, potrivit repartiţiei de serviciu, numirii conform legii sau specificităţii activităţii prin cadrul normativ specific domeniului de activitate, compensația lunară pentru chiriei pentru personalul din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională, precum şi compensarea diferenţei de chirie, suportată de persoana fizică, conform legilor speciale;
e) cazarea şi contravaloarea chiriei pentru locuinţele puse la dispoziţia persoanelor cu rol de reprezentare a interesului public, a angajaţilor consulari şi diplomatici care lucrează în afara ţării, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
f) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de lucru, a alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi privind sănătatea şi securitatea în muncă, precum şi a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament, ce se acordă potrivit legislaţiei în vigoare;
g) contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în care angajaţii îşi au reşedinţa şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora, pentru situaţiile în care nu se asigură locuinţă sau nu se suportă contravaloarea chiriei, conform legii;
h) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţi, potrivit legii, pe perioada delegării/detaşării, după caz, în altă localitate, în ţară şi în alte state, în interesul serviciului, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice, precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare;
i) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţii care au stabilite raporturi de muncă cu angajatori din alte state, pe perioada delegării/detaşării, după caz, în România, în interesul serviciului, în limita nivelului legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru ţara de rezidenţă a angajatorului, de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă, precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare;
j) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada deplasării, în altă localitate, în ţară şi în alte state, în interesul desfășurării activității, astfel cum este prevăzut în raportul juridic, de către administratorii stabiliţi potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat, de către directorii care îşi desfăşoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de la societățile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, și de către manageri, în baza contractului de management prevăzut de lege, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice, precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare. Plafonul zilnic neimpozabil se acordă numai dacă durata deplasării este mai mare de 12 ore, considerându-se fiecare 24 de ore câte o zi de deplasare în interesul desfășurării activității;
k) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada deplasării în România, în interesul desfășurării activității, de către administratori sau directori, care au raporturi juridice stabilite cu entităţi din alte state, astfel cum este prevăzut în raporturile juridice respective, pentru partea care depășește nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru ţara de rezidenţă a entității, de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare. Plafonul zilnic neimpozabil se acordă numai dacă durata deplasării este mai mare de 12 ore, considerându-se fiecare 24 de ore câte o zi de deplasare în interesul desfășurării activității;
l) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură primite de persoanele fizice care desfăşoară o activitate în baza unui statut special prevăzut de lege pe perioada deplasării, respectiv delegării şi detaşării, în altă localitate, în ţară şi în alte state, în limitele prevăzute de actele normative speciale aplicabile acestora, precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare;
m) sumele primite, potrivit dispoziţiilor legale, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului;
n) indemnizaţiile de instalare ce se acordă o singură dată, la încadrarea într-o unitate situată într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, în limita unui salariu de bază la angajare, precum şi indemnizaţiile de instalare şi mutare acordate, potrivit legilor speciale, personalului din instituţiile publice, potrivit legii;
o) cheltuielile efectuate de angajatori/plătitori pentru pregătirea profesională şi perfecţionarea angajaţilor, administratorilor stabiliţi potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat şi directorilor care îşi desfăşoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, astfel cum este prevăzut în raporturile juridice respective, pregătire legată de activitatea desfăşurată de persoanele respective pentru angajator/plătitor;
p) costul abonamentelor telefonice şi al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu;
q) avantajele sub forma dreptului la stock options plan, la momentul acordării şi la momentul exercitării acestuia;
r) diferenţa favorabilă dintre dobânda preferenţială stabilită prin negociere şi dobânda practicată pe piaţă, pentru credite şi depozite;
s) tichetele de masă, voucherele de vacanţă, tichetele cadou şi tichetele de creşă, acordate potrivit legii;
ș) următoarele avantaje primite în legătură cu o activitate dependentă:
1. utilizarea unui vehicul din patrimoniul afacerii sau închiriat de la o terţă persoană, în vederea deplasării de la domiciliu sau reşedință la locul de muncă şi invers;
2. cazarea în unităţi proprii;
3. hrana şi drepturile de hrană acordate potrivit legii;
4. hrana acordată de angajatori angajaților, în cazul în care potrivit legislației în materie este interzisă introducerea alimentelor în incinta unităţii;
5. permisele de călătorie pe orice mijloc de transport, acordate în interes de serviciu;
6. contribuţiile la un fond de pensii facultative potrivit Legii nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi cele reprezentând contribuţii la scheme de pensii facultative, calificate astfel în conformitate cu legislaţia privind pensiile facultative de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, administrate de către entităţi autorizate stabilite în state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, precum şi primele de asigurare voluntară de sănătate conform Legii nr.95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, suportate de angajator pentru angajaţii proprii, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească limita prevăzută la art. 75 alin. (4) lit. ș) pentru veniturile neimpozabile, precum şi primele aferente asigurărilor de risc profesional;
t) veniturile acordate la momentul disponibilizării, venitul lunar de completare sau plăţile compensatorii, suportate din bugetul asigurărilor de şomaj, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii.

Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale datorată pentru persoanele fizice care beneficiază de drepturi băneşti lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii
Art. 142 – (1) Pentru persoanele fizice care beneficiază de drepturi băneşti lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj prevăzute la art. 135 lit. d), baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat o reprezintă cuantumul drepturilor băneşti lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii, respectiv indemnizaţia de şomaj, cu excepţia situaţiilor în care potrivit dispoziţiilor legale se prevede altfel.
(2) Prevederile art. 138 alin. (2) şi (3), respectiv cele ale art. 139 referitoare la plafonarea bazei de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, se aplică şi în cazul persoanelor prevăzute la alin. (1).
(3) Contribuţia de asigurări sociale pentru şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj se suportă integral din bugetul asigurărilor pentru şomaj la nivelul cotei stabilite pentru condiţii normale de muncă.
(4) Pe perioada în care şomerii beneficiază de concedii medicale şi de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, cu excepţia cazurilor de accident de muncă sau boală profesională, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat este suma reprezentând 35% din câştigul salarial mediu brut, prevăzut la art. 138 alin. (3), corespunzător numărului zilelor lucrătoare din concediul medical, iar contribuţia de asigurări sociale se suportă la nivelul cotei stabilite pentru condiţii normale de muncă.
(5) Contribuţia de asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăţi compensatorii acordate potrivit legii din bugetul asigurărilor pentru şomaj se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii, la nivelul cotei contribuţiei individuale de asigurări sociale, cu excepţia cazurilor în care, potrivit prevederilor legale, se dispune altfel.

Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale datorată pentru persoanele fizice care beneficiază de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate
Art. 143 – Pe perioada în care persoanele fizice prevăzute la art. 135 lit. e), beneficiază de concedii medicale şi de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat este suma reprezentând 35% din câştigul salarial mediu brut, prevăzut la art. 138 alin. (3), corespunzător numărului zilelor lucrătoare din concediul medical.

Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale datorată pentru persoanele fizice prevăzute la art. 135 lit. f)
Art. 144 – (1) Pentru persoanele fizice prevăzute la art. 135 lit. f), baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat o reprezintă:
a) câştigul salarial brut lunar în lei, corespunzător funcţiei în care personalul român trimis în misiune permanentă în străinătate, de către persoanele juridice din România, este încadrat în ţară;
b) ultimul salariu/soldă avut/avută înaintea plecării, care nu poate depăşi plafonul de 3 salarii de bază minime brute pe ţară, în cazul soţului/soţiei care însoţeşte personalul trimis în misiune permanentă în străinătate şi căruia/căreia i se suspendă raporturile de muncă sau raporturile de serviciu;
c) totalitatea drepturilor salariale corespunzătoare funcţiei de încadrare în cazul membrilor corpului diplomatic şi consular al României, cărora li se suspendă raporturile de muncă ca urmare a participării la cursuri ori alte forme de pregătire în străinătate, pe o durată care depăşeşte 90 de zile calendaristice, precum și în cazul categoriilor de personal trimise în misiune temporară sau permanentă în străinătate, prevăzute prin hotărâre a Guvernului.
(2) Prevederile art. 138 alin. (2) şi (3), respectiv cele ale art. 139 referitoare la plafonarea bazei de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, se aplică şi în cazul persoanelor prevăzute la art. 135 lit. f), excepţie fiind în cazul soţului/soţiei care însoţeşte personalul trimis în misiune permanentă în străinătate, pentru care plafonarea bazei de calcul a contribuţiei de asigurări sociale se face la 3 salarii de bază minime pe ţară.

Secţiunea 4
Stabilirea, plata şi declararea contribuţiilor de asigurări sociale în cazul persoanelor fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, instituțiilor prevăzute la art. 135 lit. d)-f), precum şi în cazul persoanelor fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din alte state

Stabilirea şi plata contribuţiilor de asigurări sociale
Art. 145 – (1) Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, precum și instituțiile prevăzute la art. 135 lit. d)-f), au obligaţia de a calcula şi de a reţine la sursă contribuţiile individuale de asigurări sociale, precum și obligația de a calcula contribuţiile de asigurări sociale datorate de aceștia, după caz.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul persoanelor fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidenţa legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.
(3) Contribuţiile de asigurări sociale individuale calculate şi reţinute potrivit alin. (1), se plătesc la bugetul asigurărilor sociale de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile sau până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează, după caz, împreună cu contribuţia angajatorului ori a persoanelor asimilate angajatorului datorată potrivit legii.
(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1), persoanele fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori care nu au sediu social, sediu permanent sau reprezentanţă în România şi care datorează contribuţiile sociale obligatorii pentru salariaţii lor, potrivit prevederilor legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, au obligaţia de a calcula contribuţiile individuale şi pe cele ale angajatorului, precum şi de a le plăti lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile, numai dacă există un acord încheiat în acest sens cu angajatorul.
(5) Calculul contribuţiilor de asigurări sociale individuale se realizează prin aplicarea cotei corespunzătoare prevăzută la art. 137 asupra bazelor lunare de calcul prevăzute la art. 138, 142 – 144, după caz, în care nu se includ veniturile prevăzute la art.140 şi art.141.
(6) În cazul în care din calcul rezultă o bază mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut, prevăzut la art. 138 alin. (3), cota contribuţiei individuale de asigurări sociale se va aplica asupra echivalentului a de 5 ori câştigul salarial mediu brut, pe fiecare loc de realizare al venitului.
(7) Calculul contribuţiilor de asigurări sociale datorate de persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, precum şi de instituțiile prevăzute la art. 135 lit. d)-f), se realizează prin aplicarea cotelor corespunzătoare prevăzute la art. 137 asupra bazelor de calcul prevăzute la art. 139, 142-144, după caz, în care nu se includ veniturile prevăzute la art.140 şi art.141.
(8) Calculul contribuţiilor de asigurări sociale datorate de persoanele prevăzute la alin. (2), se realizează de către acestea prin aplicarea cotei corespunzătoare contribuţiei integrale, rezultată din însumarea cotelor de contribuție individuală cu cea datorată de angajator, în funcție de condițiile de muncă, prevăzută la art. 137, asupra bazei lunare de calcul prevăzute la art. 138, iar în cazul în care din calcul rezultă o bază mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut, prevăzut la art. 138 alin. (3), cota integrală de contribuţie se va aplica asupra echivalentului a de 5 ori câştigul salarial mediu brut. Contribuţia se plătește până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile.
(9) În cazul în care au fost acordate sume reprezentând salarii/solde sau diferenţe de salarii/solde, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive și irevocabile/ hotărâri judecătoreşti definitive și executorii, precum şi în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane, în vederea stabilirii prestaţiilor acordate de sistemul public de pensii, sumele respective se defalcă pe lunile la care se referă şi se utilizează cotele de contribuţii de asigurări sociale care erau în vigoare în acea perioadă. Contribuţiile de asigurări sociale datorate potrivit legii se calculează, se reţin la data efectuării plăţii şi se plătesc până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume.
(10) În cazul în care au fost acordate cumulat sume reprezentând indemnizaţii de şomaj, în vederea stabilirii prestaţiilor acordate de sistemul de asigurări sociale, sumele respective se defalcă pe lunile la care se referă şi se utilizează cotele de contribuţii de asigurări sociale care erau în vigoare în acea perioadă. Contribuţiile de asigurări sociale datorate potrivit legii se calculează, se reţin la data efectuării plăţii şi se plătesc până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume.
(11) Prevederile alin. (10) se aplică și în cazul indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate dacă aceste sume sunt acordate în termenul prevăzut la art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Depunerea Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate
Art. 146 – (1) Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, instituțiile prevăzute la art. 135 lit. d)-f), precum şi persoanele fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidenţa legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, sunt obligate să depună lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile, Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate.
(2) În situaţia persoanelor fizice care realizează venituri din activităţi independente pentru care plătitorul de venit are obligaţia reţinerii la sursă a contribuţiilor sociale, declararea contribuţiilor individuale de asigurări sociale se face de către plătitorul de venit, care în acest caz este asimilat angajatorului, prin depunerea declaraţiei prevăzute la alin. (1), până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-au plătit veniturile.
(3) În cazul în care au fost acordate sume de natura celor prevăzute la art. 145 alin. (10) și (11), sume reprezentând salarii/solde sau diferenţe de salarii/solde, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive și irevocabile/ hotărâri judecătoreşti definitive și executorii, precum şi în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane, în vederea stabilirii prestaţiilor acordate de sistemul public de pensii, contribuţiile de asigurări sociale datorate potrivit legii se declară până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume, prin depunerea declaraţiilor rectificative pentru lunile cărora le sunt aferente sumele respective.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), plătitorii de venituri din salarii şi asimilate salariilor prevăzuţi la art. 79 alin. (2), în calitate de angajatori sau de persoane asimilate angajatorului, depun trimestrial Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate aferentă fiecărei luni a trimestrului, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului.
(5) Depunerea trimestrială a declaraţiei prevăzute la alin. (1) constă în completarea şi depunerea a câte unei declaraţii pentru fiecare lună din trimestru.
(6) Numărul mediu de salariaţi se calculează ca medie aritmetică a numărului de salariaţi din declaraţiile prevăzute la alin. (1) depuse pentru fiecare lună din anul anterior.
(7) Pentru persoanele şi entităţile prevăzute la alin. (4), venitul total se stabileşte pe baza informaţiilor din situaţiile financiare ale anului anterior.
(8) Persoanele şi entităţile prevăzute la alin. (4) pot opta pentru depunerea Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate în condiţiile alin. (1), dacă depun declaraţia privind opţiunea până la data de 31 ianuarie inclusiv.
(9) Persoanele şi entităţile prevăzute la alin. (4) care au optat pentru depunerea declaraţiei în condiţiile alin. (1) pot trece la regimul de declarare prevăzut la alin. (4) începând cu luna ianuarie a anului pentru care s-a depus opţiunea.
(10) Persoanele şi entităţile prevăzute la alin. (4), cu excepţia persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi persoanelor fizice care exercită profesii libere, precum şi a asocierilor fără personalitate juridică constituite între persoane fizice care, potrivit legii, folosesc personal angajat şi care se înfiinţează în cursul anului, aplică regimul trimestrial de declarare începând cu anul înfiinţării dacă, odată cu declaraţia de înregistrare fiscală, declară că în cursul anului estimează un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv şi, după caz, urmează să realizeze un venit total de până la 100.000 euro.
(11) Ori de câte ori în cursul trimestrului persoanele fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor beneficiază de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate sau le încetează calitatea de asigurat, plătitorii de venituri din salarii şi asimilate salariilor prevăzuţi la art. 79 alin. (2), în calitate de angajatori ori de persoane asimilate angajatorului, depun declaraţia prevăzută la alin. (1) până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a intervenit concediul medical sau încetarea calităţii de asigurat. În acest caz, declaraţia/declaraţiile aferentă/aferente perioadei rămase din trimestru se depune/se depun până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului. În cazul în care încetarea calităţii de asigurat are loc în luna a doua a trimestrului, se vor depune atât declaraţia pentru prima lună a trimestrului, cât şi cea pentru luna a doua, urmând ca după încheierea trimestrului să se depună numai declaraţia pentru luna a treia.
(12) Persoanele fizice care îşi desfăşoară activitatea şi obţin venituri sub formă de salarii ca urmare a activităţii desfăşurate la misiunile diplomatice şi posturile consulare acreditate în România, precum şi la reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, depun declaraţia prevăzută la alin. (1) şi achită contribuţiile sociale ale angajatorului şi cele individuale în cazul în care misiunile şi posturile, precum şi la reprezentanţele respective, nu optează pentru îndeplinirea obligaţiilor declarative şi de plată a contribuţiilor sociale.
(13) Persoanele fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, care îşi desfăşoară activitatea în România şi obţin venituri sub formă de salarii de la angajatori care nu au sediu social, sediu permanent sau reprezentanţă în România şi care datorează contribuţiile sociale obligatorii pentru salariaţii lor, potrivit prevederilor legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, au obligaţia să depună declaraţia prevăzută la alin. (1) numai dacă există un acord încheiat în acest sens cu angajatorul.
(14) Angajatorii prevăzuţi la alin. (13) au obligaţia să transmită organului fiscal competent informaţii cu privire la acordul încheiat cu angajaţii.
(15) Dacă între angajatorii prevăzuţi la alin. (13) şi persoanele persoanele fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor nu au fost încheiate acorduri, obligaţia privind achitarea contribuţiilor sociale datorate de angajatori, reţinerea şi plata contribuţiilor sociale individuale, precum şi depunerea declaraţiei prevăzute la alin. (1) revine angajatorilor.
(16) Declaraţia prevăzută la alin. (1) se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, pe portalul e-România, iar declaraţia privind opţiunea prevăzută la alin. (8) se depune pe suport hârtie, la sediul organului fiscal competent.
(17) Modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de gestionare a declaraţiei prevăzute la alin. (1) sunt reglementate prin ordin comun al ministrului finanţelor publice, ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi ministrului sănătăţii.
(18) Evidenţa obligaţiilor de plată a contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori şi asimilaţii acestora se ţine pe baza codului de identificare fiscală, iar cea privind contribuţiile de asigurări sociale individuale, pe baza codului numeric personal sau pe baza numărului de identificare fiscală, după caz.
(19) Declaraţia prevăzută la alin. (1) va cuprinde cel puţin:
a) date de identificare a persoanei fizice sau juridice care depune declaraţia.
b) codul numeric personal sau numărul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal, după caz;
c) numele, prenumele și datele privind calitatea de asigurat;
d) date referitoare la raporturile de muncă şi activitatea desfăşurată;
e) date privind condiţiile de muncă;
f) date privind venituri/indemnizaţii/prestaţii.
(20) Datele cu caracter personal cuprinse în declaraţia prevăzută la alin. (1) sunt prelucrate în condiţiile prevăzute de Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.
(21) Ministerul Afacerilor Interne prin structurile competente, furnizează gratuit date cu caracter personal necesare punerii în aplicare a prezentului titlu, actualizate, pentru cetăţenii români, cetăţenii Uniunii Europene şi ai statelor membre ale Spaţiului Economic European, Confederației Elveţiene şi pentru străinii care au înregistrată rezidenţa/şederea în România.
(22) Conţinutul, modalităţile şi termenele de transmitere a informaţiilor prevăzute la alin. (20) se stabilesc prin protocoale încheiate în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, între beneficiarii acestora şi Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date sau Inspectoratul General pentru Imigrări, după caz.

Secţiunea 5
Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente

Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente și care determină venitul net anual în sistem real şi/sau pe baza normelor anuale de venit
Art. 147 – (1) Pentru persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente și care determină venitul net anual în sistem real, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, în cazul plăţilor anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale, o reprezintă echivalentul a 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, prevăzut la art. 138 alin. (3), în vigoare în anul pentru care se stabilesc plățile anticipate.
(2) În cazul persoanelor fizice care realizează venituri din activităţi independente și care determină venitul net anual pe baza normelor anuale de venit, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale o reprezintă valoarea anuală a normei de venit raportată la numărul de luni în care se desfăşoară activitatea și nu poate fi mai mică decât echivalentul reprezentând 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, prevăzut la art. 138 alin. (3), în vigoare în anul pentru care se stabilesc plățile anticipate şi nici mai mare decât echivalentul a de 5 ori acest câştig.
(3) Pentru persoanele fizice prevăzute la alin. (1), baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale se recalculează în anul următor celui de realizare a venitului, în baza declarației privind venitul realizat și se stabilește ca diferenţă între venitul brut realizat şi cheltuielile efectuate în scopul desfășurării activităţii independente, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţia de asigurări sociale, raportată la numărul de luni în care a fost desfăşurată activitatea. Baza lunară de calcul nu poate fi mai mică decât echivalentul reprezentând 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, prevăzut la art. 138 alin. (3), în vigoare în anul pentru care se efectuează definitivarea contribuției, şi nici mai mare decât echivalentul a de 5 ori acest câştig.
(4) Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) și (2) se încadrează în categoria asiguraților obligatoriu în sistemul public de pensii să se asigure în sistemul public de pensii dacă îndeplinesc următoarele condiții, după caz:
a) venitul realizat în anul precedent, rămas după scăderea din venitul brut a cheltuielilor efectuate în scopul desfășurării activităţii independente, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţia de asigurări sociale, raportat la numărul lunilor de activitate din cursul anului, depășește 35% din câştigul salarial mediu brut, în cazul contribuabililor care desfăşoară activităţi impuse în sistem real;
b) venitul lunar estimat a se realiza potrivit art. 120 alin. (1), depășește 35% din câştigul salarial mediu brut, în cazul contribuabililor care desfăşoară activităţi impuse în sistem real şi îşi încep activitatea în cursul anului fiscal sau în cazul celor care trec de la determinarea venitului net anual pe baza normelor anuale de venit la impozitarea în sistem real;
c) valoarea lunară a normelor de venit, obţinută prin raportarea normelor anuale de venit la numărul lunilor de activitate din cursul anului după aplicarea corecţiilor prevăzute la art. 68, depășește 35% din câştigul salarial mediu brut, în cazul contribuabililor care în anul fiscal în curs desfăşoară activităţi impuse pe bază de norme de venit.
(5) Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) și (2), obligate să se asigure în sistemul public de pensii, depun anual, la organul fiscal competent, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului pentru care se stabilesc plăţile anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale, declaraţia privind îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (4).
(6) În cazul contribuabililor prevăzuţi la alin. (1) și (2) care încep o activitate în cursul anului fiscal, declaraţia prevăzută la alin. (5) se depune în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.
(7) Modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de gestionare a declaraţiei prevăzută la alin. (5) se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(8) Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) care în anul fiscal precedent au realizat venituri sub nivelul plafonului minim prevăzut la alin. (3), nu au obligația depunerii declaraţiei prevăzută la alin. (5) și nu datorează plăţi anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale.
(9) Contribuţiile de asigurări sociale plătite în anul fiscal în care persoanele prevăzute la alin. (1) au realizat venituri determinate în sistem real sub nivelul plafonului minim prevăzut la alin. (3), nu se restituie, acestea fiind luate în calcul la stabilirea stagiului de cotizare şi la stabilirea punctajului pentru pensionare.

Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care impozitul pe venit se reţine la sursă
Art. 148 – Pentru persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care impozitul pe venit se reţine la sursă, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale o reprezintă diferenţa dintre venitul brut şi cheltuiala deductibilă prevăzută la art. 69, şi nu poate fi mai mare decât echivalentul a de 5 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, prevăzut la art. 138 alin. (3), în vigoare în luna pentru care se datorează contribuția.

Excepţii specifice privind veniturile din activităţi independente
Art. 149 – Persoanele fizice asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale, care nu au obligaţia asigurării în sistemul public de pensii potrivit legii, precum şi persoanele care au calitatea de pensionari, nu datorează contribuţia de asigurări sociale pentru veniturile prevăzute la art. 136 alin. (1) lit. b).

Secţiunea 6
Stabilirea, plata şi declararea contribuţiei de asigurări sociale pentru veniturile din activităţi independente

Plăţi anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale
Art. 150 – (1) Persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente, care determină venitul net anual în sistem real şi/sau pe baza normelor anuale de venit, sunt obligate să efectueze în cursul anului plăţi anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale care se stabilesc de organul fiscal competent, prin decizie de impunere, pe baza declaraţiei prevăzută la art. 147 alin. (5).
(2) În decizia de impunere prevăzută la alin. (1), baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale se evidenţiază lunar, iar plata acestei contribuţii se efectuează trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.
(3) Obligaţiile de plată a contribuţiei de asigurări sociale reprezentând plăți anticipate, determinate prin decizia de impunere prevăzută la alin. (1), se stabilesc prin aplicarea cotei de contribuție prevăzută la art. 137asupra bazelor de calcul prevăzute la art. 147 alin. (1) și (2), după caz.
(4) Cota de contribuţie de asigurări sociale pentru contribuabilii prevăzuţi la alin (1) este cota pentru contribuția individuală, prevăzută la art. 137
(5) Contribuabilii prevăzuţi la alin (1) pot opta pentru cota integrală de contribuţie de asigurări sociale corespunzătoare condiţiilor normale de muncă, prevăzută la art. 137 .
(6) Opţiunea prevăzută la alin. (5) se exercită prin depunerea unei cereri la organul fiscal competent până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal pentru care se doreşte utilizarea cotei integrale de contribuţie de asigurări sociale, în cazul contribuabililor care au desfăşurat activitate în anul precedent, respectiv în termen de 30 de zile de la începerea activităţii, în cazul contribuabililor care încep activitatea în cursul anului fiscal.
(7) Opţiunea prevăzută la alin. (5) este obligatorie pentru contribuabil pentru întreg anul fiscal, inclusiv la regularizarea plăţilor anticipate, şi se consideră reînnoită pentru fiecare an fiscal dacă contribuabilul nu solicită revenirea la cota individuală prin depunerea unei cereri la organul fiscal competent până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal pentru care se doreşte revenirea la cota individuală de contribuţie de asigurări sociale.
(8) Persoanele prevăzute la alin. (1) care în cursul anului fiscal îşi încetează activitatea, nu se mai încadrează în categoria persoanelor care au obligaţia plăţii contribuţiei, precum şi cei care intră în suspendare temporară a activităţii potrivit legislaţiei în materie, au obligaţia de a depune la organul fiscal cererea prevăzută la art. 120 alin. (10), în vederea recalculării plăţilor anticipate.
(9) Persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de properietate intelectuală pentru care impozitul pe venit se reţine la sursă, datorează contribuţii de asigurări sociale individuale în cursul anului, sub forma plăţilor anticipate, plătitorii de venituri având obligaţia calculării, reţinerii şi plății sumelor respective potrivit regulilor prevăzute la art. 71.
(10) Pentru persoanele prevăzute la alin. (9), obligaţiile reprezentând contribuţia individuală de asigurări sociale se calculează prin aplicarea cotei individuale de contribuţie prevăzută la art. 137, asupra veniturilor prevăzute la art. 148, se reţin şi se plătesc de către plătitorul de venit, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-au plătit veniturile, acestea fiind obligaţii finale.
(11) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (10), încadrarea în plafonul lunar reprezentând echivalentul a de 5 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, se efectuează de către plătitorul de venituri.

Declararea şi definitivarea contribuţiei de asigurări sociale în cazul veniturilor din activităţi independente
Art. 151 – (1) Definitivarea contribuţiei de asigurări sociale în cazul veniturilor determinate în sistem real se efectuează în baza declaraţiei privind venitul realizat prevăzută la art. 122.
(2) Obligaţiile anuale de plată ale contribuţiei de asigurări sociale se determină de organul fiscal competent, prin decizie de impunere anuală, pe baza declaraţiei menţionate la alin. (1), prin aplicarea cotei individuale sau a cotei integrale de contribuție, conform opțiunii exprimate, prevăzute la art. 137 asupra bazei de calcul prevăzută la art. 147 alin. (3), cu încadrarea acesteia în plafonul minim și maxim.
(3) Diferențele de venit, precum și contribuția de asigurări sociale aferentă, stabilite în plus prin decizia de impunere prevăzută la alin. (2) se repartizează pe lunile în care a fost desfăşurată activitatea.
(4) Prevederile alin. (2) se aplică și în cazul persoanelor prevăzute la art. 147 alin. (8), al căror venit realizat în anul fiscal pentru care se efectuează definitivarea contribuţiei de asigurări sociale se încadrează în plafonul minim prevăzut la art. 147 alin. (3).
(5) Pentru persoanele prevăzute la alin. (4), sumele reprezentând baza de calcul și contribuţia de asigurări sociale aferentă, stabilite prin decizia de impunere prevăzută la alin. (2), se repartizează pe lunile în care a fost desfăşurată activitatea.
(6) Plata contribuţiei de asigurări sociale stabilită prin decizia de impunere anuală se efectuează în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei.
(7) Repartizarea diferențelor de contribuție de asigurări sociale stabilite potrivit alin. (3), precum și a contribuției de asigurări sociale stabilită potrivit alin. (5), care se efectuează în vederea calculării prestaţiilor acordate de sistemul public de pensii, conduc la reîntregirea bazei de calcul a contribuției de asigurări sociale și nu determină stabilirea de obligații fiscale accesorii pentru plățile anticipate.

CAPITOLUL III
Contribuţiile de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate

Secţiunea 1
Contribuabilii/plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate

Contribuabilii/plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate
Art. 152 – (1) Următoarele persoane au calitatea de contribuabili/plătitori de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, după caz:
a) cetăţenii români cu domiciliul în ţară;
b) cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi au obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară ori au domiciliul în România;
c) cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene care nu deţin o asigurare încheiată pe teritoriul altui stat membru care produce efecte pe teritoriul României, care au solicitat şi obţinut dreptul de a sta în România, pentru o perioadă de peste 3 luni;
d) persoanele din statele membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene care îndeplinesc condiţiile de lucrător frontalier şi desfăşoară o activitate salariată sau independentă în România şi care rezidă în alt stat membru în care se întoarce de regulă zilnic ori cel puţin o dată pe săptămână;
e) pensionarii din sistemul public de pensii care nu mai au domiciliul în România şi care îşi stabilesc reşedinţa pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene, respectiv domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România aplică un acord bilateral de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate, care nu deţin o asigurare încheiată pe teritoriul altui stat membru care produce efecte pe teritoriul României;
f) persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora;
g) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecţie socială care se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii, şi pentru care dispoziţiile legale prevăd plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate din bugetul asigurărilor pentru şomaj;
h) Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, care administrează şi gestionează prestaţiile sociale acordate de la bugetul de stat, prin agenţiile judeţene pentru prestaţii sociale, pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, precum şi pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţie pentru copilul cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani, potrivit Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
i) Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, care administrează şi gestionează prestaţiile sociale acordate de la bugetul de stat, prin agenţiile judeţene pentru prestaţii sociale, pentru persoanele care beneficiază de ajutor social potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
j) Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii şi casele sectoriale de pensii, care plătesc venituri din pensii, precum şi pentru persoanele preluate în plata indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;
k) entităţile care plătesc venituri din pensii, altele decât cele prevăzute la lit. j);
l) Ministerul Justiţiei, prin unitățile sistemului administrației penitenciare, pentru persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv în unitățile penitenciare, precum şi pentru persoanele care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranţă privative de libertate, respectiv persoanele care se află în perioada de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri;
m) Ministerul Afacerilor Interne, pentru străinii aflaţi în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum şi pentru cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii şi sunt cazaţi în centrele special amenajate potrivit legii;
n) Secretariatul de Stat pentru Culte, pentru personalul monahal al cultelor recunoscute, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte surse;
o) autorităţile administraţiei publice locale, pentru persoanele, cetăţeni români, care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni, dacă nu au venituri.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a) – e), care dețin o asigurare pentru boală și maternitate în sistemul de securitate socială din alt stat membru al Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene care produce efecte pe teritoriul României și fac dovada valabilității asigurării, în conformitate cu procedura stabilită prin Ordin comun al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, nu au calitatea de contribuabil la sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Categorii de persoane fizice exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate
Art. 153 – (1) Următoarele categorii de persoane fizice sunt exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate:
a) copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenicii sau studenţii, precum și persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldaţi sau gradați profesionişti. Dacă realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, pentru aceste venituri datorează contribuție;
b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului. Dacă realizează venituri din cele prevăzute la lit. a) sau sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001, pentru aceste venituri datorează contribuție;
c) soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate;
d) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu completările ulterioare, prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945 – 1989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru drepturile băneşti acordate de aceste legi;
e) persoanele cu handicap, pentru veniturile obținute în baza Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
f) bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri asupra cărora se datorează contribuția;
g) femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu realizează venituri asupra cărora se datorează contribuția sau dacă nivelul lunar al acestora este sub valoarea salariului de bază minim brut pe ţară. În cazul în care venitul lunar realizat depășește nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă numai partea de venit care depăşeşte acest nivel.
(2) Persoanele aflate în situațiile prevăzute la alin. (1), cu excepția celor de la lit. c) și g), care realizează venituri asupra cărora datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate, iar totalul lunar al acestora este sub nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, contribuția se datorează asupra venitului realizat.
(3) În vederea încadrării în condițiile privind realizarea de venituri prevăzute la alin. (1), Casa Naţională de Asigurări de Sănătate transmite Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală lista persoanelor fizice înregistrate în Registrului unic de evidenţă al asiguraţilor din Platforma informatică din asigurările de sănătate potrivit prevederilor art. 213 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare. Structura informaţiilor şi periodicitatea transmiterii acestora se stabilesc prin ordin comun al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Secţiunea 2
Veniturile pentru care se datorează contribuţia, cotele de contribuţii
Categorii de venituri supuse contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate
Art. 154 – (1) Contribuabilii/plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate, prevăzuți la art. 152, datorează, după caz, contribuţii de asigurări sociale de sănătate pentru următoarele categorii de venituri:
a) venituri din salarii sau asimilate salariilor, definite conform art. 75;
b) venituri din pensii, definite conform art.98;
c) venituri din activităţi independente, definite conform art. 66;
d) venituri din asocieri fără personalitate juridică, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 124 alin. (7) – (9);
e) venituri din cedarea folosinţei bunurilor, definite conform art. 83;
f) venituri din investiţii, definite conform art. 91, inclusiv veniturile din dividende, definite conform art. 7 pct. 12;
g) venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, definite conform art. 103;
h) venituri din alte surse, definite conform art. 113 şi 116;
i) indemnizaţii de şomaj;
j) indemnizaţii pentru creşterea copilului;
k) ajutorul social acordat potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
l) indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă urmare unui accident de muncă sau unei boli profesionale.
(2) Pentru veniturile prevăzute la alin. (1) se datorează contribuţii de asigurări sociale de sănătate și în cazul în care acestea sunt realizate de persoanele fizice aflate în situațiile prevăzute la art. 59.

Cotele de contribuţii de asigurări sociale de sănătate
Art. 155 – Cotele de contribuţii de asigurări sociale de sănătate sunt următoarele:
a) 5,5% pentru contribuţia individuală;
b) 5,2% pentru contribuţia datorată de angajator.

Secţiunea 3
Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale datorată în cazul persoanelor care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum şi în cazul persoanelor aflate sub protecţia sau în custodia statului

Baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor
Art. 156 – (1) Baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, în ţară şi în alte state, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, o reprezintă câştigul brut care include:
a) veniturile din salarii, în bani şi/sau în natură, obţinute în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui statut special prevăzut de lege. În situaţia personalului român trimis în misiune permanentă în străinătate, veniturile din salarii cuprind salariile de bază sau, după caz, soldele funcţiilor de bază corespunzătoare funcţiilor în care persoanele respective sunt încadrate în ţară, la care se adaugă, după caz, sporurile şi adaosurile care se acordă potrivit legii;
b) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit legii;
c) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese în cadrul persoanelor juridice fără scop patrimonial;
d) solda lunară acordată potrivit legii;
e) remuneraţia administratorilor societăţilor, companiilor/societăţilor naţionale şi regiilor autonome, desemnaţi/numiţi în condiţiile legii, precum şi sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor şi în consiliul de administraţie;
f) remuneraţia obţinută de directorii cu contract de mandat şi de membrii directoratului de la societăţile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum şi drepturile cuvenite managerilor, în baza contractului de management prevăzut de lege;
g) sumele primite de membrii comisiei de cenzori sau comitetului de audit, după caz, precum şi sumele primite pentru participarea în consilii, comisii, comitete şi altele asemenea;
h) sumele primite de reprezentanţii în organisme tripartite, potrivit legii;
i) sumele din profitul net cuvenite administratorilor societăţilor, potrivit legii sau actului constitutiv, după caz, precum şi participarea la profitul unităţii pentru managerii cu contract de management, potrivit legii;
j) sumele reprezentând participarea salariaţilor la profit, potrivit legii;
k) sume reprezentând salarii/solde, diferenţe de salarii/solde, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive și irevocabile/ hotărâri judecătoreşti definitive și executorii;
l) indemnizaţiile lunare plătite conform legii de angajatori pe perioada de neconcurenţă, stabilite conform contractului individual de muncă;
m) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţi, potrivit legii, pe perioada delegării/detaşării, după caz, în altă localitate, în ţară şi în alte state, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice. Aceste prevederi se aplică şi în cazul salariaţilor reprezentanţelor din România ale persoanelor juridice străine;
n) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţii care au stabilite raporturi de muncă cu angajatori din alte state, pe perioada delegării/detaşării, după caz, în România, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru ţara de rezidenţă a angajatorului, de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă, cu respectarea legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte,
o) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada deplasării, în altă localitate, în ţară şi în alte state, în interesul desfășurării activității, astfel cum este prevăzut în raportul juridic, de către administratorii stabiliţi potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat, de către directorii care îşi desfăşoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de la societățile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum și de către manageri, în baza contractului de management prevăzut de lege, pentru partea care depăşeşte limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice;
p) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada deplasării în România, în interesul desfășurării activității, de către administratori sau directori, care au raporturi juridice stabilite cu entităţi din alte state, astfel cum este prevăzut în raporturile juridice respective, pentru partea care depășește nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru ţara de rezidenţă a entității, de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă;
q) remuneraţia primită de preşedintele asociaţiei de proprietari sau de alte persoane, în baza contractului de mandat, potrivit legii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari;
r) ajutoarele şi plăţile compensatorii care se acordă, conform legii, personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, care îndeplinesc condițiile pentru pensionare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securității naţionale;
s) ajutoarele şi plăţile compensatorii care se acordă, conform legii, personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, care nu îndeplinesc condițiile pentru pensionare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securității naţionale;
ș) veniturile reprezentând plăţi compensatorii suportate de angajator potrivit contractului colectiv sau individual de muncă.
(2) Nu se cuprind în baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate sumele prevăzute la art. 141.
(3) În situaţia în care totalul veniturilor prevăzute la alin. (1) este mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut prevăzut la art. 138 alin. (3), contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate se calculează în limita acestui plafon.

Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de angajatori sau de persoane asimilate acestora prevăzute la art. 152 lit. f)
Art. 157 – (1) Pentru persoanele prevăzute la art. 152 alin. (1) lit. f) , baza lunară de calcul pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate o reprezintă suma câştigurilor brute prevăzute la art. 156 asupra cărora se datorează contribuția.
(2) În baza lunară de calcul pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate se includ şi următoarele venituri:
a) indemnizaţiile de incapacitate temporară de muncă, acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, numai pentru zilele suportate de angajator;
b) indemnizaţiile de incapacitate temporară de muncă, acordate în baza Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată, numai pentru zilele suportate de angajator.

Prevederi specifice privind contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate
Art. 158 – (1) Se datorează contribuţie individuală de asigurări sociale de sănătate pentru indemnizaţiile de incapacitate temporară de muncă, urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, acordate persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, în baza Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată, cu modificările ulterioare.
(2) Contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate prevăzută la alin. (1) se stabileşte prin aplicarea cotei prevăzute de lege asupra indemnizaţiei pentru incapacitate de muncă, şi se suportă de către angajatori sau persoanele asimilate acestora ori din fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, constituit în condiţiile legii, după caz.
(3) Angajatorii sau persoanele asimilate acestora vor reţine din contribuţia datorată fondului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale sumele calculate potrivit alin. (2).

Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice cu venituri din pensii şi de cele care primesc indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale
Art. 159 – (1) Pentru persoanele fizice cu venituri din pensii baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă numai partea de venit care depăşeşte nivelul de 740 lei.
(2) Pentru persoanele fizice preluate în plată de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii şi de către casele sectoriale de pensii, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale.
(3) În situaţia în care veniturile bază de calcul prevăzute la alin. (1) și (2) depășesc valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut prevăzut la art. 138 alin. (3), contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate se calculează în limita acestui plafon.

Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată pentru persoanele fizice care beneficiază de drepturi băneşti lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii
Art. 160 – (1) Pentru persoanele fizice care beneficiază de drepturi băneşti lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, prevăzute la art.152 alin.(1) lit. g), baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă cuantumul drepturilor băneşti lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii, respectiv indemnizaţia de şomaj, cu excepţia situaţiilor în care potrivit dispoziţiilor legale se prevede altfel. Contribuţia se suportă de la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi reprezintă contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate.
(2) În situaţia în care venitul bază de calcul prevăzut la alin. (1) depășește valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut prevăzut la art. 138 alin. (3), contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate se calculează în limita acestui plafon.

Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată pentru persoanele fizice care beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţie pentru copilul cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani
Art. 161 – (1) Pentru persoanele fizice care beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţie pentru copilul cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă indemnizaţia pentru creşterea copilului. Contribuţia se suportă de la bugetul de stat.
(2) În situaţia în care venitul bază de calcul prevăzut la alin. (1) depășește valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut prevăzut la art. 138 alin. (3), contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate se calculează în limita acestui plafon.

Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată pentru persoanele fizice care beneficiază de ajutor social
Art. 162 – Pentru persoanele fizice care beneficiază de ajutor social, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă ajutorul social acordat. Contribuţia se suportă de la bugetul de stat.

Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată pentru persoanele fizice care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv, precum şi pentru persoanele fizice care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranţă privative de libertate, respectiv persoanele care se află în perioada de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri
Art. 163 – Pentru persoanele fizice care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv, precum şi pentru persoanele fizice care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranţă privative de libertate, respectiv persoanele fizice care se află în perioada de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă valoarea a două salarii minime brute pe ţară. Contribuţia se suportă de la bugetul de stat.

Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată pentru străinii aflaţi în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum şi pentru cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii şi sunt cazaţi în centrele special amenajate potrivit legii
Art. 164 – Pentru străinii aflaţi în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum şi pentru cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii şi sunt cazaţi în centrele special amenajate potrivit legii, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă valoarea a două salarii minime brute pe ţară. Contribuţia se suportă de la bugetul de stat.

Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată pentru personalul monahal al cultelor recunoscute, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte surse
Art. 165 – Pentru personalul monahal al cultelor recunoscute, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte surse, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă valoarea a două salarii minime brute pe ţară. Contribuţia se suportă de la bugetul de stat.

Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată pentru persoanele, cetăţeni români, care sunt victime ale traficului de persoane
Art. 166 – Pentru persoanele, cetăţeni români, care sunt victime ale traficului de persoane, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă valoarea a două salarii minime brute pe ţară. Contribuţia se suportă de la bugetul de stat.

Secţiunea 4
Stabilirea, plata şi declararea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate în cazul veniturilor din salarii şi asimilate salariilor, veniturilor din pensii, în cazul veniturilor obţinute de persoanele fizice aflate sub protecţia sau în custodia statului, precum şi în cazul persoanelor fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din alte state

Stabilirea şi plata contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate
Art. 167 – (1) Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, precum și instituțiile prevăzute la art. 152 alin. (1) lit. g)-o), au obligaţia de a calcula şi de a reţine la sursă contribuţiile individuale de asigurări sociale de sănătate, precum și obligația de a calcula contribuţiile de asigurări sociale de sănătate datorate de aceștia, după caz.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul persoanelor fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidenţa legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, precum şi în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din pensii care depăşesc 740 lei provenite dintr-un alt stat, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte;
(3) Contribuţiile de asigurări sociale de sănătate individuale calculate şi reţinute potrivit alin. (1), se plătesc, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile sau până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează, după caz, împreună cu contribuţia angajatorului ori a persoanelor asimilate angajatorului datorată potrivit legii.
(4) Prin derogare de la prevederile alin. (1), persoanele fizice care îşi desfăşoară activitatea în România şi obţin venituri sub formă de salarii de la angajatori care nu au sediu social, sediu permanent sau reprezentanţă în România şi care datorează contribuţiile sociale obligatorii pentru salariaţii lor, potrivit prevederilor legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, au obligaţia de a calcula şi de a reţine contribuţiile individuale şi pe cele ale angajatorului, precum şi de a le plăti lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile, numai dacă există un acord încheiat în acest sens cu angajatorul.
(5) Calculul contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate individuale se realizează prin aplicarea cotei prevăzute la art. 155 lit. a) asupra bazelor lunare de calcul menţionate la art. 156, 159 – 166, după caz.
(6) Calculul contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate datorate de angajatori sau persoane asimilate acestora, se realizează prin aplicarea cotei prevăzute la art. 155 lit. b), asupra bazei lunare de calcul prevăzute la art. 157 cu respectarea prevederilor specifice prevăzute la art. 158.
(7) În cazul în care au fost acordate sume reprezentând salarii/solde sau diferenţe de salarii/solde şi pensii sau diferenţe de pensii, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive și irevocabile/ hotărâri judecătoreşti definitive și executorii, precum şi în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane, sumele respective se defalcă pe lunile la care se referă şi se utilizează cotele de contribuţii de asigurări sociale de sănătate care erau în vigoare în acea perioadă. Contribuţiile de asigurări sociale de sănătate datorate potrivit legii se calculează, se reţin la data efectuării plăţii şi se plătesc până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume.
(8) Calculul contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidenţa legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, se realizează de către acestea, prin aplicarea cotei integrale de contribuţie rezultată din însumarea cotei individuale cu cea datorată de angajator prevăzute la art. 155, asupra bazei lunare de calcul prevăzute la art. 156. Contribuţia se plătește până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile.
(9) Calculul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care realizează venituri din pensii care depăşesc 740 lei provenite dintr-un alt stat, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, se realizează de către acestea, prin aplicarea cotei individuale prevăzută la art. 155 alin. (1) lit. a), asupra bazei lunare de calcul prevăzute la art. 159. Contribuţia se plătește până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează.
(10) În cazul în care au fost acordate cumulat sume reprezentând ajutor social, indemnizaţii de şomaj, venituri din pensii, precum și indemnizaţii pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţii pentru copilul cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani, sumele respective se defalcă pe lunile la care se referă şi se utilizează cotele de contribuţii de asigurări sociale de sănătate care erau în vigoare în acea perioadă. Contribuţiile de asigurări sociale de sănătate datorate potrivit legii se calculează, se reţin la data efectuării plăţii şi se plătesc până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume.

Depunerea declaraţiilor
Art. 168 – (1) Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau persoanele asimilate acestora, instituțiile prevăzute la art. 152 alin. (1) lit. g)-o), precum şi persoanele care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidenţa legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, sunt obligate să depună lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile, declaraţia prevăzută la art. 146 alin. (1).
(2) În situaţia persoanelor fizice care realizează venituri din activităţi independente, din asocieri fără personalitate juridică sau din cedarea folosinţei bunurilor, pentru care plătitorul de venit are obligaţia reţinerii la sursă a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, declararea contribuţiei se face de către plătitorul de venit prin depunerea declaraţiei prevăzute la art. 146 alin. (1) până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-au plătit veniturile.
(3) În cazul în care au fost acordate sume de natura celor prevăzute la art. 167 alin. (10), sume reprezentând salarii/solde sau diferenţe de salarii/solde şi pensii sau diferenţe de pensii, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive și irevocabile/ hotărâri judecătoreşti definitive și executorii, precum şi în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane, contribuţiile de asigurări sociale de sănătate datorate potrivit legii se declară până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume, prin depunerea declaraţiilor rectificative pentru lunile cărora le sunt aferente sumele respective.
(4) Persoanele fizice care realizează venituri din pensii care depăşesc 740 lei provenite dintr-un alt stat, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, au obligaţia să depună declaraţia privind contribuția datorată aferentă veniturilor realizate, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează.
(5) Pentru declaraţia prevăzută la alin. (4), modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi gestionare se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(6) Prevederile art. 146 alin. (4)-(22) sunt aplicabile în mod corepunzător.

Secţiunea 5
Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente, din activităţi agricole, silvicultură, piscicultură, din asocieri fără personalitate juridică, precum şi din cedarea folosinţei bunurilor

Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente și care determină venitul net anual în sistem real şi/sau pe baza normelor anuale de venit
Art. 169 – Pentru persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente și care determină venitul net anual în sistem real şi/sau pe baza normelor anuale de venit, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este diferenţa dintre venitul brut şi cheltuielile efectuate în scopul desfășurării activităţii independente, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţia de asigurări sociale de sănătate sau valoarea anuală a normei de venit, după caz, raportată la numărul de luni în care a fost desfăşurată activitatea pe fiecare sursă de venit. Baza lunară de calcul nu poate fi mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut prevăzut la art. 138 alin. (3), în vigoare în anul pentru care se stabilește contribuția.

Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care impozitul pe venit se reţine la sursă, precum şi din asocierea cu o persoană juridică, contribuabil potrivit Titlurilor II sau III, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 124 alin. (7) – (9)
Art. 170 – (1) Pentru persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, pentru care impozitul pe venit se reţine la sursă, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă diferenţa dintre venitul brut şi cheltuiala deductibilă prevăzută la art. 69, şi nu poate fi mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut prevăzut la art. 138 alin. (3), în vigoare în luna pentru care se datorează contribuția.
(2) Pentru persoanele fizice care realizează venituri din asocierea cu o persoană juridică, contribuabil potrivit Titlurilor II sau III, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă venitul din asociere, şi nu poate fi mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut prevăzut la art. 138 alin. (3), în vigoare în luna pentru care se datorează contribuția.

Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care realizează venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură
Art. 171 – (1) Pentru persoanele fizice care realizează venituri din activităţile agricole prevăzute la art. 103 alin. (1), baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate reprezintă valoarea anuală a normei de venit, determinată potrivit prevederilor art.105, raportată la numărul de luni în care s-a desfășurat activitatea, și nu poate fi mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut prevăzut la art. 138 alin. (3), în vigoare în anul pentru care se stabilește contribuția.
(2) Pentru persoanele fizice care realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 103 alin. (2) şi (5), baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate reprezintă diferenţa dintre venitul brut şi cheltuielile efectuate în scopul desfășurării activităţii, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţia de asigurări sociale de sănătate, raportată la numărul de luni în care s-a desfășurat activitatea, și nu poate fi mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut prevăzut la art. 138 alin. (3), în vigoare în anul pentru care se stabilește contribuția.

Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor
Art. 172 – (1) Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia celor care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole în regim de reţinere la sursă a impozitului, este diferenţa dintre venitul brut şi cheltuiala deductibilă determinată prin aplicarea cotei de 40% asupra venitului brut, diferenţa dintre venitul brut şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţia de asigurări sociale de sănătate, sau valoarea anuală a normei de venit, după caz, raportată la numărul de luni din anul fiscal prevăzut în contractul încheiat între părți, şi nu poate fi mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut prevăzut la art. 138 alin. (3), în vigoare în anul pentru care se stabilește contribuția.
(2) Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole în regim de reţinere la sursă a impozitului, este diferenţa dintre venitul brut şi cheltuiala deductibilă determinată prin aplicarea cotei de 40% asupra venitului brut şi nu poate fi mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut prevăzut la art. 138 alin. (3), în vigoare în anul pentru care se stabilește contribuția.

Secţiunea 6
Stabilirea, plata şi declararea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din activităţi independente, din activităţi agricole, silvicultură, piscicultură, din asocieri fără personalitate juridică, precum şi din cedarea folosinţei bunurilor

Plăţi anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate
Art. 173 – (1) Următoarele categorii de persoane au obligația de a efectua plăți anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate:
a) persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente prevăzute la art. 67 și 68;
b) persoanele fizice care realizează venituri din agricultură, silvicultură, piscicultură prevăzute la art. 103 alin. (2) şi (5);
c) persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepția veniturilor din arendă;
d) plătitorii de venituri pentru persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din asocierea cu o persoană juridică contribuabil potrivit Titlurilor II sau III, precum şi din arendarea bunurilor agricole, impozitate în regim de reţinere la sursă.
(2) Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) lit. a) – c), sunt obligate să efectueze în cursul anului plăţi anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate care se stabilesc de organul fiscal competent, prin decizie de impunere, pe fiecare sursă de venit, pe baza declaraţiei de venit estimat/norma de venit sau a declaraţiei privind venitul realizat, după caz, cu respectarea regulilor prevăzute la art. 120.
(3) Pentru persoanele fizice prevăzute la alin. (2), cu excepţia celor care realizează venituri din închirierea camerelor, situate în locuinţe proprietate personală, în scop turistic, menţionaţi la art. 88 alin. (3), baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate prevăzută în decizia de impunere, se evidenţiază lunar, iar plata se efectuează trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.
(4) În decizia de impunere prevăzută la alin. (2), baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice care realizează venituri din închirierea camerelor, situate în locuinţe proprietate personală, având o capacitate de cazare în scop turistic cuprinsă între una şi 5 camere inclusiv, stabilite pe bază de normă anuală de venit sau care optează pentru determinarea venitului în sistem real, precum şi pentru cei care închiriază în scop turistic, în cursul anului, un număr mai mare de 5 camere de închiriat în locuinţe proprietate personală, menţionaţi la art. 88 alin. (3), se evidenţiază lunar, iar plata se efectuează în două rate egale, până la data de 25 iulie inclusiv şi 25 noiembrie inclusiv.
(5) Plăţile anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate datorate potrivit alin. (2) se determină prin aplicarea cotei prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. a) asupra bazelor de calcul prevăzute la art. 169- 172, după caz.
(6) În cazul în care, în cursul anului fiscal, persoanele prevăzute la alin. (2) îşi încetează activitatea, precum şi cei care intră în suspendare temporară a activităţii potrivit legislaţiei în materie, sunt aplicabile prevederile art. 120 alin. (10) referitoare la recalcularea plăţilor anticipate.
(7) Persoanele prevăzute la alin. (1) lit. d) au obligaţia calculării, reţinerii şi plății sumelor respective cu respectarea prevederilor art. 71, 72, 84 alin. (4)-(9) și 124 alin. (7) – (9), după caz.
(8) Contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit alin. (7) se calculează prin aplicarea cotei de contribuţie prevăzută la art. 155 alin. (1) lit. a) asupra bazelor de calcul prevăzute la art. 170 și 172 alin. (2), după caz, se reţine şi se plătește de către plătitorul de venit până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care au fost plătite veniturile.

Declararea, definitivarea şi plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate
Art. 174 – (1) Veniturile care reprezintă baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate sunt cele din declaraţia de venit estimat/norma de venit prevăzută la art. 119 sau din declaraţia privind venitul realizat prevăzută la art. 121, după caz.
(2) Obligaţiile anuale de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se determină de organul fiscal competent, prin decizie de impunere anuală, pe fiecare sursă de venit, pe baza declaraţiilor menţionate la alin. (1), prin aplicarea cotei prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. a) asupra bazelor de calcul prevăzute la art. 169 – 172, după caz. Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se evidenţiază lunar în decizia de impunere.
(3) Plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate stabilită prin decizia de impunere anuală se efectuează în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei, iar sumele achitate în plus se compensează sau se restituie potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.
(4) În cazul persoanelor fizice care realizează venituri din agricultură prevăzute la art. 103 alin. (1), obligaţiile anuale de plată ale contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se determină pe baza declaraţiei prevăzute la art. 106 alin. (2), prin aplicarea cotei prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. a) asupra bazei de calcul prevăzute la art. 171 alin. (1). Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se evidenţiază lunar în decizia de impunere prevăzută la art. 106 alin. (5), iar plata se efectuează în două rate egale, până la data de 25 octombrie inclusiv şi 15 decembrie inclusiv.

Secţiunea 7
Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care realizează venituri din alte surse și din investiţii, inclusiv venituri din dividende

Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care realizează venituri din investiţii, inclusiv venituri din dividende
Art. 175 – (1) Pentru persoanele fizice care realizează venituri din investiţii, altele decât veniturile din dividende, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate reprezintă câştigul/venitul, după caz, determinat potrivit prevederilor art. 93-96, raportată la cele 12 luni ale anului, şi nu poate fi mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut prevăzut la art. 138 alin. (3).
(2) Pentru persoanele fizice care realizează venituri din dividende, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate reprezintă venitul în bani sau în natură, distribuit de persoana juridică, raportată la cele 12 luni ale anului, şi nu poate fi mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut prevăzut la art. 138 alin. (3).

Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care realizează venituri din alte surse
Art. 176- Pentru persoanele fizice care realizează venituri din alte surse, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate reprezintă venitul prevăzut la art. 113, 115 şi art. 116, raportată la cele 12 luni ale anului. Baza lunară de calcul nu poate fi mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut prevăzut la art. 138 alin. (3).

Secţiunea 8
Stabilirea, plata și declararea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care realizează venituri din alte surse și din investiţii, inclusiv venituri din dividende

Stabilirea şi plata contribuţiei
Art. 177 – (1) În cazul persoanelor fizice care realizează venituri din alte surse și din investiţii, inclusiv venituri din dividende, contribuţia de asigurări sociale de sănătate se stabileşte de organul fiscal competent pe fiecare sursă de venit, prin decizie de impunere anuală, pe baza informaţiilor din declaraţia privind venitul realizat sau din declaraţia privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit, precum şi pe baza informaţiilor din evidenţa fiscală, după caz.
(2) Contribuţia de asigurări sociale de sănătate prevăzută la alin. (1) se stabileşte în anul următor celui în care au fost realizate veniturile, prin aplicarea cotei individuale de contribuţie prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. a) asupra bazelor de calcul menţionate la art. 175 și 176, după caz. Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se evidenţiază lunar în decizia de impunere.
(3) Sumele reprezentând obligaţiile anuale de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate stabilite prin decizia de impunere anuală, potrivit alin. (1) se achită în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei.

Secțiunea 9
Regularizarea anuală a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate
Art. 178 – (1) Organul fiscal competent are obligaţia regularizării anuale a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care realizează, într-un an fiscal, venituri din activităţi independente, activităţi agricole, silvicultură, piscicultură, asocieri fără personalitate juridică, cedarea folosinţei bunurilor, din alte surse și din investiţii, inclusiv venituri din dividende.
(2) Contribuţia anuală de asigurări sociale de sănătate prevăzută la alin. (1) se stabileşte, de organul fiscal competent, prin decizie privind regularizarea anuală a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate la termenul şi în forma stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pe baza informaţiilor din declaraţiile fiscale privind veniturile realizate, precum şi pe baza informaţiilor din evidenţa fiscală, după caz.
(3) Contribuţia anuală se calculează, în anul următor celui de realizare a veniturilor prevăzute la alin. (1), prin aplicarea cotei individuale asupra bazei anuale de calcul determinată ca sumă a bazelor lunare de calcul asupra cărora se datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate. Baza anuală de calcul nu poate fi mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe ţară înmulțită cu 12 luni și nici mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut înmulțită cu 12 luni.
(4) Plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate stabilită prin decizia privind regularizarea anuală a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate prevăzută la alin. (2), se efectuează în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei, iar sumele achitate în plus se compensează sau se restituie potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.
(5) Regularizarea anuală a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate nu se efectuează în cazul persoanelor fizice pentru care baza anuală de calcul se încadrează în plafonul minim și maxim, prevăzute la alin. (3).

Secţiunea 10
Înregistrarea în evidenţa fiscală, declararea, stabilirea şi plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate în cazul în care persoanele fizice nu realizează venituri de natura celor menţionate la art. 154 şi nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate prevăzute la art. 153 sau în categoriile de persoane prevăzute la art. 152 alin. (1) lit. g)-o), pentru care plata contribuţiei se suportă din alte surse

Înregistrarea în evidenţa fiscală a persoanelor fizice care nu realizează venituri
Art. 179- (1) Persoanele fizice care nu realizează venituri de natura celor menţionate la art. 154 şi nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei sau în categoriile de persoane pentru care plata contribuţiei se suportă din alte surse, datorează, lunar, contribuţie de asigurări sociale de sănătate şi au obligaţia să solicite înregistrarea la organul fiscal competent, în termen de 15 zile de la data la care se încadrează în această categorie.
(2) Contribuţia prevăzută alin. (1) se calculează prin aplicarea cotei individuale de contribuţie asupra bazei de calcul reprezentând valoarea salariului minim brut pe ţară şi se datorează pe toată perioada în care sunt încadrate în această categorie.
(3) Pentru persoanele fizice prevăzute la alin. (1) care nu au realizat venituri pe o perioadă mai mare de 6 luni, şi nu au efectuat plata contribuţiei lunare pentru această perioadă, contribuţia datorată pentru luna în care solicită înregistrarea, se calculează prin aplicarea cotei prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. a) asupra bazei de calcul reprezentând valoarea a de 7 ori salariul minim brut pe ţară. Dacă perioada în care nu s-au realizat venituri este mai mică de 6 luni, şi nu s-a efectuat plata contribuţiei lunare pentru această perioadă, contribuţia datorată pentru luna în care solicită înregistrarea se stabileşte proporţional cu perioada respectivă.

Depunerea declaraţiei
Art. 180- (1) Persoanele fizice prevăzute la art. 179 alin. (1) au obligaţia să depună la organul fiscal competent, în termen de 15 zile de la data la care se încadrează în această categorie, o declaraţie în vederea stabilirii obligaţiilor de plată.
(2) Persoanele fizice care se încadrează în situaţia prevăzută la art. 179 alin. (3) depun declaraţia prevăzută la alin. (1) la data solicitării înregistrării.
(3) Modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de gestionare a declaraţiei prevăzute la alin. (1), se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Stabilirea şi plata contribuţiei
Art. 181- (1) Organul fiscal competent stabileşte contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele prevăzute la art. 179, pe baza informaţiilor din declaraţia prevăzută la art. 180 alin. (1) şi emite anual decizia de impunere la termenul şi în forma stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(2) Pentru persoanele fizice prevăzute la art. 179 alin. (1), plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate stabilită potrivit alin. (1) se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.
(3) Pentru persoanele fizice care se încadrează în situaţia prevăzută la art. 179 alin. (3), plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate stabilită potrivit alin. (1), datorată pentru luna în care solicită înregistrarea, se efectuează la data depunerii declaraţiei.

Prevederi privind scoaterea din evidenţa fiscală a persoanelor fizice care nu realizează venituri
Art. 182- Persoanele prevăzute la art. 179 care încep să realizeze venituri de natura celor menţionate la art. 154 sau se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei ori cu plata contribuţiei suportată din alte surse, vor depune la organul fiscal competent, în termen de 15 zile de la data la care a intervenit evenimentul, o cerere de încetare a obligaţiei de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, în vederea scoaterii din evidenţa fiscală. Modelul cererii se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

CAPITOLUL IV
Contribuţiile asigurărilor pentru şomaj datorate bugetului asigurărilor pentru şomaj

Secţiunea 1
Contribuabilii/plătitorii de venit la sistemul de asigurări pentru şomaj

Contribuabilii/plătitorii de venit la sistemul de asigurări pentru şomaj
Art. 183 – Următoarele persoane au calitatea de contribuabili/plătitori de venit la sistemul de asigurări pentru şomaj, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, după caz:
a) cetăţenii români, cetăţenii altor state sau apatrizii, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul sau reşedinţa în România, precum şi cetăţenii români, cetăţenii altor state sau apatrizii care nu au domiciliul sau reşedinţa în România în condiţiile prevăzute de legislația europeană aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și în acordurile privind sistemele de securitate socială la care România este parte;
b) persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora.

Secţiunea 2
Veniturile pentru care se datorează contribuţia, cotele de contribuţii şi bazele de calcul
Categorii de venituri supuse contribuţiilor de asigurări pentru şomaj
Art. 184 – (1) Contribuabilii/plătitorii de venit la sistemul de asigurări pentru şomaj, prevăzuți la art. 183, datorează, după caz, contribuţii de asigurări pentru șomaj pentru veniturile din salarii sau asimilate salariilor, definite conform art. 75.
(2) Pentru veniturile prevăzute la alin. (1) se datorează contribuţii de asigurări pentru șomaj și în cazul în care acestea sunt realizate de persoanele fizice aflate în situațiile prevăzute la art. 59 alin. (1) și (2).

Cotele de contribuţii de asigurări pentru şomaj
Art. 185 – Cotele de contribuţii de asigurări pentru şomaj sunt următoarele:
a) 0,5% pentru contribuţia individuală;
b) 0,5% pentru contribuţia datorată de angajator.

Baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări pentru şomaj în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor
Art. 186 – (1) Baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări pentru şomaj, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, reprezintă câştigul brut realizat din salarii şi venituri asimilate salariilor în ţară şi în alte state, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, care include:
a) veniturile din salarii, în bani şi/sau în natură, obţinute în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui statut special prevăzut de lege;
b) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit legii;
c) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese în cadrul persoanelor juridice fără scop patrimonial;
d) remuneraţia obţinută de directorii cu contract de mandat şi de membrii directoratului de la societăţile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum şi drepturile cuvenite managerilor, în baza contractului de management prevăzut de lege;
e) sumele reprezentând participarea salariaţilor la profit, potrivit legii;
f) sume reprezentând salarii, diferenţe de salarii, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătoreşti definitive și executorii;
g) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţi, potrivit legii, pe perioada delegării/detaşării, după caz, în altă localitate, în ţară şi în alte state, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice. Aceste prevederi se aplică şi în cazul salariaţilor reprezentanţelor din România ale persoanelor juridice străine;
h) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţii care au stabilite raporturi de muncă cu angajatori din alte state, pe perioada delegării/detaşării, după caz, în România, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru ţara de rezidenţă a angajatorului, de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte;
i) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada deplasării, în altă localitate, în ţară şi în alte state, în interesul desfășurării activității, astfel cum este prevăzut în raportul juridic, de către directorii care îşi desfăşoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de la societățile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum și de către manageri, în baza contractului de management prevăzut de lege, pentru partea care depăşeşte limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice;
j) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada deplasării în România, în interesul desfășurării activității, de către directori, care au raporturi juridice stabilite cu entităţi din alte state, astfel cum este prevăzut în raporturile juridice respective, pentru partea care depășește nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru ţara de rezidenţă a entității, de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă;
k) indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate suportate de angajator, potrivit legii;
l) indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, suportate de angajator, potrivit legii.
(2) Nu se cuprind în baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări pentru şomaj sumele prevăzute la art. 141.

Baza de calcul a contribuţiei de asigurări pentru şomaj datorată de angajatori sau persoane asimilate acestora
Art. 187 – Pentru persoanele prevăzute la art. 183 lit. b), baza lunară de calcul pentru contribuţia de asigurări pentru şomaj prevăzută de lege reprezintă suma câştigurilor brute prevăzute la art. 186, acordate persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, asupra cărora există, potrivit legii, obligaţia de plată a contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Excepţii specifice contribuţiilor de asigurări pentru şomaj
Art. 188 – Se exceptează de la plata contribuţiilor de asigurări pentru şomaj următoarele venituri:
1. prestaţiile suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat;
2. veniturile obţinute de pensionari;
3. veniturile realizate de persoanele care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor şi nu se mai regăsesc în raporturi juridice cu persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora prevăzute la prevăzute la art. 183 lit. b), dar încasează venituri ca urmare a faptului că au avut încheiate raporturi juridice şi respectivele venituri se acordă, potrivit legii, ulterior sau la data încetării raporturilor juridice; în această categorie nu se includ sumele reprezentând salarii, diferenţe de salarii, venituri asimilate salariilor sau diferenţe de venituri asimilate salariilor, asupra cărora există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurare pentru şomaj, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile / hotărâri judecătoreşti definitive și executorii;
4. compensaţiile acordate, în condiţiile legii ori ale contractelor colective sau individuale de muncă, persoanelor cărora le încetează raporturile de muncă ori de serviciu sau care, potrivit legii, sunt trecute în rezervă ori în retragere;
5. veniturile aferente perioadei în care raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor care au încheiat astfel de raporturi sunt suspendate potrivit legii, altele decât cele aferente perioadei de incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite ori de accidente în afara muncii şi perioadei de incapacitate temporară de muncă în cazul accidentului de muncă sau al bolii profesionale, în care plata indemnizaţiei se suportă de unitate, conform legii;
6. drepturile de soldă/salariu lunar acordate personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, potrivit legii.

Secţiunea 3
Stabilirea, plata şi declararea contribuţiilor de asigurări pentru şomaj în cazul persoanelor fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, precum şi în cazul persoanelor fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din alte state

Stabilirea şi plata contribuţiilor de asigurări pentru şomaj
Art. 189 – (1) Persoanele prevăzute la art. 183 lit. b), au obligaţia de a calcula şi de a reţine la sursă contribuţiile individuale de asigurări pentru şomaj, precum și obligația de a calcula contribuţiile de asigurări pentru şomaj datorate de aceștia, după caz.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul persoanelor fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidenţa legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.
(3) Contribuţiile de asigurări pentru şomaj individuale calculate şi reţinute potrivit alin. (1), se plătesc până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile sau până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează, după caz, împreună cu contribuţia angajatorului ori a persoanelor asimilate angajatorului datorată potrivit legii.
(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1), persoanele fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori care nu au sediu social, sediu permanent sau reprezentanţă în România şi care datorează contribuţiile sociale obligatorii pentru salariaţii lor, potrivit prevederilor legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, au obligaţia de a calcula şi de a reţine contribuţiile individuale şi pe cele ale angajatorului, precum şi de a le plăti lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile, numai dacă există un acord încheiat în acest sens cu angajatorul.
(5) Calculul contribuţiilor de asigurări pentru şomaj individuale se realizează prin aplicarea cotei prevăzute la art. 185 lit. a) asupra bazei lunare de calcul prevăzute la art. 186, cu respectarea prevederilor art. 188.
(6) Calculul contribuţiilor de asigurări pentru şomaj datorate de persoanele prevăzute la art. 183 lit. b), se realizează prin aplicarea cotei prevăzute la art. 185 lit. b) asupra bazei de calcul prevăzute la art. 187 cu respectarea prevederilor art. 188.
(7) Calculul contribuţiilor de asigurări pentru şomaj datorate de persoanele prevăzute la alin. (2), se realizează de către acestea prin aplicarea cotei integrale de contribuţie rezultată din însumarea cotelor individuale cu cele datorate de angajator prevăzute la art. 185, asupra bazei lunare de calcul prevăzute la art. 186, cu respectarea prevederilor art. 188. Contribuţia se plătește până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile.
(8) În cazul în care au fost acordate sume reprezentând salarii sau diferenţe de salarii, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive și irevocabile/ hotărâri judecătoreşti definitive și executorii, precum şi în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane, în vederea stabilirii prestaţiilor de șomaj acordate de sistemul de asigurări pentru şomaj, sumele respective se defalcă pe lunile la care se referă şi se utilizează cotele de contribuţii de asigurări pentru şomaj care erau în vigoare în acea perioadă. Contribuţiile de asigurări pentru şomaj datorate potrivit legii se calculează, se reţin la data efectuării plăţii şi se plătesc până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume.

Depunerea Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate
Art. 190 – (1) Persoanele prevăzute la art. 183 lit. b), precum şi persoanele fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidenţa legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, sunt obligate să depună lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile, declaraţia prevăzută la art. 146 alin. (1).
(2) În cazul în care au fost acordate sume reprezentând salarii sau diferenţe de salarii, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive și irevocabile/ hotărâri judecătoreşti definitive și executorii, precum şi în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane, în vederea stabilirii prestaţiilor de șomaj acordate de sistemul asigurărilor pentru şomaj, contribuţiile de asigurări pentru șomaj datorate potrivit legii se declară până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume, prin depunerea declaraţiilor rectificative pentru lunile cărora le sunt aferente sumele respective.
(3) Prevederile art. 146 alin. (4) – (22) sunt aplicabile în mod corespunzător.

CAPITOLUL V
Contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate

Secţiunea 1
Contribuabilii/plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate, în cazul veniturilor supuse contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate

Contribuabilii/plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate, obligaţi la plata contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate
Art. 191 – Contribuabilii/plătitorii de venit obligaţi la plata contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate sunt, după caz:
a) persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, pentru cetăţenii români, cetăţenii ai altor state sau apatrizii, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul sau reşedinţa în România cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.
b) persoanele fizice cetăţeni români, cetăţenii altor state sau apatrizii, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul sau reşedinţa în România, și care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidenţa legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.
c) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecţie socială care se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii, şi pentru care dispoziţiile legale prevăd plata contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Secţiunea 2
Veniturile pentru care se datorează contribuţia, cotele de contribuţii şi bazele de calcul

Categorii de venituri supuse contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate
Art. 192 – (1) Contribuabilii/plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate, prevăzuți la art. 191, datorează, după caz, contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate pentru următoarele categorii de venituri:
a) veniturile din salarii sau asimilate salariilor, definite conform art. 75;
b) indemnizaţiile de şomaj;
c) indemnizaţiile de incapacitate temporară urmare unui accident de muncă sau unei boli profesionale.
(2) Pentru veniturile prevăzute la alin. (1) se datorează contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate și în cazul în care acestea sunt realizate de persoanele fizice aflate în situațiile prevăzute la art. 59 alin. (1) și (2).

Cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate
Art. 193 – Cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate este de 0,85%.

Baza de calcul a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate
Art. 194 – (1) Pentru persoanele prevăzute la art. 191 lit. a) baza lunară de calcul a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate o reprezintă suma câştigurilor brute realizate din salarii şi venituri asimilate salariilor, în ţară şi în alte state, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, care include:
a) veniturile din salarii, în bani şi/sau în natură, obţinute în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui statut special prevăzut de lege;
b) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit legii;
c) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese în cadrul persoanelor juridice fără scop patrimonial;
d) remuneraţia administratorilor societăţilor, companiilor/societăţilor naţionale şi regiilor autonome, desemnaţi/numiţi în condiţiile legii, precum şi sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor şi în consiliul de administraţie;
e) remuneraţia obţinută de directorii cu contract de mandat şi de membrii directoratului de la societăţile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum şi drepturile cuvenite managerilor, în baza contractului de management prevăzut de lege;
f) sumele reprezentând participarea salariaţilor la profit, potrivit legii;
g) sume reprezentând salarii, diferenţe de salarii, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive și irevocabile/ hotărâri judecătoreşti definitive și executorii;
h) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţi, potrivit legii, pe perioada delegării/detaşării, după caz, în altă localitate, în ţară şi în alte state, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice. Aceste prevederi se aplică şi în cazul salariaţilor reprezentanţelor din România ale persoanelor juridice străine;
i) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţii care au stabilite raporturi de muncă cu angajatori din alte state, pe perioada delegării/detaşării, după caz, în România, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru ţara de rezidenţă a angajatorului, de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte;
j) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada deplasării, în altă localitate, în ţară şi în alte state, în interesul desfășurării activității, astfel cum este prevăzut în raportul juridic, de către administratorii stabiliţi potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat, de către directorii care îşi desfăşoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de la societățile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum și de către manageri, în baza contractului de management prevăzut de lege, pentru partea care depăşeşte limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice;
k) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada deplasării în România, în interesul desfășurării activității, de către administratori sau directori, care au raporturi juridice stabilite cu entităţi din alte state, astfel cum este prevăzut în raporturile juridice respective, pentru partea care depășește nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru ţara de rezidenţă a entității, de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă.
(2) Nu se cuprind în baza lunară de calcul a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate sumele prevăzute la art. 141.
(3) Baza lunară de calcul a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate nu poate fi mai mare decât produsul dintre numărul asiguraţilor din luna pentru care se calculează contribuţia şi valoarea corespunzătoare a 12 salarii minime brute pe ţară garantate în plată.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică şi în cazul persoanelor prevăzute la art. 191 lit. b).

Prevederi specifice contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate
Art. 195 – (1) În baza lunară de calcul a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele prevăzute la art. 191 lit. a), se includ şi următoarele venituri:
a) indemnizaţiile de incapacitate temporară de muncă, acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, numai pentru zilele suportate de angajator;
b) indemnizaţiile de incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, acordate în baza Legii nr. 346/2002, republicată, cu modificările ulterioare, suportate de angajator sau din Fondul naţional de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
(2) Contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate datorată pentru indemnizaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) se stabileşte prin aplicarea cotei prevăzute la art. 193 asupra indemnizaţiei pentru incapacitate de muncă, şi se suportă de către persoanele prevăzute la art. 191 lit. a) ori din fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, constituit în condiţiile legii, după caz.
(3) Persoanele prevăzute la art. 191 lit. a) vor reţine din contribuţia datorată fondului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale sumele calculate potrivit alin. (2).

Excepţii specifice contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate
Art. 196 – Se exceptează de la plata contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate veniturile acordate, potrivit legii, personalului militar în activitate, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

Baza de calcul a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate datorată pentru persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj
Art. 197 – (1) Pentru persoanele prevăzute la art. 191 lit. c), baza lunară de calcul pentru contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate o reprezintă totalitatea drepturilor reprezentând indemnizaţii de şomaj.
(2) Prevederile art. 194 alin. (3) referitoare la plafonarea bazei de calcul a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, se aplică în mod corespunzător şi în cazul persoanelor prevăzute la alin. (1).
(3) Pentru persoanele prevăzute la art. 191 lit. c), contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii se aplică şi asupra indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale şi se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj sau din fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale constituit în condiţiile legii, după caz.

Secţiunea 3
Stabilirea, plata şi declararea contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate

Stabilirea şi plata contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate
Art. 198 – (1) Persoanele prevăzute la art. 191 alin. a) şi c), au obligaţia de a calcula contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul persoanelor fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidenţa legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, prevăzute la art. 191 lit. b).
(3) Contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate calculată potrivit alin. (1) se plătește până la data 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile sau până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează, după caz.
(4) Prin derogare de la prevederile alin. (1), persoanele persoanele fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori care nu au sediu social, sediu permanent sau reprezentanţă în România şi care datorează contribuţiile sociale obligatorii pentru salariaţii lor, potrivit prevederilor legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, au obligaţia de a calcula contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi de a o plăti lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile, numai dacă există un acord încheiat în acest sens cu angajatorul.
(5) Calculul contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate se realizează prin aplicarea cotei prevăzute la art. 191 lit. a) asupra bazelor lunare de calcul prevăzute la art. 194 şi 197, după caz, cu respectarea prevederilor art. 195 și 196.
(6) Calculul contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele prevăzute la alin. (2), se realizează de către acestea prin aplicarea cotei prevăzute la art. 191 lit. a) asupra bazei lunare de calcul prevăzută la art. 194. Contribuţia se plătește până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile.
(7) În cazul în care au fost acordate sume reprezentând salarii sau diferenţe de salarii, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive și irevocabile/ hotărâri judecătoreşti definitive și executorii, precum şi în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane, în vederea stabilirii prestaţiilor acordate de sistemul de asigurări sociale de sănătate, sumele respective se defalcă pe lunile la care se referă şi se utilizează cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii care era în vigoare în acea perioadă. Contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii datorată potrivit legii se calculează şi se plătește până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume.
(8) În cazul în care au fost acordate cumulat sume reprezentând indemnizaţii de şomaj, în vederea stabilirii prestaţiilor acordate de sistemul de asigurări sociale de sănătate, sumele respective se defalcă pe lunile la care se referă şi se utilizează cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii care era în vigoare în acea perioadă. Contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii datorată potrivit legii se calculează şi se plătește până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume.

Depunerea Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate
Art. 199 – (1) Persoanele prevăzute la art. 191 sunt obligate să depună lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile, declaraţia prevăzută la art. 146 alin. (1).
(2) În cazul în care au fost acordate sume de natura celor prevăzute la art. 198 alin. (8), precum și sume reprezentând salarii sau diferenţe de salarii, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive și irevocabile/ hotărâri judecătoreşti definitive și executorii, precum şi în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane, în vederea stabilirii prestaţiilor acordate de sistemul de asigurări sociale de sănătate, contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit legii se declară până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume, prin depunerea declaraţiilor rectificative pentru lunile cărora le sunt aferente sumele respective.
(3) Prevederile art. 146 alin. (4)-(22) sunt aplicabile în mod corespunzător.

CAPITOLUL VI
Contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale

Secţiunea 1
Contribuabilii/plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de stat, în cazul veniturilor supuse contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale

Contribuabilii/plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de stat, obligaţi la plata contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale
Art. 200 – Contribuabilii/plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de stat, obligaţi la plata contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, sunt, după caz:
a) persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, pentru cetăţenii români, cetăţenii altor state sau apatrizii, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul sau reşedinţa în România cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte;
b) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj pe toată durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor organizate potrivit legii.

Secţiunea 2
Veniturile pentru care se datorează contribuţia, cotele de contribuţii şi bazele de calcul
Categorii de venituri supuse contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale
Art. 201 – Contribuabilii/plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de stat, prevăzuți la art. 200, datorează, după caz, contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale pentru următoarele categorii de venituri:
a) veniturile din salarii sau asimilate salriilor, definite conform art. 75;
b) indemnizaţia de şomaj primită de şomeri pe toată durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor organizate potrivit legii.

Cotele de contribuţie de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale
Art. 202 – (1) Cota de contribuţie de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale este cuprinsă între 0,15% şi 0,85%, diferenţiată în funcţie de clasa de risc, conform legii.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), cota de contribuţie de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale în cazul şomerilor pe toată durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor organizate potrivit legii este de 1%.

Baza de calcul a contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale
Art. 203 – (1) Pentru persoanele prevăzute la art. 200 lit. a) baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurare la accidente de muncă şi boli profesionale o reprezintă suma câştigurilor brute realizate de angajaţii acestora, în ţară şi în alte state, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, care include:
a) veniturile din salarii, în bani şi/sau în natură, obţinute în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui statut special prevăzut de lege;
b) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit legii;
c) remuneraţia obţinută de directorii cu contract de mandat şi de membrii directoratului de la societăţile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum şi drepturile cuvenite managerilor, în baza contractului de management prevăzut de lege;
d) sumele reprezentând participarea salariaţilor la profit, potrivit legii;
e) sume reprezentând salarii, diferenţe de salarii, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive și irevocabile/ hotărâri judecătoreşti definitive și executorii;
f) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţi, potrivit legii, pe perioada delegării/detaşării, după caz, în altă localitate, în ţară şi în alte state, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice. Aceste prevederi se aplică şi în cazul salariaţilor reprezentanţelor din România ale persoanelor juridice străine;
g) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada deplasării, în altă localitate, în ţară şi în alte state, în interesul desfășurării activității, astfel cum este prevăzut în raportul juridic, de către directorii care îşi desfăşoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de la societățile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum și de către manageri, în baza contractului de management prevăzut de lege, pentru partea care depăşeşte limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice;
h) indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate suportate de angajator, potrivit legii;
i) indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate suportate de la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii;
j) veniturile reprezentând plăţi compensatorii suportate de angajator potrivit contractului colectiv sau individual de muncă.
(2) Nu se cuprind în baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale sumele prevăzute la art. 141.

Excepţii specifice contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale
Art. 204 – Sunt exceptate de la plata contribuției de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale următoarele venituri:
a) veniturile realizate de personalul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, precum şi cel al Ministerului Justiţiei – Administraţia Naţională a Penitenciarelor;
b) prestațiile suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat;
c) indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, suportate de angajator, potrivit legii.

Baza de calcul a contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorată pentru persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii
Art. 205 – Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, în cazul şomerilor,care beneficiază de indemnizaţia de şomaj pe durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor organizate potrivit legii, o reprezintă indemnizația de șomaj acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj conform prevederilor legale.

Secţiunea 3
Stabilirea, plata şi declararea contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale

Stabilirea şi plata contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale
Art. 206 – (1) Persoanele prevăzute la art. 200, au obligaţia de a calcula contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
(2) Contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale calculată potrivit alin. (1) se plătește până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile sau până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează, după caz.
(3) Prin derogare de la prevederile alin. (1), persoanele care îşi desfăşoară activitatea în România şi obţin venituri sub formă de salarii de la angajatori care nu au sediu social, sediu permanent sau reprezentanţă în România şi care datorează contribuţiile sociale obligatorii pentru salariaţii lor, potrivit instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte, au obligaţia de a calcula contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, precum şi de a o plăti lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile, numai dacă există un acord încheiat în acest sens cu angajatorul.
(4) Calculul contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se realizează prin aplicarea cotelor prevăzute la art. 202 alin. (1) și (2) asupra bazelor lunare de calcul prevăzute la art. 203 alin. (1) şi 205, după caz, cu respectarea prevederilor art. 141 și 204.
(5) Contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, în cazul şomerilor, se suportă integral din bugetul asigurărilor pentru şomaj, se datorează pe toată durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor organizate potrivit legii şi se stabileşte prin aplicarea cotei prevăzută la art. 202 alin. (2) asupra cuantumului drepturilor acordate pe perioada respectivă reprezentând indemnizaţia de şomaj.
(6) În cazul în care au fost acordate sume reprezentând salarii sau diferenţe de salarii, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive și irevocabile/ hotărâri judecătoreşti definitive și executorii, precum şi în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane, sumele respective se defalcă pe lunile la care se referă şi se utilizează cota de contribuţie de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale care era în vigoare în acea perioadă. Contribuţia datorată potrivit legii se calculează şi se plătește până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume.

Depunerea Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate
Art. 207 – (1) Persoanele prevăzute la art. 200 sunt obligate să depună lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile, declaraţia prevăzută la art. 146 alin. (1).
(2) În cazul în care au fost acordate sume reprezentând salarii sau diferenţe de salarii, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive și irevocabile/ hotărâri judecătoreşti definitive și executorii, precum şi în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane, în vederea stabilirii prestaţiilor acordate de sistemul de asigurări sociale, contribuţia pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorată potrivit legii se declară până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume, prin depunerea declaraţiilor rectificative pentru lunile cărora le sunt aferente sumele respective.
(3) Prevederile art. 146 sunt aplicabile în mod corespunzător.

CAPITOLUL VII
Contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, datorată de persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator potrivit art. 4 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare

Secţiunea 1
Contribuabilii/plătitorii de venit la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, obligaţi la plata contribuţiei

Contribuabilii/plătitorii de venit la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale
Art. 208 – Contribuabilii/plătitorii de venit la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, obligaţi la plata contribuţiei sunt persoanele fizice şi juridice, cu excepţia instituţiilor publice definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ce pot să angajeze forţă de muncă pe bază de contract individual de muncă, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Secţiunea 2
Veniturile pentru care se datorează contribuţia, cota de contribuţie şi baza de calcul
Categorii de venituri supuse contribuţiei la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale
Art. 209 – (1) Contribuabilii/plătitorii de venit la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, prevăzuți la art. 208, datorează, după caz, contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale pentru veniturile din salarii, definite conform art. 75.
(2) Pentru veniturile prevăzute la alin. (1) se datorează contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale și în cazul în care acestea sunt realizate de persoanele fizice aflate în situațiile prevăzute la art. 59 alin. (1) și (2).

Cota de contribuţie la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale
Art. 210 – Cota de contribuţie la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, datorată de angajator, este de 0,25%.

Baza de calcul a contribuţiei la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale datorată de angajatori sau persoane asimilate acestora
Art. 211 – (1) Pentru persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator prevăzute la art. 208, baza lunară de calcul a contribuţiei la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale o reprezintă suma câştigurilor brute realizate de angajaţii care au la bază un contract individual de muncă, din salarii sau venituri asimilate salariilor, în ţară şi în alte state, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, care include:
a) veniturile din salarii, în bani şi/sau în natură, obţinute în baza unui contract individual de muncă;
b) sume reprezentând salarii, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive și irevocabile/ hotărâri judecătoreşti definitive și executorii;
c) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţi, potrivit legii, pe perioada delegării/detaşării, după caz, în altă localitate, în ţară şi în alte state, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice. Aceste prevederi se aplică şi în cazul salariaţilor reprezentanţelor din România ale persoanelor juridice străine;
d) indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate suportate de angajator, potrivit legii;
e) indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, suportate de angajator, potrivit legii.
(2) Nu se cuprind în baza lunară de calcul a contribuţiei la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale sumele prevăzute la art. 141.

Excepţii specifice contribuţiei la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale
Art. 212 – Contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale nu se datorează pentru:
a) veniturile care nu au la bază un contract individual de muncă;
b) prestaţiile suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat sau Fondul naţional unic pentru asigurări de sănătate, inclusiv cele acordate pentru accidente de muncă şi boli profesionale;
c) compensaţiile acordate, în condiţiile legii ori ale contractelor colective sau individuale de muncă, persoanelor concediate pentru motive care nu ţin de persoana lor.

Secţiunea 3
Stabilirea, plata şi declararea contribuţiei la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale

Stabilirea şi plata contribuţiei la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale
Art. 213 – (1) Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator prevăzute la art. 208, au obligaţia de a calcula contribuţia de asigurare la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale.
(2) Contribuţia calculată potrivit alin. (1), se plătește până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile sau până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează, după caz.
(3) Calculul contribuţiei la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale datorată potrivit alin. (1) se realizează prin aplicarea cotei prevăzută la art. 210 asupra bazei de calcul prevăzută la art. 211, cu respectarea prevederilor art. 212.
(4) În cazul în care au fost acordate sume reprezentând salarii sau diferenţe de salarii, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive și irevocabile/ hotărâri judecătoreşti definitive și executorii, precum şi în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane, sumele respective se defalcă pe lunile la care se referă şi se utilizează cota de contribuţie la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale care era în vigoare în acea perioadă. Contribuţia datorată potrivit legii se calculează la data efectuării plăţii şi se plătește până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume.

Depunerea Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate
Art. 214 – (1) Persoanele prevăzute la art. 208, sunt obligate să depună lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile, declaraţia prevăzută la art. 146 alin. (1).
(2) În cazul în care au fost acordate sume reprezentând salarii sau diferenţe de salarii, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive și irevocabile/ hotărâri judecătoreşti definitive și executorii, precum şi în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane, contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale datorată potrivit legii se declară până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume, prin depunerea declaraţiilor rectificative pentru lunile cărora le sunt aferente sumele respective.
(3) Prevederile art. 146 alin. (4) – (22) sunt aplicabile în mod corespunzător.

CAPITOLUL VIII
Prevederi comune în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, şi/sau din activităţi independente, atât în România, cât şi pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat membru al Spaţiului Economic European sau al Confederației Elveţiene pentru care sunt incidente prevederile
legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale

Secţiunea 1
Contribuţiile sociale obligatorii datorate de persoanele fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, şi/sau din activităţi independente, atât în România, cât şi pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat membru al Spaţiului Economic European sau al Confederației Elveţiene

Contribuţiile sociale obligatorii datorate în România
Art. 215 – (1) Persoanele fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, şi/sau din activităţi independente, atât în România, cât şi pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat membru al Spaţiului Economic European sau al Confederației Elveţiene pentru care autorităţile competente ale acestor state sau organismele desemnate ale acestor autorităţi stabilesc că, pentru veniturile realizate în afara României, legislaţia aplicabilă în domeniul contribuţiilor sociale obligatorii este cea din România, au obligaţia plăţii contribuţiilor sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2), după caz.
(2) Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor atât în România, cât şi în alte state membre ale Uniunii Europene, al unui stat membru al Spaţiului Economic European sau al Confederației Elveţiene, datorează pentru veniturile din afara României contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2).
(3) Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) care realizează venituri din desfăşurarea unei activităţi independente atât în România, cât şi pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat membru al Spaţiului Economic European sau al Confederației Elveţiene, datorează pentru veniturile din afara României contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) şi b).
(4) Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor în România şi venituri din desfăşurarea unei activităţi independente pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat membru al Spaţiului Economic European sau al Confederației Elveţiene, datorează pentru veniturile din afara României contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) și b).

Secţiunea 2
Înregistrarea în evidenţa fiscală, baza de calcul, declararea, stabilirea şi plata contribuţiilor sociale obligatorii

Înregistrarea în evidenţa fiscală
Art. 216 – Persoanele prevăzute la art. 215 alin. (3) şi (4) au obligaţia să se înregistreze fiscal la organul fiscal competent potrivit Codului de procedură fiscală, ca plătitor de contribuţii sociale obligatorii, în termen de 30 de zile de la data la care se încadrează în această categorie.

Baza de calcul
Art. 217 – Pentru persoanele prevăzute la art. 215 baza lunară de calcul a contribuţiilor sociale obligatorii datorate pentru veniturile realizate în afara României, este venitul realizat declarat, pe fiecare categorie de venit.

Stabilirea şi plata contribuţiilor sociale obligatorii
Art. 218 – (1) Pentru persoanele fizice prevăzute la art. 215 alin. (2) contribuţiile sociale obligatorii datorate pentru veniturile din afara României, se calculează, reţin şi plătesc de către angajatorii acestora.
(2) Prin derogare de la alin. (1), persoanele fizice prevăzute la art. 215 alin. (2) au obligaţia de a calcula, de a reţine şi plăti, contribuţiile sociale obligatorii individuale şi pe cele ale angajatorului, numai dacă există un acord încheiat în acest sens cu angajatorul.
(3) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) şi (2) modul de stabilire şi de plată a contribuţiilor sociale datorate este cel prevăzut la capitolelele II-VII aplicabil angajatorilor, respectiv, cel aplicabil persoanele fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori care nu au sediul social sau reprezentanţă în România şi care datorează contribuţiile sociale obligatorii pentru salariaţii lor, potrivit prevederilor legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale şi au un acord încheiat în acest sens cu angajatorul.
(4) Pentru persoanele fizice prevăzute la art. 215 alin. (3) şi (4) modul de stabilire şi plată al contribuţiilor datorate pentru veniturile din afara României, este cel prevăzut la capitolelele II-III aplicabil în cazul persoaneler fizice care realizează venituri din activităţi independente în România.

Depunerea declaraţiilor
Art. 219- (1) Pentru persoanele fizice prevăzute la art. 215 alin. (2) contribuţiile sociale obligatorii datorate pentru veniturile din afara României, se declară de către angajatorii acestora.
(2) Prin derogare de la alin. (1), persoanele fizice prevăzute la art. 215 alin. (2) au obligaţia de a declara contribuţiile sociale obligatorii individuale şi pe cele ale angajatorului, numai dacă există un acord încheiat în acest sens cu angajatorul.
(3) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) şi alin. (2) modul de declarare al contribuţiilor datorate este cel prevăzut la capitolelele II-VII aplicabil angajatorilor, respectiv, cel aplicabil persoanele fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori care nu au sediul social sau reprezentanţă în România şi care datorează contribuţiile sociale obligatorii pentru salariaţii lor, potrivit prevederilor legislației europene aplicabilă în domeniul securității sociale şi au un acord încheiat în acest sens cu angajatorul.
(4) Pentru persoanele fizice prevăzute la art. 215 alin. (3) şi (4) modul de declarare al contribuţiilor datorate pentru veniturile din afara României, este cel prevăzut la capitolelele II-III aplicabil în cazul persoaneler fizice care realizează venituri din activităţi independente în România.

TITLUL IV – Impozitul pe venit

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Contribuabili
Art. 57. – Următoarele persoane datorează plata impozitului conform prezentului titlu şi sunt numite în continuare contribuabili:
a) persoanele fizice rezidente;
b) persoanele fizice nerezidente care desfăşoară o activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent în România;
c) persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activităţi dependente în România;
d) persoanele fizice nerezidente care obţin venituri prevăzute la art.128.

Sfera de cuprindere a impozitului
Art. 58. – (1) Impozitul prevăzut în prezentul titlu, denumit în continuare impozit pe venit, se aplică următoarelor venituri:
a) în cazul persoanelor fizice rezidente române, cu domiciliul în România, veniturilor obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României;
b) în cazul persoanelor fizice rezidente, altele decât cele prevăzute la lit. a), veniturilor obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, începând cu data de la care aceştia devin rezidenţi în România;
c) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfăşoară activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent în România, venitului net atribuibil sediului permanent;
d) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfăşoară activitate dependentă în România, venitului salarial net din această activitate dependentă;
e) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care obţin veniturile prevăzute la art. 57 lit.d), venitului determinat conform regulilor prevăzute în prezentul titlu, ce corespund categoriei respective de venit.
(2) Persoanele fizice nerezidente care îndeplinesc condiţiile de rezidenţă prevăzute la art. 7 alin. (1) pct.28 lit. b) sau c) vor fi supuse impozitului pe venit pentru veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, începând cu data de la care acestea devin rezidente în România.
(3) Fac excepţie de la prevederile alin.(2) persoanele fizice care dovedesc că sunt rezidenţi ai unor state cu care România are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri, cărora le sunt aplicabile prevederile convenţiilor.
(4) Persoana fizică nerezidentă care a îndeplinit pe perioada şederii în România condițiile de rezidenţă potrivit art. 7 alin. (1) pct.28 lit. b) sau c) va fi considerată rezidentă în România până la data la care persoana fizică părăseşte România. Această persoană are obligația completării și depunerii la autoritatea competentă din România a formularului prevăzut la art. 227 alin. (7), cu 30 de zile înaintea plecării din România pentru o perioadă sau mai multe perioade de ședere în străinătate care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive și nu va mai face dovada schimbării rezidenţei fiscale într-un alt stat.
(5) Persoana fizică rezidentă română, cu domiciliul în România, care dovedeşte schimbarea rezidenţei într-un stat cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri este obligată în continuare la plata impozitului pe veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, până la data schimbării rezidenţei. Această persoană are obligația completării și depunerii la autoritatea competentă din România a formularului prevăzut la art. 227 alin. (7), cu 30 de zile înaintea plecării din România pentru o perioadă sau mai multe perioade de ședere în străinătate care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive și va face dovada schimbării rezidenţei fiscale într-un alt stat .
(6) Rezidenţii statelor cu care România are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri trebuie să îşi dovedească rezidenţa fiscală printr-un certificat de rezidenţă emis de către autoritatea fiscală competentă din statul străin sau printr-un alt document eliberat de către o altă autoritate decât cea fiscală, care are atribuţii în domeniul certificării rezidenţei conform legislaţiei interne a acelui stat. Acest certificat/document este valabil pentru anul/anii pentru care este emis.
(7) Persoana fizică rezidentă română, cu domiciliul în România, care dovedeşte schimbarea rezidenţei într-un stat cu care România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri este obligată în continuare la plata impozitului pe veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, pentru anul calendaristic în care are loc schimbarea rezidenţei, precum şi în următorii 3 ani calendaristici. Această persoană are obligația completării și depunerii la autoritatea competentă din România a formularului prevăzut la art. 227 alin. (7), cu 30 de zile înaintea plecării din România pentru o perioadă sau mai multe perioade de ședere în străinătate care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive.

Scutiri
Art. 59 – Sunt scutiţi de la plata impozitului pe venit următorii contribuabili:
(1) persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, pentru veniturile realizate din:
a) activități independente, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere;
b) salarii şi asimilate salariilor, prevăzute la art.75 alin.(1) – (3);
c) pensii;
d) activități agricole, silvicultură și piscicultură, altele decât cele prevăzute la art.104, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică.
(2) persoanele fizice, pentru veniturile realizate din venituri din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art.75 alin.(1) – (3), ca urmare a desfășurării activităţii de creare de programe pentru calculator. Încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator se face prin ordin comun al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, ministrului pentru societatea informaţională, ministrului educației şi cercetării științifice și al ministrului finanţelor publice.
(3) persoanele fizice, pentru veniturile din dividende, definite la art.7.

Categorii de venituri supuse impozitului pe venit
Art. 60. – Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor prezentului titlu, sunt următoarele:
a) venituri din activităţi independente, definite conform art.66;
b) venituri din salarii şi asimilate salariilor, definite conform art. 75;
c) venituri din cedarea folosinţei bunurilor, definite conform art. 83;
d) venituri din investiţii, definite conform art. 91;
e) venituri din pensii, definite conform art. 98;
f) venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, definite conform art. 103;
g) venituri din premii şi din jocuri de noroc, definite conform art. 107;
h) venituri din transferul proprietăţilor imobiliare, definite conform art. 110;
i) venituri din alte surse, definite conform art. 113 şi 116.

Venituri neimpozabile
Art. 61. – În înţelesul impozitului pe venit, următoarele venituri nu sunt impozabile:
a) ajutoarele, indemnizaţiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specială, acordate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale şi din alte fonduri publice, inclusiv cele din fonduri externe nerambursabile, precum şi cele de aceeaşi natură primite de la alte persoane;
b) indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă acordate potrivit legii, persoanelor fizice, altele decât cele care obțin venituri din salarii și asimilate salariilor;
c) indemnizaţiile pentru: risc maternal, maternitate, creşterea copilului şi îngrijirea copilului bolnav, potrivit legii;
d) recompense acordate conform legii din fonduri publice;
e) veniturile realizate din valorificarea bunurilor mobile sub forma deşeurilor prin centrele de colectare, în vederea dezmembrării, care fac obiectul programelor naţionale finanţate din bugetul de stat sau din alte fonduri publice;
f) sumele încasate din asigurări de orice fel reprezentând despăgubiri, sume asigurate, precum şi orice alte drepturi, cu excepţia câştigurilor primite de la societăţile de asigurări ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părţi, cu ocazia tragerilor de amortizare;
g) despăgubirile în bani sau în natură primite de către o persoană fizică ca urmare a unui prejudiciu material suferit de aceasta, inclusiv despăgubirile reprezentând daunele morale;
h) sumele primite ca urmare a exproprierii pentru cauză de utilitate publică, conform legii;
i) sumele primite drept despăgubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamităţilor naturale, precum şi pentru cazurile de invaliditate sau deces, conform legii;
j) pensiile pentru invalizii de război, orfanii, văduvele/văduvii de război, pensiile acordate în cazurile de invaliditate sau de deces pentru personalul participant, potrivit legii, la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, pensiile acordate în cazurile de invaliditate sau de deces survenite în timpul sau din cauza serviciului, personalului încadrat în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, sumele fixe pentru îngrijirea pensionarilor care au fost încadraţi în gradul I de invaliditate, precum şi pensiile, altele decât pensiile plătite din fonduri constituite prin contribuţii obligatorii la un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din fonduri de pensii facultative şi cele finanţate de la bugetul de stat;
k) sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizare sau mecenat, conform legii;
l) veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile şi mobile din patrimoniul personal, altele decât câştigurile din transferul titlurilor de valoare şi/sau aurului financiar prevăzute la cap.V, precum şi altele decât cele definite la cap.IX. Sunt considerate bunuri mobile la momentul înstrăinării şi bunurile valorificate prin centrele de colectare, în vederea dezmembrării, care fac obiectul Programelor naţionale finanţate din bugetul de stat sau din alte fonduri publice;
m) drepturile în bani şi în natură primite de:
– militarii în termen, soldaţii şi gradaţilor profesionişti care urmează modulul instruirii individuale, elevii, studenţii şi cursanţii instituţiilor de învăţământ din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională;

– personalul militar, militarii în termen, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, rezervişti, pe timpul concentrării sau mobilizării;
n) bursele primite de persoanele care urmează orice formă de şcolarizare sau perfecţionare în cadru instituţionalizat;
o) sumele sau bunurile, inclusiv titluri de valoare şi aur financiar, primite cu titlu de moştenire ori donaţie. Pentru proprietăţile imobiliare, în cazul moştenirilor şi donaţiilor se aplică reglementările prevăzute la art. 110 alin. (2) şi (3);
p) veniturile primite de membrii misiunilor diplomatice şi ai posturilor consulare pentru activităţile desfăşurate în România în calitatea lor oficială, în condiţii de reciprocitate, în virtutea regulilor generale ale dreptului internaţional sau a prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte;
q) veniturile nete în valută primite de membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi institutelor culturale ale României amplasate în străinătate, precum şi veniturile în valută primite de personalul încadrat în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, trimis în misiune permanentă în străinătate, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
r) veniturile primite de oficialii organismelor şi organizaţiilor internaţionale din activităţile desfăşurate în România în calitatea lor oficială, cu condiţia ca poziţia acestora, de oficial, să fie confirmată de Ministerul Afacerilor Externe;
s) veniturile primite de cetăţeni străini pentru activitatea de consultanţă desfăşurată în România, în conformitate cu acordurile de finanţare nerambursabilă încheiate de România cu alte state, cu organisme internaţionale şi organizaţii neguvernamentale;
ş) veniturile primite de cetăţeni străini pentru activităţi desfăşurate în România, în calitate de corespondenţi de presă, cu condiţia reciprocităţii acordate cetăţenilor români pentru venituri din astfel de activităţi şi cu condiţia ca poziţia acestor persoane să fie confirmată de Ministerul Afacerilor Externe;
t) sumele reprezentând diferenţa de dobândă subvenţionată pentru creditele primite în conformitate cu legislaţia în vigoare;
ţ) subvenţiile primite pentru achiziţionarea de bunuri, dacă subvenţiile sunt acordate în conformitate cu legislaţia în vigoare;
u) veniturile reprezentând avantaje în bani şi/sau în natură, stabilite potrivit legii, primite de persoanele cu handicap, veteranii de război, invalizii şi văduvele de război, accidentaţii de război în afara serviciului ordonat, persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, urmaşii eroilor-martiri, răniţilor, luptătorilor pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987, precum și persoanele persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice ;
v) premiile obţinute de sportivii medaliaţi la campionatele mondiale, europene şi la jocurile olimpice/paralimpice. Nu sunt venituri impozabile premiile, primele şi indemnizaţiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti, prevăzuţi în legislaţia în materie, în vederea realizării obiectivelor de înaltă performanţă: clasarea pe locurile 1-6 la campionatele europene, campionatele mondiale şi jocurile olimpice/paralimpice, precum şi calificarea şi participarea la turneele finale ale campionatelor mondiale şi europene, prima grupă valorică, precum şi la jocurile olimpice/paralimpice, în cazul jocurilor sportive. De asemenea, nu sunt venituri impozabile primele şi indemnizaţiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti, prevăzuţi de legislaţia în materie, în vederea pregătirii şi participării la competiţiile internaţionale oficiale ale loturilor reprezentative ale României;
w) premiile şi alte drepturi sub formă de cazare, masă, transport şi altele asemenea, obţinute de elevi şi studenţi în cadrul competiţiilor interne şi internaţionale, inclusiv elevi şi studenţi nerezidenţi în cadrul competiţiilor desfăşurate în România;
x) prima de stat acordată pentru economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare;
y) veniturile de orice fel, în bani sau în natură, primite la predarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice și a deșeurilor de ambalaje din patrimoniul personal;
z) alte venituri care nu sunt impozabile, aşa cum sunt precizate la fiecare categorie de venit.

Reguli generale aplicabile veniturilor realizate din operaţiunea de fiducie
Art. 62. – (1) Transferul de la constituitor la fiduciar al masei patrimoniale fiduciare nu generează venituri impozabile, în înţelesul prezentului titlu, la momentul transferului, pentru părţile implicate, respectiv constituitor şi fiduciar, în cazul în care părţile respective sunt contribuabili potrivit titlului IV.
(2) Remuneraţia fiduciarului contribuabil potrivit titlului IV, notar public sau avocat, primită pentru administrarea masei patrimoniale constituie, în înţelesul prezentului titlu, venit din activitatea adiacentă şi se supune impunerii cumulat cu veniturile din activitatea desfăşurată de notar sau avocat, potrivit prevederilor cap. II „Venituri din activităţi independente”.
(3) Tratamentul fiscal al veniturilor realizate din administrarea masei patrimoniale de către fiduciar, altele decât remuneraţia fiduciarului, se stabileşte în funcţie de natura venitului respectiv şi se supune impunerii potrivit regulilor proprii fiecărei categorii de venituri. La determinarea venitului impozabil nu se deduc pierderile fiscale ale constituitorului, acestea reprezentând pierderi definitive. În cazul în care constituitorul este contribuabil potrivit titlului IV, obligaţiile fiscale ale acestuia în legătură cu masa patrimonială administrată vor fi îndeplinite de fiduciar.
(4) Venitul realizat în bani şi în natură de beneficiarul persoană fizică la transferul masei patrimoniale de la fiduciar se supune impunerii potrivit prevederilor cap. X „Venituri din alte surse”. Fac excepţie veniturile realizate de beneficiar din transferul masei patrimoniale în situaţia în care acesta este constituitorul, caz în care veniturile respective sunt neimpozabile. Obligaţia evaluării veniturilor realizate, la preţul stabilit prin expertiză tehnică, la locul şi la data primirii acestora, revine fiduciarului. Pierderile fiscale înregistrate din administrarea masei patrimoniale de către fiduciar reprezintă pierderi definitive şi nu se deduc la determinarea venitului impozabil pentru beneficiar ulterior transferului masei patrimoniale de la fiduciar la beneficiarul persoană fizică.

Cotele de impozitare
Art. 63. – (1) Cota de impozit este de 16% şi se aplică asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie pentru determinarea impozitului pe veniturile din:
a) activităţi independente;
b) salarii şi asimilate salariilor;
c) cedarea folosinţei bunurilor;
d) investiţii;
e) pensii;
f) activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură;
g) premii;
h) alte surse.
(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) cotele de impozit prevăzute expres pentru categoriile de venituri cuprinse în titlul IV.
(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2019, pentru veniturile prevăzute la alin. (1), cota de impozit este de 14%.

Perioada impozabilă
Art. 64. – (1) Perioada impozabilă este anul fiscal care corespunde anului calendaristic.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), perioada impozabilă este inferioară anului calendaristic, în situaţia în care decesul contribuabilului survine în cursul anului.

Stabilirea deducerilor personale şi a sumelor fixe
Art. 65. – (1) Deducerea personală, precum şi celelalte sume fixe, exprimate în lei, se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(2) Sumele sunt calculate prin rotunjire la zece lei, în sensul că fracţiunile sub 10 lei se majorează la 10 lei.

CAPITOLUL II
Venituri din activităţi independente

Definirea veniturilor din activităţi independente
Art. 66. – (1) Veniturile din activităţi independente cuprind veniturile din activităţi de producție, comerț, prestări de servicii, veniturile din profesii liberale şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente.
(2) Constituie venituri din profesii liberale veniturile obţinute din prestarea de servicii cu caracter profesional, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei respective.
(3) Veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin din drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului de autor, brevete de invenţie, desene şi modele, mărci și indicații geografice, topografii pentru produse semiconductoare şi altele asemenea.

Reguli generale de stabilire a venitului net anual din activităţi independente, determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate
Art. 67. – (1) Venitul net anual din activităţi independente se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile deductibile efectuate în scopul realizării de venituri cu excepţia situaţiilor în care sunt aplicabile prevederile art. 68 şi 69.
(2) Venitul brut cuprinde:
a) sumele încasate şi echivalentul în lei al veniturilor în natură din des